AM NUMARAT OI PANA AM ADORMIT...

Intr-o noapte nu puteam sa adorm.De niciun fel.Am incercat sa ma adorm cantand la pian, citind sau zdranganind la chitara pe care am o cam neglijasem in ultima vreme.Nu puteam sa adorm si basta.Creierul meu era o autostrada de ganduri fara limita de viteza sau radare. Mi-am amintit brusc de o solutie pe care parintii nostri ne-o aplicau cu succes in copilarie: numaratul oilor. “Chiar ca e o copilarie” mi-am zis incercand sa ma descurajez brutal. “Nu functiona atunci de ce ar functiona acum?”.Cu toate astea somnul nu venea, traficul pe autostrada era in continua crestere iar eu aveam o nevoie disperata sa dorm. Asa ca am inceput: o oaie, doua oi, trei oi, patru oi, cinci oi, s.a.m.d. Am aplicat o inovatie tehnicii din trecut.Cand eram mic oile numarate treceau prin fata mea si dispareau in neant singurul lucru schimbat fiind numarul lor sclipind pe tabela de marcaj a mintii mele.Fara efect.De data asta am hotarit sa nu mai las oile sa plece.Sa le vad eu pe ele cum se inmultesc in fata ochilor mei si sa le supraveghez ca un cioban adevarat, nu spun care, va las pe voi sa vi-l alegeti.Asa ca mi-am imaginat un tapsan enorm, verde pe care adia vantul indoind colturile ierbii.Cum numaram o oita cum aparea pe tapsan si incepea sa smulga iarba de pe acolo.Usor, usor tapsanul a inceput sa se umple de oile pe care le trimiteam constant.Unele au inceput sa behaie tulburand linistea numaratorii.Dintr-odata o lumina puternica mi-a atacat miseleste pleoapele.Era dimineata.Dormisem un somn adanc fara vise.O suta optzeci si doi....O suta optzeci si doi...O suta optzeci si doi imi staruia in minte.Era ultima oaie care nu cred ca apucase sa se alature turmei mele.Functionase.Si functionase nu datorita numarului oilor- in defintiv o suta optzeci si doi nu e un numar mare nu? - ci datorita faptului ca eu nu am mai putut sa le cuprind cu privirea.Dezordonat fiind, mi-am plasat oile aiurea pe tapsanul verde cateodata la distante mari intre ele, nu le-am inghesuit una in alta.Responsanbilitatea mea fata de ele, grija pentru mioarele mele crestea direct proprtional cu numarul lor.De pe la oaia cu numarul o suta mi-a fost din ce in ce mai greu sa ma concentrez asa ca pe ultimele mioare numarate nici nu le-am mai putut vedea.Erau foarte departe de-abia se mai zareau asa ca am adormit.Gandul ca nu le mai vad si ca in curand o sa am o turma atat de mare incat n-o sa le mai pot cuprinde cu privirea m-a adormit.Frica de responsabilitate m-a adormit.Asa suntem si noi romanii.Frica de responsabilitate ne adoarme.De fiecare data in istoria recenta sau mai indepartata cand a fost cazul sa ne asumam faptele sau consecintele lor,suav si iresponsabil sau constient si imoral, am adormit.Probabil ca un insomniac german s-ar fi dus in mijlocul oilor ca sa le poata cuprinde cu privirea chiar si cu riscul pierderii somnului.