[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

joi, 15 martie 2012

Increderea, capitala succesului

Increderea e capitala succesului. Atat de simplu de spus, atat de greu de aplicat. Daca stam sa ne gandim cata incredere avem in parintii nostri intre o luna si 14 ani, sa zicem, pare de neinteles de ce nu mai functionam dupa aceeasi paradigma in continuare. Explicatiile sunt multe. Nu prea stiu sa explic de ce ar trebui sa ai incredere in cei din jurul tau daca vrei sa duci un lucru la capat. Stiu insa unde te poate duce neincrederea.

E cel mai scurt drum catre izolare. De obicei alegem sa fim neincrezatori din frica de viata. Pentru ca nu suntem pregatiti sa infruntam frustrarile si neimplinirile pe care ni le servestte viata. Or daca oamenii sunt susceptibili de a dezamagi atunci s-ar putea sa fie mai bine fara ei, nu? Insa consecintele acestei atitudini suunt devastatoare. Izolarea de oameni inseamna izolarea de intalniri, izolarea de creativitate, izolarea de echipa,  supraincarcarea egoului, supraresponsabilizarea sinelui,  insingurare, culpabilizare si de multe ori depresie. Nimeni nu poate sa reuseasca singur mai ales intr-o societate unde interdependenta sta la baza relatiilor umane si a cresterii economice. Trendul este echipa. Integrarea. Insa echipa functioneaza cand fiecare dintre membrii ei este capabil sa investeasca si in acelasi timp sa inspire incredere.

Radacinile lipsei de incredere manifestate de catre adulti sunt adesea localizate in copilarie si e nevoie de multa analiza personala si introspectie pentru a le depista. E un subiect delicat pentru care marturisesc ca nu am competenta. Ce vreau sa spun insa, e ca mi se pare extrem de superficiala si contraproductiva atitudinea celor care invoca "rautatea lumii" si " degradarea umana" pentru a forta o izolare care intr-un final nu le va aduce nimic bun.

Increderea in toate formele si cu toate consecintele ei este o felie de viata. A renunta s-o exprimi inseamna da fapt a renunta sa traiesti putin. Marturisesc ca de multe ori am practicat acest joc al izolarii si nu mi-a adus nimic bun. Nu sugerez ca lipsa de conditionare si absenta totala a suspiciunii sunt cai de urmat. Moderatia e vitala. Astfel ca increderea trebuie sa faca parte din arsenalul nostru de lupta cu viata si cu noi insine. A-ti pierde increderea in oameni vorbeste despre un soi de fuga din calea dezamagirilor. E o atitudine infantila justificata perfect in cazul copiilor, demna de corectie in ceea ce-i priveste pe adulti.

Observatiile de mai sus se bazeaza pe experienta personala, adesea dureroasa si frustranta. Stiu ca nu invatam din indemnuri sau pilde, dar m-am gandit totusi sa exprim aceasta pozitie fata de incredere.

Am ajuns la o concluzie cu o prietena: oamenii nu vor urma prea des sfaturi adanci sau indemnuri moralizatoare insa mereu vor pleca urechea la o poveste bine spusa si poate vor invata ceva care sa le foloseasca pe parcurs.

Azi n-am avut o poveste la mine.

14 comentarii:

  1. ca bine zici. problema e atunci cand tu incerci sa mai dai o sansa oamenilor si mereu sfarsesti dezamagit, ajungi sa te intrebi pana unde o sa poti sa mergi cu increderea si cand o sa dispara de tot ce e de facut. sta in natura noastra sa dezamagim, ma intreb cat o sa rezistam la dezamagirile pe care o sa le mai primim si de acum incolo pana sa ajungem sa nu mai putem avea incredere de loc in oameni?

    RăspundețiȘtergere
  2. @maria: care dezamagiri ? .. oamenii care iti provoaca dezamagiri, nici macar dezamagirea ta nu o merita! .. mergi in fata cu incredere in tine si fa tot ce simti ca e bine sa faci TU...daca vei fi rasplatita pe masura,vei fi fericita, daca vei primi dezamagiri, vei fi la fel de fericita,pentru ca esti impacata ca ai incercat..si ai incercat facand totul atat de bine cat ai crezut de cuvinta.....bun articolul!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Excelent! Increderea = capitala succesului;
    Să nu uităm de celelate "orașe" care sunt în jurul capitalei succesului: voința, pasiunea, dăruirea, perseverenta, sacrificiul, împlinirea.
    Toate aceste orașe sunt pline și ele de locuitori.

    Eu nu stau în "capitală", dar am observat că suntem destul de mulți cetățeni din "provincie" care ne dorim să ajungem o dată și-o dată acolo... cine știe.

    Cât despre toți locuitorii "capitalei"... sunteți norocoși și vă așteptăm pe la noi prin vizită ! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Aici INCREDEREA despre care vb trebuie impartita:
    *parintilor care ar trebui sa fie constienti cand aduc in familia lor un copil si despre ceea ce-l invata. Un copil este ochi si urechi la ceea ce-i spune un parinte (pana la o anumita varsta), iar daca acel parinte nu stie prea multe despre nici pt el, atunci incredrea devine un dezastru

    *cunoscutilor, prietenilor, care iti spun idei de afaceri (povesti) la cele mai mici detalii, pana te tapuiesc. Iti spun verzi si uscate pana profita de pe tine, iti arata increderea, pana cand ai nevoie cu adevarat de ea. Atunci realizezi odata, de doua ori, de zece ori, ca nu este bine sa ai increderea ... in oameni. Da, atunci ajungem acele fiinte ... izolate, dar mai linistite, fara sa mai fim ranite, de catre persoanele ... in care aveam mare INCREDERE.
    Ramanem persoana retrasa, cu f putini prieteni si cu multe cunostinte.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. ne recapatam increderea din ochii unui copil, din imbratisarea lui, calda si neconditionata. ne recapatam increderea din albastrul cerului si din ceea ce este dincolo de cer. Creditam in continuare, chiar daca dezamagirea si egoismul ne vor atinge iar.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mi-ar place sa vad o parte din comentariul lui VASILE, sa vad ce prostii poate sa spuna la un asemenea subiect (articol).

    RăspundețiȘtergere
  8. E atat de greu sa mai ai incredere in oameni dupa ce ai fost dezamagit.

    RăspundețiȘtergere
  9. Capitala e locul tuturor posibilitatilor. Una dintre posibilitati este dezamagirea, iar muritorii se tem de ea fiindca e insotita de suferinta. Ceea ce nu stiu acestia e ca Frica de suferinta e mai greu de suportat decat suferinta in sine.
    Cu increderea cladesti imperii sau ruinezi, pustiind.

    RăspundețiȘtergere
  10. Un exemplu ca da, increderea e capitala :) :
    Se spune ca Alexandru cel Mare era bolnav, iar medicul sau i-a prescris un anumit medicament. In momentul in care se pregatea sa il ia, cineva i-a adus o scrisoare anonima in care era instiintat sa nu bea acel medicament, pentru ca ar putea fi otravit. Cand medicul sau a intrat in camera, Alexandru inca mai avea hartia in mana. Fara sa spuna nimic, a intins cealalta mana pentru a primi paharul si a baut pana la capat. Dupa ce a terminat, i-a intins medicului scrisoarea spunandu-i: "Acum poti sa recunosti marea incredere pe care o am in tine!"
    Cati dintre noi am fi procedat astfel?

    RăspundețiȘtergere
  11. Trairile tale, exprimate prin muzica si de cativa ani, postarile pe blog, se suprapun cu trairile mele de la inceputul perioadei mele de adult si pana in 2012 (referitor la titlul noului tau album), succedate perfect in etapele vietii. Azi nu a fost o poveste dar simt si impartasesc ce exprimi.

    RăspundețiȘtergere
  12. Frumos. Eu sunt de parere ca increderea e acel gest care face parte din categoria lucrurilor care daca le oferi, sunt putine sanse sa fi dezamagit de rezultate. Mai ales pentru un copil, ca parinte, a oferi incredere e ceva vital pentru existenta si viitorul copilului. Un alt argument pro, ar fi ca o incredere sincera, la fel ca orice sentiment sincer, e perceput altfel de interlocutor decat ca un simplu gest conversational. Sinceritatea din ton si gesturi decide pana la urma calitatatea si autenticitatea unui gest de incredere. Si ca om, sunt de parere, ca orice om simte un anumit grad de fals care poate il ignora sau nu, poate asta si decide unele rezultate proaste ale acordarii de incredere. Pentru ca desi multi nu accepta gradul de sinceritate al interlocutorului si au indoieli, decid pt. propriul interes sa isi asume un risc. Ca act antreprenorial poate fi o decizie buna in anumite situatii, insa daca fenomenul se intampla intr-un grup de pers apropiate, dupa parerea mea, e un risc din care se pierde intotdeauna. Si atunci apare un fenomen destul de urat, acela de exploatare a increderii. De aceea moderatia, cum ai zis tu, probabil e cea mai buna solutie. Genial articol.

    RăspundețiȘtergere
  13. Subscriu la adevărul titlului.

    Menţinerea neclintită a încrederii până la final (când ea este consolidată, nu mai poate fi dărâmată) este câştigarea luptei cu viaţa...

    RăspundețiȘtergere