La concertul nostru de la Pitesti am avut un moment in care am vrut sa vedem (daca mai era nevoie) ce crede publicul, si erau cateva mii, despre candidatii la prezidentiale. Le-am spus ca ii voi inregistra si ca voi posta filmuletul aici, pe blog. Asadar, dragii mei candidati, iata ce crede Pitestiul despre voi.
Mesajul pitestenilor pentru politicienii romani
Vezi mai multe video din Divertisment
sâmbătă, 31 octombrie 2009
joi, 29 octombrie 2009
Maratonul viitorilor gazetari sportivi, la jumatatea traseului
Talentul anului, provocarea adresata de Premiile Ioan Chirila celor care isi doresc sa devina jurnalisti sportivi, se afla acum la jumatatea drumului. Cei care doresc sa se inscrie in competitie mai pot trimite articole insotite de un CV pana pe 6 noiembrie, la adresa premii@ioanchirila.ro.
Cel mai bun text va fi desemnat de catre doamna Iarina Demian, presedintele Fundatiei artEST, organizatorul evenimentului, alaturi de un reprezentant al cotidianului partener. Avand in vedere ca ne aflam la jumatatea competitiei, Iarina Demian impartaseste cateva ganduri inainte de Gala Premiilor din 23 noiembrie.
“Suntem la a cincea editie a Premiilor Ioan Chirila si ma gandeam retrospectiv la drumul parcurs pana aici… Am avut, desigur, multe bucurii, dar si multe dezamagiri, poate chiar prea multe. Cea mai mare realizare a Premiilor a fost, pana la urma, loialitatea concursului si faptul ca ne-am straduit, in ciuda tuturor presiunilor, sa fim cinstiti si sa ramanem fideli devizei cu care am deschis prima gala.
A doua mare realizare a fost optiunea pentru categoria Talentul anului care a insemnat o sansa pentru cel mai bun, indiferent de varsta si statut social. Ne-am gandit atunci ca sunt foarte multi oameni care “au ceva de spus” si pe langa care sansa trece fara sa se opreasca. Ne-am bucurat sa putem fi noi sansa lor.
Dar, atunci cand ti se da o sansa, trebuie sa stii sa o pastrezi si sa o folosesti.
Am intalnit destui concurenti care s-au prezentat fara ca macar sa cunoasca regulamentul concursului, postat pe site-ul nostru de cinci editii. Am intalnit concurenti care nu cunosc regulile elementare ale gramaticii limbii romane sau altii care, desi stiau ca trebuie sa prezinte articole inedite, au incercat sa ne insele.
Echipa Premiilor este formata din cativa oameni tineri, calificati, talentati si, mai ales, bine educati. Totusi, am intalnit participanti lipsiti de caracter si insolenti chiar, care au impresia ca dreptul de a te inscrie si de a participa la un concurs, inseamna automat si dreptul de a agresa echipa noastra cu zeci de intrebari nejustificate si arogante. Unul dintre participanti a insotit cele cateva cuvinte pe care ni le-a adresat si cu urmatoarea propozitie: “sper ca va fi un concurs loial etc”. Este o lipsa de buna crestere sa acuzi din start o gala care s-a nascut in memoria unui mare ziarist precum a fost Ioan Chirila.
Am fost extrem de surprinsa sa vad ca oameni tineri, care sunt la inceput de viata si de cariera, sunt deja versati in lupta lor pentru glorie si nu pot sa recunoasca superioritatea si talentul unui coleg. Marii filozofi, scriitori, artisti ai omenirii au fost si sunt oameni modesti. Daca ai scris un articol bun si ai castigat concursul, nu inseamna ca nu mai ai nimic de invatat de la nimeni. Greul abia incepe.
Au fost candidati care, desi au castigat premiul Talentul anului, n-au reusit sa treaca un test important: acela de a se integra in redactia de sport a unui cotidian, acolo unde trebuie sa faci de toate si, mai ales, sa pornesti de jos chiar daca esti fericitul castigator al premiului.
Ganditi-va de doua ori inainte sa va inscrieti in concurs, intrebati-va ce anume vreti de la viata si cat sunteti dispusi sa sacrificati din timpul vostru pentru profesia de jurnalist sportiv.
S-ar putea sa nu mai aveti duminici decat <> sau pe cele <> (Zile si nopti pe stadion, Ioan Chirila).
Cei mai multi dintre concurentii care s-au inscris de-a lungul celor cinci editii au fost insa deosebit de talentati si de maturi. Am fost surprinsa sa citesc niste articole carora si Ioan Chirila cred ca le-ar fi dat girul sa apara pe prima pagina a oricarui ziar de sport.
Au fost editii in care, pur si simplu, nu puteam sa ma decid pe care dintre ei sa-l aleg pentru premiu. Decizia finala mi-a apartinut in totalitate si asta m-a facut sa fiu foarte responsabila. As vrea sa stiti ca fiecare material pe care l-am primit l-am citit de cate doua sau chiar trei ori, in conditiile in care numarul concurentilor a fost uneori foarte mare.
Intodeauna m-am gandit ca cel care scrie poate sa schimbe cu adevarat lumea. Trebuie doar tenacitate, atitudine, sinceritate si forta de a ramane un om liber, chiar daca mai sarac decat altii. Daca nu iubeam teatrul atat de mult, as fi ales cu ochii inchisi jurnalismul! Premiile Ioan Chirila s-au nascut pentru jurnalistii adevarati, cei care fac din profesia lor o arta, cei care au intodeauna ceva de spus.
Toate acestea sunt doar niste ganduri inainte de gala, care poate va vor ajuta sa decideti daca merita sa va luptati pentru premiu. Daca o faceti doar ca sa va incercati fortele si nu aveti de gand sa continuati aceasta splendida aventura, e bine sa renuntati in favoarea celor care sunt cu adevarat hotarati si pasionati, gata de orice sacrificiu.
<> (Maratonul meu, Ioan Chirila)”
Cel mai bun text va fi desemnat de catre doamna Iarina Demian, presedintele Fundatiei artEST, organizatorul evenimentului, alaturi de un reprezentant al cotidianului partener. Avand in vedere ca ne aflam la jumatatea competitiei, Iarina Demian impartaseste cateva ganduri inainte de Gala Premiilor din 23 noiembrie.
“Suntem la a cincea editie a Premiilor Ioan Chirila si ma gandeam retrospectiv la drumul parcurs pana aici… Am avut, desigur, multe bucurii, dar si multe dezamagiri, poate chiar prea multe. Cea mai mare realizare a Premiilor a fost, pana la urma, loialitatea concursului si faptul ca ne-am straduit, in ciuda tuturor presiunilor, sa fim cinstiti si sa ramanem fideli devizei cu care am deschis prima gala.
A doua mare realizare a fost optiunea pentru categoria Talentul anului care a insemnat o sansa pentru cel mai bun, indiferent de varsta si statut social. Ne-am gandit atunci ca sunt foarte multi oameni care “au ceva de spus” si pe langa care sansa trece fara sa se opreasca. Ne-am bucurat sa putem fi noi sansa lor.
Dar, atunci cand ti se da o sansa, trebuie sa stii sa o pastrezi si sa o folosesti.
Am intalnit destui concurenti care s-au prezentat fara ca macar sa cunoasca regulamentul concursului, postat pe site-ul nostru de cinci editii. Am intalnit concurenti care nu cunosc regulile elementare ale gramaticii limbii romane sau altii care, desi stiau ca trebuie sa prezinte articole inedite, au incercat sa ne insele.
Echipa Premiilor este formata din cativa oameni tineri, calificati, talentati si, mai ales, bine educati. Totusi, am intalnit participanti lipsiti de caracter si insolenti chiar, care au impresia ca dreptul de a te inscrie si de a participa la un concurs, inseamna automat si dreptul de a agresa echipa noastra cu zeci de intrebari nejustificate si arogante. Unul dintre participanti a insotit cele cateva cuvinte pe care ni le-a adresat si cu urmatoarea propozitie: “sper ca va fi un concurs loial etc”. Este o lipsa de buna crestere sa acuzi din start o gala care s-a nascut in memoria unui mare ziarist precum a fost Ioan Chirila.
Am fost extrem de surprinsa sa vad ca oameni tineri, care sunt la inceput de viata si de cariera, sunt deja versati in lupta lor pentru glorie si nu pot sa recunoasca superioritatea si talentul unui coleg. Marii filozofi, scriitori, artisti ai omenirii au fost si sunt oameni modesti. Daca ai scris un articol bun si ai castigat concursul, nu inseamna ca nu mai ai nimic de invatat de la nimeni. Greul abia incepe.
Au fost candidati care, desi au castigat premiul Talentul anului, n-au reusit sa treaca un test important: acela de a se integra in redactia de sport a unui cotidian, acolo unde trebuie sa faci de toate si, mai ales, sa pornesti de jos chiar daca esti fericitul castigator al premiului.
Ganditi-va de doua ori inainte sa va inscrieti in concurs, intrebati-va ce anume vreti de la viata si cat sunteti dispusi sa sacrificati din timpul vostru pentru profesia de jurnalist sportiv.
S-ar putea sa nu mai aveti duminici decat <
Cei mai multi dintre concurentii care s-au inscris de-a lungul celor cinci editii au fost insa deosebit de talentati si de maturi. Am fost surprinsa sa citesc niste articole carora si Ioan Chirila cred ca le-ar fi dat girul sa apara pe prima pagina a oricarui ziar de sport.
Au fost editii in care, pur si simplu, nu puteam sa ma decid pe care dintre ei sa-l aleg pentru premiu. Decizia finala mi-a apartinut in totalitate si asta m-a facut sa fiu foarte responsabila. As vrea sa stiti ca fiecare material pe care l-am primit l-am citit de cate doua sau chiar trei ori, in conditiile in care numarul concurentilor a fost uneori foarte mare.
Intodeauna m-am gandit ca cel care scrie poate sa schimbe cu adevarat lumea. Trebuie doar tenacitate, atitudine, sinceritate si forta de a ramane un om liber, chiar daca mai sarac decat altii. Daca nu iubeam teatrul atat de mult, as fi ales cu ochii inchisi jurnalismul! Premiile Ioan Chirila s-au nascut pentru jurnalistii adevarati, cei care fac din profesia lor o arta, cei care au intodeauna ceva de spus.
Toate acestea sunt doar niste ganduri inainte de gala, care poate va vor ajuta sa decideti daca merita sa va luptati pentru premiu. Daca o faceti doar ca sa va incercati fortele si nu aveti de gand sa continuati aceasta splendida aventura, e bine sa renuntati in favoarea celor care sunt cu adevarat hotarati si pasionati, gata de orice sacrificiu.
<
miercuri, 28 octombrie 2009
"Imi asum responsabilitatea". Un cacat.
Intram pe ultima suta de metri la teatru cu "O lume pe dos". E nevoie de seriozitate in aceasta perioada mai mult decat oricand. Un spectacol de teatru e un angrenaj ale carui componente trebuie sa se sincronizeze, mai ales pe final. Tensiune. Timing. Probleme de productie.
Regizorul tehnic omite sa comunice ora de repetitii unuia dintre actori. Actorul isi face alt program. O repetitie pretioasa se duce de rapa. Regizorul tehnic e vinovat. "imi pare rau". El nu va plati pentru asta si repetitia pretioasa este pierduta. Putem ramane doar cu speranta ca situatia nu se va mai repeta. Din pacate, in cazul de fata tensiunea a generat o frictiune mai profunda.
Aud in repetate randuri ca lumea "isi asuma responsabilitatea". Cacat. Nu inseamna nimic atata vrema cat responsabilitatea nu inseamna o compensare concreta a unei situatii defavorizante. In Romania toata lumea greseste si isi asuma responsabilitatea. Doar la nivel oral. Guvernul Boc isi asuma responsabilitatea. Pe naiba isi asuma. Ce inseamna asta de fapt? Cum compenseaza guvernul pierderile generate de masurile gresit luate sau inexistente?
Acum toti sunt in campanie electorala si isi asuma lucruri si promit si iar vorbesc despre responsabilitate. De la Basescu la Antonescu este plin de responsabilitate si de respectabilitate. Basescu isi asuma responsabilitatea pentru ce n-a facut, iar Antonescu isi asuma responsabilitatea pentru ce va face. Si daca nu va face iar isi va asuma responsabilitatea. Mi-e pur si simplu scarba de atata demagogie nedisimulata aruncata in ochii unui popor resemnat.
Vin si ridic o intrebare marilor nostri candidati morali: Aveti curaj sa va asumati responsabilitatea pe hartie, cu semnatura, sub forma de contract? Aveti curaj sa puneti la bataie un milion de euro in cazul in care nu va indepliniti concret programul in urmatorii cinci ani? Haideti, ca la cat o sa furati trebuie sa gasiti un milion de euro!!!
Aveti curaj sa va asumati un milion de euro penalizare pentru fie si o singura masura pe care o promiteti si nu o veti indeplini???
Haideti, domnilor candidati, un milion versus programele voastre eficiente de a scoate tara din criza. Aveti curaj sa faceti un contract cu Romania pe un milion de euro?
Va spun eu: nu aveti. Asa ca macar scutiti-ne de acest stereotip verbal al "asumarii responsabilitatii" pentru ca este la fel de periculos ca mitocania, coruptia si celelalte tare care scufunda aceasta tara.
Regizorul tehnic omite sa comunice ora de repetitii unuia dintre actori. Actorul isi face alt program. O repetitie pretioasa se duce de rapa. Regizorul tehnic e vinovat. "imi pare rau". El nu va plati pentru asta si repetitia pretioasa este pierduta. Putem ramane doar cu speranta ca situatia nu se va mai repeta. Din pacate, in cazul de fata tensiunea a generat o frictiune mai profunda.
Aud in repetate randuri ca lumea "isi asuma responsabilitatea". Cacat. Nu inseamna nimic atata vrema cat responsabilitatea nu inseamna o compensare concreta a unei situatii defavorizante. In Romania toata lumea greseste si isi asuma responsabilitatea. Doar la nivel oral. Guvernul Boc isi asuma responsabilitatea. Pe naiba isi asuma. Ce inseamna asta de fapt? Cum compenseaza guvernul pierderile generate de masurile gresit luate sau inexistente?
Acum toti sunt in campanie electorala si isi asuma lucruri si promit si iar vorbesc despre responsabilitate. De la Basescu la Antonescu este plin de responsabilitate si de respectabilitate. Basescu isi asuma responsabilitatea pentru ce n-a facut, iar Antonescu isi asuma responsabilitatea pentru ce va face. Si daca nu va face iar isi va asuma responsabilitatea. Mi-e pur si simplu scarba de atata demagogie nedisimulata aruncata in ochii unui popor resemnat.
Vin si ridic o intrebare marilor nostri candidati morali: Aveti curaj sa va asumati responsabilitatea pe hartie, cu semnatura, sub forma de contract? Aveti curaj sa puneti la bataie un milion de euro in cazul in care nu va indepliniti concret programul in urmatorii cinci ani? Haideti, ca la cat o sa furati trebuie sa gasiti un milion de euro!!!
Aveti curaj sa va asumati un milion de euro penalizare pentru fie si o singura masura pe care o promiteti si nu o veti indeplini???
Haideti, domnilor candidati, un milion versus programele voastre eficiente de a scoate tara din criza. Aveti curaj sa faceti un contract cu Romania pe un milion de euro?
Va spun eu: nu aveti. Asa ca macar scutiti-ne de acest stereotip verbal al "asumarii responsabilitatii" pentru ca este la fel de periculos ca mitocania, coruptia si celelalte tare care scufunda aceasta tara.
marți, 27 octombrie 2009
Chirila in licee
Ma bucur sa va pot anunta ca reiau incepand de joi proiectul pe care l-am demarat la inceputul verii: Chirila in licee.
Ma bucur ca pot sa merg si in cele cinsprezece licee care au mai ramas si sa vorbesc cui vrea sa asculte. Despre ce? Despre cum sa lupti ca sa faci ceea ce iti place in viata.
Proiectul a fost decalat cu vreo doua saptamani din cauza vremurilor mai grele pe care le strabatem, dar iata-ne din nou impreuna.
Si pentru ca am vrut ca din acest demers sa se desprinda ceva concret si sa nu ramanem doar cu vorbele mele, am finalizat si studiul psihologic bazat pe chestionarele completate de elevii celor cinci licee, astfel ca putem vorbi de o mica radiografie psiho-sociala in urma primei parti a campaniei.
Aveti mai jos comunicatul de presa precum si rezultatele studiului efectuat pe primele cinci licee.
P.S.1 Ne vedem joi in Kretzulescu! La 15:30 :)
P.S.2 Programul celorlalte 14 licee va fi publicat in curand aici pe blog desi, in mare, se va comunica direct liceelor participante.
Chirila se intoarce la scoala
Primul turneu de mentorship al unui lider de generatie continua
In aceasta toamna, Tudor Chirila va relua turneul pe care l-a intiat in luna mai in 5 dintre liceele din Bucuresti. Alaturi de elevi si profesori Tudor “incepe scoala” poposind in 15 alte licee. In cadrul proiectului “Chirila in licee” el le va vorbi elevilor despre cum pot descoperi ce vor sa faca in viata si, mai ales, despre alegerea carierei in cunostinta de cauza.
Aceasta deoarece rechizitele pentru viitor sunt mult mai greu de pregatit decat cele obisnuite. Ce calitati isi vor ascuti? In ce rucsac isi vor purta visele? Dupa ce rigla isi vor masura succesul? Cum vor face in asa fel incat pasta corectoare si guma de sters sa nu le fie necesare?
In cadrul turneului, Tudor isi propune sa-i ajute pe liceeni sa raspunda la toate aceste intrebari. Campania sta sub sloganul “Descopera ce-ti place. Acum!” accentuand ideea ca, inainte de orice, este important sa fii pasionat de ceea ce faci.
Iar pentru a da o finalitate tangibila intalnirilor, acestea sunt dublate de un studiu psihologic care urmareste sa identifice gradul de incredere al elevilor in ei insisi, modelele pe care le admira. Rezultatele studiului efectuat pe elevii primelor 5 licee au dezvaluit ca banii si statutul social au o insemnatate deosebita pentru tineri. Ei sunt in marea lor majoritate oportunisti, au obiective foarte indraznete, dar ar prefera sa sara pasii necesari atingerii lor.
Din acest punct de vedere, s-a dovedit utilitatea dezbaterilor care, desi nu le pot oferi tinerilor raspunsuri definitive, cu siguranta ii provoaca se reflecte mai mult asupra viitorului lor. Rezultatele complete ale studiului care includ comparatii intre liceele participante, dar si intre preadolescenti (14 – 16 ani) si adolescenti (17 – 19 ani) sunt disponibile pe blogul personal al lui Tudor Chirila.
”Chirila in licee” este un proiect despre exercitarea optiunii initiat de Tudor Chirila prin Fundatia artEST si Agentia de Vise, realizat cu sprijinul Primariei Municipiului Bucuresti si al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti.
Ma bucur ca pot sa merg si in cele cinsprezece licee care au mai ramas si sa vorbesc cui vrea sa asculte. Despre ce? Despre cum sa lupti ca sa faci ceea ce iti place in viata.
Proiectul a fost decalat cu vreo doua saptamani din cauza vremurilor mai grele pe care le strabatem, dar iata-ne din nou impreuna.
Si pentru ca am vrut ca din acest demers sa se desprinda ceva concret si sa nu ramanem doar cu vorbele mele, am finalizat si studiul psihologic bazat pe chestionarele completate de elevii celor cinci licee, astfel ca putem vorbi de o mica radiografie psiho-sociala in urma primei parti a campaniei.
Aveti mai jos comunicatul de presa precum si rezultatele studiului efectuat pe primele cinci licee.
P.S.1 Ne vedem joi in Kretzulescu! La 15:30 :)
P.S.2 Programul celorlalte 14 licee va fi publicat in curand aici pe blog desi, in mare, se va comunica direct liceelor participante.
Chirila In Licee
View more presentations from VamaVama.
Chirila se intoarce la scoala
Primul turneu de mentorship al unui lider de generatie continua
In aceasta toamna, Tudor Chirila va relua turneul pe care l-a intiat in luna mai in 5 dintre liceele din Bucuresti. Alaturi de elevi si profesori Tudor “incepe scoala” poposind in 15 alte licee. In cadrul proiectului “Chirila in licee” el le va vorbi elevilor despre cum pot descoperi ce vor sa faca in viata si, mai ales, despre alegerea carierei in cunostinta de cauza.
Aceasta deoarece rechizitele pentru viitor sunt mult mai greu de pregatit decat cele obisnuite. Ce calitati isi vor ascuti? In ce rucsac isi vor purta visele? Dupa ce rigla isi vor masura succesul? Cum vor face in asa fel incat pasta corectoare si guma de sters sa nu le fie necesare?
In cadrul turneului, Tudor isi propune sa-i ajute pe liceeni sa raspunda la toate aceste intrebari. Campania sta sub sloganul “Descopera ce-ti place. Acum!” accentuand ideea ca, inainte de orice, este important sa fii pasionat de ceea ce faci.
Iar pentru a da o finalitate tangibila intalnirilor, acestea sunt dublate de un studiu psihologic care urmareste sa identifice gradul de incredere al elevilor in ei insisi, modelele pe care le admira. Rezultatele studiului efectuat pe elevii primelor 5 licee au dezvaluit ca banii si statutul social au o insemnatate deosebita pentru tineri. Ei sunt in marea lor majoritate oportunisti, au obiective foarte indraznete, dar ar prefera sa sara pasii necesari atingerii lor.
Din acest punct de vedere, s-a dovedit utilitatea dezbaterilor care, desi nu le pot oferi tinerilor raspunsuri definitive, cu siguranta ii provoaca se reflecte mai mult asupra viitorului lor. Rezultatele complete ale studiului care includ comparatii intre liceele participante, dar si intre preadolescenti (14 – 16 ani) si adolescenti (17 – 19 ani) sunt disponibile pe blogul personal al lui Tudor Chirila.
”Chirila in licee” este un proiect despre exercitarea optiunii initiat de Tudor Chirila prin Fundatia artEST si Agentia de Vise, realizat cu sprijinul Primariei Municipiului Bucuresti si al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti.
duminică, 25 octombrie 2009
sâmbătă, 24 octombrie 2009
vineri, 23 octombrie 2009
I love this life
Joi ma duc la teatru la ora zece, dupa o noapte in care am dormit putin. Repet pana la ora 14. Fug sa mananc. Vine Cosmin si ma ia. Mergem spre aeroport. E ora 15, avionul decoleaza la 17:20. E timp. Asta daca nu se sparge o teava la Baneasa. Record: 600 de metri intr-o ora jumate. Sa nu deviem. Ajung la avion. Ajung la Cluj. 18:40. Fug la hotel. Nu pot dormi. Interviu la 20:20. Fur doua ore de somn, totusi. Incalzire. Concert la 00:30. Este 2: 30 cand ies de pe scena si 3:20 cand intru in camera. Ma trezesc la 5:45. E vineri. E acum. Urmeaza sa aterizez la Buc la 7:45. Repetitie la teatru la ora 12:00, apoi avion catre Timisoara la 17:40. Probe de sunet la 20:00. Cantare la Timisoara 23:00 The Note. Avion a doua zi la 6:00. Repetitie la teatru la ora 12:00. Cantare la Pitesti la 19:30. Nunta bunului meu prieten Beiu la Bucuresti 1:00.
Ce-mi vine in minte? Rafalele de aer rece de la scara avionului, mainile celor o mie de oameni din Obsession care pareau aripi de porumbei luandu-si zborul intr-o piata mare, o stewardesa amabila care-mi ofera suc de rosii, cartela de la hotel, liftul, tricourile ude, nu mai am aer la Dumnezeu nu apare la stiri, fete fericite in public, sunt o papusa de carpa la final, sunt un globe trotter, sunt pe pilot automat, dar jur ca-mi place fiecare secunda din goana asta nebuneasca si sunt fericit ca nu trebuie sa merg la birou, zi de zi, sa am ceasca mea de cafea personalizata, un wallpaper cu vreo statiune exotica, sase birouri intr-o incapere mica, povestile de zi cu zi si tigara de pe hol din 50 in 50 de minute. Nu, nu e aroganta, pur si simplu asta nu e pentru mine, pentru mine e tristetea diminetilor ca s-a terminat si speranta unui de-a pururi nou inceput. I love this life. My life. Timisoara, sunt varza, dar ne vedem diseara cu zambetul pe buze.
Ce-mi vine in minte? Rafalele de aer rece de la scara avionului, mainile celor o mie de oameni din Obsession care pareau aripi de porumbei luandu-si zborul intr-o piata mare, o stewardesa amabila care-mi ofera suc de rosii, cartela de la hotel, liftul, tricourile ude, nu mai am aer la Dumnezeu nu apare la stiri, fete fericite in public, sunt o papusa de carpa la final, sunt un globe trotter, sunt pe pilot automat, dar jur ca-mi place fiecare secunda din goana asta nebuneasca si sunt fericit ca nu trebuie sa merg la birou, zi de zi, sa am ceasca mea de cafea personalizata, un wallpaper cu vreo statiune exotica, sase birouri intr-o incapere mica, povestile de zi cu zi si tigara de pe hol din 50 in 50 de minute. Nu, nu e aroganta, pur si simplu asta nu e pentru mine, pentru mine e tristetea diminetilor ca s-a terminat si speranta unui de-a pururi nou inceput. I love this life. My life. Timisoara, sunt varza, dar ne vedem diseara cu zambetul pe buze.
Zambetul din Cluj
A fost frumos la Cluj. Mult prea frumos. Pentru ca sunt zile grele, social vorbind, n-ai cum sa nu fii afectat de framantarile din tara asta haituita. Si atunci ai nevoie de momente ca in noaptea asta de la Cluj, cand o mie de oameni te privesc ZAMBIND. Da, cata nevoie ai de zambetul asta, sa ingheti momentul in timp si sa te trezesti peste o vesnicie cand lucrurile vor fi fost asezate in matca lor. Un ZAMBET cat o mie de terapii, aseara la Cluj, de la un public cald. Usor, usor Bucurestiul mi se pare din ce in ce mai putin acasa... si uite asa, ca intr-o relatie care moare, orasul asta ne da afara, ne alunga, se intampla firesc, fara eforturi, ne simtim marginalizati, alungati catre alte zari unde lumea mai ZAMBESTE.
Multumim Cluj, Timisoara ne vedem in seara asta :)
Multumim Cluj, Timisoara ne vedem in seara asta :)
miercuri, 21 octombrie 2009
Dragulescu, hienele si copiii nostri
Poate ca Marian Dragulescu nu este un tata extraordinar. Si poate ca nici un sot bun nu a fost. La fel cum poate ca Roman Polanski e vinovat de coruperea acelei minore acum patruzeci de ani.
Despre Marian Dragulescu am aflat de mai multi ani, din faptele lui sportive. L-am admirat intotdeauna pentru executiile aproape imposibile si i-am invidiat harta de muschi care se contorsionau la fiecare aterizare. Parea ca pe unii dintre muschi ii are numai el, printr-un pact secret cu zeii sportului. Pentru noi, spectatorii, Marian Dragulescu este un ideal de neatins, demn de toata admiratia noastra.
Driblingurile lui Maradona, zborurile Nadiei, tehnica incredibila a lui Thorpe pe care copiii o studiaza cu incetinitorul ca sa vada in ce fel intra in apa mainile astfel incat reuseste sa castige distanta aia hotaratoare, aroganta lui Bubka sfidand stachetele si executiile dupa desene desprinse parca dintr-un joc Play Station, toate astea ne fac sa privim in sus cu bucurie si speranta. Si, de ce nu, ne fac sa ne gandim la propriile noastre recorduri, pe terenurile vietii fiecaruia dintre noi.
Dar nu, lucrurile nu puteau sa ramana asa. De ce sa aiba oamenii repere ideale?
Cat de mizerabil poate fi un demers jurnalistic ca acela al tabloidelor care au minimalizat si redirectionat povestea celor doua medalii consecutive ale lui Dragulescu? Am citit trei mizerabile astfel de foi. Nicio felicitare, nici urma de multumire sau de apreciere pentru un sportiv care repozitioneaza Romania pe harta gimnasticii, fie si pentru cateva saptamani. O singura intrebare s-a ridicat in mintea acestor hiene insetate de tiraj fara scrupule. Oare Marian o sa-i dea sotiei ceva din premiul de douazeci de mii de euro in vederea pensiei alimentare?
De altfel intrebarea era articulata tendentios, intr-o sintaxa menita sa alimenteze un posibil conflict. Cat de abject poti sa fii incat sa nu lasi omului nici macar cateva clipe de ragaz ca sa se bucure de un succes muncit cu sacrificii numai de el stiute?
Cati dintre voi, neterminatii din redactiile tabloidelor, ati asistat vreodata la un antrenament de gimnastica?
Cati dintre voi ati fost vreodata in fata unei secunde in care toata presiunea unei arene zace pe umerii tai si singurul tau scop este sa-ti stergi din fata locului imaginar unde se aduna gandurile orice urma de informatie care ar putea sa-ti intrerupa saltul sau fuga sau executia?
Ce fel de roboti credeti ca sunt acesti oameni ca sa nu fie afectati de mizeriile pe care ALEGETI sa le scrieti despre ei?
Stati linistiti, vitelor, ca stiu raspunsul vostru: - Ce, eu l-am pus sa fie persoana publica? Trebuie sa-si asume asta!
Un raspuns cinic, la fel ca si fituicile pe care le vindeti. Asumare? La sase ani, cand s-a apucat de sport, i-ati trimis voi vreo scrisoare in care-l atentionati ca o s-ajunga celebru si ca in ochii vostri mizerabili n-o sa mai conteze decat ca si-a batut nevasta sau a fost un tata rau?
Voi l-ati facut celebru? Voi sau munca aia sisifica de care habar nu aveti nimic? Oare toti sportivii romani care urmeaza sa se nasca trebuie sa-si asume existenta unor hiene ca voi ale caror scursuri le vor incetosa gandurile in momentele de maxima concentrare sau dupa cele mai muncite victorii?
Era greu sa reflectati victoria acestui om inainte de toate?
Nu mai vindeati ziarul daca v-ati fi apucat de pensia lui alimentara a doua zi? Se racea cadavrul si nu v-ar mai fi priit sa va infruptati din el?
Ce ar trebui sa invete copiii care se apuca de sport si gasesc fituicile voastre mizerabile pe masutele bunicilor adormiti? Ar trebui sa inteleaga ca un sportiv este un om care are de platit pensie alimentara? Sau ca e un tata rau? Sa va fie rusine!!!
Ce-o sa le spuneti copiilor vostri seara cand va intreaba: -Tati, cum a fost azi la serviciu? – A fost bine, tati. Un nene a facut un lucru foarte important, dar noi am avut grija sa nu mai fie asa important. – Cum, tati? Vezi tu, fiule, toti oamenii fac lucruri rele si cateodata fac niste fapte extraordinare. Eh, atunci cand fac ei faptele alea extraordinare, trebuie sa le amintesti celorlalti de lucrurile alea rele. – Dar de ce, tati? Pentru ca oamenii sunt fericiti cand vad ca si eroii lor sunt rai si fac fapte rele – Ce e aia un erou, tati? - Un fraier, fiule, un fraier. – Mersi, tati!
Copiilor care citesc acest blog am sa le spun asa:
Exista Oameni Mari care fac lucruri Mari. Despre faptele astea Mari exista alti oameni care scriu si le transforma in Legende. Acei oameni care ii ajuta pe oamenii Mari sa devina Legende se numesc Jurnalisti.
Exista insa si niste oameni mici, rai si ticalosi, care se ascund sub numele de jurnalisti. Oamenii astia mici se ocupa cu faptele mici ale Oamenilor Mari si vor sa le darame Legenda. Voi, copii, trebuie sa intelegeti ca toti oamenii fac fapte rele, fapte mici. Dar numai unii dintre oameni fac fapte Mari. Voi trebuie sa va uitati dupa faptele Mari si astfel poate veti ajunge si voi Oameni Mari.
P.S. Inca ceva, copii. Ziarele in care oamenii mici care isi spun “jurnalisti” scriu despre faptele mici ale Oamenilor cu Adevarat Mari se numesc tabloide.
Despre Marian Dragulescu am aflat de mai multi ani, din faptele lui sportive. L-am admirat intotdeauna pentru executiile aproape imposibile si i-am invidiat harta de muschi care se contorsionau la fiecare aterizare. Parea ca pe unii dintre muschi ii are numai el, printr-un pact secret cu zeii sportului. Pentru noi, spectatorii, Marian Dragulescu este un ideal de neatins, demn de toata admiratia noastra.
Driblingurile lui Maradona, zborurile Nadiei, tehnica incredibila a lui Thorpe pe care copiii o studiaza cu incetinitorul ca sa vada in ce fel intra in apa mainile astfel incat reuseste sa castige distanta aia hotaratoare, aroganta lui Bubka sfidand stachetele si executiile dupa desene desprinse parca dintr-un joc Play Station, toate astea ne fac sa privim in sus cu bucurie si speranta. Si, de ce nu, ne fac sa ne gandim la propriile noastre recorduri, pe terenurile vietii fiecaruia dintre noi.
Dar nu, lucrurile nu puteau sa ramana asa. De ce sa aiba oamenii repere ideale?
Cat de mizerabil poate fi un demers jurnalistic ca acela al tabloidelor care au minimalizat si redirectionat povestea celor doua medalii consecutive ale lui Dragulescu? Am citit trei mizerabile astfel de foi. Nicio felicitare, nici urma de multumire sau de apreciere pentru un sportiv care repozitioneaza Romania pe harta gimnasticii, fie si pentru cateva saptamani. O singura intrebare s-a ridicat in mintea acestor hiene insetate de tiraj fara scrupule. Oare Marian o sa-i dea sotiei ceva din premiul de douazeci de mii de euro in vederea pensiei alimentare?
De altfel intrebarea era articulata tendentios, intr-o sintaxa menita sa alimenteze un posibil conflict. Cat de abject poti sa fii incat sa nu lasi omului nici macar cateva clipe de ragaz ca sa se bucure de un succes muncit cu sacrificii numai de el stiute?
Cati dintre voi, neterminatii din redactiile tabloidelor, ati asistat vreodata la un antrenament de gimnastica?
Cati dintre voi ati fost vreodata in fata unei secunde in care toata presiunea unei arene zace pe umerii tai si singurul tau scop este sa-ti stergi din fata locului imaginar unde se aduna gandurile orice urma de informatie care ar putea sa-ti intrerupa saltul sau fuga sau executia?
Ce fel de roboti credeti ca sunt acesti oameni ca sa nu fie afectati de mizeriile pe care ALEGETI sa le scrieti despre ei?
Stati linistiti, vitelor, ca stiu raspunsul vostru: - Ce, eu l-am pus sa fie persoana publica? Trebuie sa-si asume asta!
Un raspuns cinic, la fel ca si fituicile pe care le vindeti. Asumare? La sase ani, cand s-a apucat de sport, i-ati trimis voi vreo scrisoare in care-l atentionati ca o s-ajunga celebru si ca in ochii vostri mizerabili n-o sa mai conteze decat ca si-a batut nevasta sau a fost un tata rau?
Voi l-ati facut celebru? Voi sau munca aia sisifica de care habar nu aveti nimic? Oare toti sportivii romani care urmeaza sa se nasca trebuie sa-si asume existenta unor hiene ca voi ale caror scursuri le vor incetosa gandurile in momentele de maxima concentrare sau dupa cele mai muncite victorii?
Era greu sa reflectati victoria acestui om inainte de toate?
Nu mai vindeati ziarul daca v-ati fi apucat de pensia lui alimentara a doua zi? Se racea cadavrul si nu v-ar mai fi priit sa va infruptati din el?
Ce ar trebui sa invete copiii care se apuca de sport si gasesc fituicile voastre mizerabile pe masutele bunicilor adormiti? Ar trebui sa inteleaga ca un sportiv este un om care are de platit pensie alimentara? Sau ca e un tata rau? Sa va fie rusine!!!
Ce-o sa le spuneti copiilor vostri seara cand va intreaba: -Tati, cum a fost azi la serviciu? – A fost bine, tati. Un nene a facut un lucru foarte important, dar noi am avut grija sa nu mai fie asa important. – Cum, tati? Vezi tu, fiule, toti oamenii fac lucruri rele si cateodata fac niste fapte extraordinare. Eh, atunci cand fac ei faptele alea extraordinare, trebuie sa le amintesti celorlalti de lucrurile alea rele. – Dar de ce, tati? Pentru ca oamenii sunt fericiti cand vad ca si eroii lor sunt rai si fac fapte rele – Ce e aia un erou, tati? - Un fraier, fiule, un fraier. – Mersi, tati!
Copiilor care citesc acest blog am sa le spun asa:
Exista Oameni Mari care fac lucruri Mari. Despre faptele astea Mari exista alti oameni care scriu si le transforma in Legende. Acei oameni care ii ajuta pe oamenii Mari sa devina Legende se numesc Jurnalisti.
Exista insa si niste oameni mici, rai si ticalosi, care se ascund sub numele de jurnalisti. Oamenii astia mici se ocupa cu faptele mici ale Oamenilor Mari si vor sa le darame Legenda. Voi, copii, trebuie sa intelegeti ca toti oamenii fac fapte rele, fapte mici. Dar numai unii dintre oameni fac fapte Mari. Voi trebuie sa va uitati dupa faptele Mari si astfel poate veti ajunge si voi Oameni Mari.
P.S. Inca ceva, copii. Ziarele in care oamenii mici care isi spun “jurnalisti” scriu despre faptele mici ale Oamenilor cu Adevarat Mari se numesc tabloide.
luni, 19 octombrie 2009
Antonescu si Geoana s-au trezit din greseala
Am spus intr-un post anterior ca uniti impotriva lui Basescu, nominalizand un candidat unic la sefia guvernului (pe Johannis) Antonescu si Geoana isi pierd forta de comunicare individuala si si-o dilueaza in unitatea gestului comun.
Se pare ca Geoana a realizat primul acest lucru si a inceput sa-l taxeze pe Antonescu, acuzandu-l ca se foloseste de imaginea lui Johannis pentru a castiga puncte in campanie. Era previzibil.
Nu trebuie sa fii subtil analist politic in Romania ca sa sesizezi miscari "strategice" superficiale si vulgare.
SMS pentru o viata
Trimite un SMS la 890 si doneaza 2 euro pentru tratamentul lui Razvan Zainescu, un tanar de 32 de ani diagnosticat cu Encefalopatie Hipoxo-ischemica. Pentru ca nu mai exista resursele financiare necesare continuarii tratamentului lui Razvan, mama si sotia sa au inceput o campanie de strangere de fonduri in care va rog sa va implicati. Fiecare gest, SMS, donatie, email, idee conteaza ENORM. Va rog sa cititi povestea lui Razvan si sa va uitati la fotografii - www.razvan-zainescu.eu
A plecat dintre noi Ion Cojar
A plecat dintre noi Ion Cojar. Regizor si profesor pentru generatii de actori si studenti. Un teoretician desavarsit care si-a lasat amprenta pe variile personalitati care i-au trecut prin mana.
E o zi trista pentru ca ne pierdem profesorii si o data cu ei reperele. Vor lipsi din UNATC vorbele lui Ion Cojar pentru multi adesea plictisitoare, dar atat de importante in formarea subconstientului actorului. Nu i-am fost student, dar mi-as fi dorit sa-i fiu, fie si pentru un semestru.
La revedere, domnule regizor si profesor. Actorii va saluta, oriunde v-ati afla. Si stim, cu adevarat, este important procesul, nu succesul. Multi uita asta, domnule profesor. Sunt insa multi care nu vor uita si nu Va vor uita.
Dumnezeu sa va odihneasca!
sâmbătă, 17 octombrie 2009
Stiu
Si atunci bufonul mi-a spus...
"Am gasit. Stiu. Secretul este sa iubesti un om pentru tot ce nu iti poate oferi. De-abia atunci nu te vei iubi pe tine in el. De-abia atunci el nu-ti va fi oglinda si vei privi cu adevarat in sufletul lui. Da, sunt neputincios, caci niciodata n-am stiut sa sparg oglinzi. Mi-a fost teama c-am sa ma omor."
vineri, 16 octombrie 2009
Sahul lui Basescu.
Traian Basescu a punctat decisiv in ultimele zile. Reusind sa coaguleze partidele impotriva lui, el castiga de doua ori. O data, prin minimalizarea personalitatilor lui Geoana si Antonescu. Cei doi fiind uniti in incercarea de a-l numi pe Johannis prim-ministru, isi diminueaza forta de comunicare individuala, indispensabila inainte de cursa pentru prezidentiale.
Continuand cu un vot negativ in Parlament, Traian Basescu va deveni elementul pozitiv, caci el si-a facut datoria numind un premier independent (vointa coalitiei) in schimb, coalitia ad-hoc va da dovada de iresponsbilitate acordand votul impotriva numirii noului premier cand se stie ca evaluarea Romaniei de catre FMI nu se va face fara un guvern. Prin urmare, Traian Basescu va fi cel care lupta pentru iesirea din criza politica. Doua mutari de sah foarte bune. Tacerea lui Oprescu este foarte interesanta, zilele astea.
In sfarsit, o a treia mutare, de data asta nu atat de rafinata, dar eficienta in ochii unui electorat needucat, este telefonul presedintelui catre Johannis, inainte de numirea noului premier. Este evident doar o mutare de PR drept pentru care nu o incadrez la capitolul sah politic, desi aparent vine sa vorbeasca despre fair-play si onestitate. Dincolo de mizeria morala si lipsa de responsabilitate in care se zbenguie politicienii nostri, jocul devine interesant.
Continuand cu un vot negativ in Parlament, Traian Basescu va deveni elementul pozitiv, caci el si-a facut datoria numind un premier independent (vointa coalitiei) in schimb, coalitia ad-hoc va da dovada de iresponsbilitate acordand votul impotriva numirii noului premier cand se stie ca evaluarea Romaniei de catre FMI nu se va face fara un guvern. Prin urmare, Traian Basescu va fi cel care lupta pentru iesirea din criza politica. Doua mutari de sah foarte bune. Tacerea lui Oprescu este foarte interesanta, zilele astea.
In sfarsit, o a treia mutare, de data asta nu atat de rafinata, dar eficienta in ochii unui electorat needucat, este telefonul presedintelui catre Johannis, inainte de numirea noului premier. Este evident doar o mutare de PR drept pentru care nu o incadrez la capitolul sah politic, desi aparent vine sa vorbeasca despre fair-play si onestitate. Dincolo de mizeria morala si lipsa de responsabilitate in care se zbenguie politicienii nostri, jocul devine interesant.
joi, 15 octombrie 2009
O lume pe dos. O baba psihopata.
Voie buna la repetitii azi. Suntem trei. Eu, Meda Victor (o actrita pe care am sa v-o prezint mai pe larg) si Iarina Demian. Plus Doru Dragoi, asistentul nostru de regie. Am ridicat aproape toate cele trei piese in picioare. Asta inseamna ca schita de miscare e creionata. Iarina joaca o baba psihopata. Face niste treceri excelente. Radem mult, uitand de tragedia acestui personaj insingurat. Asa e si in viata. Hohotele de ras acopera adeseori tragediile ambulante. Personaje comice cu destine tragice. Dar teatrul e viata, nu? Intrebarea e retorica, nu va lansati in consideratii filosofice exagerate. Mi-e destul de clar ca toata lumea se pricepe la absolut orice, prin urmare va cred pe cuvant. Va tin la curent.
miercuri, 14 octombrie 2009
Inima in renovare. Deschis muzeu.
Cred ca inima mea e inchisa pentru renovare. Nu mai incercati. Lucratorii se misca greu, romaneste. Fura la materiale, sunt lenesi. Nu stiu cat va dura. Intre timp va sugerez sa vizitati lounge-ul special deschis pentru cei care se incapataneaza sa creada ca e ceva interesant de vazut, asa, scos din context. De marti pana duminica, am expus cateva vene mai vechi, o bucata de scoica de pe vremea cand Vama Veche nu era a tuturor, trei scrisori care ma acuza de egoism, o caseta cu cantece de leagan de mult uitate, trandafirii pe care nu i-am oferit niciodata, mai multe plicuri cu ceai din dimineti cu speranta, cateva caiete cu teme de vacanta, un portret din ziua in care am fost inselat prima data (trebuie sa vedeti mutra aia), monede cu efigia fricii pe care nu mi le primeste nicio banca, un casetofon care m-a invatat sa cant, haine din studentie si multe nimicuri fara definitie. Va urez vizionare placuta. Lunea muzeul este inchis.
marți, 13 octombrie 2009
O lume pe dos
Lucram din greu la urmatoarea productie. V-am vorbit deja despre ea. "O lume pe dos". Suntem in situatia de a le fi ridicat deja in picioare. Cele trei piese intr-un act. Azi repetam "Naomi in camera de zi". Naomi este o doamna in varsta, psihopata, care primeste vizita fiului sau si a sotiei acestuia. Cand am citit prima data acest text, radeam singur ca prostul. Fabulos de absurd. Sau absurd de fabulos :). Discuta despre costume la ora acestor randuri. Imi astept intrarea in scena. Ieri am lasat repetitia intr-un punct foarte amuzant: trei actori miscandu-se simultan pe scena, cu actiuni diferite fara sa se ciocneasca si intr-o armonie vizuala studiata. Daca cineva privea de undeva de sus ar fi zis ca am innebunit. De zeci de ori aceleasi trasee parcurse de trei oameni care brusc se opresc, vorbesc ceva pret de cateva secunde si o iau de la capat cu plimbarea prin scena. Da, poate fi foarte ciudat... ma cheama in scena... revin.
Dincolo de ceata
Sunt obosit. Am ramas in afara cetatii. As putea sa vad cine ma ataca daca s-ar ridica ceata asta pacatoasa. N-am mai avut vlaga sa ma tarasc pana dupa podul mobil. Sa ma sprijin cu spatele de zid. Da, e mai bine acum. Mult mai bine. Scrii pentru ca vrei ca lumea sa auda sau scrii ca sa-ti arzi ranile cu fierul inrosit? De ce scrii? Te macina. Te macina incet, dar sigur. O faina dulce din care isi iau aluatul pentru prajituri gustoase de casa. Faina de ganduri incleiate si lipite intre ele. E mocirla si m-am udat la picioare.
Ii simt cum privesc de dincolo de ceata. Pe naiba, nu priveste nimeni, nu-si ascute nimeni cutitele pentru ospatul carnii mele. E mintea care vaneaza razboi. Cu ea ma bat, dar loviturile-mi spinteca aerul cu sunete groase. Dormi, incearca sa dormi si viseaza frumos. Lasa-te pe iarba, asa. Nu poti sa-ti desclestezi mana de pe sabie, nu? Ai s-adormi asa, nu-i nimic. Doar ca n-o sa aiba nimeni curaju' sa se apropie de tine, sa-ti dea sa bei. Cacat. Nu-mi trebuie nimic de la ei. Mi-ar fi mai de folos raul, sa ma oglindesc. Sa-mi vad mutra mereu schimonosita de apa nelinistita. Intr-un lac nu m-as oglindi. Dar in rau... Raul curge si nu-mi da timp sa-mi recunosc ochii. Cand mi s-a inegrit asa privirea?
Daca n-or sa mai coboare podul mobil niciodata? O sa ma lase aici in tara nimanui. Daca nu se mai ridica ceata? N-am sa mai stiu adevarul. Ce stupid, sa ratacesc la poalele cetatii mele si sa n-am vana sa le strig sa ma lase. Odata cu mine, ar intra in mine, toti dusmanii mei. De asta au ridicat podul mobil. Mi-au lasat gandurile pe afara. Asta nu e trupul meu. Astea nu-s mainile mele. Doamne, nu ma lasa sa putrezesc la granita cu mine. N-aud nimic sau e vuietul chefurilor lumii? Au omorit tacerea pe veci.
N-o sa apara nimeni din ceata aia. Frica de ei, e mai dureroasa decat loviturile lor. O sa ma lase aici sa-nebunesc de frica si sa tanjesc dupa o lupta dreapta. Am storcit iubirile de ziduri, infierbantat de gemetele ursitoarelor bete. Ce naiba m-a scos afara din cetate? Heremonias, Calimino, Evgenivo!!! Deschideti, netrebnicilor. Ce, nu ma recunoasteti? Deschideti, javrelor!! La ce va foloseste casa mea? Nici macar nu stiti unde am pus cheita de la ceas. O sa ramanem fara timp, nesabuitilor.
Pentru iubire am sa soptesc coduri de-acum inainte. Poate asa o s-auda si ea. Sa crape semineul de ghicitori aruncate in foc. Deschideti, nemernicilor!! Hei, voi!!! Dincolo de ceata! E bine??? E bine sa stai ascuns? Pe naiba, nu e nimeni. E frig. Am sa ma odihnesc putin acum. Unde naiba sunt tufele in care ma ascundeam cand eram mic si asteptam sa ploua? Unde naiba... Poate mai la stanga spre a doua fortificatie. O sa mor de foame, in fata cetatii mele. N-aud nimic dinspre vecinii de la miazanoapte. Or fi crapat si ei. Oh, mi-am uitat si lauta in cetate. Unde sunt tufele... sa ma tarasc spre ele... sa m-odihnesc un pic... bufonul... destept bufonul ca s-a zavorit in sine... nu poate sa-l dea nimeni afara... nebunii astia... stiu ei ce stiu... si mi-e mila de ei... din mocirla de pe campul meu de lupta ii plang pe nebuni...
duminică, 11 octombrie 2009
Vama @ Tequila Bowling Brasov
18 ani - VAMA @ Tequila Bowling 10 octombrie 2009
Vezi mai multe video din Divertisment
Tata taie porcu' - VAMA @ Tequila Bowling Brasov
Vezi mai multe video din Divertisment
Cartita - VAMA @ Tequila Bowling Brasov
Vezi mai multe video din Divertisment
Credite foto Roland Vezeteu
Credite video Bogdan Dascalescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)