Bungee jumping

Cateodata Dumnezeu ma ridica deasupra orasului... ma apuca usor cu mainile Lui mari, ca pe o firimitura de paine care strica perfectiunea unei mese de bucatarie proaspat curatate...
Atunci pot sa vad orasul de sus, de foarte sus, acolo unde e liniste. Ma asaza apoi Dumnezeu cu grija pe vreo strada pierduta in ceata, iar eu fug, scap ca un gandac surprins intre rosturile placilor de gresie, ma ascund speriat de maretia care s-a pogorat asupra mea...

Ma furisez prin holuri insalubre si decrepite, ma imbat spre uitare in carciumi sordide unde suferinta amorteste si spera, ma uit chioras la posesorii de fericire si imi vine sa-i lovesc si sa-i jefuiesc insa mi-aduc aminte in ultimul moment ca nu pot sa-i deposedez de haine care mie nu-mi vin. Ma trantesc prin balti si ranjesc privind la gleznele grabite ale domnisoarelor care traverseaza marele bulevard...

Din cand in cand starnesc dezgust, oamenii ma scuipa, eu ma inraiesc si caut alte strazi mai ascunse, mai periculoase, la limita vietii, strazi unde se intalnesc toate duhorile abandonului si degradarii, unde ragaiala e zambet si grohaiturile sunt respiratie, strazi cu femei uitate de viata si betivi abrutizati, strazi unde mizeria creste din pavaj ca o iarba de neoprit si copiii invata lectia urii, acolo nimeni nu intreaba si nimeni nu viseaza... oamenii se tarasc si ma tarasc si eu alaturi de ei. Nu e lupta, e inclestare si uitare... am nevoie sa uit ca sa renasc, ma prabusesc, decad, trupul meu devine din ce in ce mai vulgar, insa in buzunarul de la piept pastrez o fotografie care sa ma ajute sa ma intorc la suprafata cand ranile mi se vor fi vindecat...

E un joc mortal insa, de fiecare data cand cred ca sunt aproape sa pierd, Dumnezeu ma ridica din nou deasupra orasului, sus, foarte sus, acolo de unde viata oamenilor devine amuzanta si inutila, fara miza si fara castigatori, astfel incat pare ca merita sa fie traita. De acolo de sus nimeni nu se vede bine, e doar o tesatura abstracta de suflete fara sens. De acolo din inaltimi, cu degetele lui Dumnezeu stranse in jurul gulerului meu, inteleg ca nici moartea si nici viata n-au vreo mare semnificatie astfel incat n-are rost sa te framanti...

Cand Dumnezeu simte ca m-am linistit ma pune jos din nou, cu delicatete, iar eu caut sa scap ca un gandac de bucatarie...