[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

luni, 8 octombrie 2012

Să omorâm sindromul Caragiale.


Textul de mai jos l-am scris pe 2 ianuarie 2010 insă din păcate mi se pare de o mai mare actualitate azi. Îl republic acum, în anul Caragiale, cu speranța că va mai schimba pe ici pe colo o atitudine nesănătoasă.


Cred că una din problemele noastre reale ca popor este un fel de sindrom Caragiale pe care naţia pare a-l fi îmbrăţişat cu succes şi la umbra căruia lâncezim fatalist, anesteziaţi moral. Personajele lui Caragiale sunt profund imorale, ambivalente.
Pristanda impune cu succes numărătoarea dublă în favoarea stăpânilor, Caţavencu e în stare să facă şi să desfacă alianţe cu oricine, ba mai mult, linge unde a scuipat în speranţa unui viitor în care zarurile să cadă mai fast, Agamiţă Dandanache propune şantajul etern, coana Joiţica face un joc amoros dublu fără să-şi pună vreun moment problema adulterului, Trahanache e prea senil ca să mai fie moral, Tipătescu e junele orgolios prea orbit de putere ca să fie deranjat de un triunghi amoros promiscuu.

Este numai geniul lui Caragiale acela care face toate personajele astea simpatice. De fiecare dată când citim sau privim spectacolele sale, râdem de aceste personaje
, apoi ne mulţumim să ridicăm în slăvi "actualitatea" scrierii lui Nenea Iancu. Nici prin cap nu ne trece să condamnăm vreodată aceste vicii. Râsul este de ajuns. Este pedeapsa capitală. Hazul de necaz e condamnarea definitivă pe care noi ne-am însuşit-o mai presus de situaţiile şi personajele lui nenea Iancu.
Noi am făcut din "hă
hăială" apoteoza condamnării morale şi, mai mult decât atât, un fel de scut, o împrejmuire care ne scoate pe fiecare dintre noi în afara jocului murdar.

Noi, românii moderni, suntem oricând dispuşi să pedepsim prin râs, dar numai atât. De parcă această " hă
hăială " naţională care condamnă vicii mai mult sau mai puţin grave ar fi de ajuns. În fapt, nu face decât să-i facă mai simpatici pe autorii faptelor reprobabile, iar pe noi, cei care ne hăhăim fatalist, ne ajută să credem că n-am fost şi nu vom fi niciodată condamnabili. Căci râzând, noi ne constituim într-un fel de instanţă superioară, blajină şi condescendentă care nu mai are timp să observe că proferează acelaşi tip de rău. Râsul ne oferă doar iluzia excentricităţii noastre morale. De fapt, suntem la fel cu cei de care râdem tocmai pentru că nu-i pedepsim.

Anii post revoluţionari au născut tot felul de astfel de personaje care mai de care mai pitoreşti. Foşti securişti ajunşi în funcţii de conducere, bancheri fantomatici, politicieni mizerabili care fură cu zâmbetul fermecător pe buze, afacerişti ai statului, doamne de o calitate îndoielnică poleite cu lux la braţul unor ţărani îmbogăţiţi peste noapte, mitocani transformaţi în invitaţi de onoare ai show
-urilor tv, miliardari de plastic, moguli securişti, târfe prospere, jurnalişti decăzuţi, ziarişti fără ziare, profeţi de ocazie, investitori fără investiţii, oameni de afaceri, diverşi trepăduşi.
Toţi au în comun un traseu dubios printre jaloanele statului şi afaceri cu bani publici. Unicul scop: banul şi puterea fără niciun fel de preocupare faţă de cei care plătesc taxe. Faţă de umilul cetăţean spectator. Praful şi mizeria în spatele cărora aceste personaje odioase care par să fi revalorizat şi monopolizat România, praful şi mizeria în spatele cărora scheme simple de prăduială se desfăşoară neîntrerupte de nimic, au fost ridicate de hohotele noastre de râs.

La adăpostul umorului ca formă de izolare a "mizerabililor" ei n-au făcut nimic altceva decât să-şi vadă de drum. Hă
hăiala nu i-a împiedicat de la nimic, ba mai mult i-a făcut simpatici şi cunoscuţi. Românul vrea să râdă. Să-i dăm atunci românului prilej de râs au urlat televiziunile în cor. Grupurile de umor s-au năpustit asupra genului: scenete cu personajele momentului. De parcă nimic altceva n-ar mai fi putut să ne smulgă vreun zâmbet. Caricatura nu a făcut decât să dea amploare personajelor reale. Căci prin definiţie caricatura este îngroşarea prin tuşe a defectelor unui personaj consacrat. Mizerabilii noştri, însă, n-au valoare intrinsecă. Hăhăiala noastră îi face întâi caricaturi pentru că mai apoi să-i transforme în personaje credibile. Este exact drumul invers.
Ca un exemplu, Mircea Geoană riscă să devină un personaj simpatic, demn de mila noastră superioară, deloc condamnabil, care prin numărul de bancuri apărute pe seama lui are mari şanse la o viitoare candidatură. E doar un exemplu.

Ce presupune schimbarea? Şi ce ar putea să ne aducă ea? Schimbarea ar însemna pentru început să nu mai râdem de ei. Să nu-i mai confirmăm prin râs. Să salvăm acest tip de energie pe care o eliminăm râzând. Să nu-i mai hrănim cu hohotele noastre de râs. Ar fi un prim pas. O răceală seacă ar trebui să fie tot ce le oferim acestor "modele mizerabile". Să nu-i mai folosim pe post de bancuri şi să nu mai condamnăm prin râs devierile lor comportamentale şi viciile.

Să nu mai râdem de hoţie, mitocănie, arivism, duplicitate, minciună, demagogie, şmecherie, falsitate, prost gust, incultură. Să nu le mai dăm votul prin râs. Să nu-i mai validăm. În primă fază, această atitudine s-ar putea să nu aducă nicio schimbare. Dar în absenţa râsetelor noastre se va lăsa tăcerea. Şi în tăcere, vocile celor care au curajul să-i condamne pe cei care ne fură banii, demnitatea şi valorile s-ar putea să se facă auzite.
Fără râsetele noastre se vor auzi doar răgetele lor, dar şi vocile celor care vor să-i pedepsească cu adevărat. Marea hă
hăială a la Caragiale trebuie să se oprească. Râzând de ei râdem de noi, ba mai mult, devenim apărătorii lor.
Se spune că umorul te ajută să treci mai uşor peste momentele dificile. Dacă o să râdem pentru eternintate vom "înveşnici" momentul dificil prin care trecem. Râsetele noastre nu trebuie să mai ascundă şi să hrănească monştri şi moravuri. E de ajuns. Şi nu e greu. Putem să începem prin a fi serioşi în ceea ce-i priveşte pe mizerabilii zilelor noastre. Ăsta e un lucru pe care putem să-l facem fiecare dintre noi.

Pentru cei care vor să râdă cu orice preţ există Stan şi Bran, Buster Keaton, Charlie Chaplin, Benny Hill, Fernandel, Jerry Seinfeld, Jay Leno, Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Chevy Chase, Louis de Funes, Birlic şi lista poate fi completată de fiecare dintre voi.
Pe această listă însă nu trebuie să se regăsească reprezentanţii mizeriei zilelor noastre. Pentru că asta nu mai e şi nu mai trebuie să fie de râs.

Caragiale a scris câteva piese de teatru condamnând cu umor viciile morale ale epocii lui. Noi am transformat lectura acestor piese în strategie de supravieţuire prin râs. Nu a funcţionat. Ba mai mult, a dat naştere unor monştri. Poate că ar trebui să încercăm şi altfel. 

7 comentarii:

  1. cat adevar in aceste vorbe.pacat ca nu vede toata lumea ce spui tu.lumea doarme,n-o mai intereseaza practic ce se intampla in tara asta.atata timp ce se uita la toate cacaturile de la tv si sunt veseli ca ii fac sa rada ii doare in spanac.urat,urat si iar urat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred ca treptat, precum picatura chinezeasca, un fundament bun se va cladi. Trebuie doar sa contribuim fiecare pentru o Romania mai simpla, mai curata.

    RăspundețiȘtergere
  3. "...Trec astăzi ignorat prin lume,
    Dar, trainic, las în viitor
    Un semn, o glorie, unnume
    Acestui imbecil popor!..." Da..nebun! de Ion Luca Caragiale

    RăspundețiȘtergere


  4. Gandesc la fel,doar ca tu reusesti sa exprimi totul simplu, clar , usor. niciodata nu mi-a placut caragiale desi i-am recunoscut genialitatea. scuze pt scrisul dezordonat. aceeasi daria, cora, sau cum vrei tu.

    RăspundețiȘtergere
  5. "E de ajuns. Şi nu e greu. "
    Ai folosit conjunctia "si" gresit.
    In orice caz, ideea este foarte buna.
    Bafta in continuare !

    RăspundețiȘtergere
  6. cat de bine ai transpus ce se intampla in tara.

    RăspundețiȘtergere
  7. Dragul meu actor/cantaret - pentru ca dupa parerea mea esti dintre putinii din tanara generatie care le pot face pe amandoua cu talent - esti un imbecil, desi imi place sa cred ca esti doar stupid! Parca as ramane totusi la prima varianta, avand in vedere ca ai republicat textul, deci ti-ai revalidat tiparul de gandire...
    Si acum am sa-ti dau doua explicatii, imbecilul merge la o petrecere si felicita plin de avant gazda pt locatie, pt nevasta iubitoare, pt amicii pe care a avut amabilitatea sa ii invite, iar gazda ii spune sec ca a inchiriat locatia, nevasta i-a murit, iar prietenii nu-s decat parteneri de afaceri cu interese comune! Stupidul insa, cu aerul ca spune lucruri inteligente, debiteaza o serie de ineptii total nevalabile unui auditoriu putin pregatit cultural ori/sau intelectual, dar care suna foarte doct in aparenta - scopul fiind manipulativ sau pur si simplu grandoman.
    Vizavi de text, societatea este intr-adevar caragialesca in comportament/atitudini, dar sfaturile si concluzia sunt total idioate, e ca si cum ai spune ca televiziunile dau publicului ce doreste acesta, si nu ca isi aleg un segment de public si il manipuleaza dupa ce ajung la concluzia ce i s-ar potrivi ca nivel de intelect si pregatire! Ca sa fiu mai plastic, daca tu ai vrea sa faci numai bani ai canta manele si ai lasa deoparte rock-ul - pentru ca are un public de nisa la nivel national, dar evident ca ti-ai terfeli numele si respectul de sine...
    Referitor la text, pai prietene - cum ar zice in inteligent showman - de unde naiba crezi ca s-au inspirat Birlic, Louis de Funes, Caragiu, Chaplin ori Benny Hill? Pai din grotescul personajelor pe care matale le-ai enumerat - politicieni, oameni de afaceri, politisti, functionari corupti care au existat in toate timpurile, sunt si vor fi, ca au o reteta de succes pe care s-o imite! Crezi a amarasteanul nu va rade cu gura pana la urechi cand va vedea un om de afaceri sau politician batjocorit, redus la propria lui nimicnicie si conditie, cu pacate omenesti?! Va rade pana si academicianul, daca i-o spui spumos si cu perdea, la dracu, amaratii ascultau Zavaidoc, 'telectualii pe Moscopol, e doar o chestiune de cum spui lucrurile sau de snobism, esenta e aceeasi!
    Sa nu ne amuzam pe seama lor ca sa indreptam lucrurile? Nu amice, fac pe mine de ras, dar cand o punem de un protest in strada, confectionez o pancarta idioata si fac act de prezenta - asta inseamna a lua atitudine!
    Si mai e o subtilitate care ma deranjeaza si pe care o simt in text... nu Romania e de rahat sau a fost, problema e ca niciodata nu am fost indeajuns de bogati ca sa nu ne pese! Ca daca ai avea 2-3000 de euroi nivel de trai pe cap de vita furajera, nu s-ar mai sesiza nimeni ca se fura, pentru ca politicianul ala iti asigura un nivel multumitor de trai; ba daca e popular, mai ca l-ai intelege ca a pus mana la oala cu smantana, asta daca nu ti-ar altera nivelul de haleu, de bautura sau de droage pe care le inserezi periodic in organism mai mult sau mai putin necesare...
    Pace tie si cititorilor tai!

    RăspundețiȘtergere