[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

duminică, 2 iunie 2019

De 1 IUNIE sau...un număr într-un sistem


A trecut încă o zi a copilului. Marketingul a funcționat, ca de obicei, puzderie de oferte de activități pentru “cei mici”. Părinții cumpără, loviți revelator de importanța momentului. E o zi în care toată lumea mimează vesel importanța copilului în societatea noastră. Poate că de 1 iunie lumea chiar e convinsă de rolul copilului în societate. Sigur este că această convingere se duce pe apa sâmbetei, duminică, 2 iunie, să zicem. Nu, copilul nu este în centrul societății noastre. Nu este nici măcar în centrul sistemului nostru de educație. Copilul nu este important în România și asta se reflectă în momentul nostru de țară. Societățile scandinave sunt cele care s-au transformat și au beneficiat de reforma educației și de filosofia creșterii copiilor. Statul a venit la întâlnirea dintre părinți și toate provocările (mari) care decurg din parenting, contribuind înțelept și eficient la descărcarea părinților. Adulții cresc copii și reușesc să fie fericiți în Danemarca, Suedia, Finlanda sau Norvegia. Aceleași societăți (și nu numai ele) au înțeles și asumat importanța creșterii unor copii cu adevărat independenți, creativi și conștienți, de la vârste timpurii, de impactul lor în societate. No one is left behind nu e un slogan de campanie, ci o filosofie de viață, când vine vorba de copii. Starea de bine a copilului nu e un concept abstract despre care discută profesori universitari la ceas de seară, ci o stare de fapt, obținută la nivel de pregătire profesională, a celor care lucrează cu copiii. 

Unde suntem noi? Cum ne creștem copiii? De câte ori ne punem întrebarea asta? Dacă te uiți pe studii răspunsul ar fi că nu prea ne punem genul ăsta de întrebări. Un studiu din 2017 al Fundației World Vision România care analizează tipologii de părinți în raport cu copiii lor e de-a dreptul înfricoșător: doar 1 din 10 (9%) părinți români nu şi-ar lovi niciodată copilul; atitudinea violentă față de copii se regăsește portretizată în 7 tipologii distincte de părinţi care justifică violența în moduri diferite - 1 din 2 părinţi (51%) cred că lovirea este pentru binele copilului; 1 din 10 (10%) consideră că lovirea apare din cauza copilului;  8% ar lovi copiii dar nu ar vrea ca acest lucru să se afle;  8% invocă motivații religioase;  6% lovesc copiii gratuit, fără motiv;  5% afirmă că ar lovi copilul pentru că toată lumea face la fel;  3% se simt foarte vinovaţi după ce lovesc. 

Nu era nevoie de studiul ăsta ca să putem afirma că autoritarismul (în toate formele lui, chiar și cele extreme) este politica preferată de majoritatea părinților români. Sigur, într-o țară în care psihologul e confundat adesea cu psihiatrul e posibil și chiar probabil ca părinții să nu fie la curent cu descoperirile din ultimele zeci de ani în domeniul psihologiei pediatrice. Apoi, e foarte greu să lupți cu o moștenire culturală sedimentată în sute de ani, mai ales dacă ai trecut printr-o perioadă profund dezumanizantă, cum a fost comunismul românesc. 

În societatea românească copiii sunt bătuți. Sunt umiliți. Agresați verbal. Zilnic și nu o dată. Sunt însămânțați cu frici pentru a fi controlați mai ușor (dacă nu ești cuminte vine stewardesa și îți face injecție), creativitatea este reprimată constant căci li se refuză mai tot ce încearcă și asta doar pentru confortul părinților (nu desena pe perete, nu umbla cu sticlele alea, nu țipa că x,y,z, n-ai voie cu ulei, făină, ciocan, stropitoare, șervețele umede, nu alerga, nu vorbi urât, nu te închide în baie, nu ieși din cameră, nu da muzica tare, nu mai freca întrerupătorul, stai frumos la masă, nu mai pune atâtea întrebări și în continuare puteți completa cu mii de exemple, sunt convins). În societatea românească copiii cresc fără părinți (nu toată lumea care muncește afară își poate lua copiii) sau în instituții de stat unde abuzul asupra lor îmbracă cele mai variate forme. Noi trăim în societatea lui “faci așa pentru că așa am zis eu” suprema formă de închidere a unei conversații în care logica adultă se declară învinsă, dar nu acceptă să piardă. 

La nivel declarativ toți părinții vor să crească copii fericiți, independenți, creativi și empatici. Doar că pentru asta e nevoie de o resetare totală a modului autoritar de creștere a copiiilor, altul decât ăla în care strategia e pedeapsa cu declinările ei sau diverse forme de coerciție. În societățile funcționale abuzurile de mai sus duc fără prea multe discuții la decăderea din drepturile părintești. Și asta pentru că acele societăți au înțeles mult înaintea noastră că iubirea necondiționată, răbdarea și o dezvoltare emoțională constantă și fără fluctuații contribuie la un viitor adult echilibrat care să participe activ și pozitiv la creșterea societatății.

Nu există părinte să nu se plângă de sistemul nostru de educație. Pe oricine întrebi este deranjat că sistemul nu contribuie la dezvoltarea independenței copiiilor, nu le stimulează gândirea critică, abilitățile emoționale sau cele de relaționare, nu integrează aspectele practice ale vieții, nu formează reflexe empatice, ca să nu mai vorbim de filosofia comunitară sau educația civică. Sistemul este învechit, apăsător, frustrant, copiii îngurgitează informație nefolositoare, învață pe de rost și termină liceul incapabili să-și formeze o viziune proprie asupra lumii și drumului lor în viață. 


Dar oare sistemul de educație românesc nu este după chipul și asemănarea majorității părinților? Oare profesorii nu împlinesc așteptările părinților? Sau, dacă la rândul lor sunt părinți autoritari, de ce ar adopta o altă strategie de învățare/predare, din moment ce ei sunt mulțumiți cu ideea de subordonare a copilului? Oare nu este normal ca profesorul și sistemul să compună reflexia comportamentului și așteptărilor părinților? 

La nivel declarativ părinții sunt nemulțumiți de sistem, dar abia așteaptă să se mândrească cu rezultatele bune ale copilului care se chinuie să performeze într-un sistem pe care tot părinții îl critică. Suntem gata să considerăm că o notă mică este expresia unei capacități scăzute de învățare și aproape întotdeauna copilul este vinovat pentru asta, foarte rar este ascultat. Cam de câtă frustrare se poate umple un copil care nu poate să le explice părinților că școala nu-i împlinește nicio nevoie? Oare câți părinți au curajul de a nu se mai așeza la teme cu copiii lor mai mult de treizeci de minute pe zi?  Apoi să meargă la școală și să comunice profesorilor că o împovărare excesivă cu teme afectează relația părinte-copil, aia în care familia trebuie să fie complementară școlii și nu să devină un afterschool după afterschool? 

Câți părinți sunt dispuși să renunțe la încercările de a intra în grațiile învățătoarei sau profesorilor doar ca odrasla lor să beneficieze de mai multă “atenție” și eventual de un “pole-position” la explicațiile suplimentare? Câți părinți nu așteaptă de la școală să corecteze “comportamentul inadecvat” al copiilor lor, ăla ale căror cauze nici măcar nu se sinchisesc să le chestioneze. 
Lasă că e bine să-l ordoneze școala, lasă că puțină ordine nu strică, lasă că știu ăia mai bine ce să facă cu ei, lasă că nu e dracu chiar așa de negru, plus că ăsta al nostru e răsfățat. 

Când autoritatea fundamentează un model de parenting, școala nu va fi niciodată altfel. Copiii noștri nu au nimic de spus în ceea ce privește viața lor, alegerile lor. În societățile avansate este exact invers. Când am vizitat o grădiniță din Helsinki am întrebat-o pe directoare care crede că sunt cele mai importante valori cu care un copil trebuie să plece de acolo. A răspuns fără ezitare: abilitatea de a-și face prieteni și conștientizarea impactului pe care acțiunile lui le au în societate și în mediul înconjurător. Însă directoarea a putut să-mi ofere acest răspuns pentru că există o unitate de viziune între părinți, profesori și agenția națională de educație. 

Și la noi există o unitate de viziune în fapt, chiar dacă la nivel declarativ părinții se delimitează de sistem: autoritatea. Părinți autoritari, profesori autoritari, sistem autoritar. Culmea că, la rândul lor, profesorii se subordonează docil altei autorități, una kafkiană de data asta: ministerul. Nu spun că nu există excepții, dar majoritatea profesorilor bifează performanța pe hârtie, nicidecum s-o demonstreze prin copiii pe care se presupune că-i formează. Contează mai mult să completăm documente decât să arătăm copii cu aptitudini socio-emoționale înalte. Pe de rost Luceafărul și e bine. Un număr de ore bifate și e bine. Inspectoratele au nevoie de dosare cu șină care să ateste calitatea actului educațional. Monstrul birocratic trebuie hrănit și profesorii se conformează. Părinții la fel. Iar copiii ajung să se plimbe pe marginea acestui sistem - singuri, abătuți și înfricoșați de lumea pe care nu le-o explică nimeni cu dragoste și răbdare. 

Nu-i nimic, nu e grav că educatoarele desenează planșele copiilor în vederea inspecției, nici că presiunea părinților decide că din septembrie copiii n-ar mai trebui să iasă în aer liber că răcesc. Important e ca toată lumea să iasă bine. Copiii ies rău. Și devin adulții ăia speriați, închiși în ei, preocupați să depisteze mereu vinovății în altă parte decât în curtea lor, incapabili să lucreze în echipă, să gândească proactiv sau să înfrunte un sistem care le dăunează. Păi de ce ai lupta cu un sistem corupt, de exemplu, dacă tu ai fost crescut în spiritul obedienței indiscutabile. Cum putem spune că în România copilul este în centrul educației? Cum pot profesorii să-și dorească să reformeze un sistem nefuncțional ai cărui beneficiari sunt? Până la urmă meditațiile în particular (nefiscalizate, desigur) nu sunt o formă de a împlini un venit nesatisfăcător? Nu sunt ele locul în care profesorii devin adulții ăia mai înțelegători și mai dispuși la dialog? Dar sunt în același timp o formă de a încuraja un cerc vicios care se învârte amețitor în jurul unui copil derutat, împovărat și confuz. Părinții cresc copiii în spiritul sistemului, sistemul răspunde în oglindă, părinții se revoltă, apar soluții alternative de la actorii din sistem (meditațiile), copiii obosesc și nu mai au putere să se revolte și percep societatea ca pe un loc prearanjat pentru ei, un loc în care nu au multe de spus și trebuie să aștepte să crească mari ca să-și ia revanșa (subconștient) cu copiii lor. 

Când am mers prin licee într-un turneu în care vorbeam despre cum ai putea să-ți descoperi pasiunea pentru o profesie și cât de important este să faci această descoperire, foarte mulți copii mi-au spus că părinții decid pentru ei, fără să le dea șansa să-și urmeze visul. În general frica părinților era aia că odraslele lor vor alege o meserie care nu le va putea asigura confortul financiar sau statutul social. Fericirea copilului era trecută în planul doi, iar asta părea să genereze un clivaj serios între părinți și adolescenții care intrau în viață. 

Ieri am postat pe contul meu de Instagram o fotografie cu o tablă pe care scria “există viață și după notă mică”, versuri desprinse dintr-un cântec pe care urmează să-l lansăm curând. O mamă a reacționat: “dacă aș fi văzut asta înainte n-aș fi certat-o pe fii-mea pentru nota ei mică” și a adăugat că probabil a procedat așa dintr-un reflex al educației primite de la părinții ei. Toată discuția m-a dus cu gândul la o remarcă din cartea lui Alfie Kohn, Unconditional parenting: Moving from rewards and punishment to love and reason care spune cam așa, într-o traducere aproximativă: oamenii tind să reproducă comportamentul și modelul de creștere pe care le-au aplicat părinții lor, tocmai pentru a putea să continue să-i iubească. 

În numele iubirii ne permitem multe cu copiii noștri plecând de la premiza că sunt niște ființe incomplete. Iar noi alegem să le “completăm” subordonându-i în fiecare clipă. Sunt părinți care lovesc, urlă, sperie, înfricoșează, condiționează, umilesc și suspendă dragostea. Toate astea în numele iubirii. Nu pun la îndoială că orice părinte își iubește copilul. Chiar nu pun la îndoială asta. Pun însă la îndoială că un părinte care subordonează și dictează e mai eficient decât unul care colaborează. Sistemul este mereu după chipul și asemănarea noastră. Iar reforma aia din educație de care vorbim de treizeci de ani nu poate începe decât cu noi. 


Semnat, Tudor Chirilă, 

fost număr în sistem

13 comentarii:

  1. Ultima fraza consuma toata vointa parinteasca si care trebuia inteleasa de multi...intradevar noi schimbam totul ajutind si crescind copii nostri in spiritul unei iubiri si incredere si respect si a unei apropieri pe care uneori trebuie sa avem taria de a o vedea ca o prietenie si sa lasam la o parte relatia parinte/copil ajungind astfel sa purtam discutii cu copii nostri ajutindui astfel sa fie independenti sa ia decizii sa se implice sa fie constienti ca pot sa faca ceva si sa schimbe ceva... si astfel vor ajunge maturi avind un suflet de om nu al unei umbre desenata de sistem si parinti inconstienti...

    RăspundețiȘtergere
  2. Iar reforma aia din educatie de care vorbim de 30 de ani nu va incepe

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumos si adevarat. Eu sunt curios unde intervine ruptura insa, intre copiii care asteapta "să crească mari ca să-și ia revanșa (subconștient) cu copiii lor" si aceiasi, deveniti parinti, care , intre timp, s-au "conformat". De ce se conformeaza in relatia cu copiii lor? Este oare reversibila conformarea asta?

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru un fost numar in sistem, ai ajuns totuşi un adult extraordinar, un model pentru mulţi. Înţeleg ideea ta, dar nu cred că e totul atât de sinistru în România, iar în ţările nordice, de exemplu, e doar soare şi armonie.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt 100% de acord și în asentiment cu Tudor. Tocmai m-am întors de la un concert in aer liber susținut de el și colegii de trupa in Ploiesti și cel mai mult am apreciat îndemnurile lui catre tinerii /copiii de 13-14-15....18ani (prezenți la concert intr-un număr impresionant) referitoare la schimbările pe care trebuie sa le ceara tare și răspicat generația mai tânără și pt care trebuie sa lupte atât cu sistemul de educatie si cu sistemul romanesc in sine cat mai ales cu părinții lor care sunt crescuți în sistemul autoritar de până în 89...

    RăspundețiȘtergere
  6. Semnat... un fan ceva mai vechi al lui Tudor și un tata al unei fetițe pentru care am inceput să mă lupt deja cu sistemul de căcat care mai nou a inventat cel de-al 13-lea an scolar și a forțat copiii să mai renunțe la 1 an de copilărie obligandu-i sa treaca in în bănci de la 6 ani in primul lor an de școală numit clasa zero. PS. Un sfat pt tine Tudor dacă îmi permiți: NU TE MAI URCA OBOSIT LA VOLAN !

    RăspundețiȘtergere
  7. Bună ziua, sunt Allison Howarts După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenei mele și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă care să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, mi-a trimis poșta de vrajă și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Ex-ul meu ma sunat, eram atât de surprins, am răspuns la telefon și tot ce mi-a spus a fost că a fost atât de rău pentru tot ce sa întâmplat încât a vrut să mă întorc la el, că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singurul vrăjitor real și puternic care ma ajutat cu propria mea problemă. email: ogagakunta@gmail.com puteți să-l trimiteți prin e-mail dacă aveți nevoie de asistență în relația dvs. sau în orice alt caz sau pe WhatsApp pe +2348069032895
    1) vrăji vrăji
    2) vrăji pierdute
    3) Vrăjile divorțului
    4) Vrăjile căsătoriei
    5) Vraja de legare.
    6) vrăji de rupere
    7) Înlăturați un iubit trecut
    8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie
    9) doresc să-ți satisfacă iubitul
    Contactați acest mare om dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  8. Iar reforma aia din educatie de care vorbim de 30 de ani nu va incepe.

    You may also like: Congress grass in india & Salkhan fossil park

    RăspundețiȘtergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna ziua ma numesc CUIYAN din SUA vreau sa povestesc lumii despre marea si puternica casta de vraja numita Doctor NATHA sotul meu m-a inselat si nu s-a mai angajat cu mine si copiii nostri cand l-am intrebat care este problema pe care mi-a spus-o ca are. m-am îndrăgostit de mine și mi-am dorit un divorț, am fost atât de inima că mi-am plâns toată ziua și noaptea, dar a plecat de acasă căutam ceva online când am văzut un articol cum marele și puternicul doctor NATHA au ajutat atât de mulți în situații similare ca adresa mea de e-mail a fost acolo, așa că i-am trimis un e-mail în care i-a spus despre problema mea, mi-a spus că se va întoarce la mine în câteva ore, am făcut tot ce mi-a cerut să fac a doua zi spre cea mai mare surpriză a soțului meu. acasă și plângea și mă rog să-l iert și să-l accept înapoi, sunt atât de fericită pentru că familia mea este acum plină de dragoste. Puteți contacta și el ... Emil: drnathaliesand@gmail.com

        DE asemenea, are cura pentru următorul VIRUS.
    1) Dacă îți dorești fostul înapoi.
    (2) dacă ai întotdeauna vise rele.
    (3) Vrei să fii promovat în biroul tău.
    (4) Doriți ca femeile / bărbații să alerge după voi.
    (5) Dacă doriți un copil / VÂNZARE DE PREGENIE.
    (6) Vrei să fii bogat.
    (7) Doriți să vă legați soțul / soția
    al tău pentru totdeauna.
    (8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară.
    (9) Cum ați fost înșelat și doriți să vă recuperați banii pierduți.
    (10) Opriți divorțul
    (11) CURAȚI TOATE TIPUL DE BĂNĂTATE / BOLI AICI
    (12) Câștigarea la loterie
    (13) Vindecarea împotriva virusurilor umane / SIDA
    (14) CÂȘTIGAȚIA LOTERIEI / LOTTULUI

    RăspundețiȘtergere
  11. Numele meu este Darci Lyne. Aceasta este o zi foarte fericită din viața mea datorită ajutorului pe care mi l-a oferit dr .nosakhare pentru a mă ajuta să-mi recuperez fostul soț cu vraja sa de dragoste și magie. Am fost căsătorit de 6 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu a înșelat cu adevărat și a căutat un divorț, dar când am întâlnit pe e-mail Dr..nosakhare pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și recupereze și să ajute repara relația și face oamenii fericiți în relația lor. Mi-am explicat situația și apoi am căutat ajutorul lui, dar spre marea mea surpriză, mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și că acum sărbătoresc, pentru că soțul meu s-a schimbat total în bine. Întotdeauna vrea să fie alături de mine și nu poate face nimic fără prezentul meu. Mă bucur cu adevărat căsnicia mea, ce sărbătoare grozavă. Voi continua să depun mărturie pe Internet, deoarece Dr..nosakhare este un adevărat rol de vrăji. NEVOIE DE AJUTOR? A LUA LEGATURA
      -Email- blackmagicsolutions95@gmail.com
    îl puteți adăuga și pe aplicația Whats: +2349083639501
    El este singurul răspuns la problema ta și te face să te simți fericit în al tău
    relaţie. Și este perfectă și în relația ta.
    îți dorești fostul înapoi?
    vrei o vraja de dragoste pentru un nou iubit?
    Soluție de problemă pentru copii?
    Soluție de problemă financiară?
    Erectie slabă și ejaculare rapidă?
    soluție la boli și boli ale organismului
    Toate tipurile de soluții de problemă prin astrologie?
    Soluția problemei divorțului?

    RăspundețiȘtergere