[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

vineri, 25 noiembrie 2011

Bungee jumping

Cateodata Dumnezeu ma ridica deasupra orasului... ma apuca usor cu mainile Lui mari, ca pe o firimitura de paine care strica perfectiunea unei mese de bucatarie proaspat curatate...
Atunci pot sa vad orasul de sus, de foarte sus, acolo unde e liniste. Ma asaza apoi Dumnezeu cu grija pe vreo strada pierduta in ceata, iar eu fug, scap ca un gandac surprins intre rosturile placilor de gresie, ma ascund speriat de maretia care s-a pogorat asupra mea...

Ma furisez prin holuri insalubre si decrepite, ma imbat spre uitare in carciumi sordide unde suferinta amorteste si spera, ma uit chioras la posesorii de fericire si imi vine sa-i lovesc si sa-i jefuiesc insa mi-aduc aminte in ultimul moment ca nu pot sa-i deposedez de haine care mie nu-mi vin. Ma trantesc prin balti si ranjesc privind la gleznele grabite ale domnisoarelor care traverseaza marele bulevard...

Din cand in cand starnesc dezgust, oamenii ma scuipa, eu ma inraiesc si caut alte strazi mai ascunse, mai periculoase, la limita vietii, strazi unde se intalnesc toate duhorile abandonului si degradarii, unde ragaiala e zambet si grohaiturile sunt respiratie, strazi cu femei uitate de viata si betivi abrutizati, strazi unde mizeria creste din pavaj ca o iarba de neoprit si copiii invata lectia urii, acolo nimeni nu intreaba si nimeni nu viseaza... oamenii se tarasc si ma tarasc si eu alaturi de ei. Nu e lupta, e inclestare si uitare... am nevoie sa uit ca sa renasc, ma prabusesc, decad, trupul meu devine din ce in ce mai vulgar, insa in buzunarul de la piept pastrez o fotografie care sa ma ajute sa ma intorc la suprafata cand ranile mi se vor fi vindecat...

E un joc mortal insa, de fiecare data cand cred ca sunt aproape sa pierd, Dumnezeu ma ridica din nou deasupra orasului, sus, foarte sus, acolo de unde viata oamenilor devine amuzanta si inutila, fara miza si fara castigatori, astfel incat pare ca merita sa fie traita. De acolo de sus nimeni nu se vede bine, e doar o tesatura abstracta de suflete fara sens. De acolo din inaltimi, cu degetele lui Dumnezeu stranse in jurul gulerului meu, inteleg ca nici moartea si nici viata n-au vreo mare semnificatie astfel incat n-are rost sa te framanti...

Cand Dumnezeu simte ca m-am linistit ma pune jos din nou, cu delicatete, iar eu caut sa scap ca un gandac de bucatarie...

18 comentarii:

  1. Nu simti nevoia, fiind acolo sus, sa nu mai cobori? La toti oamenii meschini si ipocriti?

    RăspundețiȘtergere
  2. @daniel stanciu oare eu nu sunt ipocrit? Oare eu nu sunt meschin?

    RăspundețiȘtergere
  3. "Dar,vai!exista in noi o tristete de gloata care ne intuneca fervorile si conceptele. degeaba visam un univers de dantela;Dumnezeu,iscat din strafundurile noastre,din cangrena noastra-profaneaza acest vis de frumusete.
    omul este un animal metafizic prin putregaiul care il adaposteste in sine.Istoria gandirii: alai al sfarselilor noastre; viata spiritului: insiruire a vertigiilor noastre." Cioran -Eseuri

    RăspundețiȘtergere
  4. acum inteleg de ce s-a dus dracului vama

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Privesti viata prin ochii unui gandac de bucatarie, priedut si singur (doar Dumnezeu iti este mai aproape) observi soceitatea cu defectele sale, societatea care prin propriile forte este incapabila sa schimbe ceva in mai bine. Traiesti din amintiri (fotografia) si incerci subtil sa parasesti jocul devenit o rutina. Felicitari, frumoasa perspectiva!

    RăspundețiȘtergere
  7. vreau si eu deasupra, dar nu a orasului, deasupra muntilor; la munte este mult mai frumos decat in oras:

    http://www.youtube.com/watch?v=qgQocP4XqMI

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce frumos scrii ... e un exercitiu sau... daca e o marturisire te intreb : de ce stai tu cu sufletul la vedere ?

    RăspundețiȘtergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  10. Astazi, pt prima data in vioata, am fost la escaladari, in Crangasi; si mi-a placut enorm, eu fiind innebunita dupa munte; am ajuns imediat in varf, dar senzatia de sus nu se compara pe aceea pe care o ai dupa ce ai urcat un munte adevarat ... dar in ambele cazuri, drumul, traseul sunt mai importante si nu destinatia ... asa cum e si cu fericirea ...

    RăspundețiȘtergere
  11. sa ninga, sa vina iarna sa inghetam de tot. alb, te conjur, de la marginea acoperisului pe care stau, dormi..fantomelor le-au crescut aripi..maine dimineata invatam in sfarsit dansul cocorilor.

    RăspundețiȘtergere
  12. Imi era dor de asta...de acest Tudor. Uneori acolo sus e mai bine, n-ai nevoie deloc de haine.

    RăspundețiȘtergere
  13. am citit asta si am inteles ca nu am nimic de comentat pt ca totul a fost deja spus. si am zambit.
    regret ca trebuie sa exprim asta prin intermediul unui comentariu...

    RăspundețiȘtergere
  14. @ Cora...dc stam cu sufletul la vedere? pentru ca ne ne saturam sa ne ascundem si ca nu putem sa ne preface toata viata,odata si odata trebuie sa ne deschidem sa ne aratam adevrata fata si pentru ca poate ajuta si alte persoane cea ce spunem noi sau macar aduce un zambet pe fata asa cum mia adus mie cand am citit !Numai bine , SA CREZI !

    RăspundețiȘtergere
  15. SUPERB...Multumim Tudor Chirila pentru tot...

    RăspundețiȘtergere
  16. "Daniel: Nu simţi nevoia, fiind acolo sus, să nu mai cobori? La toţi oamenii meschini şi ipocriţi?
    Tudor: Oare eu nu sunt ipocrit? Oare eu nu sunt meschin?"

    Răspunsul e extraordinar. O adevărată temă de meditaţie...

    Mă gândesc, dar oare nu putem ridica pe cei "meschini şi ipocriţi" sus !? şi astfel rezolvăm problema ;)

    RăspundețiȘtergere