Cum sa imbatranim frumos?

Exista batranii aceia cu alura lui Sean Connery. Un par bogat grizonat, fata usor smeada si impartita in tot soiul de cute. Se poarta nerasi, dar emana o senzatie de prospetime. Camasa alba, descheiata la doi nasturi, dezvaluie un piept cu o piele usor zbarcita si batuta de vanturile vietii. Ochii sunt patrunzatori, puternici si iscoditori, privirea nu cauta niciodata in jos.
Sunt genul de oameni care-si arata varsta fara nicio problema, ca pe un soi de trofeu, ca si cum fiecare parte din ei spune "uite-ma, am ajuns aici, sunt intelept si relaxat, am trecut prin multe, dar inca stau drept". Sunt batranii aceia care poate ca si-au pierdut sotia acum cativa ani, dar nu vorbesc niciodata despre asta si tocmai misterul care-i invaluie ii face atat de atractivi pentru noi ceilalti.
Nu incearca sa fie la moda, nu vor sa tina pasul cu viata, sunt in afara ei, au pacalit-o pentru un timp si profita de anii astia in care viata i-a abandonat parca pe un teren neutru ocupata cu altele.
Au bratele inca puternice batranii astia, iar nepotii lor adora sa-i stranga de mana in timp ce traverseaza strada dinspre scoala inspre masina.

Mereu m-am intrebat care e secretul acestor oameni. Batranetea ne da adesea fiori. Si aici nu ma refer la batranetea grea si bolnava care lasa urme adanci in oameni. Nu. Vorbesc despre imbatranirea aceea care-i transforma adesea pe oameni in personaje libidinoase care se agata de viata cu orice pret.
Batranii, barbati sau femei care parca duc cu ei o pancarta nevazuta pe care scrie "SUNT TANAR.DACA NU SE VEDE E O GRESEALA".
E genul de oameni cu miscari voit sprintare, care forteaza o sprinteneala prost mimata, vorbesc in jargonul tinerilor pentru ca e la moda si tin partea tineretului in discutii ca si cum asta ar fi un pasaport catre intoarcerea in timp.

E un soi de demonstratie a vitalitatii in comportamentul acestor oameni care de multe ori ii face ridicoli, cum ridicola e si incercarea de a masca trecerea timpului. Esarfa bine stransa peste gatul cu pielea creponata sau vopseaua de par. Nu-i condamn pe acesti oameni. Nu condamn pe nimeni care lupta sa ramana tinar. In definitiv e una dintre dramele mari ale Omului. Tinerete fara batranete si viata fara de moarte.

Cred insa ca nu exista solutie mai buna pentru imbatranire decat aceea de a fi AUTENTIC. Dincolo de creme, geluri, vopsele, tratamente, enzime sau deviatii comportamentale, AUTENTIC inseamna ca proiectia ta despre tine se suprapune perfect peste cine esti tu cu adevarat la un moment dat in timp. Si asta e valabil si in sens invers. Cand suntem mici tindem sa nu-i acceptam in jurul nostru pe cei care vor sa arda etapele, care forteaza maturizarea. GAnditi-va la o fetita de paisprezece ani, machiata strident, intr-o tinuta business cu parul vopsit si o geanta mare sub brat, jongland pe mana cheile de la masina si declamand principii de business. Nu e o imagine tocmai placuta. Tocmai pentru ca propune o proiectie care nu se suprapune pe varsta ei reala, pe emotiile acelei varste.
Un om care se agata disperat de o proiectie a tineretii esueaza in acelasi mod. E ca si cum incearca sa indese unul intr-altul doua sabloane de plastic taiate diferit.
Sa fii autentic inseamna sa-ti ajustezi perceptia despre tine in timp real. Insa este cel mai dificil lucru de realizat pentru ca viata curge mult mai repede decat suntem dispusi sa acceptam. Sau sa percepem. Nu-mi ramane sa sper decat ca voi fi destul de intelept incat sa pot sa fac aceasta ajustare.