In memoriam Ioan Chirila

Astazi se implinesc doisprezece ani de cand a plecat dintre noi Ioan Chirila, cel mai important gazetar de sport pe care l-a avut Romania. Colegii lui l-au supranumit "patriarhul presei sportive din Romania". Eu sunt fiul lui si sunt mandru de asta. Dar astazi nu din calitatea de fiu scriu aceste randuri. In societatea noastra mediatica prea adesea oamenii aleg sa-si exteriorizeze sentimentele pana la exhibitie. Sau sa disimuleze sentimente. Daca as impartasi starea mea in aceste momente s-ar gasi cateva fituici care sa-mi puna in gura cuvinte scoase din context numai bune de hranit un public avid si indiferent in acelasi timp. Avid de senzational, indiferent la orice e menit sa sensibilizeze sau sa dea de gandit. Asa ca voi vorbi despre gazetarul Ioan Chirila care si-a inceput cariera ca traducator din limba rusa fiind absolvent al Facultatii de Drept. Apoi a inceput sa colaboreze cu Sportul Popular care mai tarziu a devenit ziarul Sportul unde Ioan Chirila avea sa ajunga in scurt timp cel mai iubit editorialist. Dupa revolutie ziarul s-a transformat in Gazeta Sporturilor si "Nea Vanea" a mai activat acolo -inclusiv ca director al Gazetei pana in 1997 - cand a fost invitat si s-a alaturat echipei Pro Sport ca senior Editor. A scris 29 de carti de sport, veritabile romane pe care multi dintre noi le-au citit cu sufletul la gura, fie ca e vorba de "Nadia", "Viata la Puls 200", "Si noi am fost pe Conte Verde, Espana 82 sau "Rasucind fusele orare". Nadia a fost un best seller al acelor ani fiind editata in 345000 de exemplare, un tiraj mare chiar si pentru acele vremuri in care cartea nu era concurata de alte mijloace media. Mai multe generatii de jurnalisti sportivi au crescut cu cartile lui. Imi aduc aminte editia ziarului care comemora moartea lui Ioan Chirila. In ultima etapa a vietii sale profesionale, la Pro Sport, a fost inconjurat cu dragoste, admiratie si respect de o echipa care se bucura sa-l asculte si sa fure de la el. E recunoscut faptul ca Ioan Chirila avea o memorie infailibila care dublata de un talent extraordinar de povestitor ii strangea adesea in jurul lui pe toti tinerii gazetari de la Pro Sport infometati de trecut fotbalistic povestit in maniera lui Nea Vanea. Tolontan, Cartianu, Vochin, Mitran, Geambasu si multi altii sunt tot atatia gazetari care au crescut si in preajma lui Ioan Chirila. Au trecut ani si viata s-a schimbat. Nu stiu cati isi mai amintesc ca astazi a incetat din viata cel care le-a fost model si pe care l-au admirat cu vocatie de studenti indragostiti de profesorul lor. Nu stiu cine isi mai aminteste cat de mult insemnau textele si cartile lui Ioan Chirila. Memoria oricarui om trebuie intretinuta. Asa am ajuns sa organizam Premiile Ioan Chirila care reprezinta un reper al profesionalismului in jurnalismul sportiv romanesc. Chiar daca de multe ori am ramas dezamagiti de orgoliul eliberat adesea de catre participanti si nu de putine ori am fost acuzati de partinire si subiectivism am ales sa mergem inainte tocmai din dragoste si respect pentru ce a fost Ioan Chirila. Astazi se implinesc 12 ani de la moartea lui. As fi vrut sa scriu mai frumos. As fi vrut sa fiu mai profund. Dar nu as fi putut s-o fac decat in absoluta sinceritate. Nu-mi permit. Fituicile ar fi speculat momentul si n-am vrut sa dau curs unor atare situatii. Era pe 21 noiembrie dimineata devreme cand Ioan Chirila a plecat dintre noi. Acea editie a Pro Sportului dedicata plecarii lui a fost cea mai frumoasa din istoria ziarului( e desigur o opinie subiectiva). Toti "copiii" lui au simtit nevoia sa scrie si toti au scris emotionant, cu talent, cu atentie si din nou cu mult talent. Era ca si cum o rafala de inspiratie magica bantuise intreaga redactie rascolind totul in jur si lasand pe mese cateva texte fantastice. Poate ca e cel mai potrivit sa inchei cu articolul lui Catalin Tolontan la o zi dupa disparitia lui Ioan Chirila(22 noiembrie 1999), un articol care ma scuteste de incercarea probabil ratata de a ma ridica la inaltimea unui text demn de ceea ce a insemnat tatal meu pentru mine. Asa ca va invit sa cititi mai jos articolul lui Catalin: