[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

vineri, 6 august 2010

Povestea nespusa a Generalului Neagoe

Poate ca intr-o zi am sa va spun intreaga poveste a generalului Neagoe. Nici el n-a apucat sa mi-o spuna pe toata. De fiecare data cand ajunge intr-un anume punct il podidesc lacrimile si refuza sa continue. Eu imi plec capul, incercand sa las pauza sa-l faca sa mearga mai departe. Generalul apuca un servetel si il strange in pumnul de pergament, patat si brazdat de vinisoare albastre, inca puternic. Umilinta si timpul pierdut.

Sapte ani in Siberia. Sapte ani in care cojile de cartofi erau delicatesa suprema. Sigur ca Soljenitin vorbeste pe indelete despre toate astea in Arghipelagul Gulag. Nimic nu se compara insa cu durerea de la un metru de mine, in zilele de sarbatoare cand Neagoe ne viziteaza in uniforma de general, veteran de razboi.

Siberia i-a furat tineretea si visele. Atat. Simplu si taios ca urina care ingheta la minus patruzeci de grade cand erau scosi la munca. Neagoe a vazut stive de ofiteri germani laolalta cu intelectuali rusi si, cine stie, cu evrei, ca in romanul lui Grossman, morti, ingramaditi unii peste altii, fara grija ca vor intra in putrefactie.

Acum, dupa toti anii astia, suporta stoic umilinta suprema a batranetii intr-o tara in care nimeni nu face vreun efort sa-i inlesneasca pe batrani. Tine pasul cu viata asa cum poate si se pregateste de moarte cu seninatate si exercitii fizice in fiecare dimineata.
Asista oarecum mirat la felul in care rasa umana isi pierde instinctul de conservare, capacitatea de adaptare si rezistenta, prea dependenta de tehnologia care e mereu "alaturi" de noi. Lumea lui dispare odata cu valorile pentru care a crezut ca e bine sa lupte, singurele care sa justifice sapte ani de tinerete pierduti in frica, frig si foame.

Am sa incerc sa spun odata povestea lui Neagoe. Ne va face bine noua tuturor si poate cei mult mai tineri decat mine vor intelege mai bine ca, dincolo de lumea lui 0722 si www, a existat o era a demnitatii si curajului, adesea foarte scump platite la masa vietii. Suna pompos, stiu, poate ca in filmele americane cu eroi de razboi intorsi din Vietnam, incapabili sa-si regaseasca un ritm intr-o viata care nu sta sa tina cont de tributul pe care trecutul l-a adus prezentului.

Neagoe poate nu se gandeste la toate astea, dar ce altceva sa insemne momentul acela pe care nu-l poate depasi, lacrimi umezind riduri demult infrigurate, pumnul strans, sufocand un servetel ca pe o amintire care iti face prea mult rau incat merita strivita, prea puternica sa sucombe vreodata.

8 comentarii:

  1. macar pentru asemenea oameni ca generalul si altii care au gustat razboiul si mai traiesc inca; precum si pentru copii....trebuie sa ne sacrificam comfortul psihologic; daca clasa mijlocie nu merita absolut nici un sacrificiu.
    S-au obisnuit letargici, anosti si blazati in ritmul celor cateva ore de serviciu zilnic, care nu le aduce satisfactii nici macar spirituale...ca sa nu mai vorbesc de beneficiile materale.
    Scuza cacofonia; uneori n-are importanta pentru mine, cand cursivitatea mesajului o cere.

    RăspundețiȘtergere
  2. "....Oamenii mureau cu sutele de mii și cu milioanele, aduși, s-ar fi zis, la ultima limită, și totuși nu exista sinucideri. Condamnați la o existență monstruoasă, la epuizare prin foame, la o muncă supraomenească, ei nu-și puneau capăt zilelor! Și, încercând să înțeleg, mai pertinentă mi s-a părut următoarea concluzie. Sinucigașul e întotdeauna un falit, un om aflat în impas total, după ce a pierdut totul în viață și nu mai are voință pentru a continua să lupte. Dacă aceste milioane de creaturi jalnice, lipsite de apărare, nu se sinucideau totuși, înseamnă că în sufletele lor trăia un simțământ invincibil și o idee mare îi stăpânea. Era sentimentul unanim că aveau dreptate. Că aveau de înfruntat o urgie abătută asupra întregului popor...." A. Soljenițîn
    Cine ar fi putut măcar bănui, că “pompos” poate ține loc de națiune, demnitate, curaj….Nouă câți ani ne mai rămân de explicat “era demnității și a curajului”? Nu poți să “cunoști” un gust dacă nu îl simți…Nu poți să descri iubirea nici dacă ai trăit-o, dar să nu o fi întâlnit niciodată….Bunicul stă cuminte, la colțul mesei…mâna muncită, brăzdată de ridurile timpului, tremurată…netezește cuminte fața de masă …oftează. …primul și al doilea-a război mondial…frontul, piciorul beteag…fetele ascunse în căpițe de fân….o amintire vagă a copilăriei mele, adânc prinsă în memorie. Eram prea tânără …toate au căpătat înțeles mult mai târziu…când nu mai era…
    Mi-e teamă că nu o să cunosc povestea generalului Neagoe….din x motiv…mi-e teamă că viitorul ne va strivi, ca pe un șervețel strâns într-un pumn……

    RăspundețiȘtergere
  3. Povestea Generalului Neagoe trebuie spusa!trebuie spusa de TINE...lumea trebuie sa stie ce inseamna cu adevarat viata, sacrificiul si onoarea. Tu ai datoria sa ne spui povestea generalului Neagoe. Nimeni altcineva nu va sti sa surprinda esenta acelor ani de umilinta, durere si sacrifiu. Noi te asteptam cand o sa fii pregatit.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-a placut cum e scris articolul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Un sacrificiu, o jertfa, inramat in cruzimile razboiului, este o poveste de spus, este istoria noastra care ne va aduce cu picioarele pe pamant. Pentru ca noi cei din societatea de azi sa putem sa intelegem ca oameni di randul nostru au fost chinuiti in astfel de maniere, nu sunt oameni ai unui alt timp, alta era, ei traiesc langa noi, numai ei si asemenea lui Neagoe ne pot smulge di pierzania sau disperarea platii/neplatii facturilor, look-ului sau caselor, masinilor detinute, oamenii de clasa sunt acestia care s-au jertfit, nu cei care se straduiesc sa intre in lumina reflectoarelor cu orice pret.
    Iata avem exemple de stoinicie, de hotarare si de credinta, de ce sa cadem prada disperarii, ca iubitul nu s-a intors acasa de ziua mea sau ca am enspe datorii, sunt chestiuni care ne sufoca... pierdem esentialul sufocandu=ne intr-un cotidian lipsi de esenta!
    Avem oameni langa noi ca Neagoe care trebuie pretuiti, respectati, iubiti, ca au suferit pentru noi, pentru ca noi sa evoluam frumos, liberi formand o societate de care si el si noi, poporul salvat sa ne bucuam unii pentru ceilalti, sa ne ajutam si sa ne pretuim.

    Trebuie, trebuie sa ne trezim putin cate putin, aceste exemple de jertfa trebuie cunoscute si poate chiar si celor de la guvernare o sa le vada, daca noi le vedem, ca sa-i putem impreuna ajuta acum, asa cum ei au facut=o fara sa ceara nimic in schimb in tineretea lor...

    Multumesc Tudor, sa stii ca astept cu nerabdare restul istorisirii.

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  7. nu sunt in masura sa ma pronunt in privinta anumitor lucruri,dar atata lucru pot spune : ca intradevar sunt tineri care vor,pot si o si fac....INVATA ceva din fiecare poveste de curaj si demnitate; din fiecare carte citita :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Salut! Ai cateva minute libere pe zi? si vrei sa faci ceva bani pe net? fa-ti un cont GRATUIT pe NeoBux si esti platit pentru a vizualiza reclame (Paid to click). Castigi 0,01$ pe click si 0,005$ pe click-urile date de cei inscrisi dupa tine. Plata minima este la 2$ si se face INSTANT! prin PayPal sau AlertPay .Nu sunt sume fabuloase dar... mic cu mic se face mare. Eu am scos deja cativa dolari.

    Poti incepe si tu folosind acest link invitatie : http://www.neobux.com/?r=cinevadin92

    mult succes ...

    RăspundețiȘtergere