[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

luni, 5 decembrie 2011

Making of Copilul sau doua saptamani de fericire (3)


"Raspunsul a venit ca o ghilotina: De ce nu?" 


La inceput am fost eu si cu Bogdan(producatorul executiv). Ne-am apucat sa ne construim echipa. Regele trebuia sa fie Victor Rebengiuc. Trebuia sa fie. De cand am scris primele cuvinte despre cantecul asta imaginea lui si-a facut loc in mintea mea fara posibilitatea de a putea fi inlaturata. Mi-aduc aminte ca am cautat pe gooogle images intr-o seara fotografii recente cu el. Fara indoiala, era el. M-am trezit intr-o dimineata insorita indreptandu-ma spre Bulandra. Avea sa ma primeasca la ora 11. E un amestec de ironie, curiozitate si blandete in zambetul lui Victor Rebengiuc. Acelasi zambet cu care ne raspundea pe holurile facultatii m-a intampinat si la intrarea actorilor de la Bulandra. Doar ca acum miza era mare. Pentru mine. Asta a fost si motivul pentru care n-am vrut sa-i spun nimic la telefon. Am mizat pe o putere de convingere despre care aveam senzatia ca tocmai ma parasise. Am intrat in cabina. M-am asezat. Am inceput sa schimbam amabilitati sa ne aducem unul pe altul la zi cu ce mai facusem. Incercam sa prelungesc starea asta de impersonala cordialitate in speranta ca va deveni mai consistenta. Ca brusc vom fi mai prieteni si nu ma va refuza. Aveam sentimentul unei probe de film. Nu-mi mai aduc aminte ce am spus. Cate ceva despre poveste, ce vreau eu sa insemne. Cred ca pe masura ce vorbeam imi dadeam seama ca scenariul era - la ora aia - incomplet, ca nu exista un scenariu in afara ideii ca un rege se plimba printr-un palat pustiu si la un moment dat descopera o usa care da catre mare si se va transforma in copil. Raspunsul a venit ca o ghilotina: De ce nu? Bucuria a durat cam cat dureaza sa vezi chipul unei femei frumoase care se urca in metrou in timp ce tu cobori. Pentru ca imediat am realizat ca Victor Rebengiuc acceptase sa apara intr-un videoclip in care eu debutam ca regizor. Nu stiu daca sunteti la curent dar unul din lucrurile pe care un mare actor le uraste cel mai mult este sa lucreze cu un regizor care sa nu stie ce sa-i ceara. Actorii mari sunt instrumente mari, scumpe, pretioase. Trebuie sa stii sa canti la ele, trebuie sa obtii sunetul ala care face diferenta. Poate ca asta a fost momentul in care entuziasmul si inconstienta au disparut si am devenit perfect responsabil. Si inspaimantat. A fost si inceputul calvarului lui Bogdan pe care l-am asaltat cu telefoane pentru confirmari, reconfirmari si re-reconfirmari ale celor mai mici detalii. Devenisem speriat si control freak. Bogdan mi-a recomandat un regizor secund. Am plecat la Sinaia in prima prospectie. Am vazut cazinoul. ( big thanks to Vlad Oprea - primarul Sinaiei). Spatiul era superb. Am bantuit peste tot, salile mari, podul, subsolul, sala de teatru. Mi s-a parut prea bine intretinut pentru povestea mea. Ma gandeam la un loc degradat, decrepit, uzat de timp. Secundul are darul de a ma linisti. Pare foarte organizat, stie ce are de facut si inteleg ca o sa-mi ia de pe cap multe lucruri. Ma simt mai bine. Facem poze peste tot, bem o cafea si plecam. Nu sunt sigur inca de locul asta dar are multe aventaje. Ne oprim la Floresti sa mai vedem un palat in paragina al familiei Cantacuzino. Aici totul e de-a dreptul pustiu. Parca si istoria refuza sa se mai nasca. Tiganii au furat traversele de fier care sustin cladirea. Ma gandesc ca ar fi interesant sa filmam si aici daca mai prindem cladirea in picioare. Am ajuns la Bucuresti si am sunat-o pe Carina ( Carina Sava Agentia de vise) si am rugat-o sa inceapa sa stranga frunze. Probabil ca multi dintre voluntarii care au adunat zeci de mii de frunze pentru clipul Vama zambesc amuzati. Ajutorul lor a fost indispensabil. Si chiar daca am inceput cu zece zile in avans frunzele ne-au ajuns la mustata

3 comentarii:

  1. acum exact o luna:
    http://cuca-jurnal.blogspot.com/2011/11/cuvintele-mele-pentru-tudor.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Pacat ca Micul Trianon de la Floresti nu este restaurat. "daca mai prindem cladirea in picioare" :(( Mi-ar fi placut sa fie filmat clipul acolo, putina lume stie de el.

    RăspundețiȘtergere
  3. Fiecare frunza e o mana. Si noaptea canta la pian acum.

    RăspundețiȘtergere