[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

joi, 8 decembrie 2011

Making of Copilul sau doua saptamani de fericire (4)


"Control freak" devenise starea mea naturala.



Au urmat zile agitate. Ne-am vazut cu mai multi directori de imagine. Ma gandeam ca am nevoie de cineva cu experienta pentru care lumina sa n-aiba secrete. Am vazut multe filmulete de prezentare, am stat la discutii, am vorbit mult despre clip. A ajutat pentru ca incet, incet, am inceput sa-mi dau seama ce imi doresc cu adevarat. Bogdan era capul limpede. Cu fiecare discutie isi dadea seama ca videoclipul asta numai simplu n-o sa fie. Bogdane, hai sa facem ceva frumos. Bogdan incuviinta cu o privire ingandurata si imi spunea ca tot ce e frumos costa. Si asta ma aducea brusc cu picioarele pe pamant. Solutiile trebuia sa fie ieftine pentru ca nu eram absolut deloc convinsi ca vom gasi bani. Nici echipa tehnica nu era usor de adunat. Era o luna in care, ca un facut, toata Romania parea sa filmeze. Nu erau oameni si nici echipamente. Si preturile tineau cont de asta.

Refuzam cu indarjire sa ma gandesc prea mult la piedici in schimb il bombardam seara pe Bogdan si pe secund cu telefoane ca sa ma asigur ca ne miscam. Apoi am gasit o scenografa tanara. Tanara si zapacita, insa muncitoare. I-am vorbit despre proiect si despre implicare. De fapt ma interesa mai mult gradul ei de implicare. Sunt dispus sa apreciez cateodata entuziasmul mai mult decat profesionalismul. Am pariat pe o scenografa tanara. Am pariat pe entuziasm. Era cumva impotriva convingerii ca la debut trebuie sa ma inconjor de profesionisti. Mi-aduc aminte ca stateam la o masa undeva la un restaurant si ea venise insotita de partenera ei de lucru. Le-am pus piesa. Mereu asteptam reactii de la cei care ascultau piesa. Reactii care sa ma convinga pe mine ca e bine. Au ascultat piesa si au schitat un zambet, au spus cateva cuvinte. Mi s-au parut politicoase. Am vorbit mult apoi, repetand aceleasi lucruri cu obstinatie ca sa ma asigur ca vor intelege. A fost o perioada in care am repetat lucruri, tuturor. Bogdan mi-a spus exasperat intr-o zi ca desi nu pare oamenii isi fac treaba. Am inghitit galusca insa am continuat sa presez.

Zilele treceau cu o viteza uluitoare. Mai aveam o saptamana si mie inca nu-mi era clar ce se intampla in tot clipul asta. In afara de cele cateva imagini de care eram sigur nu stiam mare lucru. Hotarasem datele filmarilor. Sambata 22 la mare si luni 24 octombrie la Sinaia. Apoi au inceput vestile proaste. In lunea din saptamana filmarii hotarasem o noua prospectie la Sinaia. Pentru mine era vitala. O prospectie cu operatorul, secundul si Bogdan. Era indispensabila inaintea decupajului. Imi era limpede ca nu pot filma clipul asta fara sa stiu ce se intampla cadru cu cadru. Trebuia sa stim tot. Ma teroriza gandul ca as putea sta in fata echipei sau a lui Rebengiuc debusolat, neajutorat, fara sa stiu ce sa cer. "Control freak" devenise starea mea naturala. Bogdan a vrut sa amane prospectia pe marti. Am refuzat categoric. Vorbeam la telefon, ne schimbam mailuri eu alergam prin tara cu Vama. Apoi vineri aflam ca secundul a iesit din proiect. Avea o oportunitate la Deva. Fara explicatii. Pur si simplu.

Am incercat sa nu ma enervez. Nu e vremea promisiunilor respectate. E vremea vanatoarei de oportunitati. Imi placuse secundul. Mi se parea o pierdere importanta. Bogdan mi-a promis ca se repliaza. Imi dau seama ca tot ce scriu acum ar fi trebuit sa aiba un alt aer sau stil, insa nu stiu de ce a luat aceasta forma de jurnal. Am scris atat de putin despre ce am SIMTIT in toata perioada asta. Dar poate ca asa trebuie sa iasa textul asta. O goana. S-a facut duminica. A doua veste proasta. Ne-a parasit si operatorul care ramasese blocat intr-un proiect in Cipru. Asta am primit-o destul de rau. Simteam nevoia sa urlu, sa ma revolt, constient de faptul ca nu ajuta nimanui si cu atat mai putin mie. Parea o ironie. Ca si cum cineva isi radea in barba: vrei control? Na, control. Am inceput sa sun in drapta si in stanga. L-am sunat pe Tudor Lucaciu in cautare de recomandari. Apoi pe Alex Sterian. Oameni seriosi cu cv uri grele. S-au vehiculat cateva nume. Am ales intr-un final sa-l cautam pe Max Lemnij un director de imagine foarte bun. Spre surprinderea mea a fost liber. Cerul se insenina putin.

6 comentarii:

  1. Tot timpul cand avem impresia ca nu se poate mai rau, se poate mult mai rau.Tot timpul cand credem ca am ajuns la final si nu mai rezistam se deschide o usa in spatele nostru si intra o raza de lumina in camera noastra intunecata de ganduri.Tot timpul cand credem ca am ajuns la final, la capatul drumului, ajungem defapt la inceputul altui drum.
    Foarte buna treaba cu clipul foarte fain scenariu si regia.

    RăspundețiȘtergere
  2. ati facut treaba buna, imi place povestea!

    la mai mare!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumoasa povestea, ma bucur ca nu te-ai descurajat cand ti-a fost greu si ai reusit sa mergi mai departe

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Tudor Chirila am fost la concert la in cluj in 3 ( am si poza cu tine :>:D) dar as mai veni si in 20 :)) A fost foarte fain....Bistrița va asteapta cu bratelele larg deschise....ne e dor de Vama.

    RăspundețiȘtergere
  5. Excelenta remarca: "...o scenografa tanara. Tanara si zapacita, insa muncitoare."!!! Nimeni n-a caracterizat-o atat de bine pe Andreea!!! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere