Rugaciune. Arta stramosilor nu ma lasa sa mor

Ar trebui sa fim fericiti pentru cata frumusete este pe lume. Cred ca Iisus s-a intrupat de mii de ori in toata frumusetea care ne-a mangaiat sufletele, ochii si urechile. Nu e oare Iisus prezent in chinurile lui Van Gogh? In zbuciumul lui intre viata si nebunie? Nu e Golgota lui Iisus in toata neimpacarea lui Strindberg? In suavitatea lui Mozart? Cu lacrimi de bucurie in ochi ar trebui sa multumim zilnic pentru cata frumusete e in lume. Pentru cata inspiratie va naste aceasta frumusete.

Raul in arta e undeva departe. Din aceasta cauza arta ne va tine mereu aproape de Dumnezeu, de Bine. Si drumul pana la Dumnezeu nu e unul linistit. Ar fi prea simplu si vulgar. Realizez acum, in ceasul noptii, ca stau la adapostul celui mai mare Munte. Muntele Frumusetii. Muntele Artei. Nu e umbra aici niciodata, caci soarele lumineaza din toate partile. Uratul nu ma poate atinge. Pentru ca uratul are nevoie de intuneric. Aici e lumina. Stati linistiti. Stramosii nostri au luptat pentru noi si ne-au dat arta ca salvare, refugiu si implinire. Va mai intrebati care e menirea noastra? Speranta? Crezul? Nu vreau sa fiu decat o caramida la alinarea suferintei celor ce vor sa vina. Asa cum eu imi alin sufletul azi...

Minori jucand table. Adult privind

Picasso. Citatul zilei

"No, painting was not invented to decorate houses. It is an instrument of war for attack and defence against the enemy." Pablo Picasso.

Cand tot mai multi artisti vor intelege asta, vom avea mai putine tatze si iubiri glucide in muzica romaneasca si poate mai multe "miscari" sau "curente" fondate pe un gand primordial cu alura de mesaj.

Furtuna de acum zece minute

Acum cateva minute natura ne-a oferit un specatcol impresionant. O demonstratie de forta. Am vazut un tomberon zburand in mijlocul drumului catapultat parca de sutul unui gigant. Ghivecele au zburat prin balcon aruncate parca de mana unei Sanziene nervoase. Bannere publicitare sunt cozi de drgaon electrocutate. Blocul geme din incheieturi si aproape ca imi da senzatia ca se misca. E ceata formata de apa care nu se mai opreste.

Marturisesc ca nu am vazut de mult timp o asemenea furtuna. Natura se infoaie, se involbura si se scutura. E un spectacol care naste admiratie si supunere. Un spectacol care Il prefigureaza pe Dumnezeu. Un pui de tigan incearca zadarnic sa inainteze si nu, nu e o iluzie, o rafala il azvarle pe jos. Se ridica schelalaind si se ascunde dupa o masina. O sa se opreasca in curand pentru ca cerul a facut un efort supraomenesc sa-si umple plamanii si sa sufle furtuna peste Oras. O sa ramana baltile plutind peste strazi, oglinda norilor crispati. Peste Oras se lasa intunericul. Doamne, ce furtuna...

Later edit
Am iesit pe strada. Furtuna s-a domolit. Strazile sunt pustiite parca. Cerul a vomat bucati de polistiren, cioburi, carpe, frunze, coji, legume putrede, rosii stalcite, plastic in toate formele. Simt nevoia sa ascult Libera Scriptum in plina strada. Mii de wati de Mozart ar putea incheia frumos aceasta poveste de inceput de vara.

Later edit 2
Trebuie sa intorc masina. Un copac de 15 metri e parbusit pe strada Ady Endre. Acum stiu ca a fost o furtuna serioasa. Din cer cineva parca fotografiaza distractia.

Later edit 3
Incredibil. Kiseleff-ul arata ca dupa razboi sau, mai degraba, ca o jungla vietnameza.

Tablou de trafic

Strazile transpira ploaie. Spiegel Im Spiegel de Arvo Part in masina mea. Bucati de pian se scurg in mine. Vioara imi traseaza dunga gandurilor. In curand muschii se vor contracta a uitare. Strazile transpira ploaie. Una din zilele in care ma las de izbeliste. Una din zilele decadente cand viitorul pare o masuta Galee de pe care prezentul a uitat sa stearga praful.

Papa bun in oras

Cel mai bun gazapacho si cele mai bune aripioare de pui din orasul asta le mancati la Radisson. Radisson este fostul Hotel Bucuresti de pe Calea Victoriei si acest text NU este o reclama. Cand merg acolo imi lasa gura apa de pe la intrare si nu pot comanda nimic altceva. Mentionez ca puii nu sunt europeni, ci asiatici. Aripioarele sunt mult mai mici, se topesc in gura si imi pare ca sunt tinute la fezandat in nu stiu ce sos miaraculos inainte de a sfarai pe gratar. Gazpacho este iute si racoritor in acelasi timp.

Ospatarii sunt simpatici si vorbareti. Unul dintre ei, am ramas surprins, este patruns de un oarecare misticism. Ceilalti sunt baieti de viata, dezamagiti uneori de murdaria umana care se perinda pe acolo. Asa am aflat ca trei fotbalisti de la Dinamo au petrecut pana dimineata pe marginea piscinei cu tequilla si telefoane aruncate in apa intr-una din zilele saptamanii inainte de etapa. Unul dintre ospatari mi-a spus ca s-a simtit jignit, ca suporter. Ma rog, am deviat, hai sa ramanem la gazpacho si aripioare. Yammy.

DINAMO A MURIT

Fotbalistii de la Dinamo castiga BANI. Peste medie. Va intreb, insa, la ce le folosesc banii? Va raspund eu la ce nu le folosesc banii castigati. N-o sa ii ajute sa simta mirosul gazonului proaspat tuns in Champions League. N-o sa simta fiorul indescriptibil pe care ti-l ofera un stadion cu mai mult de 25.000 de oameni. N-o sa primeasca energia si respectul propriilor suporteri. De iubire nici nu poate fi vorba. N-o sa plece in vacanta fericiti, cu un zambet larg pe fata, zambetul invingatorului care merge sa se odihneasca. Fotbalistii de la Dinamo sunt exemplul clar al banului ca scop si nu ca o consecinta a profesiei bine facute. Profesia lor nu e fotbalul. Profesia lor este mentalitatea schioapa, urata si handicapata.

Dinamo nu mai exista. E trist, dar adevarat. Conducatorii vor sa vanda jucatori, nu sa creeze echipe. La Dinamo nimeni nu vrea sa construiasca. Nu exista bucuria muncii pe santierul unei echipe. Doar suporterii sunt cei care mai merita numele de Dinamo. Ei sunt cainii care trebuie sa lase capul in jos, umiliti si nefericiti. Cu coada intre picioare, ei se vor intoarce de fiecare data la stadion, pentru ca au ales sa isi iubeasca stapanii neconditionat. Stapanii lor, insa, ii dispretuiesc prin comportament si mentalitate. Cainii din tribune privesc cu lacrimi in ochi visele care se destrama pe teren. Ar vrea sa-si muste stapanii, urla si schelalaie a paguba si vor veni inapoi, credinciosi saptamana de saptamana, gata sa ierte ce nu e de iertat. Umiliti de infrangeri si de suporterii altor echipe, pentru ca da, fotbalul e ORGOLIU, cainii isi vor urla furia si disperarea catre o mana de baieti pentru care MENTALITATEA e doar o vorba din presa.

Suporterii sunt singurii care mai merita numele Dinamo, pentru ca ei sunt cei care sufera si spera si o vor face in veci. Cei care inseala sperantele si iubirile catorva mii de oameni se numesc simplu HOTI. Iar cei care ii platesc pe HOTI sunt STAPANII HOTILOR. Dinamo este o echipa de HOTI condusa de visul bolnav al banilor. Din tribune, asista la spectacolul jalnic al dezumanizarii adevaratii Caini pana la Moarte. Suporterii. Se mai ridica o intrebare: Am jurat mereu ca vom fi Caini pana la Moarte. Dinamo a murit. Noi pe cine mai IUBIM???