Poate ca ar fi trebuit sa scriu mai repede despre asta. Nu stiu de ce am amanat. Am simtit nevoia sa scriu imediat ce s-au terminat filmarile, dar de fiecare data m-am oprit. Asa se face ca acum toate trairile mele s-au mai pierdut in ceata pasagera pe care o lasa trecerea timpului. Poate ca n-am scris pentru ca m-am gandit ca n-as putea sa ma ridic la inaltimea acelor doua zile. Sau doua saptamani. Da, pentru mine au fost doua saptamani extraordinare. Iar aceasta poveste nu are cum sa nu fie extrem de subiectiva asa ca va rog s-o cititi ca pe o poveste de autor. Sau ca pe o fictiune. Nu are rost sa incep de la Budapesta. In general publicul nostru stie cum facem noi o piesa, care sunt etapele pana la momentul in care ea se desparte de noi si devine a tuturor.
N-a fost foarte diferit nici acum. La inceput a fost refrenul si toti eram incantati. Apoi au aparut si strofele si am simtit ca incepe sa prinda un contur bun. De cand ne-a iesit prima data refrenul am zis ca poate fi un hit desi notiunea noastra de hit s-ar putea sa nu se mai potriveasca industriei. Sa zicem atunci ca hit e ceva ce dainuie dincolo de sala de repetitie, ceva ce te obsedeaza in masina dupa ce ai plecat sau te urmareste pana deschizi usa casei si dincolo de ea. Cand toata lumea canta zambind e un hit. Si cand a aparut refrenul asta m-am uitat pe furis la colegii mei si i-am vazut zambind. Apoi Eugen a spus ca e un hit. Si am inceput sa credem. Ma gandeam ca trebuie sa fie niste versuri care sa sugereze viteza pentru ca mi se parea genul de piesa de pus pe autostrada atunci cand nu-ti mai ajunge viteza existenta ca sa scurtezi drumul spre mare. Toata lumea are cantece de drum si mie mi se parea ca asa ceva ar trebui sa fie. Un cantec de drum. O poveste superficiala si vesela cu final fericit care sa nu ridice prea multe intrebari sau, daca o face, raspunsurile sa fie continute. Asa gandea producatorul din mine. Doar ca eu nu mai sunt cel de acum zece ani si cantecul asta m-a surprins in mijlocul altui drum. Nu neaparat un drum catre mare. Mai degraba un drum catre mine. Care mine? Da, asta e o intrebare buna.
Nu stiu sa imi comand versuri. As putea sa scriu diverse prostioare pentru altii si poate n-ar fi deloc prostioare, dar mie nu stiu sa-mi comand versuri. Nu pot sa scriu impotriva starii mele de fapt. Versurile mele nu mi se pot opune. Ele se nasc firesc din sufletul meu prezent. M-am asezat langa tobe intr-una din zilele in care aproape finalizasem orchestratia piesei si urma sa fiu privit cu ochi intrebatori de colegii mei. M-am asezat langa tobe si in jumatate de ora am scris versurile piesei. Ce intrebare tampita: te reprezinta cantecul asta? Nu, nu ma reprezinta, scriu asa intr-o doara. Da, sunt intrebarile mele in cantecul asta. Regatul de intrebari este si al meu, oboseala regelui m-a cuprins si pe mine, adevarul umbla deghizat si pentru mine. Slava Domnului ca nu sunt trairi atat de speciale incat sa ma regasesc doar eu in ele. Suntem mii. Mii de regi cu intrebari. Mii de regi peste intrebari.
Apoi am mers la Budapesta. Acolo am inregistrat tobele si vocea. Am tras piesa si in engleza. Vom lansa intreg albumul si in engleza. E provocarea noastra. Lui Jamie i-au placut versurile si asta mi-a dat speranta. Jamie m-a ajutat la traducere. Jamie este un irlandez care s-a indragostit de Budapesta si canta blues si folk. A fost de acord sa ma ajute la pronuntie. I-am spus ca nu reusesc sa ma descurc aici: Nebunului lasa-i coroana, Regele-i liber acum. Jamie s-a gandit, eu m-am gandit, am schimbat cuvinte intre noi, apoi el a zis: So pass om your crown to those waiting/ The fool rules you go and be free! I think this should work. It did. Apoi ne-am intors acasa.
va urma. maine.
N-a fost foarte diferit nici acum. La inceput a fost refrenul si toti eram incantati. Apoi au aparut si strofele si am simtit ca incepe sa prinda un contur bun. De cand ne-a iesit prima data refrenul am zis ca poate fi un hit desi notiunea noastra de hit s-ar putea sa nu se mai potriveasca industriei. Sa zicem atunci ca hit e ceva ce dainuie dincolo de sala de repetitie, ceva ce te obsedeaza in masina dupa ce ai plecat sau te urmareste pana deschizi usa casei si dincolo de ea. Cand toata lumea canta zambind e un hit. Si cand a aparut refrenul asta m-am uitat pe furis la colegii mei si i-am vazut zambind. Apoi Eugen a spus ca e un hit. Si am inceput sa credem. Ma gandeam ca trebuie sa fie niste versuri care sa sugereze viteza pentru ca mi se parea genul de piesa de pus pe autostrada atunci cand nu-ti mai ajunge viteza existenta ca sa scurtezi drumul spre mare. Toata lumea are cantece de drum si mie mi se parea ca asa ceva ar trebui sa fie. Un cantec de drum. O poveste superficiala si vesela cu final fericit care sa nu ridice prea multe intrebari sau, daca o face, raspunsurile sa fie continute. Asa gandea producatorul din mine. Doar ca eu nu mai sunt cel de acum zece ani si cantecul asta m-a surprins in mijlocul altui drum. Nu neaparat un drum catre mare. Mai degraba un drum catre mine. Care mine? Da, asta e o intrebare buna.
Nu stiu sa imi comand versuri. As putea sa scriu diverse prostioare pentru altii si poate n-ar fi deloc prostioare, dar mie nu stiu sa-mi comand versuri. Nu pot sa scriu impotriva starii mele de fapt. Versurile mele nu mi se pot opune. Ele se nasc firesc din sufletul meu prezent. M-am asezat langa tobe intr-una din zilele in care aproape finalizasem orchestratia piesei si urma sa fiu privit cu ochi intrebatori de colegii mei. M-am asezat langa tobe si in jumatate de ora am scris versurile piesei. Ce intrebare tampita: te reprezinta cantecul asta? Nu, nu ma reprezinta, scriu asa intr-o doara. Da, sunt intrebarile mele in cantecul asta. Regatul de intrebari este si al meu, oboseala regelui m-a cuprins si pe mine, adevarul umbla deghizat si pentru mine. Slava Domnului ca nu sunt trairi atat de speciale incat sa ma regasesc doar eu in ele. Suntem mii. Mii de regi cu intrebari. Mii de regi peste intrebari.
Apoi am mers la Budapesta. Acolo am inregistrat tobele si vocea. Am tras piesa si in engleza. Vom lansa intreg albumul si in engleza. E provocarea noastra. Lui Jamie i-au placut versurile si asta mi-a dat speranta. Jamie m-a ajutat la traducere. Jamie este un irlandez care s-a indragostit de Budapesta si canta blues si folk. A fost de acord sa ma ajute la pronuntie. I-am spus ca nu reusesc sa ma descurc aici: Nebunului lasa-i coroana, Regele-i liber acum. Jamie s-a gandit, eu m-am gandit, am schimbat cuvinte intre noi, apoi el a zis: So pass om your crown to those waiting/ The fool rules you go and be free! I think this should work. It did. Apoi ne-am intors acasa.
va urma. maine.
Ador felul in care scrii si ador versurile melodiilor tale.Ador intrebarile pe care ti le pui(intrebari pe care si eu mi le pun des) si ador maniera in care vezi lucrurile.
RăspundețiȘtergereTot respectul din partea mea!
Buna ziua ma numesc sophia peter din Statele Unite. Sunt aici pentru a depune mărturie despre o mare și puternică casetă de vrăji numită preot jungunu, am fost atât de confuză și devastată când iubitul meu m-a părăsit pentru o altă fată. Aveam nevoie de el înapoi cu disperare, pentru că îl iubeam atât de mult. Așa că m-a ajutat să arunc o vraja de dragoste de întoarcere asupra soțului meu și tocmai în 48 de ore soțul meu s-a întors la mine plângând și cerându-mi iertarea. preotul jungunu l-a eliberat să știe cât de mult am iubit și l-am dorit înapoi. Și El a deschis, de asemenea, ochii pentru a imagina câtă dragoste avem în comun. Pe măsură ce scriu această mărturie acum sunt cea mai fericită femeie de pe pământ. Vreau să recomand această casă de vrăjire excelentă oricui are nevoie cu adevărat de o soluție urgentă pentru o distrugere a dragostei Trimiteți un e-mail la; drjungunusolutionspell@gmail.com
RăspundețiȘtergere