[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

marți, 26 februarie 2008

Budapesta. Aventura. Comedie. Prietenie. Viata.



Am lipsit ieri. Am avut si de ce. A fost o zi fastuoasa. Va scriu inconjurat de linistea apartamentului meu din Budapesta. Dupa saptesprezece ore de mers cu trenul am ajuns. Credeti-ma e un succes. La ora cinci dimineata, incurcati de amintirea catorva beri, ni s-a comunicat ca Ungaria se afla in greva feroviara. Dupa o noapte de “spritz” in care Dan a oferit un spectacol de “dictie” care ne-a intarit abdominalii rau de tot, e foarte greu sa primesti o asemenea veste.

Moise Nicolae un controlor de tren cu aer de subofiter in garda condusa de Vronsky ne ofera posibilitati. Ramaneti in tren pana la douasprezece cand o luam inapoi spre Bucuresti sau aveti variante de personal catre Arad de unde pleaca microbuze spre Budapesta. E normal asa ceva? CFR-ul de ce n-a spus din timp? De ce platim biletul pana acolo? Unde facem contestatie? Cine isi asuma? Intrebari la care nu are rost sa va plictisesc cu raspunsurile.

Am traversat sinele catre pesronalul de Arad intr-o dimineata de februarie cu nunate de aventura. Raul tipa la Dan care doarme in picioare. Adevarul e ca Raul are nevoie de autoritati pe care sa le traga la raspundere dar in absenta lor Dan face oficul de gazda. Eu si Eugen n-am inchis un ochii toata noaptea gratie politicii termice pe care CFR-ul o aplica cu rezultate excelente in a crea insomnii. Ne-am ales cu raceala. Era cald. Am deschis geamul. Era curent. L-am inchis.Era prea cald.Am deschis geamul.Eram transpirati. Am racit.

Trenul de la Curtici la Arad transporta visele si diminetile somnoraose ale catorva sute de elevi de pe la liceele din oras. Nasu’ nu mai are nici un rost. Pustimea ia cu asalt trenurile. A noua si-a zecea sunt la putere. A unspea’ si-a doispea’ sunt veterani ai navetei si ii privesti fumand implacabil dupa ce in prealabil si-au amenajat locul de fumat zburand cate un picior in usile de la intrarea in trenul pus demult in miscare. Suntem reperati de vreo doua pustoaice indraznete. Se duce vorba prin tren. Ba, e Chirila cu aia de la Vama p’aici! Cred ca e mai mult curiozitate decat vreun soi de admiratie...
Oricum vestea se raspandeste repede. Pustoaicele se fataie intre noi si usi si compartimente si bagaje. Dau autografe.Dimineata la opt. Inre Curtici si Arad. Un “ smechereas”de-a doispea’ se baga in seama. Ma intreaba care mai e situatia in Vama. Ii spun ca nu merg pe-acolo decat vara. Nu abandoneaza subiectul. Isi exprima lipsa de apetenta pentru scoala si imi recomanda cluburi de rock in Arad unde musai ar trebui sa cantam daca vrem sa insemnam ceva.

Intre timp fluidul de pustoaice, improspatat continuu de “ineditul” prezentei noastre crste constant. Facem poze. Radem. Zoaiele de pe geamurile trenului alearga odata cu stalpii si casele. E un tren murdar plin de viata. Scarba care ar trebui sa vina la gandul ca nimic nu se schimba in transporturile noastre e inecata de pofta de viata a liceelor din Arad. Ajungem. Smecherasul din a doispea’ ne ajuta cu bagajele.Inca o sesiune de poze inainte de chimie sau romana sau ce naiba o mai fi prima ora.O cafea, imi spune relaxata o elice de-a noua. Prima ora e o cafea ca e luni. Zambesc. Mai facem o poza, doua. Gastile se rarefiaza. Soarele isi fae loc pe peretii garii din Arad. E o dimineata calda. Ne indeptam spre iesire cu speranta microbuzului salvator. Nu e unul. Sunt multi. Negociem. E in van, suntem obositi si disperati. Nu avem cum sa castigam. Acceptam. Opt persoane. Trei ore pana la Budapesta. Ni se alatura doua doamne simpatice. Voluminoase si simpatice.

Inghet, dintr-odata. Laptopul!. Instinctiv caut cureaua gentii pe umar. Laptopul, strig. Raul se uita la mine ingrijorat. Laptopul, bai!!!. Nu mai aud sugestiile si o rup la fuga catre tren. Sunt Tudor Chirila, ma aflu in gara din Arad si alerg ca nebunu’ catre peronul unde m-a lasat trenul acum douazci de minute ca sa-mi recuperez laptopul in care se afla toata viata mea din ultimul an cat si ratiunea de a fi aici. Versurile, muzica, totul. Incerc sa pun tot raul in fata si sa-mi promit ca nu e asa de grav. In definitiv alerg si-mi simt muschii intr-o dimineata calda de februarie si viata e frumoasa. N-am sperante ca-l voi gasi. Uite peronul. Sunt singurul alergator de aici. Ma apropii de banca. Geanta mea sta nemiscata, fara unda de repros in asteptarea mainilor care o vor inhata fericite. Te-am gasit si n-o sa te mai las niciodata.

N-am sa-mi explic prea usor cum printre zecile de liceeni si calatori care s-au dat jos din tren nu s-au gasit doua maini care sa insface relaxate geanta mea in cele 15 minute in care a ramas nedumerita pe peron.
Poate si pentru fapul ca toata lumea crdea ca apartine celei mai apropiate persoane din preajma ei.Suspiciunea colectiva mi-a salvat excursia la Budapesta. A urmat un drum impersonal intre Arad si Budapesta. Apoi un somn chinuitor de dulce dupa amiaza. Am inchiriat doua apartamente pentru doua saptamani cat vom sta aici. Asta gratie unui om minunat care ne-a facut sa reconsideram perspectiva celebrei “ospitalitati romanesti”.

Peter e patron de studio. El inchiriaza spatiu de imprimari, imprima muzica, mixeaza si masterizeza. Nu intra in atributiile lui sa faciliteze cazari, sa iti imprumute bani pentru ca n-ai auns la bancomat, sa iti care bagajul pentru ca te vede obosit apoi sa mearga la masa cu tine pentru ca mai pe seara sa-ti aduca ce-ti mai lipseste de prin casa, sa-ti deseneze atent si cu migala o harta cu imprejurimile studioului si rutele de transport.Toate astea nu sunt treaba lui. Sau poate ca sunt felul de a privi o relatie de “business” cu o trupa din Romania care vine sa imprime si are nevoie de toate conditiile.

PS
In goana trenului fereastra imi dezvaluia stelele care ma priveau aproape in nemiscare in timp ce luna alerga impreuna cu mine insotindu-ma-n noapte ca intr-un etern drum spre mare...

16 comentarii:

  1. sa zicem ca a fost o calatorie mai zbuciumata si mai tensionata si plina de nerabdare....oricum un lucru e cert...a existat o urma de speranta la sfarsit :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Raul zici ca e mafiot, era sub acoperire :))

    Spor la munca si distractie placuta!

    RăspundețiȘtergere
  3. fa-ti un backup la tot ce ai pe laptop ...ca nu se stie niciodata. ai avut mare noroc. spor! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca e cea mai faina chestie pe care am citit-o la tine pe blog :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu stiu de ce am impresia ca alte gari din Romania sunt diferite fata de cea din Arad. Nu sunt, nu au de ce sa fie. Mi-a stat inima in loc cand am citit "Sunt Tudor Chirila, ma aflu in gara din Arad si alerg ca nebunu’ catre peronul[...]. Versurile, muzica, totul.". Ca posesoare de laptop, 1 la mana... Ce tare trebuie sa fi fost ziua acelor liceeni :)) "L-am vazut pe Tudor azi in tren.. in personal mai.. cum care Tudor??? Vama Veche!! fosta.. Vama mai.. PE BUNE!! intreaba-l pe cutare!! stai ca am poza pe telefon!!". Ma bucur sincer ca ti-ai gasit laptopul [miracol]. Spor!

    P.S. Sunt din Arad si recunosc ca m-am amuzat putin gandindu-ma la tine alergand prin gara, dar doar dupa ce am ajuns la finalul istorisirii :)

    RăspundețiȘtergere
  6. am fost in wknd la Predeal. o prietena s-a dat cu placa, a uitat buzunarul cu telefonul deschis, telefonul a sarit pe partie si nu a mai dat de el. timp de 10 minute am sunat pe nr ei, cineva/ceva raspundea, apoi inchidea..dupa 10 minute a trebuit sa sune la relatii cu clientii sa blocheze abonamentul...si asta pe o partie relativ goala...
    fratioare, ai avut mare noroc!

    RăspundețiȘtergere
  7. asa e cu cfr-ul...toate trenurile sunt murdare...ma intalneam cel mai des cu ele in vacantza...adica atunci de patrundeam cel mai bine sensul...din brasov pana in iasi faceam vreo 10-12ore, nu mai stiu...schimbam vreo 5-6 trenuri (si ma mandream cu asta colegilor mei, care stateau acasa in vacanta)...era departe...doua zile nu mai eram buna de nimic...apoi mai era si faptul ca de la Podu Iloaiei pana la Belcesti (vreo 20 km) mergea trenul mai incet decat am fi mers pe jos, dar dupa o noapte nedormita ne multumeam cu orice...doar sa ajungem acasa, acasa la bunici, pisici si ce mai era pe-acolo... Noaptea intr-un compartiment (defapt mai mult, vreo 3-4)de tren (cum spuneai) cald, frig, zgaltatit si hodoronc ma facea oricum sa-mi iubesc bucata de pat si sa fiu multumita ca dorm cu sormea si inca doua verisoare pe saltea...si mai e si senzatia aia ca ai fi inca in tren si ca te misca...
    Acum nu ne mai trimitem scrisori, nici felicitari de Craciun...vorbim pe mess...drumul pana "la tara" i se pare surorii mele inutil...pentru mine e tot fascinant si totusi diferit...
    Calatorim mai des pana in bucuresti ..ajungem in doua ore si ceva cu rapidu'...e alta tristete...alt oras...

    RăspundețiȘtergere
  8. Si mie mi s-a intamplat ceva taman la sfarsitul facultatii .. dar in gara din Calarasi .. http://ditoatepentrutotzi.blogspot.com/2007/09/hai-sa-ne-lombosciatim-nitel.html

    RăspundețiȘtergere
  9. Citind "Budapesta.Aventura.Comedie.Prietenie.Viata." ma simteam in drum spre mare...asa ca incheierea a fost..."gand la gand cu bucurie"

    RăspundețiȘtergere
  10. Foarte frumos.
    Pana veniti infloresc copacii.

    RăspundețiȘtergere
  11. si eu am patit ceva in genul asta tot in gara la Calarasi :)) ai avut un noroc chior...

    RăspundețiȘtergere
  12. VORBESTI DE LAPTOP DE PARCA AR FI INIMA TA!

    RăspundețiȘtergere
  13. regret ca parintii mei au luat o decizie aiurea in ceea ce priveste copilaria mea...am facut un an de gradinita in plus...(ei zic k mi-au prelungit copilaria cu acel an ,frumos)(asa ca mersul meu la liceu intarzie si am fost nevoita sa suport consecintele,nu erau ele grave) daca nu luau aceasta hotarare,poate aveam ocazia sa te intalnesc si eu in acea dimineata pe trenul ala murdar plin de viata,de care am parte acum,k am ajuns si eu o pustoaica de liceu!!poate mai aveti parte de asemenea peripetii si ne intalnim ''p'aci'' prin CURtici!!!:*

    RăspundețiȘtergere
  14. regret ca parintii mei au luat o decizie aiurea in ceea ce priveste copilaria mea...am facut un an de gradinita in plus...(ei zic k mi-au prelungit copilaria cu cu acel an ,frumos)(asa ca mersul meu la liceu intarzie si am fost nevoita sa suport consecintele,nu erau ele grave) daca nu luau aceasta hotarare,poate aveam ocazia sa te intalnesc si eu in acea dimineata pe trenul ala murdar plin de viata,de care am parte acum,k am ajuns si eu o pustoaica de liceu!!poate mai aveti parte de asemenea peripetii si ne intalnim ''p'aci'' prin CURtici!!!:*

    RăspundețiȘtergere