The Vama Show tonight

In seara asta cantam la Otopeni la orele 20:45 in Piata Primariei. See you there!

Suflete casante

Ei sunt cei care inca vor sa invete. Ei sunt gata sa absoarba si sa filtreze orice forma de cunoastere.Pentru cativa ani de acum incolo sufletul lor este un burete nestors. Sunt inca naivi si dornici sa-si urmareasca visele. Sa-si urmareasca visele. Sa-si urmareasca visele. Exista printre ei unii care nu viseaza dar nu despre acestia e vorba aici. Aici vorbim despre cei care sunt gata sa-si urmareasca visele ca pe un zmeu, alergand pana la epuizare.

Ei sunt cei care inca tremura cand se saruta. Ei sunt cei care invata despre dragoste si iubire abia stapanindu-si atomii si moleculele-n delirul simtirii. Ei sunt obraznicii si arogantii. Pentru ca timpul este de partea lor iar intelepciunea este invinsa prin forta curajului. Ei sunt cei care actioneaza cu orice pret si in orice directie. In haita sau de unii singuri, vulturi tineri izolati de restul lumii indestulate. Noi ceilalti ne uitam cu jind la sangele care le invioreaza obrajii in extreme. Sunt repeziti, nebuni si galagiosi si ne aduc aminte ca viata se rostogoleste in cascade.

Ei sunt speranta si destin, sunt inceput si tupeu sunt spatiile goale care trebuie umplute cu miez de lucru frumos. Sunt gata sa-si ia daca nu li se da. Sunt gata sa primeasca orice fara sa discearna doar ca sa-si potoleasca setea de nou. Noi trebuie sa avem grija cu ei si sa pazim izvoarele de unde se adapa. Sunt frumosi si fragili. Sunt suflete casante. Se modeleaza greu materialul din care este facuta varsta lor. Dar rezultatele pot fi ani intregi de lumina alba.

Vorbeste-le pe limba lor si te vor iubi. Doar ca limba lor se invata repede si se uita cu si mai mare viteza. Toti am vorbit-o candva. Putini o mai cunoastem. Sunt nehotarati si pripiti, sunt radicali si razbunatori. Sunt usor de ranit si usor de manipulat. Sunt ingeri sau demoni in formare si asta iar depinde de noi.

Cine suntem noi? Noi suntem oamenii. Cine sunt ei? Ei sunt... rugaciune in zori pe treptele casei unei fete frumoase, sunt trandafiri umezi de-abia culesi, sunt urlet ragusit intr-o noapte de betie cu luminile stinse, sunt urma chitarii pe nisip, sunt speranta fara de capat, sunt exces si dorinta, sunt frica fara de frica si rana deschisa stropita cu inconstienta, ei sunt dusmanii Mortii si copii Vietii, ei sunt sangele proaspat al noptilor de mai, sunt rosu aprins si albastru electric, piele fierbinte hranita cu lacrimi sau suflu, sunt oglinda pieritoare a trecutului nostru, sunt tot ce impinge lumea asta inainte.

Ei sunt...liceenii, adolescentii, puberii, frumosii nebuni ai bulevardelor Timpului.

Sa radem cu Traian Basescu

Iata ce declara el pe 25 septembrie

Credeti ca Romania nu va fi afectata de criza financiara? Eu unul o resimt din plin la proiectele noastre. Putin optimism electoral nu strica...Mai vedem prin martie...

Tudor in seventies

pictures by Denis Florent

Cum sa imbraci o haina...

Una din cele mai frumoase lectii de teatru am primit-o de la doamna Miriam Raducan. Cu atat mai importanta cu cat era pe vremea cand credeam ca teatrul e doar traire nebuna si paroxistica. Doamna a venit in clasa si a cerut o haina. A pus-o in mijloc pe un scaun cu spatar. Apoi ne-a invitat sa mergem pe rand, fiecare dintre noi si s-o imbracam cat mai coerent cu putinta, fara miscari bruste, uns.

Mi se parea o pierdere de timp. Am imbracat si dezbracat haina de cateva ori. Totul ok. Apoi doamna Miriam ne-a dat un text de doua sau trei propozitii. Am fost invitati sa imbracam haina, cat mai natural, strict pe lungimea rostirii textului. Ce a urmat a fost demn de cascadorii rasului. Nu cred ca la primele zece sau cinsprezece incercari a fost vreunul in stare sa duca exercitiul la capat. Toti eram o sumedenie de miscari sacadate, naturale dar neplacute ochiului.

Am inteles atunci ca teatrul nu este realitate a momentului prezent ci sugestie, mai degraba. Pentru spectator sunt importante replicile din momentul in care tu imbraci haina si nu actiunea in sine al carei rost e doar sa-i informeze ca pleci. Ceea ce se intampla pe scena este rodul unei munci de esentializare a miscarilor din cotidian cu scopul de a ajuta actorul si nu de a-i pune piedici.

De multe ori o actiune poate inlocui cu scuuces o traire. Asta am invatat de la doamna Miriam Raducan. Din pacate am constientizat-o cativa ani mai tarziu, cu regret o spun.

Brainstorming...

Brainstorming, brainstorming, brainstorming, asta facem de vreo trei ore...ma simt de parca as avea un creier perfect rotund fara nici o circumvloutiune si care se rostogoleste pe pardoseala de marmora a unui spital de boli mintale. Nici un obstacol aparent nu sta in calea gandurilor care nu au unde sa se nasca:)

Este liniste in cap. Si intuneric acum. Problema e ca nu gasesc intrerupatorul:)) Ah dar iata cineva deschide usa si o raza de lumina se strecoara in mintea mea..ma reped sa vad unde e usa. Intuneric din nou. Era postasul care mi-a lasat factura pentru lipsa de imaginatie...:))

Joc nevinovat

Imi vine foarte rar..
Si totusi cand imi vine
Pe lume-i numai VINA
Si-atunci nu pot sa SCRIU..

Dar nu e VINA mea
C-atuncea cand imi vine..
E atat de rar incat
M-apuc totusi sa SCRIU

Si asta ca sa-ncerc
Sa-mpac a lumii VINA
Cu rarele momente
Incare pot sa SCRIU...


1996...primele incercari...