Alexandru Tocilescu este primul regizor care mi-a incredintat un rol principal. Cu ajutorul lui am debutat la Teatrul de Comedie in Mireasa Muta de Ben Johnson. Interpretam rolul lui Spirt, un tanar rebel care ii joaca feste unchiului sau posac si surd in speranta ca il va determina sa renunte la avere in favoarea lui. - Hai, ma la Comedie ca am nevoie de un pletos asa ca tine! Si rocker! E misto ma si vreau sa fie un soi de musical, hai! Asa l-am cunocut pe Alexandru Tocilescu.
Tocilescu era un cinic inteligent plin de umor. Umor negru, adesea. Pana la urma numai prin cinism si-ar fi putut domina constanta suferinta.
Cei care l-au cunoscut indeaproape sunt convins ca au descoperit adesea un om bun. Bunatatea lui razbatea dincolo de zidul de zeflemea inteligenta de care te loveai la o privire mai superficiala. Daca insa te apropiai cu atentie puteai sa vezi bunatatea cum strabate cu raze de lumina prafuite prin cele cateva gauri imprastiate in zid. Cativa cred ca au avut privilegiul asta.
Eu ii datorez acel spectacol si amintirea unui om de la care am invatat muzica si am auzit prima data de Vladimir Nabokov si Lolita. Iubea enorm muzica si asta l-a facut un regizor atat de special. Toca. Nu sunt foarte multe de spus. Imi pare atat de rau ca s-a intamplat asa abrupt. Imi pare ca si Toca e o victima a unei lumi atat de radicale in nepasarea ei. Voi ramane cu rasul lui molipsitor care il facea sa se zgduie pana la tuse, medalionul de argint fara de care nu poti sa-l concepi pe Toca si replicile lui ascutite ca o raza de laser. Si voi mai ramane cu privirea blanda si profunda. Acum stiu. Privirea lui Toca ii imblanzea cinismul astfel ca te intorceai de fiecare data la el cu drag, uitand ca ai fost taxat. Tind sa cred mai mult in privire decat in cuvinte.
In Mireasa Muta cantam cu totii intr-un fel de grand finale: Gata ai scapat du-te linistit in pat / Leagana-te-n somn preatristule domn / Bye, bye, domnule Posac / Bye bye sa ne vedem in Rai!
Sper ca Toca a privit moartea in ochi cu acelasi tip de sfidare vesela cu care i se adresa in timpul vietii. Bye, bye Toca, bye bye!
Tocilescu era un cinic inteligent plin de umor. Umor negru, adesea. Pana la urma numai prin cinism si-ar fi putut domina constanta suferinta.
Cei care l-au cunoscut indeaproape sunt convins ca au descoperit adesea un om bun. Bunatatea lui razbatea dincolo de zidul de zeflemea inteligenta de care te loveai la o privire mai superficiala. Daca insa te apropiai cu atentie puteai sa vezi bunatatea cum strabate cu raze de lumina prafuite prin cele cateva gauri imprastiate in zid. Cativa cred ca au avut privilegiul asta.
Eu ii datorez acel spectacol si amintirea unui om de la care am invatat muzica si am auzit prima data de Vladimir Nabokov si Lolita. Iubea enorm muzica si asta l-a facut un regizor atat de special. Toca. Nu sunt foarte multe de spus. Imi pare atat de rau ca s-a intamplat asa abrupt. Imi pare ca si Toca e o victima a unei lumi atat de radicale in nepasarea ei. Voi ramane cu rasul lui molipsitor care il facea sa se zgduie pana la tuse, medalionul de argint fara de care nu poti sa-l concepi pe Toca si replicile lui ascutite ca o raza de laser. Si voi mai ramane cu privirea blanda si profunda. Acum stiu. Privirea lui Toca ii imblanzea cinismul astfel ca te intorceai de fiecare data la el cu drag, uitand ca ai fost taxat. Tind sa cred mai mult in privire decat in cuvinte.
In Mireasa Muta cantam cu totii intr-un fel de grand finale: Gata ai scapat du-te linistit in pat / Leagana-te-n somn preatristule domn / Bye, bye, domnule Posac / Bye bye sa ne vedem in Rai!
Sper ca Toca a privit moartea in ochi cu acelasi tip de sfidare vesela cu care i se adresa in timpul vietii. Bye, bye Toca, bye bye!
" e ca si cum m-ati intreba cum e prietenia...nu stiu sa spun...n-am considerat niciodata ca cei absenti sunt cei absenti cu adevarat..acum cateva zile eram disperat si am rugat-o pe bunica sa ma ajute, sa ma scoata din necaz..era acolo...pentru ca bunica este persoana care m-a ajutat cel mai mult.. e mocanca..cand am avut nevoie de confirmare, confirmarea a venit..
RăspundețiȘtergereo traire comuna, cu a ta, cu a lor...asta spune ca nu-ti place sa stai in rand si nu mi-a placut si n-am stat in rand..eu m-am "luptat" foarte mult pentru liberate, pentru libertatea mea, cu armele mele, spectacolul...n-am putut sa plec niciodata asta e ce am platit eu pentru conditia mea...
n-am pasiune pentru lucruri care imi fac rau..asta a insemnat cunoasterea..am aflat ca ma pot si dispretui..am aflat ca nu sunt atat de frumos cat mi se pare uneori ca as fi..am avut un apetit al autodistrugerii, a forta niste limite...ce mi-a fost cel mai greu in viata si nu stiu daca am reusit sa scap vreodata a fost sa scap de ochiul meu...de sub controlul meu..
nu pot sa te bucuri tu singur sa traiesti in timp ce ceilalti nu...cum o sa fii tu bucuros de viata cand in jur e un cosmar? ..eu fug de strada, de real, dar nu ca sa ma bucur de bucuria mea, ci ca sa imi apar linistea mentala, desfasurarea gandurilor..
ca am existat candva aici..in ciuda efemeritatii spectacolului de teatru, ceva ramane marcat in cel care vede..
eram trist si am scris o poezie la 18 ani...umbra proiectata pe fum mi s-a parut diafan..
...si asta daca ramane dintr-un om...o umbra proiectata pe o suprafata de fum si tot e un lucru minunat...."
tvr1