Povestea nespusa a Generalului Neagoe

Poate ca intr-o zi am sa va spun intreaga poveste a generalului Neagoe. Nici el n-a apucat sa mi-o spuna pe toata. De fiecare data cand ajunge intr-un anume punct il podidesc lacrimile si refuza sa continue. Eu imi plec capul, incercand sa las pauza sa-l faca sa mearga mai departe. Generalul apuca un servetel si il strange in pumnul de pergament, patat si brazdat de vinisoare albastre, inca puternic. Umilinta si timpul pierdut.

Sapte ani in Siberia. Sapte ani in care cojile de cartofi erau delicatesa suprema. Sigur ca Soljenitin vorbeste pe indelete despre toate astea in Arghipelagul Gulag. Nimic nu se compara insa cu durerea de la un metru de mine, in zilele de sarbatoare cand Neagoe ne viziteaza in uniforma de general, veteran de razboi.

Siberia i-a furat tineretea si visele. Atat. Simplu si taios ca urina care ingheta la minus patruzeci de grade cand erau scosi la munca. Neagoe a vazut stive de ofiteri germani laolalta cu intelectuali rusi si, cine stie, cu evrei, ca in romanul lui Grossman, morti, ingramaditi unii peste altii, fara grija ca vor intra in putrefactie.

Acum, dupa toti anii astia, suporta stoic umilinta suprema a batranetii intr-o tara in care nimeni nu face vreun efort sa-i inlesneasca pe batrani. Tine pasul cu viata asa cum poate si se pregateste de moarte cu seninatate si exercitii fizice in fiecare dimineata.
Asista oarecum mirat la felul in care rasa umana isi pierde instinctul de conservare, capacitatea de adaptare si rezistenta, prea dependenta de tehnologia care e mereu "alaturi" de noi. Lumea lui dispare odata cu valorile pentru care a crezut ca e bine sa lupte, singurele care sa justifice sapte ani de tinerete pierduti in frica, frig si foame.

Am sa incerc sa spun odata povestea lui Neagoe. Ne va face bine noua tuturor si poate cei mult mai tineri decat mine vor intelege mai bine ca, dincolo de lumea lui 0722 si www, a existat o era a demnitatii si curajului, adesea foarte scump platite la masa vietii. Suna pompos, stiu, poate ca in filmele americane cu eroi de razboi intorsi din Vietnam, incapabili sa-si regaseasca un ritm intr-o viata care nu sta sa tina cont de tributul pe care trecutul l-a adus prezentului.

Neagoe poate nu se gandeste la toate astea, dar ce altceva sa insemne momentul acela pe care nu-l poate depasi, lacrimi umezind riduri demult infrigurate, pumnul strans, sufocand un servetel ca pe o amintire care iti face prea mult rau incat merita strivita, prea puternica sa sucombe vreodata.