Conditia fericirii. Variatiuni pe tema data

Stau si ma gandesc ca uitam sa fim recunoscatori trecutului. Si, cumva, recunostinta este un prim pas spre constientizarea fericirii. Parca traim cu senzatia ca lumea moderna, cu toate beneficiile ei, ni se cuvine. Putina recunostinta ne-ar aduce cu picioarele pe pamant. Catre cine ar trebui sa se indrepte ea? Catre milioanele de oameni care si-au adus contributia la viata noastra de azi. Daca ar fi sa comparam omul modern cu semenii lui de acum cateva sute de ani ce am observa? Ca viata era extrem de grea. In sine, calitatea vietii nici macar nu devenise un subiect de luat in discutie.

Oamenii se imbolnaveau usor, cel mai adesea fara sa stie cauzele bolii. In jurul varstei de treizeci de ani isi pierdeau deja dintii. Stomatologia se limita la extractia maselelor. Nu existau medicamente, nu erau antibiotice, afectiunile atat de usor de diagnosticat azi erau necunoscute. Varfurile avangardiste ale cunoasterii erau privite cu suspiciune intr-o lume in care biserica exercita prin prisma legilor morale un puternic control social. Beneficiile curente de tip urban nu erau raspandite mai deloc. Nu existau canalizari, curent electric, apa potabila la indemana, ca sa nu mai vorbim de servicii publice.

Iarna oamenii petreceau (in cel mai fericit caz) nopti lungi la lumina lumanarilor. Accesul la educatie, dar mai ales la informatie era restrans. In ce procent erau oamenii alfabetizati acum cateva secole? Mai este cazul sa vorbim despre opinie publica, societate civila sau rostul individului in organizarea politica?

Privind catre lumea moderna  aproape ca nu-ti vine sa crezi ca au existat alte etape pe scara evolutiei umanitatii. In ceea ce ne priveste pe noi, romanii, pare de necrezut pana si faptul ca acum treizeci  de ani in Romania era dictatura, o dictatura care reusise sa ingradeasca complet majoritatea beneficiilor si libertatilor obtinute pana atunci pe  calea civilizatiei.

Acum, cand ne suim in masinile noastre ca sa alergam in weekend la munte sau la mare, cand trimitem mailuri in cateva secunde sau cumparam diverse bunuri on line, cand suntem atat de sensibili la incalcarea unor drepturi minore cum ar fi ora de liniste intr-o comunitate sau serviciile frustrante ale unei companii aeriene, cand avem acces la sute de metode care sa ne prezerve sanatatea fizica si mentala si sa ne prelungeasca durata de viata,  cand avem mijloace de comunicare vecine cu  telepatia, cand zilnic cheltuim mai mult decat putem sa consumam, cand un singur om poate calatori mai mult decat intreaga populatie a unui mic burg din secolul 17, cand suntem asigurati pentru te miri ce, cand revolutia sexuala a spulberat prejudecati si a generat o noua industrie, cand medicina a ajuns la progrese uluitoare, interventii minim invazive de care poate beneficia majoritatea populatiei, cand notiunile de timp liber si distractie genereaza procente bune din produsul intern brut al statelor dezvoltate, cand mii de oameni ar putea sa-si desfiinteze bucatariile pentru ca alte mii de oameni gatesc pentru ei, cand poti sa-ti potolesti setea cu un card sau cu o fisa, cand natura reprezinta  din ce in ce mai mult o curiozitate si nu locul nostru de origine, cand avem acces ieftin la arta lumii adunata in muzeele marilor metropole, cand traim pentru a ne lua vacanta, un concept inexistent pentru omul de rand din Anglia lui Cromwell, sa zicem, acum, cand pare ca avem totul de la salata spalata si preambalata la telefonul care face poze si plati, acum cand avem accesul la cel mai complex si sanatos stil de viata din istoria umanitatii, acum cautam mai mult decat oricand fericirea. Si asta pentru ca nu suntem recunoscatori. Pentru ca uitam de unde venim si ne intereseaza doar unde ne ducem.

Progresul omenirii cu binele si intunericul lui este un miracol. Omul in sine este un miracol. Iar infaptuirile lui sunt sublime. Zeci de mii de probleme au fost rezolvate. Si alte zeci de mii au aparut pentru a fi rezolvate. E un ciclu caruia nu ne putem opune. Nu stim unde se indreapta lumea. Cine ar fi putut spune acum treizeci de ani ca vom ajunge sa traim virtual? Poate cativa vizionari ignorati de mediocritatea conservatoare. Nu conteaza ceea ce va veni. Este insa extrem de important sa fim recunoscatori pentru ce exista.

Sa fim recunoscatori Omului. Pentru o radiografie, pentru apa calda, pentru sampanie, pentru schiuri, pentru bicicleta, pentru microfon si pentru pelicula de film, pentru tipografie si pentru chitara, pentru tricouri si blugi, pentru dinam sau pentru motorul in patru timpi si pentru laptele pasteurizat sau pentru penicilina sau pentru rochia neagra de seara.

Azi recunostinta este o conditie a fericirii. A-ti dori mai mult fara a pretui  ce deja ai e o atitudine ingrata. Ca si cum totul ti se cuvine. Nimic nu ni se cuvine. Poate nici macar paradisul matern. Cand totul ti se cuvine aspiratiile sunt amputate, apetitul pentru mai mult e doar o stare bolnavicioasa de consum. Cand insa pretuiesti ceea ce s-a realizat pana la tine inseamna ca respecti ideea de OM in cele mai frumoase forme ale ei. Si doar asa incepi sa fii atent la cum iti doresti mai mult.
Mereu ne vom dori mai mult. Insa fundatia pentru un "mai mult" sanatos este recunostinta si intelegerea fenomenului prezent ca o consecinta a istoriei.
Trecerea individului prin univers e prea scurta pentru a nu merita efortul de a se scoate pe sine din contextul propriului ego ca sa incerce sa se plaseze in contextul grandios al istoriei umanitatii. E un exercitiu dificil. Cred ca merita.


P.S.
Acest articol mi-a fost inspirat de interviul de aici si de cartea lui Bertrand Russel "In cautarea fericirii". Nu e nimic original. E doar declansarea unor franturi de imagini latente in subconstientul colectiv.