[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

luni, 5 martie 2012

Conditia fericirii. Variatiuni pe tema data

Stau si ma gandesc ca uitam sa fim recunoscatori trecutului. Si, cumva, recunostinta este un prim pas spre constientizarea fericirii. Parca traim cu senzatia ca lumea moderna, cu toate beneficiile ei, ni se cuvine. Putina recunostinta ne-ar aduce cu picioarele pe pamant. Catre cine ar trebui sa se indrepte ea? Catre milioanele de oameni care si-au adus contributia la viata noastra de azi. Daca ar fi sa comparam omul modern cu semenii lui de acum cateva sute de ani ce am observa? Ca viata era extrem de grea. In sine, calitatea vietii nici macar nu devenise un subiect de luat in discutie.

Oamenii se imbolnaveau usor, cel mai adesea fara sa stie cauzele bolii. In jurul varstei de treizeci de ani isi pierdeau deja dintii. Stomatologia se limita la extractia maselelor. Nu existau medicamente, nu erau antibiotice, afectiunile atat de usor de diagnosticat azi erau necunoscute. Varfurile avangardiste ale cunoasterii erau privite cu suspiciune intr-o lume in care biserica exercita prin prisma legilor morale un puternic control social. Beneficiile curente de tip urban nu erau raspandite mai deloc. Nu existau canalizari, curent electric, apa potabila la indemana, ca sa nu mai vorbim de servicii publice.

Iarna oamenii petreceau (in cel mai fericit caz) nopti lungi la lumina lumanarilor. Accesul la educatie, dar mai ales la informatie era restrans. In ce procent erau oamenii alfabetizati acum cateva secole? Mai este cazul sa vorbim despre opinie publica, societate civila sau rostul individului in organizarea politica?

Privind catre lumea moderna  aproape ca nu-ti vine sa crezi ca au existat alte etape pe scara evolutiei umanitatii. In ceea ce ne priveste pe noi, romanii, pare de necrezut pana si faptul ca acum treizeci  de ani in Romania era dictatura, o dictatura care reusise sa ingradeasca complet majoritatea beneficiilor si libertatilor obtinute pana atunci pe  calea civilizatiei.

Acum, cand ne suim in masinile noastre ca sa alergam in weekend la munte sau la mare, cand trimitem mailuri in cateva secunde sau cumparam diverse bunuri on line, cand suntem atat de sensibili la incalcarea unor drepturi minore cum ar fi ora de liniste intr-o comunitate sau serviciile frustrante ale unei companii aeriene, cand avem acces la sute de metode care sa ne prezerve sanatatea fizica si mentala si sa ne prelungeasca durata de viata,  cand avem mijloace de comunicare vecine cu  telepatia, cand zilnic cheltuim mai mult decat putem sa consumam, cand un singur om poate calatori mai mult decat intreaga populatie a unui mic burg din secolul 17, cand suntem asigurati pentru te miri ce, cand revolutia sexuala a spulberat prejudecati si a generat o noua industrie, cand medicina a ajuns la progrese uluitoare, interventii minim invazive de care poate beneficia majoritatea populatiei, cand notiunile de timp liber si distractie genereaza procente bune din produsul intern brut al statelor dezvoltate, cand mii de oameni ar putea sa-si desfiinteze bucatariile pentru ca alte mii de oameni gatesc pentru ei, cand poti sa-ti potolesti setea cu un card sau cu o fisa, cand natura reprezinta  din ce in ce mai mult o curiozitate si nu locul nostru de origine, cand avem acces ieftin la arta lumii adunata in muzeele marilor metropole, cand traim pentru a ne lua vacanta, un concept inexistent pentru omul de rand din Anglia lui Cromwell, sa zicem, acum, cand pare ca avem totul de la salata spalata si preambalata la telefonul care face poze si plati, acum cand avem accesul la cel mai complex si sanatos stil de viata din istoria umanitatii, acum cautam mai mult decat oricand fericirea. Si asta pentru ca nu suntem recunoscatori. Pentru ca uitam de unde venim si ne intereseaza doar unde ne ducem.

Progresul omenirii cu binele si intunericul lui este un miracol. Omul in sine este un miracol. Iar infaptuirile lui sunt sublime. Zeci de mii de probleme au fost rezolvate. Si alte zeci de mii au aparut pentru a fi rezolvate. E un ciclu caruia nu ne putem opune. Nu stim unde se indreapta lumea. Cine ar fi putut spune acum treizeci de ani ca vom ajunge sa traim virtual? Poate cativa vizionari ignorati de mediocritatea conservatoare. Nu conteaza ceea ce va veni. Este insa extrem de important sa fim recunoscatori pentru ce exista.

Sa fim recunoscatori Omului. Pentru o radiografie, pentru apa calda, pentru sampanie, pentru schiuri, pentru bicicleta, pentru microfon si pentru pelicula de film, pentru tipografie si pentru chitara, pentru tricouri si blugi, pentru dinam sau pentru motorul in patru timpi si pentru laptele pasteurizat sau pentru penicilina sau pentru rochia neagra de seara.

Azi recunostinta este o conditie a fericirii. A-ti dori mai mult fara a pretui  ce deja ai e o atitudine ingrata. Ca si cum totul ti se cuvine. Nimic nu ni se cuvine. Poate nici macar paradisul matern. Cand totul ti se cuvine aspiratiile sunt amputate, apetitul pentru mai mult e doar o stare bolnavicioasa de consum. Cand insa pretuiesti ceea ce s-a realizat pana la tine inseamna ca respecti ideea de OM in cele mai frumoase forme ale ei. Si doar asa incepi sa fii atent la cum iti doresti mai mult.
Mereu ne vom dori mai mult. Insa fundatia pentru un "mai mult" sanatos este recunostinta si intelegerea fenomenului prezent ca o consecinta a istoriei.
Trecerea individului prin univers e prea scurta pentru a nu merita efortul de a se scoate pe sine din contextul propriului ego ca sa incerce sa se plaseze in contextul grandios al istoriei umanitatii. E un exercitiu dificil. Cred ca merita.


P.S.
Acest articol mi-a fost inspirat de interviul de aici si de cartea lui Bertrand Russel "In cautarea fericirii". Nu e nimic original. E doar declansarea unor franturi de imagini latente in subconstientul colectiv.

15 comentarii:

  1. Spera sa mai traiasca o alta viata.Zau ca numai prin cenusa artificialului actual am putea cauta 'Cum ar fi fost?'

    RăspundețiȘtergere
  2. da, dar daca tu nu crezi ce ai scris raman doar "franturi de imagini latente (...)" :)caci asa putem citi toti dar cand ne vedem in fata unei situatii uitam si n ar fi grav daca uitam dar in momentele alea ii facem pe cei de langa noi sa sufere. si tot modernismul a fost conceput de niste oameni care iubeau si preluat de altii care voiau placerea banului si restul nu mai stie cum sa perceapa modernismul. Poate intr o zi ne vom bucura cu totii de iubire si liniste si de placerea aceea divina pe care o tot cautam si ne o imaginam cum nu se poate mai bine! foarte frumos ai scris, chiar franturi fiind :) si tu poti duce mai departe franturile astea, pentru publicul tau :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Dar fericirea nu vrea sa stie de evolutia umanitatii, fericirea e personala si egoista.

    RăspundețiȘtergere
  4. ``Trecerea individului prin univers e prea scurta pentru a nu merita efortul de a se scoate pe sine din contextul propriului ego ca sa incerce sa se plaseze in contextul grandios al istoriei umanitatii. E un exercitiu dificil. Cred ca merita.`` (T. Chirila)

    ``Poti spune usor ca universul nu are nici un rost. Nimeni nu se va supara. - Dar afirma acelasi lucru despre un individ oarecare;el va protesta si va lua chiar masuri spre a te sanctiona.`` (primele cuvinte din Amurgul gandurilor de E. Cioran)

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu prea imi plac multe articole, dar asta da, merita.
    E un ciclu caruia nu ne putem opune. Nu stim unde se indreapta lumea. Cine ar fi putut spune acum treizeci de ani ca vom ajunge sa traim virtual? Poate cativa vizionari ignorati de mediocritatea conservatoare. Nu conteaza ceea ce va veni. Este insa extrem de important sa fim recunoscatori pentru ce exista.(T. Chirila)
    aceiasi vizionari vor fi ignorati si astazi de multimea conservatoare, eu asa am vazut istoria pana acum...
    Ca si cum totul ti se cuvine. Nimic nu ni se cuvine. Poate nici macar paradisul matern. Cand totul ti se cuvine aspiratiile sunt amputate, apetitul pentru mai mult e doar o stare bolnavicioasa de consum. Cand insa pretuiesti ceea ce s-a realizat pana la tine inseamna ca respecti ideea de OM in cele mai frumoase forme ale ei. Si doar asa incepi sa fii atent la cum iti doresti mai mult.
    Cultura "Totul ti se cuvine" a pornit in mare din SUA, dupa generatia baby-boom, careia i-a urmat generatia narcisism,cu ideile aferente care au infectat mare parte din vest...pana la inevitabila criza. Era cazul sa explodeze vizibil hedonismul prost inteles. Parerea mea...
    Pentru ca uitam de unde venim si ne intereseaza doar unde ne ducem.(T. Chirila)
    Pentru ca Romania are forma unui peste. Nu peste latin sau dac, sau americanizat, sau țiganizat. Doar peste...ce naiba!

    RăspundețiȘtergere
  6. Mereu ne vom dori mai mult. Insa fundatia pentru un "mai mult" sanatos este recunostinta si intelegerea fenomenului prezent ca o consecinta a istoriei.

    asta merge pe perete, cu injuraturile de rigoare, ca istoria oricum se repeta in moduri creative.

    RăspundețiȘtergere
  7. “Ce imbatraneste repede? Recunostinta” zicea Aristotel. Nu subscriem, desigur, acum ca aceasta nici nu se mai naste. Omenirea fiind insarcinata cu darurile Trecutului, il ignora acum. Ca o curva care uita ca fara mana lui, a omului, ar fi trait si acum in 4 labe.
    Fiind intotdeauna insetata de ceva mai bun, uita sa fie multumita de ce are, trezindu-se tarziu ca a pierdut ce ar mai fi putut primi… de multumea.
    S-a dovedit ca oamenii dau rezultate excelente cand sunt apreciati, insa omenirea e prea ocupata cu relevarea partilor negative, a non-valorilor. Recunostinta pentru lucrurile bine facute? Intr-o lume superficiala in care nici macar… “Dumnezeu nu apare la stiri”? -Utopia distopiei.

    RăspundețiȘtergere
  8. Bravooo si multumesc si petru articolul din Adevarul!
    Mi-as dori sa citesca macar jumatate din romani aceste articole, si intelega...

    RăspundețiȘtergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  10. progresul de care e spui e fabulos, dar ce pret ne costa toata astea?; si oare am platit factura, sau urmeaza sa o platim? Sa fim recunoscatori Domnului ca are atata rabdare, pentru cei putini. Istoria se pierde in negura timpului, mult inainte de ceea ce cunostem noi prin cartile de istorie.

    RăspundețiȘtergere
  11. da trebuie sa fim recunoscatori trecutului si sa ne bucuram de tot ce avem, dar daca omul s-ar fi multumit sa fie fericit pt ca altii inaintea lui au descoperit focul nu am mai fi ajuns aici. aceasta nefericire si dorinta de mai mult a adus lumea unde suntem. recunostinta trebuie sa existe, dar fericirea nu a fost cea care a dus la progres. daca e sa privim in trecut marii artisti, marii inventatori, toti au fost nefericiti si nemultumiti. in ziua de azi prea multi se multumesc cu beneficiile aduse de progres ca sa contribuie la progresele viitoare.

    RăspundețiȘtergere
  12. Maria, cum ar spune un intelept... Multumeste-te cu ceea ce ai, dar cauta intotdeauna ceva mai bun!

    RăspundețiȘtergere
  13. Totul e doar obisnuinta si reprere. era un 'ceva' cu o sageata desprinsa dintr-un arc care cu toate ca era in continua miscare, de fapt statea. asa suntem si noi. avem impresia ca ne miscam, dar stam. si ca imbatranim, dar nici nu ne-am nascut, ca evoluam. ca evoluam spre ce? evoluam departandu-ne de insasi samanta vietii. evoluam spre moarte. sa fie moarte evolutie? daca viata e o linie finita intre doua puncte, prin urmare 60 de ani de acum sunt egali cu 30 de ani de mai demult, sa insemne ca traim de doua ori mai putin? sa insemne ca pe masura ce evoluam ne pierdem din intensitate? Ce e soarele pentru cel ce n-a cunoscut decat intunericul? ce e apa calda pentru cel ce n-a cunoscut decat raul de munte? ce e viata pentru cel ce n-a cunoscut decat moartea? chiar daca inversam aceasta retorica, raspunsul e acelasi: Nimic! daca 2 e 1+1, 1 ce e? E o intrebare la care imi dau lacrimile, si ma gandesc: 1 e lacrimi. Daca eu nu sunt, oare ai mei au fost? Daca eu nu sunt, oare copilul meu este? daca ai mei au fost si copilul meu este, e posibil ca eu sa nu fiu? de cand am inceput sa fac cunostinta cu mine, am simtit ca e ceva ce nu voi cunoaste niciodata. si imi dau lacrimile iar. si aproape ca m-am obisnuit...
    Omul, si iar omul. sa pretuim, sa facem, sa dregem. ce n-am avut si ce avem. cata adoratie de sine, sine ca rasa. ce ati avut, ma? N-ati avut nimic!! V-ati nascut, dar asta nu va da dreptul sa mosteniti. nu sunteti, ma, binecuvantati. nu spuneti, ma, "doamne ajuta" fara sa stiti cui vorbiti! Lucrurile importante nu se mostenesc. iubirea nu se mosteneste. Viata nu se mosteneste. e ceva ce primim fara sa cerem si ceva ce nu e in putinta noastra sa refuzam. Am gresit mai devreme. odata cu viata mostenim. tristete sau bucurie. de unde? nu stiu! Faceti ce vreti cu mostenirea voastra, vor fi altii care vor face ce ar fi trebuit facut. poate daca am face totul bine lumea s-ar sfarsi. Sa existam oare numai prin prisma greselilor noastre?...

    RăspundețiȘtergere
  14. N-am mai citit de mult ce scrii, nu prea am mai stat in "virtual"..gasesc azi un Tudor transformat.. de la revolta anilor trecuti la acceptare si recunostinta. E clar..oamenii sunt o oglinda in continua transformare..amazing:)

    RăspundețiȘtergere
  15. Mă pierd de fiecare dată în ce scrii.Nu știu de ce, nu știu cum, nu caut motive, tot ce știu e că reușești să mă deconectezi.

    RăspundețiȘtergere