[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

joi, 27 septembrie 2012

Manolis, Yorgos și energiile încarcerate

A fost o zi plină. Am stat pe platou douăsprezece ore. Mi s-a părut că grecii se mișcă greu. Coordonare dificilă. Cred că echipele românești sunt mai organizate. Sau poate am avut pur și simplu o zi grea de filmare. Au fost multe momente "fizice". Am filmat o spargere, rolul meu era de șef de gașcă de spărgători care intră în casă peste o familie de greci din clasa de mijloc. Multe acțiuni simultane, detalii, hotărâri pe unghiuri de cameră.

Fumează mult grecii ăștia, dom'le. Dacă stau să mă gândesc bine, la fiecare cinci minute cineva rula o țigară. La un moment dat, în timpul pauzei de prânz, m-am așezat pe o bordură să-mi mănânc liniștit un pește cu broccoli. Prin fața mea defilează două puștoaice de vreo șaișpe' ani, cu degetele înfundate în pungile lor de tabac. Una dintre ele, mai rapidă, apucă să-și scoată și foița și, uite așa, din mers, începe să ruleze o țigară. M-am gândit pe loc că nu le poți umbla la ADN. Sângele lor transportă boabe de cafea și nicotină, nu le poți lua asta și basta. Asistentul de regie dădea indicații cu țigara în gură, Yorgos și-a spânzurat țigara de marginea noptierei, ca să exemplifice acțiunea cu ambele mâini libere, se fumează, se fumează și iar se fumează.

Am vorbit cu Manolis, actorul din rolul principal, despre Grecia. E un individ extrem de mobil (mă refer mai ales la față) care jonglează cu noțiuni pozitive. Are un optimist incurabil și mi-a mărturisit că nu poate părăsi Atena chiar dacă i-a plăcut extrem de mult Londra, spre exemplu. E un sentiment inexplicabil când, deși viața ta se învârte între teatru și casă și nu ai timp de absolut nimic, știi totuși că undeva foarte aproape se află marea. Asta îmi dă siguranță. Eu sunt un om al Soarelui. Trebuie să știu că în orice moment mă pot duce undeva pe malul mării să beau o bere și să privesc în larg.
Crede sincer că Grecia face parte dintr-un plan de "dezintegrare" menit să ducă țara în situația de a fi vândută pe bucăți. A început pe undeva prin anii '80, îmi spune, și s-a desfășurat cu concursul partidelor aflate la putere (sună cunoscut, nu-i așa?). E prea frumos aici ca să nu-și dorească toată lumea să pună mâna pe țara asta. Nu o spune înfocat sau grandilocvent, ceea ce îmi dă de gândit.

Îmi place mult liniștea si resemnarea acestui om. Spune că viitorul crizei va fi cel puțin interesant și zâmbește șugubăț. Ce vrei să spui? Nu pot supraviețui decât cei care gândesc pozitiv. Va fi din ce în ce mai rău, dar lupta noastră mare este să încercăm să TRĂIM în tot acest marasm. Cei care sunt răi vor deveni și mai răi în încercarea lor de a-și salva pielea de unii singuri. Am pierdut multe lucruri în perioada asta. Valori profund grecești. Ospitalitatea noastră era cândva proverbială. Acum suntem xenofobi. Pe bună dreptate, poate. Atena aparține din ce în ce mai puțin atenienilor. Credeam în prietenie, dar în ultimii ani toată lumea a ales un stil de viață păgubos, emfatic, orgolios. Oamenii își cumpărau Cayenne plătind rate din salarii nu foarte mari ca să rămână în cursa asta nebunească a statutului. Am uitat să vorbim unii cu alții. Noi vorbeam foarte mult între noi. Dar oamenii au ales să demonstreze, să vorbească numai despre ce fac ei, ce au ei, cum sunt ei (din nou, va sună cunoscut?).
Exista ceva mai presus de bani în relațiile dintre oameni, ceva profund, un amestec de entuziasm, încredere și dedicare venită din tradiție care făcea ca un grec să ajute alt grec fără să se gândească la o răsplată. Hai s-o facem, frate, hai să te ajut să punem la cale treaba asta. Hei-rup-ul ăsta vesel avea darul de a diminua până la distracție problema celui pe care te ofereai să-l ajuți. Of, există un cuvânt pentru atitudinea asta, dar nu știu să-l exprim în engleză, conchise Manolis.

Nu știu de ce, mi-a făcut bine discuția cu omul ăsta mic de statură și cu ochii vii. Are ceva din Roberto Benigni, dar și o lumină tristă în ochi, reverberând un suflet profund.

Yorgos a ținut în hățuri filmarea. Nu știu dacă întârzierea i s-a datorat, dar sunt sigur că la capătul zilei a avut tot ce a vrut. Lucrează mult cu actorul fapt care pe mine are darul să mă cucerească definitiv și irevocabil. E genul ăla de bărbat inteligent care știe că în privirea lui se află toată averea ce poate cuceri o femeie. Că acolo s-au adunat bucuriile, deziluziile, visele și regretele și - mai ales acum când nu mai e atat de tânăr - speranța și toate astea formează un fel de peliculă apoasă din spatele căreia te privesc ochii lui sever-blânzi. Nu vă gândiți la un afemeiat. Yorgos e familist convins și în definitiv face un film despre o decizie care poate destrăma o familie începând cu însuși capul ei.

M-am apropiat mult de omul ăsta pentru că am văzut în el un soi de prieten mai experimentat de la care pot învăța lucruri noi. Un om căruia acum ceva timp, când viața l-a pus în situația de a se irosi regizând reclame ca să-si întrețină familia, fiul cel mare a venit și i-a spus cu lacrimi în ochi: crezi că sunt mai fericit văzând cum te distrugi ca să-mi oferi o viață? Crezi că voi fi fericit cu banii pe care vrei să-i aduci ca să-mi poți plăti facultatea? Te implor, lasă totul și du-te să faci filmele alea pe care le visezi. Ăla este tatăl meu! Ce educație frumoasă trebuie să fi primit un copil care gândește așa.

Yorgos mi-a spus asta la un pahar de bere în prima zi în care ne-am cunoscut. A spus-o simplu, fără patimă, ca să ma facă să înțeleg că este un om pasionat. Iar eu am înțeles și aproape că mi-au dat lacrimile. Pentru că in jurul meu, acasă, e din ce în ce mai multă lume dispusă să se compromită pentru bani. Și pentru că mi-am amintit de felul în care familia mea a tratat și tratează pasiunea.

Nici nu știu cum să închei. Poate cu gândul la grecoaica de la costume care mi-a promis că-mi va elibera energiile încurcate. Mi-a spus, cu un zâmbet cald, că nu incearcă să mă convingă de nimic, dar că exista un al cincilea element, un soi de a cincea dimensiune energetică la care suntem cu toții conectați, însă numai unii dintre noi acceptă să realizeze asta. M-am gandit: ce frumos, cum încearcă mereu  oamenii să-l redefinească pe Dumnezeu. I-am promis că data viitoare când voi filma, am să vin deschis și am s-o las sa-mi elibereze energiile încarcerate. Mi-a spus că, adesea, trupul nostru știe mai multe decât noi și ne dă toate semnalele de care avem nevoie. Am zâmbit din nou cu gândul la un vers: dansez pentru că trupul meu e mai deștept decât sunt eu.

9 comentarii:

  1. Mi-am amintit de Nikos Kazantzakis, Raport catre EL GRECO, ce carte domnule, ce oameni grecii astia, bucura-te!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Energiile incurcate pot fi eliberate si de la distanta daca esti deschis.
    Multumim pentru povestirile tale prin care, aproape ca te insotim.

    RăspundețiȘtergere
  3. Până acolo o să ajungem și noi? Să trebuiască să ne vindem țara...și oamenii să se vândă între ei? Imi place că ne-ai împărtășit aceste gânduri. Poate, unul câte unul o să se trezească și o să îi trezească și pe alții în jur.

    Foarte tare partea: ”ce frumos, cum încearcă mereu oamenii să-l redefinească pe Dumnezeu.”

    RăspundețiȘtergere
  4. Anul acesta am luat pentru prima oara contact cu civilizatia greceasca si am ramas marcata. Am observat atata liniste, bucurie si respect fata de viata la majoritatea oamenilor cu care am intrat in contact (ospatari, vanzatori si alti localnici). Acesta este motivul pentru care m-am intors atat de relaxata si binedispusa. M-am imbracat cu pozitivismul lor si trag in continuare de acesta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumos. Contactul meu cu grecii nu a fost asa de profund precum al tau. Eram foarte mica cand am ajuns si eu in tara lor frumoasa. Ma bucur ca mai exista locuri pe harta unde bunatatea si demintatea inca mai sunt traditii ramase din popor, si nu numai legende, ca la noi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred ca am mai spus, chiar daca nu are legatura cu postarea, ma bucur ca exista acest blog si ca autorul lui esti tu. Poate altadata o sa dau si ceva mai multe detalii. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Pai ca tot fumeaza si nu muncesc, se vede in situatia in care se afla.

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna seara ,
    Vin cu rugamintea la d-voastra sa sustineti campania noastra Sa fim oameni (http://safimoameni.blogspot.ro/) cu un logo in cadrul blogului d-voastra!
    Va invitam cu drag sa dati si un LIKE pagini noastre de facebook http://www.facebook.com/pages/Sa-fim-oameni/192128567535339?ref=stream
    Va multumesc anticipat pentru sprijinul acordat!
    Astept raspunsul d-voastra la pagina de e-mail safimoameni@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  9. Pai se stie ca grecilor nu prea le place munca, deasta sunt si dezorganizati.

    RăspundețiȘtergere