In liceu ma uitam cu un soi de invidie amestecata cu admiratie la baietii din formatia liceului. Mi se parea de neatins performanta de a face parte din trupa care concerta o data sau de doua ori pe luna, sambata.
Fetele se ingrmadeau in jurul lor iar ei umblau tantosi vreo doua saptamanai dupa fiecare concert. Eu eram timid si arogant. Timiditatea ma impiedica sa aspir iar aroganta ma impiedica sa-mi accept timiditatea. Asa ca cercul vicios care se invartea cu viteza sunetului intre mine si mine ma azvarlea centrifugal pe banca publicului.
Azi mergeam pe strada cu Eugen si mi-am amintit privirile aruncate in sus catre "monstrii" rockului de liceu. Am zambit. Nu stiu cand au trecut toti anii care m-au aruncat intr-o trupa...
La ora la care scriu aceste randuri sunt singur in sala de repetitii a unei trupe rock.In stanga mea un Gibson negru cu cheite aurii isi asteapta sculptorul. In colturile indepartate ale incaperii troneaza tobele si clapele.Vreo trei clape. Un fotoliu rosu, o canapea si doua fotolii. O statie de bass, un mixer,cutii de bere, pungi, partituri, boxe si statii. E liniste. In curand trupa va incepe repetitia. Sunt vocalistul acestei trupe...Intr-a zecea ma uitam la baietii din trupa liceului...
dragut articol
RăspundețiȘtergereimi place cum scrii un post simplu si totusi ceva care sa te inspire si sa iti dea speranta...
RăspundețiȘtergereeu imi astept un DSLR de dincolo (mi-l aduce o prietena in mai) atunci o sa pot scrie si eu din postura in care sunt cu un pas mai aproape de a deveni fotograf profesionist
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereimi place cum scrii.. adica cum a zis si delphy dintr-un singur post iese altceva.. esti plin de inspiratie :)
RăspundețiȘtergeremai citesc din cand in cand articole pe blogul tau...inca n-am curaj sa scriu si eu ceva pe al meu...nu cred ca as putea sa scriu atat de usor...mi-ai dat o idee cu jocul...
RăspundețiȘtergereDupa asemenea articol sa stii ca mi-ai rascolit simtamintele cerebrale. Iaca imi aduc aminte ca, la scoala generala nr. 5 din piata Amzei, am debutat timid la orele de muzica ale dlui Paganel din clasa II. Debut care s-a terminat asa cum a inceput, tot intr-un interval extrem de scurt. Profu’ de muzica era impunator prin statura sa masiva. Eu in schimb eram sfrijit. El masura 2 m. Eu doar 1 m si un pic. Paganel era exigent. Era sonat, ce-i drept. Daca respcetivul cor nu canta cum trebuia, incepea sa arunce cu creta in cel/cei care il deranjau fonic. Plus ca avea o linie de lemn cu care corija eventualele abateri muzicale. Ei bine, Paganel racola eleve si elevi pentru festivalul „Cantarea Romaniei”. Doi dintre colegi s-au imbolnavit. Prestigiul sau fiind pus in joc, a venit la ora de dirigentie a fiecarei clase din anul II si a inceput sa ne cante solfegiu. Noi dupa el. A inceput sa se plimbe prin clasa. Se aseza in dreptul fiecaruia. Se apleca cateva secunde si asculta minunea ce iesea din gura fiecaruia. Daca-i convenea persoana, trecea la urmatoarea. In caz contrar, a sa linie te pliciuia corporal sau iti ordona sa intinzi mana dupa care un haaarst se auzea in zare. Cand a sosit in dreptul subsemnatului, s-a aplecat si m-a ascultat. Eu, de emotie, am inceput sa cant dumnezeieste. Mi-a soptit: Te prezinti poimaine la cor! Din toata clasa am ramas doi care am absolvit testul. Eu de bucurie ca voi canta pentru patrie si popor am mancat a doua zi o inghetata pe bat. Astfel ca in ziua cu pricina, vocea incepuse sa se ingroase excesiv. Intrucat nu puteai absenta de la cursuri sub nici o forma, ma prezint oarecum circumspect in pauza dinaintea orei de muzica. Eram vreo duzina de pufani in ale muzicii. O colega ne-a dat fiecaruia cate un caiet cu cantece inaltator de patriotice. Incep sa-l rasfoiesc. Intra Paganel. Toata lumea drepti. Buna ziua, spune el. Buna ziua, tovarase profesor! .. Deschideti caietul la pagina x .. Noi ne conformam .. Paganel da tonul la cantecel. Noi dupa el. Incepe sa se preumble prin clasa. Si reincepe metoda sa arhicunoscuta .. se pozitiona in dreptul unuia, se apleca si asculta. In momemntul in care s-a pozitionat in dreptul meu, trebuia sa cant soprano. Ei bine, cu glasul meu hodorogit dupa minunea de inghetata, mai retin faptul ca mi-a spus doar sa intind mana .. Astfel ca in prezent sunt timid si mut de uimire. In schimb, am un joc de glezne dupa patru sedinte de cursuri de dans popular ... dar asta cu alta ocazie.
RăspundețiȘtergereExagerezi ... Si mie mi-a fost profesor de muzica vestitul Paganel! Avea cam 1.80. Era super simpatic , de fapt. El se distra vazandu- ne terorizati de ... Muzica. Si era foarte elegant.
Ștergererevin eu :P
RăspundețiȘtergeream primit un fel de leapsa pe blog
ideea e sa afisezi 5 bloguri care iti plac (You made my day award)
nu stiu daca intri in hora dar oricum blogul tau primeste premiul din partea mea pt ca imi place mult
Felicitari! ai facut treaba buna!
[voiam sa iti scriu mesaj privat dar vad ca nu se poate asa ca iti als coment sper sa il citesti]
le citesc da nu prea ma pricep la reaba asta cu blogurile!:)) asa ca pt lepse mai stau:))
RăspundețiȘtergereFrumoasa era atmosfera din "Neculce"....imi aduc aminte cu placere....!
RăspundețiȘtergereUN OM E "CINEVA" SI DACA NU E PERSOANA DIN TRUPA DE LICEU,DACA ARE VALOARE... si daca sta in umbra e OM. CEEA CE STA IN UMBRA ESTE DE FAPT CEEA CE MERITA VAZUT! OMUL MARE ESTE CEL CARE NU SI-A PIERDUT INIMA! "SA NU UITI NICIODATA DE INIMA TA" spunea CINEVA!
RăspundețiȘtergerePrima impresie creata a fost un soi de predictibilitate a emotiei , un traseu usor de cerc inchis, in sensul bun( fiecare are cercul lui si spiralele sale),ca si cum "Uite revin de unde am plecat;cercul s-a inchis frumos, asteptat de mine, de voi, de fiecare in parte."
RăspundețiȘtergereE si un fragment din rubrica "Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa-ti iasa", apoi vine randul lui
"pazea pe ce pui ochii, ca sa nu te supere inima".
Oricum instinctul de spectator al vietii teribile din liceu, ai teribililor liceeni populari, a teribilei vieti a fost in fiecare dintre noi si va mai fi.
Un mers firesc prin arcele reci ale timpului te va pune face to face cu acel spectator din tine.
Sper ca fiecare rol de spectator sa alterneze cu cel de actor in luminile rampei, si actorul sa fie, sau macar sa empatizeze cu un anonim si stingher spectator.
Trupa de liceu e "acel ceva" la care te intorci pentru a realiza , de ce nu, Locul Tau Sub Soare.(LTS)
Cati dintre noi nu vrem un loc sub soare al nostru si numai al nostru?
LTS ..SOS.
CERCUL REPREZINTA INFINITUL! FIECARE ARE LOCUL LUI SUB SOARE! UNIVERSUL E FOARTE MARE...
RăspundețiȘtergereapropos de trupe de liceu, poate iti faci timp sa vizitezi www.myspace.com/zumzet :)
RăspundețiȘtergereai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se implineasca.
RăspundețiȘtergeretimiditatea e o bariera intre talent si reusita.esti un norocos ca ai scapat de ea.