[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

luni, 23 iulie 2012

Astazi mi-am intalnit Vocea.

Incerc aproape cu frica: "..de dimineata doar intr-un tricou apari...somnoroasa am facut eu ceai..." Vocea  se sperie pe "ceai". Tremura. Casc ochii mari catre doamna Dutescu, asezata la pian. - Ce-ai, ma? De ce te-ai oprit? Ii arat gatul. - Pune sunetul sus! Lasa gatu-n pace. Hai, inca o data! Imi fac avant. Sunt ca un copil care sta in dreptul unui sant si evalueaza situatia. Pare ca daca s-ar avanta cu putere ar putea sa treaca pe partea ailalta. Imi iau avant, cativa pasi hotarati, dar pasul ala care trebuie sa insemne bataia ce m-ar propulsa de parte ailalta a gropii e moale, schiop, nesigur. Vocea tremura speriata sau se sperie tremurand, nici eu nu mai stiu: ceaaaai. - Tudore, nu ma enerva! Pune sunetul unde trebuie!
Inca o incercare mai putin timida, inca nereusita. A patra sau a cincea oara ceaiul se articuleaza mai bine, sunetul e mai rotund, nu mai tremura ca o piftie pe farfuria de-abia scoasa din frigider.

Am aproape zece zile de tacere si trebuie sa reincep sa vorbesc, putin cate putin. De fapt, incep prin a canta. Astazi  a fost prima data in care am incercat sa cant. De la capat, de la zero. 
Acum zece zile ma trezeam intr-o camera de hotel fara sa pot scoate un sunet. Am sunat la receptie sa comand un taxi care sa ma duca la aeroport si cred ca femeia de partea cealalta a firului a intuit, mai degraba, ceea ce voiam sa spun. Am repetat cuvinte de cateva ori si am scos un suierat trist in locul lor. Era in ziua in care ar fi trebuit sa cant la Mioveni. N-am abandonat imediat lupta. Am tot crezut ca voi fi in stare sa ma urc pe scena, inca o data, dupa care potopul.

Dupa ce am aterizat am fugit catre doamna Gabi, asa, cu speranta celui care mai crede ca cineva poate amana executia. Ea e o optimista prin definitie, un soi de cinic vesel care ma cunoaste de prea mult timp ca sa dea vreun ban pe ipohondriile mele. - Tudore, nu canti. Linda ma priveste gales din spatele genelor ei aurii si asteapta un semn. De obicei ma joc mult cu ea si-i terfelesc blana frumoasa de labrador auriu. Nu da semne ca ar intelege situatia. Asteapta sa-mi prinda privirea ca sa se napusteasca asupra-mi in incercarea de multe ori reusita de a ma linge pe fata. Ma scurg pe canapea caci simt ca ghilotina o sa mai cada o data. - Tudore, nu canti. O masa mare, diforma de oameni care huiduie. Resemnarea suna la usa ca un vecin care te someaza sa dai muzica mai incet. Apoi politia. E ora patru dimineata, domle, ce faceti? - Tudore, eu nu pot sa te las sa canti. 

Au trecut zece zile de atunci. Resemnarea s-a strecurat usor prin usa intredeschisa ca o femeie de serviciu care s-a intors de la piata cu sacosele pline si isi vede de treaba, intra in casa, trece pe langa tine in timp ce te intretii cu sectoristul, cu administratorul sau cu un vanzator disperat sa-ti plaseze produsele cosmetice care l-ar putea propulsa in varful piramidei. Am acceptat mai greu ca in alte dati situatia asta. Da, am mai fost de vreo patru ori in viata mea diagnosticat cu noduli pe corzi. Mereu repaos vocal complet, o mutenie asumata de care m-am tinut tare pentru ca nu ma am decat pe mine. Iar vocea asta a mea e parte din mine. Au trecut zece zile. Acum poate ca "ceai" nu suna inca perfect si mai tremura in ceasca lui scuturata de vibratiile fricii, insa cant. 

E o surpriza sa-ti auzi vocea dupa atata pauza. Buna ziua, eu sunt Tudor Chirila. - Buna, Tudor, eu sunt vocea ta cea noua. Ce spui? Face o pirueta si rochia neagra se desprinde usor de pe trupul ei aproape transparent. E firava, ca o papadie, insa ochii negri parca sug aerul din jurul lor si stralucesc mai tare cu fiecare portie aspirata. - Nu vrei sa ne plimbam putin? Ai putea sa-mi arati primprejur. - Imi vine sa urlu, s-o strang in brate, e atat de frumoasa si atat de firava in acelasi timp. Am senzatia ca m-am despartit acum zece zile de un betiv ridicol cu care devenisem coleg de camera, sforaia in somn si cand se trezea facea glume de cabana, iar acum fata asta in rochia ei subtire care-mi ofera bratul translucid. Trebuie s-o hranesc bine pe caprioara asta care vrea sa traverseze lacul inghetat dinaintea noastra. 
- Vezi, ma, ca poti? Numai prostii ai in capul ala! Hai gata ca ma si enervezi! N-ai nici pe dracu. De la inceput: mam mam oa oa oa, mam mam oa oa oa. 

Doamna Dutescu e intransigenta si pozitiva. Fumeaza ca un sarpe si reda vocile oamenilor. Ii fac semn ca nu mi se pare in regula sa fumeze de fata cu mine: - E te na! Ma, sa nu te obraznicesti! Da' cand va duceti sa cantati prin bodegile alea pline de fum si de betivi cum e? Ia mai lasa-ma-n pace! E una din femeile alea pe care simti ca te poti baza, care te dispretuieste cand intarzii si pune pret pe cuvantul dat.  Om cu suflet mare, tinut ascuns mai degraba din delicatete decat din vreo frica anume. Niciodata nu m-au dezamagit oamenii care iubesc cainii. Acum stiu ca Linda o sa-mi duca dorul caci i-am facut multe capricii prin blana aia de labrador auriu cu privire inteligenta. 

Seara ma plimb cu vocea mea pe deasupra orasului. Inca n-am voie sa stau prea mult printre oameni si oricum mi-e greu sa le scriu tot timpul ce si cum. Am fost surprins sa vad oameni razand de mine cand le faceam semn ca nu pot vorbi. Nu inteleg cum situatia asta poate sa-ti para amuzanta. - Ai cantat prea mult? hahahaha. 
Mi-am vazut de drum. Am vrut sa le scriu ca nu-i frumos sa gasesti ceva de ras in suferinta unui om, dar am renuntat. M-am gandit ca nu-si dau seama ca exista suferinta in neputinta unui actor care nu-si mai aude glasul. Cantaretii astia, actorii, niste neseriosi domle', toti o apa si-un pamant. 

Seara ma plimb cu vocea mea pe deasupra orasului. La inceput n-am avut curaj, dar acum o intreb privind absent catre luminile din cele cateva turnuri corporatiste: - O sa ma ajuti sa ma urc pe scena la Brasov? Ea mananca un mar si-mi raspunde printre inghitituri: - Am sa te ajut. Promite-mi ca o sa ma duci intr-un loc frumos dupa aceea. - As putea sa te duc sus, pe drumul catre Poiana. De acolo se vede superb Brasovul. Si e liniste. - Da, e musai sa tacem dupa. N-ai chef sa te imbeti dupa aia? Ai timp sa stai cu mine? Vantul se starneste de nicaieri si-si face de cap intre rochia ei neagra si sanii transparenti al caror puf se unduieste imperceptibil. - Nu, nu ma-mbat. Privim luminitele si mergem la culcare.

Dupa un timp: - Stii, eu ma dau cu zmeul pe apa, ti-ar placea sa vii cu mine? E o insula frumoasa unde bate vantul tot timpul, vara. - Da, de ce nu, daca ai grija de mine. - N-ai ce sa patesti. E liniste, noi, zmeele, marea, vantul. - As putea sa te astept pe plaja. Inteleg ca n-ai nevoie de mine acolo in larg. - Cateodata am, de cele mai multe ori, nu. Oricum daca mergi cu mine pe mare o sa te balacesti in apa sarata. Vocea mea a zambit timid. Am tacut amandoi.

Seara isi facea aparitia ca o doamna discreta care-si insoteste mersul cu batai fine de evantai. I-am remarcat incheietura. Nu ne-am ridicat. Am lasat doar caldura sa paraseasca campul de lupta. Masinile se scurg usor pe strazile intunecate. Cateva bulevarde mai incolo, Linda rasufla greu, tolanita sub pianul negru al doamnei Dutescu.

14 comentarii:

  1. pentru a preveni evita ca recele sa iti atinga gatul, in timpul concertului si dupa o jumate de ora de la finalul acestuia. Cel mai probabil de la apa rece ti s-au facut nodulii. sanatate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Zici ca unii se amuzau cand te vedeau ca esti fara voce? Si eu ma amuz, dar de metaforele pe care le folosesti, nu de tine. :) Si eu ma regasesc dupa o saptamana de tuse si stari febrile in care m-a parasit vocea ... Acum descopar aceeasi racitura (ca doar dupa o asa raceala racitura iese) ca intr-o farfurie abia scoasa din frigider, si stau sub soare poate isi revine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine ai revenit...parca doar acum ai revenit.

    RăspundețiȘtergere
  4. Salut, Tudor, si eu m-am jucat cu Linda in seara asta, un sfert de ora dupa ce-ai plecat tu... Iar doamna Dutescu mi-a povestit patzania ta vadind o reala incantare pentru faptul ca ai ales sa scrii pe „facebook” (sic!) despre dumneaei, despre Linda, despre sedintele muzicale patronate de pianul mare si plin de clopotei. M-a rugat sa scot la imprimanta textul tau si sa i-l duc la urmatoarea sedinta, saptamana viitoare. L-am cautat pe facebook dar nu l-am gasit. In schimb am avut noroc sa-l aflu pe blog. Si ma bucur mult. Ai descris intr-un stil savuros o atmosfera care-mi este familiara. Nu de mult timp, cam de vreo 2 luni. Scuze ca nu m-am prezentat de la inceput. Sorin ma numesc, ma stii de la Stavro, m-ai auzit cantand de multe ori. Iti urez sa te faci bine curand si sa poti canta la Brasov asa cum iti doresti, sau chiar mai bine de-atat. Seara buna!

    RăspundețiȘtergere
  5. Am citit ce-ai scris Tudore. Frumos. Nu, foarte frumos. Dar sa știi ca si oamenii care iubesc câinii dezamagesc. Da, acei oameni care iubesc câinii mai mult decât oamenii. Acum bantui singur pe străzile Parisului cu un inel in buzunar ...

    RăspundețiȘtergere
  6. Si eu vin dupa 10 zile la foniatria spitalului Panduri! Daca nu sunt foarte vechi, insulina si repausul vocal topesc nodulii destul de repede.
    Apoi sfantul remediu de intretinere este pastrarea vocii in registrul vocal primit de la Dumnezeu. Altfel, vor aparea mereu, indiferent de numarul de concerte!

    Mim Mim...ie ie ie :)))

    RăspundețiȘtergere
  7. Mda...frustrant si exasperant ... tu macar te poti da cu zmeul...

    RăspundețiȘtergere
  8. A, si apropo de oamenii care rad de necazurile altora mi s-a zis si mie ca eu sunt personajul din " Copilul care-aleargă către mare " , ca îmi asez hainele fostei iubite pe scaun si vorbesc cu ele. M-am simțit flatat dar foarte trist...

    RăspundețiȘtergere
  9. Cine nu a trecut prin neputinta fizica de a face ceva ce altora li se pare absolut firesc, nu poate intelege si este revoltator ca mai si rad de suferinta unui om.
    Imi pare rau de ce ti se intampla, sper ca pauza pe care Dumnezeu a vrut sa ti-o dea sa fie cat mai scurta. In astfel de momente te intrebi daca nu cumva ai gresit undeva, daca nu cumva trebuie s-o lasi mai moale.
    Sanatate multa si o vacanta mai lunga pe insula vantului iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  10. E bine ca reusesti sa-ti vezi vocea atat de plastic, cred ca te ajuta sa te imprietenesti cu ea:)
    Succes voua, tie si ei!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ai avut un concert superb in vama veche! Energia pe care mi-ai transmis-o m-a tinut pe plaja pana la rasarit! Sa fii bine!

    RăspundețiȘtergere
  12. Salut, Tudor!
    Vreau sa-ti spun ca atunci cand canti "scrii" foarte bine, prin mesajul transmis (vezi in special albumul vama 2012-apropo, felicitari tie in special, formatiei si nu in ultimul rand persoanei/persoanelor ce te-au inspirat), iar cand scrii ai un glas dumnezeiesc.
    nu stiu daca tu ai pierdut vocea, mai degraba cred ca vocea te-a pierdut, pt. o scurta perioada, pe tine … probabil a facut un dus; e bine ca v-ati asteptat si v-ati reintalnit.
    nu ne ramane decat sa va vedem; nu va ramane decat sa va exprimati public...pentru public.
    Respect!

    RăspundețiȘtergere