Sinucigasul.Moartea dupa plutire(4)

Trag de timp, isi spunea desi nici el nu credea asta. Era convins ca o s-o faca si nu frica il tinea cu tenisii inca lipiti de marginea de beton a blocului.Era intrigat de faptul ca nu reusea sa traga nici o concluzie inainte de plecare.
Si-ar fi dorit ca rezumatul nereusitelor care-l adusesera in pragul sinuciderii sa i se concretizeze intr-un singur gand coerent, logic la sfarsitul caruia sa poata respira usurat, genunchii sa flexeze usor, pentru ca apoi sa-i impinga trupul in gol, in neant. Concluzia intarzia sa apara. Ba mai mult in locul conluziei apareau tot felul de personaje pitoresti care-i pigmentasera viata.

Rasul complet idiot al lui Ivan ii rasuna in cap acum mai mult decat oricand.Ivan radea tare si foarte ritmic, de undeva din gat se forma sunetul ca de magar care facea o excursie prin totate vocalele limbii noastre ::Ha haha hheeehhihuuhuuhoo.
Asa arata un ciclu complet care daca gluma era buna se repeta de zeci de ori reusind s-o eclipseze intr-un final apoteotic in care lumea molipsita de rasul Ivanului uita de gluma care starnise furtuna.Ivan era cel mai bun prieten al lui.
Afemeiat si grobian, betiv de ocazie si optimist frizand de nenumarate ori tampenia, era indragostit de sensibilitatea lui excesiva pe care desi o considera "boala periculoasa in secolul mizeriei", o cultiva ca fiind cea mai mare calitate a "prietenului de pe Saturn" cum il alinta el.
Ivan il iubea sincer pentru ceea ce altii considerau "slabiciune si boala" si ii incuraja sensibilitatea spunandu-i mereu ca cei care-si ascund adevarata natura risca sa uite de ea si sfarsesc prin a fi altcineva.Si niciodata nu poti sti ce vei ajunge daca te negi , adauga Ivan cu o mutra serioasa arborata pe fata lata.

Ea nu il suportase nciodata .I se parea ca Ivan e un ratat care ii trage iubitul in jos si nu-l lasa sa se schimbe, sa evolueze.Trebuie sa faci ceva cu viata ta, ii spunea ea.Cu viata noastra.Dar amintirea ei disparu din nou acolo pe terasa lasand loc zambetului provocat de rasul lui Ivan.Ivan va suferi, isi spuse, si pentru prima data inima i se stranse dar isi reveni brusc : e patetic sa dau inapoi la gandul ca va suferi Ivan.Oricum Ivan nu era genul de bocitoare care ridica intrebarea eterna, de secole ramasa fara raspuns: "De ce ai facut asta maicaaaa, deee ceeee?".Ivan ar fi ras mai putin dupa moartea lui, stia bine asta si ochii i se umezira la gandul grasului care avea sa sufere ascunzandu-si ochii inlacrimati in fata vanzatorului de Mac care il va fi intrebat intr-un moment nepotrivit ceva legat de McNuggets.

O sa-mi fie dor de McNUggets, isi spunea. O sa-mi fie dor de Mac.Singurul refugiu cand totul mergea rau, la birou, acasa.Intotdeauna scapa de oameni si de chinul dialogului invocand un drum pana la Mac.
Ziua in care l-au dat afara in prezenta tuturor, ziua aceea momentele alea au fost mai usor de indurat datorita unui dublu cheese.
Il dadusera afara.Ii spusesera sa plece.

Dar era mai mult decat atat.Era ura fata de un om pe care nu il intelegeau. Stia bine ca oamenii urasc ce nu inteleg si toate costumele alea cu matreata pe umeri si freze optzeciste sau unghiile rosii mirosind inca a acetona priveau insetate de dispret la umilinta lui asteptandu-l sa paraseasca incaperea cu capul intre umeri.Si atunci salvator ca un erou de benzi desenate plasat strategic pe biroul lui, un "dublu cheese" i-a facut vesel cu ochiul.
L-a desfacut lent, cat mai lent cu putinta in fata tuturor si mai ales a responsabilului de proiect, un idiot impotent cu viata sexuala dubla( asta da paradox!) apoi a muscat si a mestecat usor si apasat in acelasi timp savurand si prelungind momentul la nesfarsit reprimandu-si lacrimile cu carnea si chifla aburinde.A terminat de mancat, a ragait si
a parasit incaperea lasand pe biroul secretarei ambalajul sufocat de pumnii inclestati.In linistea prilejuita de plecarea lui singurul zgomot perceptibil era cel al ambalajului care isi revenea din strangulare.

Se facuse o ora de cand statea pe terasa impartit intre amintiri si hotararea de a sari. Pe bulevard viata isi urma cursul. pe blocul turn un baiat imbracat in negru si cu trupul invelit in scotch se pregatea sa-l opreasca.
Nu credea ca il va mania pe Dumnezeu...teoria lui era ca Dumnezeu ii iubeste si pe cei care au abdicat de la principiile luptei cu orice pret.Altfel nu l-ar mai fi trimis pe Isus, nu? Isus nu a venit pentru cei puternici...

Era convins ca "lasati copii sa vina la mine" nu era un indemn adresat copiilor fizici... Avea principii si teorii solide referitoare la mistica si religie lucru care nu il determina sa gandeasca prea mult in zona asta, mai ales acum cand trebuia sa se hotarasca sa sara.Ii lipsea insa concluzia suprema acea fraza care sa-i dea branciul final.
Ori el era bantuit de amintiri frumoase.

va urma