[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

duminică, 30 octombrie 2011

De la Stockholm la pensionari

Cand am coborat din avion am cautat repede o toaleta. Devenise presant. Era una chiar la iesirea din burduf, pe culoarul lung care ducea catre tranzit si recuperarea bagajelor. A trebuit sa renunt pentru ca multi dintre cei din avion aveau aceeasi problema si ocupasera din timp toaleta. Gasesc eu una la capatul culoarului asta imens, mi-am zis. N-am apucat sa parcurg douazeci de metri ca pe dreapta aparu salvator semnul binecunoscut: inca o toaleta. Intru, insa acelasi rezultat: ocupat. Imi reiau drumul cu gandul ca voi gasi una dincolo de tranzit. De parca o forta superioara tinea cu tot dinadinsul sa-mi demonstreze ca viata poate fi mai usora, la exact cincisprezece metri distanta apar din nou semnul si usa magica. Intru si de data asta ma usurez in liniste, netulburat de nimeni. Zambesc fara sa vreau si ies din toaleta, mai linistit si parca mai demn. Pana sa trec de bagaje, pe culoarul cel lung, am mai intalnit vreo zece cabine de toaleta. Mai mult decat atat, intr-o risipa de spatiu menita sa ne faca in ciuda noastra, celor care venim din lumea claie peste gramada, toaletele pentru domni se insirau pe stanga, iar cele ale doamnelor pe dreapta. Sosisem la Stockholm. Sentimentul de siguranta si liniste pe care l-am incercat la iesirea din toaleta nu m-a mai parasit pe tot parcursul scurtei mele vizite in acest oras care m-a invaluit cu emotia lui aparte.

Nu sunt obisnuit sa scriu impresii de calatorie. Nu tin sa descriu pas cu pas orasul, intr-un soi de compunere turistica cu valente de ghid. Nu vreau sa conving pe nimeni de frumusetea aparte a acestui oras. Traim intr-o lume multimedia si un simplu search pe google images ar transforma misiunea mea intr-o incercare desueta. Ceea ce vreau eu este sa impartasesc o stare de bine, de liniste, de admiratie muta fata de un stil de viata atat de strain noua.

In trei zile am inteles ca Stockholm nu este o metropola, ci este un oras inconjurat cu enorma dragoste de locuitorii lui. In timp ce metropola este un pretext, orasul este un mijloc. Suedezii se confunda cu orasul asta pe care il respecta pana la ultimul cos de gunoi. Simti asta in linistea lipsita de densitate care pluteste ca o ceata deasupra orasului. Te uimeste pana la zambet designul simplu si natural al tuturor lucrurilor. Dragostea lor pentru lemn respira pana si in trenul de mare viteza despre care ti se aminteste ca e un mijloc ecologic de transport. Piatra este la fel de importanta pentru ca traieste si e armonizata perfect cu materialele viitorului. M-am plimbat mult in scurta mea sedere in orasul napadit de frig si soare. Am fost in orasul vechi, am cutreierat stradutele inguste marginite de casele si palatele negustorilor de la sfarsitul evului mediu, am privit povestea arhitectonica a monarhiei suedeze, am vazut oameni eleganti pe covorul rosu al Operei, am ascultat scartaitul chilelor si al odgoanelor pe marginea cheiurilor la apus. Am traversat podurile simple dintre insulele care formeaza orasul asta binecuvantat de natura si de liniste. Am ajuns seara acasa traversand holul urias al unui bloc cu apartamente mici. Suficient de mari cat sa te simti la largul tau, indeajuns de mici ca sa nu transforme viata in risipa.

Am inteles pentru prima data ca natura este un alt fel de a te apropia de Dumnezeu. Am vazut mii de biciclisti traversand orasul asta in care adesea trotuarele pietonilor cedeaza spatiul in favoarea pistelor de biciclete. Am vazut mii de oameni alergand si erau atat de multi incat m-am convins ca era un dat si nu o nevoie. Ca si cand oamenii aia nu o fac pentru ca au nevoie de un corp sanatos, ci pentru ca pur si simplu nu pot concepe viata fara alergare. Este poate primul oras in care brandurile globale de food&beverage trec aproape neobservate. Nimanui nu pare sa-i pese foarte mult de McDonald's, Coca-Cola sau Burger King.

De cateva ori i-am intrebat pe oamenii astia diverse lucruri. De fiecare data mi-au raspuns linistit, fara patima, fara vreo stare interioara exacerbata. Am locuit o luna jumatate la Paris si stiu ce inseamna politetea de complezenta, acel politically corect al politetii. Nu, la Stockholm oamenii nu sunt politicosi. Sunt linistiti. Poate asta vine de undeva din gena lor de navigatori care au vazut multe si stiu sa pretuiasca linistea marii atunci cand corabia se asterne frumos pe curs. Bunavointa celor catorva oameni cu care am intrat in contact avea ceva dintr-o pace launtrica mostenita in secole de asezare si reasezare. Constienti parca de frumusetea locului in care traiesc, suedezii te intampina calm, aproape seren, lipsiti de superioriate declarativa. E molipsitoare atitudinea asta pe care o regaseti pana si in aglomeratiile orasului si m-am trezit de multe ori cutreierand pe strazi cu zambetul pe buze.

Un ultim gand. Nu sunt un om de stanga. Cred ca sistemul capitalist care pare sa se prabuseasca de ceva vreme este singurul conform cu natura umana. Dar n-am putut sa nu observ batranii la Stockholm. Bantuiam printr-un muzeu al orasului cand mi-a fost dat sa vad cateva grupuri varstnice. Unii dintre ei in carucioare, altii pe picioarele lor, unii sprijinind cate o carja, altii in toata puterea. Toti erau zambitori, plini de viata si insetati sa afle cat mai multe de parca acum porneau in cea mai lunga calatorie a vietii lor. Mi-am dat seama cata bucurie si pofta de viata se afla in fiecare dintre oamenii aia. In oricare alt context m-ar fi incercat un sentiment de mila pentru o batrana in carucior, cu parul extrem de rar si riduri adanci in jurul unor ochi umezi. Forta cu care aceasta femeie trecea de la un tablou la altul ascultand cu urechile ciulite povestea ghidului m-a facut sa uit ca ma aflu in fata unei batrane cu handicap.

Da, in Stockholom, batranetea este inceputul vietii. Este momentul in care omul este cu adevarat rasplatit pentru munca depusa o viata intreaga. Nu s-ar putea intampla asta fara respectul celor din jur. Fara pretuirea societatii tinere. N-am putut sa nu ma gandesc ca in Romania batranetea e sinonima cu finalul vietii si cu umilinta. Batranii nostri sunt vagoane scoase pe linie moarta. Nu exista multumiri, nu mai e nevoie de intelepciunea lor, nu sunt decat o statistica sau o masa electorala. Perspectiva batranetii in Romania este sumbra pentru cei mai multi dintre pensionari. Iar asta spune multe despre noi. Si cumva, despre o lipsa de viziune. Noi traim clipa prezenta fara a fi in stare sa facem planuri pe termen lung. Vom imbatrani aici si ne va astepta aceeasi umilinta cu care sunt tratati pensionarii de azi. Viata este facuta sa fie traita pana la capat. Lumea moderna vorbeste despre libertate si demnitate. Stockholm este un oras in care simti asta cu adevarat. Fara diferente intre generatii. O legatura puternica strabate ca un curent electric intreaga populatie. Sentimentul ca impart cu totii un oras frumos. Sentimentul ca sunt strans legati unii de altii. Prin lemn, prin apa, prin piatra si prin istorie. Poate sunt cuvinte mari. Poate. Insa eu asta am simtit acolo.

Noi spunem despre Bucuresti ca e un oras urat si dam vina pe Ceausescu. De douazeci de ani, Ceausescu este mort. Iar Bucurestiul este al nostru. Cat timp ne mai putem prevala de trecut ca sa justificam un prezent pentru care nu facem nimic?

17 comentarii:

  1. In ultimii douazeci de ani, in Romania au fost 21 de milioane de avorturi. Si ne abandonam copiii, in casele de copii exista atatia copii...ca nicaieri. Avem milioane de parinti plecati in tari straine pentru a face bani, pentru a hrani copiii...dar la nivel material, uitand ca au nevoie in primul rand de hrana emotionala.

    Acesta este felul nostru de a supravietui. Asa supravietuim noi. Asta spune foarte mult despre asumare. Despre "a fi continut". Despre renasterea unei natii. Despre dizolvare. Despre iubire. Despre destinul si trauma unui popor , o trauma ce ar putea fi transgenerationala.

    In Romania, oamenii vorbesc mult si nici macar nu stiu cum sa simta. Cu cat vorbesti mai mult, cu atat uiti de emotii. Ne ascundem emotiile in spatele cuvintelor. Suntem invatati de mici ca daca plangem nu e bine. Ca daca avem incredere nu e bine. Ca daca spunem "te iubesc" nu e bine.

    Ne e frica sa simtim , ne e frica sa existam asa cum suntem. E tot un aspect al continerii. Fericirea ramane pana la urma intoarcerea acasa si aducerea celor exclusi in inimi. Inseamna sa ingenunchezi in fata parintilor tai. Cati dintre romani fac asta? Daca nu onoram radacinile din care am venit, cum am putea valoriza viata din noi?

    In Romania familii intregi sunt ratacite intr-un conflict ametitor si plin de ura. Si unde este ura, nu exista smerenie. Si unde ratacim smerenia, ne ratacim noi insine.

    Dar asta este, facem si noi ce putem...

    RăspundețiȘtergere
  2. Natura ca un fel de a te apropia de Dumnezeu. Si eu simt la fel . La biserica nu ma mai duc imi pare de-a dreptul deprimant. Creepy de-a binelea. Prefer sa ma urc pe un munte. Adeseori ma intreb de ce sunt bisericile atat de tragice si intunecoase...ar trebui sa fie pline de soare, de viata si de zambet.
    In rest nu comentez..cred ca suntem o societate irecuperabila.

    RăspundețiȘtergere
  3. cateodata ma dezamagesti.. parca esti mai putin tu decat inainte.. habar nu am.. dar asa mi se pare.. poate ar trebui sa mai ascult din muzica ta sa vad daca mai esti pe acolo pe undeva..

    RăspundețiȘtergere
  4. Te duci in Barcelona si vei spune ca este orasul artei si a designului,te vei duce la Paris si vei spune ca este capitala modei indiferent de murdaria care se afla pe strazi si inclusiv in turnul Eiffel, te vei duce in Budapest si-ti va placea enorm sa te plimbi pe unele dintre acele poduri imense,te vei duce si in Africa si in ciuda faptului ca este o tara saraca te vei indragosti de Johannesburg. Pot sa continui lista si garantez ca in fiecare tara, in fiecare continent, pe tot globul vei vedea lucruri minunate si aproape ca lei ve ignora pe cele importante. Te vei intoarce insa in Romania, te vei intoarce in Bucuresti, in Timisoara, in Suceava si singurul motiv pentru care te vei intoarce va fi familia!!
    "In Romania oamenii vb mult si nici macar nu stiu cum sa simta" In Romania se judeca mult, In America se mananca mult, In Irak se omoara mult etc etc In timp ce in Romania au fost avorturi in Spania s-a legalizat legea avortului permis la 16 ani fara stirea parintilor si in Africa au murit n copii de foame iar in Afganistan au fost omorati atatia si atatia.
    Mai putina judecata si mai multe fapte!
    Fiecare isi alege si isi coase propriul drum in viata! Un batranel care sta si vinde mere culese din gradina lui este pentru ca pentru atat a optat el in viata lui! Pentru ca cine vrea cu adevarat reuseste! Cine vrea mai mult iarasi reuseste si cine nu vrea nimic se rezuma la nimic! Nimeni nu moare de foame degeaba! Multe lucruri sunt injuste in lumea asta, multe,multe,multe!! Fiecare om cand comite o fapta o comite pentru ca a avut un motiv sa o comita!
    As putea sa comentez n puncte la acest capitol, insa vreau sa las clar ca din punctul meu de vedere toti oamenii am fost creati cu doua maini, doua picioare si un corp atat de bine modelat si incarcat incat oricine si oricare poate sa faca diferenta dintre bine si rau si fiecare are capacitatea sa reuseasca in tot ceea ce si-a propus, fara nici un dubiu in privinta asta! Dar cel mai important ne-a fost dat un "alma", un suflet
    IUBIREA FATA DE APROAPELE.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cand nu ajungem la substanta, vorbim despre ea dar nu o simtim.

    Este incredibil de puternic sa numesti ceea ce simti.

    Putem sa fim recunoscatori ca suntem vii.
    E atata maretie si iubire in toata suferinta asta, este o fericire in a fi trist.
    Pentru ca sub toata tristetea, daca stai cu ea, sta lumina lumii.
    E un loc unde nu exista cauza si efect, bun si rau, unde onoram viata - asa cum e.

    Substanta sufletul nostru e acasa.
    Casa este sufletul nostru. Iar iubirea fata de "aproapele", incepe cu iubirea oamenilor din casa ta. Ei sunt mai aproape ca orice.
    Putem incerca mai intai cu ei, si daca reusim cu adevarat s-o simtim cu toti ai casei... restul vine de la sine.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dupa ce am ascultat discursul Regelui Mihai si alte comentarii pe marginea lui, m-am intristat cand am vazut ca pe noi romanii nu ne mai impresioneaza nimic , nu ne mai uneste nimic . Cum putem fi atat de reci si de indiferenti, atat de goi pe dinauntru? Nu mai avem valori, nu mai avem respect pentru istorie,nu mai avem nimic sfant.Ne-am pierdut dupa ce l-am linsat pe Ceausescu si am luat-o la goana ca niste bezmetici liberi si democratici, iar acum dupa 22 de ani inca mai sunt multi care zic ca pe vremea lui Ceausescu era mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca ai fi stat acolo mai mult de cateva zile ai fi vazut si problemele pe care le au.
    Spre exemplu, nu pot sa cred ca mananca sanatos (nu le pasa de Burger King, etc). Spre exemplu, vecinii lor danezi mananca DOAR de la fast food sau semi-preparate asa ca ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este o aberatie ceea ce spuneti. Faceti mai multe cercetari inainte de spune ineptii!!!! Fiecarevorbest de dragul de a vorbi....

      Ștergere
  8. Inca un lucru legat de pensionari: in Stockholm, nu exista reduceri pentru pensionari. Pentru ca in Suedia e un sistem social atat de bine pus la punct incat pensionarii sunt cei mai privilegiati membri ai unei societati, care se pot bucura din plin de viata, dupa ce au muncit zeci de ani. Ei nu sunt o corvoada pentru cei care inca muncesc, nu se pune problema ca la noi, cum ca un angajat munceste pentru 2-3 pensionari. Plus ca majoritatea pensionarilor din Suedia au case de vacanta (cei mai multi in Insulele Canare)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In Suedia Exista reduceri pentru pensionari. NU exista gratuitati, dar reduceri exista. au reduceri la mijloacele de transport in comun (aprox 20%), la teatru, cinema, muzeu, opera.

      Asta stiu sigur, pt ca locuiesc aici de cativa ani.

      Ștergere
  9. Pot spune ca acest eseu de ganduri, impresii si sentimente legate de orasul pe care l-ai vizitat, m-a impresionat mult.
    Desi, este un fel de pagina de jurnal, cu o profunzime aparte ( cel putin asa am simtit-o eu cand am citit), totusi, pot afirma ca sunt(em) multi care au la baza ideea ca in afara este mai bine decat in Romania, si ca tara X, sau tara Y, este mult mai frumoasa si mult mai cool decat a noastra. Doar ca nu stiu cati din acesti oameni, se si pot exprima despre acest gand, aceasta idee, asa cum ai facut tu, in textul tau.
    Cat despre ultimul alineat, cel..sa zic, separat de "pagina de jurnal" ai dreptate.
    De parca, oamenilor le-ar fi frica sa-si asume greselile, sa recunoasca faptul ca a da vina pe ce a fost in urma cu 20 de ani,si ideea ca acele evenimente ne-ar da voie sa traim intr-o lene si prostie acuta, ar fi cazul sa nu mai fie un mod de a trai; si ca de mult timp (poate chiar prea mult) ar fi trebuit sa ne trezim si sa acceptam situatia in care ne aflam, ca tara, ca oameni, ca popor, si sa facem ceva, cu adevarat, pentru noi insine si pentru cei de langa noi, in loc sa ne vaitam de neputinta si de propria noastra prostie.
    Asa este, Ceausescu este trecut, iar noi suntem prezentul si viitorul acestei tari si chiar al nostru.
    Asa ca, daca vrem schimbari in ceva mai bun, ceva mai frumos, ceva mai adevarat,trebuie sa facem ceva, sa actionam cumva, cat mai constructiv posibil, pentru a face aceste schimbari, pe care tot sustinem ca le dorim, dar nu facem nimic pentru a le avea. Oare acest lucru nu demonstreaza faptul ca nu le meritam? Probabil, abia cand ne vom intelege pe noi, vom intelege si ca acum, timpul fuge mult mai repede decat de obicei, si ca poate aceste schimbari, ne vor uita definitiv...

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnule Chirila, scrieti ATAT de frumos! Fiecare post are ceva poetic si tulburator! Va citesc cu sfintenie si ma incred complet in opiniile dumneavoastra!
    Locuiesc la Paris de 7 ani si sunt tare trista ca pe undeva Romania m-a alungat...
    Sa stiti ca pe 17 noiembrie am bilete la concertul lui Repin la Salle Pleyel! (le-am cumparat la 15 minute dupa citirea postului despre concertul la care ati asistat). Sunt sigura ca va fi transcendent!
    A, si actualmente citesc Gogol!

    RăspundețiȘtergere
  11. stai linistit, omule, ca bucurestiul va fi la fel si peste 50 de ani, cand nepotii tai se vor intreba acelasi lucru: "cand oare...?". niciodata!

    RăspundețiȘtergere
  12. Vad in acest articol ceva din stilul maestrului Ioan Chirila, un mare om si un mare domn... un om pe care l-am apreciat enorm.

    Mi-aduc aminte cu mare placere, cind eram student si mergeam la intilnirile "Cenaclului Fair Play", care se tineau in aula Universitatii, unde alaturi de nume mari ale sportului si ale cronicarilor sportici, domnul Ioan Chirila ne incinta cu amintirile sale din fotbal... Era acolo si un pian, la care nea Vania ne cinta citeva acorduri, cinta foarte frumos, dupa care isi continua povestirile din sport in stilul numai de dumnealui stiut... Cu stima, Doru Nastase.

    RăspundețiȘtergere
  13. Multi aberanti au scris aici fara macar sa inteleaga ce a vrut Tudor sa spuna....treziti-va!!!!

    RăspundețiȘtergere