[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

duminică, 8 aprilie 2012

Adevar de lemn

Aseara un prieten m-a invitat entuziast la atelierul lui de tamplarie. Vino sa vezi cum arata bancul tau de lucru. Ce imbinari frumoase i-am facut.
Am ajuns la atelier si am ridicat cu greu o bucata lunga de frasin dupa care am pus-o pe doua capre. De fapt erau patru bucati lungi de frasin masiv imbinate aproape perfect incat iti trebuia ceva timp sa intuiesti linia subtire unde lemnele se imbratisau strans.
Am comandat bancul asta lung ca sa pot sa ma desfasor in liniste. Mult spatiu pentru "biroul" meu de acasa. Acum insa el devine mai mult decat o masa lunga. E o bucata de mestesug, Un mestesug care imi pare ca se pierde intr-o lume a prefabricatelor usor de asamblat in familie. Lumea furnirelor, a palului tubular, rumegus presat sau mai stiu eu ce.

Mobila din lemn masiv e scumpa. E scumpa pentru ca e inca nevoie de om ca s-o slefuiasca, s-o imbine in "dinti", sa o indrepte atunci cand se curbeaza incapatanat, s-o sculpteze.
Am vazut lucrari minunate in atelierul prietenului meu care face productie de toate felurile, fie ca e vorba de teatru, mobila de interior, productie publicitare sau diverse evenimente.
Am vazut un tamplar batran care manuia strungul cu dexteritate si relaxare, uimindu-ma cu forme perfecte. L-am intrebat daca mai exista scoli de tamplarie. Mi-a zambit amar. "E o meserie pe cale de disparitie. La mine n-a venit nimeni sa-l invat. E prea multa munca".

In ultima vreme, mai precis de cand am fost la Stockholm si am vazut cat de legati sunt oamenii aceia de natura, am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai des la lemn. Ma intreb de ce facem atatea eforturi sa-l alungam din viata noastra.

In ce ma priveste, mi-am dat seama tarziu, lemnul mi-a fost cel mai apropiat sprijin. Scandura scenei mi-a suportat rolurile, lemnul chitarei de Reghin a vibrat la primele mele incercari, lemnul clarinetului meu, masa de stejar a bunicilor mei careia de prea multe ori i-am aplicat un tratament nu tocmai corect ca si lavitei uitate pe balcon peste care au trecut prea multe ierni.

Cand plecam din lumea asta si florile zac proaspat aruncate peste mormantul de-abia inchis, numai o cruce de lemn ramane marturie a trecerii noastre prin lume. Iisus a fost rastignit pe lemn. Oare cat o fi plans lemnul crucii Lui?

Am mangaiat indelung lemnul mesei mele de lucru. Parea umed. Prietenul meu mi-a spus ca e doar rece. Ca nu e umed. Si nu e mort, am zis. "Nu, nici vorba. Lemnul nu moare. Dupa zeci de ani, cand reconditionam mobila veche de pe care dam jos toata vopseaua, incepe sa curga si rasina".

Intr-adevar lemnul traieste, ia formele lucrurilor care il preseaza, se imbiba cu timp si aer, miroase a ceea ce se intampla pe langa el. Absoarbe orice, e ca un copil curios care baga te miri ce in gura, de aia lemnul trebuie tratat cu grija pentru ca el creste impreuna cu noi.

Am ciocanit de cateva ori cu falangele stranse lemnul viitoarei mele mese. A raspuns usor, dar raspicat. Sunt aici domnule si am ceva de spus de cate ori ma atingi. Apoi l-am mangaiat pe toata lungimea si din frecarea moleculelor lui cu pielea nehidratata a palmei mele s-a nascut un fosnet ca de vant.
In curand ai sa scartai in casa mea, mi-am zis.

Spectacolul sonor al unei viori Stradivarius este unic si devine magnific prin comparatie cu o vioara normala. Pentru ca lemnul traieste si raspunde omului. Si asa cum exista har si excelenta la Om, asa exista si in lumea lemnului.

Inchei cu o imagine in gand: o padure de mesteceni scartaind usor in bataia vantului. In felul lui, lemnul raspunde pana si presiunii invizibile a vantului care sufla peste coaja aspra. Insa acelea sunt sunete pe care nu le auzim usor. Oamenii tind sa respecte mai mult ceea ce misca. Cu atat mai fragila mi se pare viata lemnului.

Si poate mai intensa, in nemiscare.
Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

12 comentarii:

  1. Interesant.. si eu simt o atractie incredibila fata de lemn, imi place pur si simplu sa-l ating, sa-l miros, sa-l privesc.

    Am aflat ceva din articolul tau, traiam cu ideea ca o data taiat, moare....
    Ma bucur sa aflu ca nu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos Tudore, lucurile care tac spun adesea mult mai multe adevaruri decat suteled e vorbarie de la posturile tv sau radio!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. vreau si eu sa-mi iau un blat de lemn masiv... mi-ar placea sa arati si o poza cu masa ta :), chiar m-ai facut curios cum e :D

    RăspundețiȘtergere
  4. @ doru pungeanu o sa vina si pozele dar daca vrei sa vezi lemnul in starea lui primara, de cherestea, mergi la Holver, langa Crrefour pe autostrada Bucuresti Pitesti

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu apreciem la adevarata valoare nici vietatile care au nevoie de lemn si de flori, nu apreciem natura, pt ca nu stim sa o ascultam. De ce din lipsa timpului liber. Suntem prea grabiti sa descoperim adevarata valoare a tot ceea ce ne inconjoara si-i pacat, ca avem valori pe langa care trecem si ne pot imbunatati viata si sanatatea.

    RăspundețiȘtergere
  6. De la cea mai dureroasa inmormantare la care am fost imi amintesc mirosul de brad al sicriului. Apoi acest miros m-a dus in amintirea padurii unde ma plimbam cu bunicul, unde pana si ciupercile erau mai vii decat prima rasuflare a unui nou-nascut. Lemnul e viu. Si ne cunoaste. Cunosc un tamplar care l-a invatat si pe fiul sau mestesugul. Dar oamenii merg la el mai mult pentru un sicriu. Ciudat. Felicitari pentru articol

    RăspundețiȘtergere
  7. iubesc sufletele sensibile, pline de iubire de frumos, care percep si vibratiile date de emotiile fiecarei fiinte vii...pentru ca, nimic nu e materie moarta...tot si toate sunt lumina condensata...proportia e diferita...esti un Om deosebit si profund...ma bucur ca, existi ...in timpul meu...te voi citi...

    RăspundețiȘtergere
  8. inteleg perfect ce spui, si eu am legatura speciala cu lemnul, si ma doare sa vad cum romanii sunt atat de fermecati de Ikea. Acum doi ani mi-am vandut toata mobila din living (pe care a adus-o sotul "zestre" :)) si am cumparat mobila din lemn, adevarata, fiecare piesa cu povestea sa, de pe ebay. Am reconstutuit-o cat am putut, am vopsit-o, si acum, piesele mele de mobilier -masa si scaunele vin din estul Europei, doua dulapioare din Spania, masuta pt cafea este din lemn de mango si vine de undeva din Asia, un cufar chinezesc- datorita culorilor care le leaga, fac un tot extraordinar de frumos si de viu! Si miros atat de frumos!!!!! Ma ajuta sa ma relaxez, ma leagana, imi surad, ma fac sa ma simt acasa! O zi buna iti doresc si sa te bucuri de masa ta de lucru!

    RăspundețiȘtergere
  9. salut. Sunt Roxana Enache, fotograf, te contactez in legatura cu un proiect foto. nu are sens sa dau detalii publice dar n am gasit alt contact sigur de al tau. aici iti las portofoliul meu : http://www.behance.net/Roxana_Enache
    mail rocs_enache06@yahoo.com

    multumesc, o zi buna.

    RăspundețiȘtergere