Adio, doamnă Mihaela Juvara

În subsolul capelei de la Bellu era o liniște răcoroasă tăiată întâmplător de bâzăitul câtorva muște care dădeau târcoale morților acoperiți de giulgiuri în coșciugele deschise. Mihaela Juvara s-a stins din viață ieri la ora cinci dimineața, discret și probabil demn, așa cum a trăit. N-are sens să evoc clișeul lumii noastre înțepenite în viteză ca să spun că a fost dată uitării. Astăzi lângă sicriul ei, la slujba din capela rece, a fost doar mama mea și menajera ei împreună cu soțul. Eu am ajuns pe ultimele acorduri ale corului care răzbăteau prin ușa deschisă ce dădea către scările care coborau sub pământ.

A fost actriță a Teatrului Bulandra, deținut politic timp de doi ani de zile( victimă a absurdei și dureroasei "purificări" a dosarelor din anii cincizeci), mama unui băiat care a devenit crucea grea a părinților lui în această viață, bolnav fiind de o boală care nu te omoară, dar nici nu te lasă să trăiești. Apoi a fost profesoara care a pregătit pentru examenul de admitere la IATC, ATF și mai nou mult dezbătuta UNATC, zeci de actori. Ne-a pregătit pentru teatru în bucătăria de pe malul Dâmboviței unde fuma țigară de la țigară și ne învăța să dezlegăm texte, să înțelegem ritmuri și să ne însușim rigoare scenică. Avea o figură severă care venea mai degrabă din ciopliturile abrupte ale chipului decât din structura ei interioară. - N-am cunoscut pe nimeni care să fi suferit cum a suferit doamna Mihaela, rupe tăcerea femeia care i-a îngrijit pe ea, soțul și băiatul lor în ultimii ani de viață. Privim în tăcere figura liniștită din sicriu.

Mihaela Juvara avea o suferință pulmonară care nu-i mai permitea să umble mai mult de cinci metri fără să fie nevoită să se odihnească câte zece minute. Și totuși...de unde găsea această femeie strivită de viață resursele unui pozitivism molipsitor rămâne un mister care nu are cum să nu aducă în discuție credința și puterea ei vindecătoare. Doamna Juvara însoțea cu bucurie generoasă fiecare succes al meu. Primeam câte un telelefon tonic după vreo cronică de teatru sau apariție televizată, se bucura de câte un cântec și sunt sigur că toți elevii ei au fost acompaniați astfel. Universul ei s-a redus în ultimii ani de viață la apartamentul pe care l-a împărțit cu regizorul Valeriu Moisescu - și el victimă a condiției efemere a teatrului care își devorează autorii de parcă memoria lor i-ar afecta permanența - și cu un fiu bolnav care a devenit singura lor rațiune de a mai trăi. Universul ei interior, locul unde se nășteau zâmbetul și puterea de zi cu zi ale acestei femei pentru care respirația devenise o provocare, universul ei interior, deci, rămâne spectacolul sublim și inexplicabil al sufletului ei.

Mâine dimineață la ora 11, la cimitirul Bellu, trupul Mihaelei Juvara - actriță a Teatrului Bulandra, deținut politic, profesoară a zeci de copii deveniți actori, mamă disperată și întrupare a puterii salvatoare a spiritului uman, va coborî în groapă. Sufletul ei însă va zburda, în sfârșit, prin lume, părăsind apartamentul de care a fost legat o viață dureroasă în care a dat infinit mai mult decât a putut să primească. Celor cărora memoria doamnei Juvara le mai trezește vreo amintire li se adresează acest text și sunt invitați să-i aducă un ultim omagiu. Dumnezeu s-o odihnească...