luni, 31 august 2009

Crin Antonescu il citeaza pe Chirila. Hmm...

Crin Antonescu citeaza din Scrisoarea catre liceeni, declarandu-se impresionat de continut.

Daca as fi fost invitat sa citesc din Scrisoare in campania electorala nu as fi facut-o. Eu cred ca Scrisoarea catre liceeni a avut relevanta si pentru ca eu nu sunt implicat politic. Ba mai mult, clasa politica este "asa nu" in scrisoarea mea. Inculti, hoti, parveniti, mitocani, ahtiati dupa bani si slavindu-i ca unic scop si valoare, politicienii nostri nu prezinta credibilitate.

Cine alege sa se foloseasca de un mesaj in care eu cred sincer ar trebui sa vina cu mai mult decat un discurs. Asta ramane de vazut... desi am dubii in privinta "actiunii".

A venit toamna

A venit toamna. E timpul sa ne lepadam de bronz ca de o credinta pagana. Stii ca a venit toamna. Au mai fost zile innorate si racoroase si, chiar daca nu ti s-ar spune ce data e, tot ai sti. Pentru ca te mananca pe dinauntru un dor dupa tot ce ai facut sau n-ai facut vara asta, un dor care te macina pe dinauntru dintr-o parte in alta... se plimba prin tine dorul asta ca nisipul pe gresia fierbinte a terasei tale batute de vantul dinspre mare. Si, uite asa, intr-o dimineata te trezesti cu sufletul usor indurerat si cu mintea-ntepenita-n vara. E greu sa te scuturi de amintirile astea si sa privesti inainte.

Toamna va fi blanda, iar soarele nu-ti va mai arde pielea asa de tare. Nici vantul nu-ti va mai slefui fata dupa bunu-i plac. Si totusi, e ceva acolo, in miezul verii, ceva de neinlocuit, un dans ametitor imbatat de sudoarea apusului, o puzderie de stele indiferente la goliciunea ta nocturna, un sarut vascos, infinit, unic si doar prin mugetul din acea noapte al marii - irepetabil. Da, toamna este fotografia fetei frumoase care ti-a luat mintile si a plecat invartindu-se, cu flori in par si blugii rupti, cu sani impecabili si genunchii juliti. Toamna este fotografia acelei fete. Vara este fata insasi. M-am trezit in dimineata asta si am stiut ca a venit toamna: nu pentru ca am vazut data in calendar si nici pentru ca a plouat azi-noapte cu boabe de orez. Nu. Nu pentru ca e mai racoare decat de obicei sau pentru ca norii sunt grosi si gri. Ci pentru ca am gasit langa perna fotografia verii. Stiu ca am s-o privesc nostalgic pana la Craciun, cand dorul dupa ce va sa vina o va fi facut uitata, marturie nerecunoscuta a trecerii mele prin lume...

vineri, 28 august 2009

Se cauta 2 actrite pentru o piesa de teatru

Fundatia artEST cauta 2 actrite pentru un spectacol de teatru in regia Iarinei Demian: o actrita tanara, inalta, blonda, rasata, pentru o aparitie cu replica (interventii scurte). Al doilea rol este al unei soprane cu aplomb, pentru care se cauta o actrita majestuoasa, intre 30 si 40 de ani, cu ureche muzicala si ritm si cu calitati comice. Avand in vedere ca exista mari soprane de culoare, ne-ar bucura ca printre cele interesate de rol sa se prezinte si actrite de culoare.

Actritele interesate de aceasta colaborare sunt rugate sa trimita urgent un CV si cateva fotografii pe adresa carina(punct)sava(at)agentiadevise(punct)ro. Castingul va avea loc luni, 31 august, intre orele 11-14 la sediul Agentiei de Vise, strada Nicolae Filipescu, nr.53-55, cladirea Prodomus, etaj 5, camera 86 (zona Universitate).

joi, 27 august 2009

Ma intorc la scoala si o iau de la capat

De sase luni de zile lucrez la un proiect fara prea mare legatura cu profesiile mele. Nu am vorbit despre el pe blog. M-am marturisit doar prietenilor foarte apropiati sau necunoscutilor absoluti. Nu despre ce fac vreau sa va scriu. Ci despre sentimentul de "a invata". Traiesc momente foarte frumoase legate de un soi de inocenta spirituala si o capacitate de absortie fata de un domeniu nou pentru mine. Ma simt de parca "Scrisoarea catre liceeni" mi s-ar fi adresat. Am muncit sase luni ca sa pot asterne pe hartie patru pagini, dar sunt cele mai importante pagini scrise de mine pana acum. Nu sunt nici macar la jumatatea drumului meu, dar este o calatorie superba si anevoioasa, cand motivanta, cand de-a dreptul descurajanta. Nici macar nu pot intrezari ce va iesi din asta. Se va termina probabil in doi ani de-acum inainte, dar in planul evolutiei mele, oricare ar fi rezultatul de facto, este o lupta castigatoare. Nu e nimic mai frumos decat sa nu stii si sa te macine sa afli. Suficienta este moartea spiritului, iar moartea spiritului este moartea lumii. Iar eu, slava Domnului, mai am atatea de invatat, deci pot spera ca sunt VIU.

De ceva timp traiesc cu constienta deplina a faptului ca pana nu te apuci SA FACI un lucru, doar VORBESTI despre faptul ca VREI SA FACI acel lucru.

miercuri, 26 august 2009

Castigatori :)

Primul single de pe discul Vama a fost Bed for love, deci castigatorii sunt Bogdan si bogdan :) In videoclipul “Pe sarma” Wannabe se transforma intr-o floare. Cele mai rapide raspunsuri pe Twitter le-am primit de la @andreeacoff si @mace1109.

Rugam castigatorii sa trimita un email pe bedforlove(at)gmail(punct)com cu datele lor de contact. Veti fi anuntati personal cand si unde au loc repetitiile Vama la care veti participa.

Care a fost primul single de pe discul VAMA?

Primele doua persoane care raspund corect la intrebarea din titlu sunt invitate la una dintre repetitiile Vama pentru Cerbul de Aur. Cei care nu apuca sa raspunda suficient de repede, mai au o sansa la ora 18:00 pe Twitter.

Aoleo, am aflat azi ca ma casatoresc

N-aveti sa-mi imprumutati si mie un smoking? Am aflat azi ca ma casatoresc si n-as vrea sa ma prezint la nunta in slapi. De fapt, nu stiu daca ma casatoresc, ca am mai aflat ca am trimis un sms cu cererea asta in casatorie si e posibil sa nu fi ajuns. Va dati seama ca fericirea mea sta in reteaua Vodafone? :)

Presa handicapata din Romania si "folowersii" ei mai dau o proba de jurnalism serios si ma transforma peste noapte intr-un petitor digital. Pentru cei care-mi urmaresc blogul: ma pregatesc pentru Cerbul de Aur, incep repetitiile la teatru, lucrez in draci la un proiect secret, repetam cu gasca pentru noul album. In ceea ce priveste viata mea personala, incerc s-o tin departe de baltile si gropile din presa. Se pare ca reusesc, din moment ce mi s-a inventat o viata.

PS. Pentru handipresa. Alte detalii despre viata mea mai aveti? Sau despre ceremonie? N-as vrea sa ma las prins de proiectele mele si sa ratez evenimente atat de importante!

Zece asemanari intre Madonna si Casa Poporului

1. Ambele institutii sunt uriase.
2. Ambele institutii sunt costisitoare.
3. Ambele institutii au ajuns la rangul de simbol: Madonna nu mai e doar o femeie de succes care canta, ci intruchiparea insasi a feminismului si independentei castigate prin mijloace discutabile. Casa Poporului nu e doar o cladire oribila, ci simbolul unei dictaturi care a anihilat frumosul, printre multe altele.
4. Cele doua institutii pot gazdui cam acelasi nr. de oameni dintr-un foc. Vreo saptezeci de mii.
5. In cantecele Madonnei nu se intampla nimic. La fel si in Casa Poporului.
6. Costurile anuale de intretinere ale celor doua institutii sunt asemanatoare. Rezultatele difera. Madonna e mai eficienta.
7. Desi Madonna isi permite operatii estetice, iar Casa Poporului nu, ambele institutii se degradeaza ireversibil, dar vor ramane in istorie. Madonna, ca o mare femeie pop, Casa Poporului ca o mare cladire kitsch.
8. Nu am informatii exacte, dar ambele institutii au fost cladite cu ajutorul a mii de oameni. Casa Poporului prin contributia a mii de romani chinuiti, Madonna pe spatele, visele si fanteziile multor americani mediocri. Succesul a fost garantat.
9. Ambele institutii starnesc sentimente contradictorii.
10. Ambele institutii sfideaza. Casa Poporului prin simpla prezenta, Madonna prin comportament si atitudine.

PS. In seara aceasta cei doi giganti vor fi, in sfarsit, unul langa altul.
PS. Exista un singur lucru care ma face sa o admir pe Madonna si sa inchei cu un ton sincer pozitiv. Madonna does. All the time. Si "a face" este pana la urma esenta evolutiei. Drumurile apucate sunt discutabile. Actiunea, insa, sta la baza oricarei calatorii.

Detalii concurs

Am promis ca vom invita 4 persoane la una dintre repetitiile Vama pentru Cerbul de Aur. Si pentru ca aveam nevoie de un criteriu prin care sa ne alegem invitatii, am decis sa lansam doua concursuri: unul pe acest blog si inca unul pe contul nostru de Twitter.

Concursurile sunt foarte simple. Azi la ora 17 fix vom adresa o intrebare pe blog. Primii doi care raspund corect vor fi invitati la una dintre repetitiile noastre. Cei care nu sunt suficient de rapizi, mai au o sansa de la ora 18 pe Twitter, unde vom adresa o alta intrebare.

Intrebarile vor fi foarte usoare. Pentru a ne coordona bine, pentru ambele concursuri vom folosi ca reper ceasul de pe acest blog (jos de tot).

Sa va vedem! :))

marți, 25 august 2009

Va invitam la repetitii

Pe 5 septembrie cantam la Cerbul de Aur. Ne gandeam sa invitam 2 dintre cititorii blogului la una dintre repetitiile pentru Festival. In seara asta vom anunta cum puteti castiga una dintre invitatii. Si doi dintre cei care ne urmaresc pe Twitter vor putea castiga cate o invitatie. Acolo vom lansa un alt concurs, tot diseara. Stay tuned!!!

P.S. Pe cei care nu vor fi atat de norocosi si nu vor veni la repetitii ii asteptam direct la Festival :)) Biletele se gasesc in Brasov la casele de bilete din Piata Sfatului sau in Bucuresti la casieria Televiziunii Romane din strada Pangratti. Informatii aici.

luni, 24 august 2009

Chirila in No man's land

A fost un weekend ciudat. Unul din acele weekenduri care ma fac sa ma simt in no man’s land. De fapt, de multe ori ma simt in no man’s land. Ma simt ca si cum nu apartin niciunui grup sau curent in mod special. Pendulez intre niste lumi din care fac parte oameni care nu ma accepta, neaparat. Ma privesc ca pe o curiozitate si se uita la mine ca la un om al carui suflet e recomandat exclusiv de arta si viata lui publica. De parca viata mea intima si secreta s-ar regasi in reprezentarea mea publica. Sunt ba arogant, ba dispretuitor, cand talentat, cand impostor, sensibil, mitocan, semidoct, prost, smecher, profitor si cate si mai cate. Din cand in cand, cate un om ma cunoaste profund si accepta sa-si paraseasca pentru moment prejudecatile si sa stea de VORBA cu mine. Unii raman in viata mea, altii nu vibreaza cu ceea ce sunt, saluta politicos si pleaca. Dar avem senzatia placuta, mai ales pentru mine, ca in cele cateva momente, ore zile, in care am interactionat am avut posibilitatea sa fiu EU si EL, comunicare directa neviciata de protocoale media care fabrica, voluntar sau nu, imagini.

Confruntarile astea sunt din ce in ce mai rare. Nu mai incerc sa conving pe nimeni de nimic. In trecut ma revoltam pe tot soiul de etichete care se lipeau de mine ca magnetii de frigider si-mi dadeau senzatia ca-mi ingreuneaza viata. Ma revoltam si sufeream ca perceptiile asupra mea sunt distorsionate sau de-a dreptul gresite. As fi vrut sa–i conving mereu pe oameni ca eu sunt asa cum EU STIU ca sunt. Pierdere inutila de timp si energie. In definitiv, propria perceptie despre mine poate fi o mare greseala. A fost momentul in care am inteles ca nu pot multumi pe toata lumea si ca oamenii au nevoie sa demoleze in egala masura cu dorinta de a construi. A fost momentul in care am oprit masina pe marginea drumului, mi-am dat jos uniforma de pilot, apoi m-am indreptat catre portbagajul de unde mi-am luant geanta enorma din care am inceput sa-mi arunc o gramada de lucruri.

In bagajul meu au ramas urmatoarele: constiinta limpede a ceea ce ar trebui facut, credinta si, in acelasi timp, convingerea ca am de invatat si ca trebuie sa ma perfectionez spre binele meu sufletesc chiar daca nu stiu cand va fi vreo petrecere pentru haina asta, cateva bucati de orgoliu invelite in vata, o agenda cu vietile si numerele de telefon ale catorva prieteni, foarte putini, speranta si o trusa de voiaj pentru momente extreme, amintirile puternice si dragostea pentru familia mea. M-am suit din nou in masina si am plecat la drum. Si e un drum care nu stiu unde va duce pentru ca nu am timp mereu sa ma uit la indicatoare. Sunt foarte atent la drumul in sine. Am demarat in tromba si am privit un timp in oglinda retrovizoare restul hainelor care zaceau aruncate pe marginea drumului, langa geanta mare, larg deschisa. Nu stiu daca va fi mai usor acum doar cu cateva haine de care va trebui sa am mare grija, sa le spal mai des, atent sa nu le stric. Asta ramane de vazut.

Poate unii dintre voi, mai romantici, ma veti intreba daca iubirea si fericirea au vreo reprezentare concreta in aceasta calatorie pe care am inceput-o acum. Unde sunt ele in noua ecuatie? Sunt undeva prin portbagaj sau poate ca sunt rotile masinii, aerul conditionat, copacii de pe marginea drumului, cerul instelat intr-o noapte de august cand te-ai oprit sa fumezi o tigara in linistea sfasiata doar de alte masini care trec pe langa tine? Am sa va dezamagesc. Se castiga multi bani vanzand idei despre iubire si fericire. Am castigat si eu cativa. Am castigat chiar mai mult de-atat. Aseara, pe plaja din Vama Veche unde ma aflam intamplator si oarecum incognito si simteam ca nu (mai) apartin sau ca nu ar trebui sa ma aflu acolo, un baiat cu bustul gol si o sticla de vin m-a reperat si mi-a multumit pentru “Pe sarma” si “Nu am chef azi” care l-au facut sa descopere fericirea si iubirea alaturi de o fata. M-am gandit ca fie si pentru asta calatoria mea merita toti banii. Am sa va dezamagesc. Nu stiu nimic despre iubire si fericire. Sunt mari teoreticieni economici care n-au facut un ban in viata lor. In schimb, cu succes ii invata pe altii si aceia reusesc sa faca averi. Am facut cativa oameni fericiti si pe altii i-am facut sa iubeasca. Asa zic ei.

EU, insa, EU, cel care sting lumina inainte de a ma duce la culcare si sunt ultimul care ma priveste in ochi inainte de a rasari soarele, mai am multe de invatat despre asta. Nu stiu daca e bine sau rau. Ma gandesc ca e bine cand mai ai ceva de facut. Vom vedea. Poate ca o sa ma mai joc cu vreo definitie, doua si sigur am sa fac cantece in care o sa vorbesc despre asta, dar simt ca iubirea si fericirea trebuie sa devina o experienta mult mai intima, nu doar pentru mine, ci poate pentru fiecare dintre noi cei care cu atata usurinta le invocam. Poate ca iubirea e atunci cand dupa ce ai stins lumina la baie si ti-ai vazut ochii obositi in oglinda, alti ochi ii privesc pe ai tai de undeva din intunericul apropiat. Si esti impacat cu asta si nu mai tanjesti dupa nimic altceva. Poate ca iubirea e cand nu-ti mai esti tie oglinda. Nu m-am putut abtine nici acum de la o definitie.
Da, plec pe un alt drum, cu portbagajul usurat de balast, mai atent si mai nepasator, mai insetat, dar mai rabdator.
E o calatorie in care voi fi singur in masina pana cand voi gasi un loc unde sa alimentez si sa privesc linistit departarea.

Trebuia sa scriu aici despre weekend-ul care a trecut si in care m-am simtit cumva ca in no man’s land. Am derapat in aceasta marturisire involuntara pe care aleg sa o public in ciuda interpretarilor ce vor sa vina.

vineri, 21 august 2009

Iubirea e o ceapa

Iubirea e o ceapa cu multe foi. Trebuie sa plangi ca sa ajungi in miezul ei.

joi, 20 august 2009

Romania comunista si nazista. Nu, mai rau de atat.

Condamnam comunismul si nazismul. Si bine facem. Acea istorie NU TREBUIE SA SE MAI REPETE. Se ridica insa o intrebare. Dincolo de ororile prilejuite de exterminarea in masa, suprimarea demnitatii umane, dezradacinarea si deportarile, ce condamnam?

Consecinta dezastruoasa a acestor doua sisteme canceroase este ANULAREA INDIVIDULUI si a libertatilor sale. Nivelarea mintilor oamenilor ca forma de raspandire a acestor doua plagi a fost unealta lor preferata si poate cea mai eficienta. Individul si individualitatea au reprezentat mereu singurele pericole in viziunea propagandei si a liderilor celor doua sisteme. Era nevoie de o masa critica incapabila sa gandeasca, cu reactiile adormite, care sa perpetueze principiile oribile si sa dezvolte OMUL DE TIP NOU sau spatiul vital necesar rasei pure.

Libera exprimare, circulatia ideilor, accesul la opinii antagonice sau opozitia prin cultura, proprietatea ca forma de independenta individuala, diversele forma de arta cu caracter si mesaj social reprezentau dusmani de moarte ai mecanismului de nivelare si eradicare a mintii.

In orice societate care se dezvolta normal INDIVIDUL si INDIVIDUALITATEA fac acea diferenta care este de fapt un soi de combustie, momentul cand benzina ia foc si pune in miscare cilindrele popoarelor.

Arta, in toate formele ei (muzica, teatru, film, arte plastice, literatura, poezie), filosofia, cercetarea, stiintele exacte, toate reprezinta terenul fertil al dezvoltarii semintelor individuale care diferentiaza popoarele si fac lumea asta atat de frumoasa iar viata o calatorie care merita traita. La capatul acestei calatorii fiecare dintre noi este suma unor experiente in care individualitea are singurul cuvant de spus. Si ea, individualitatea, devine o gena care se transmite popoarelor din care facem parte, copiilor nostri, lumii ce vine.

Nimic nu e nou, din ce am asternut mai sus. Condamnarea individului inseamna condamnarea Omenirii. Pentru asta comunismul si nazismul trebuie sa ramana pe veci doar niste amintiri dureroase.

Ce ne facem insa daca la adapostul asa ziselor valori democratice aceste doua sisteme risca sa renasca, fie si necontrolat sau mai grav in afara constientei colective?

Oare nu cu asta avem de-a face in Romania zilelor noastre? Nu infieram cu totii nivelarea si indobitocirea la care este supus zilnic poporul roman prin intermediul mijloacelor publice de comunicare? Oare media nu a ajuns sa coboare nivelul de exprimare atat de jos incat omul devine privat de provocarea Gandirii? Programele televiziunilor nu au decazut atat de mult incat sa satisfaca doar nevoile pur primare ale spectatorilor?

Pornografia, prostul gust, umorul de-a dreptul grotesc, dezbaterile ieftine cu iz de poveste de alcov, promovarea unor fiinte imorale, subculturale si submediocre nu este menita sa stearga incet, incet, din constiinta colectiva orice fel de incercare de a te exprima individual? Marginalizarea artei si culturii precum si a personajelor care o compun nu inseamna DISTRUGEREA INDIVIDULUI?

La adapostul conceptului de "rating" ca forma indispensabila de business institutiile de media au declansat cea mai mare campanie de indobitocire a maselor de la caderea comunismului incoace. E nevoie de un OM DE TIP NOU, care sa reactioneze mecanic, pavlovian, la semnalele propagate de "subcultura pentru mase". Omul asta consuma si voteaza si intr-un final este motorul unei societati canceroase si muribunde.

Ceea ce mi se pare insa cel mai grav este ca ratiunea unei asemenea forme de exterminare a INDIVIDULUI, practic nu exista. Nu exista o doctrina care sa ne fi adus in situatia asta. Nu suntem imorali, suntem doar amorali si transmitem asta generatiilor romanesti care vor sa vina. Vreme de vreo doua generatii, bunastarea si propasirea materiala au reprezentat singura forma de doctrina a claselor conducatoare. Romania este locul in care, parafrazandu-l pe Eminescu, constiinta individului incearca din goluri a se naste.

Ce se intampla acum in Romania este mai grav decat comunismul si nazimul la nivel de spiritualitate. Dusmanul cu care trebuie sa luptam nu are principii, nu are vreun sistem de lupta, nu este organizat. Dusmanul cu care luptam este un capitalism salbatic, tribal, fundamentat pe adormirea simturilor si indobitocirea maselor prin filtrarea oricarei forme de exprimare peste media care a coborat incredibil de jos.

Lectiile comunismului si nazismului, Romania nu si le-a insusit. Faptul ca eu am libertatea de a scrie acest articol, nu inseamna mai nimic. Este totusi o ultima forma de aparare impotriva celor care ne iau totul.


PS. Mergeti la Festivalul Enescu. Timp de o luna va fi o insula in care puteti gandi.

Ma duc la Enescu

Sunt fericit ca mi-am luat abonament astazi la Festivalul Enescu. Celor care doresc sa vada marile orchestre ale lumii la Bucuresti le sugerez sa fuga dupa bilete la Sala Palatului sau pe net sau mai stiu eu pe unde. Experienta cu netu' si festivalul e cam ciudata asa ca mai bine la casele de bilete. E un sistem de ticketing cel putin ciudat. Oricum: Vengerov va veni ca dirijor anul acesta, iar Joshua Bell va fi si el prezent. Din pacate la capitolul vioara voiam sa-i vad pe Sarah Chang si Vadim Repin. Mai asteptam putin.

Programul il aveti aici.

miercuri, 19 august 2009

Vama cauta urgent Fotomodele

Cautam zece (10) fete frumoase, minim 170cm, alura de fotomodel, neaparat din Brasov, pentru aparitia Vama din cadrul Cerbului de Aur.

Va rog sa trimiteti pozele voastre sau linkuri la agentiile din care faceti parte la bedforloveatgmaildotcom

Repet, anuntul este doar pentru Brasovence.

Anuntul are caracter de urgenta!!!

marți, 18 august 2009

Elena Udrea, solutiile imorale si responsabilitatea presei

Nu ma intereseaza daca Elena Udrea a furat. Pentru simplul fapt ca nu are ca potential inlocuitor decat un alt hot. Drama Romaniei nu consta in cei care ne conduc, ci in cei care nu exista sa ne conduca. Lumea si-a facut un scop din a-l darama pe Basescu. Si dupa aia? Dupa aia ce? Avem solutii?

Demolam o casa fara sa putem reconstrui. Pentru ca nu exista alt acoperis. E posibil si probabil ca Elena Udrea sa fi umflat cifrele. Alternativa? Zero. Ma preocupa mai mult in momentul de fata care vor fi efectele celor 150.000 de disponibilizari bugetare. Ma preocupa iminenta crestere a TVA-ului care poate sa-mi incurce business-ul. Ma preocupa pana cand leul va mai fi tinut in viata artificial de catre BNR si ma preocupa daca avem deflatie deja in Romania. Nimeni insa nu vrea sa-mi vorbeasca despre asta. Nimeni nu-mi spune care sunt prognozele. Lumea intreaga se preocupa de Elena Udrea si nu vede nimeni tornada care e mai aproape ca oricand. Salariile diminuate ale profesorilor ca o consecinta a legii salarizarii nu intereseaza pe nimeni. In ceasul al douasprezecelea nu cred ca e important sa aflu rezultatele unei comisii care probabil vizeaza si un statement politic. Nu ma intereseaza daca o comisie condusa de un baiat care a plecat de la locul accidentului sau a incercat sa-l musamalizeze va avea castig de cauza in fata unei femei care a furat. Si daca nu realizam ca asta e un aspect minor atata timp cat nu avem solutii morale la probleme imorale, ne pierdem timpul.

Presiunea presei ar trebui indreptata catre cautarea si dezvaluirea solutiilor de iesire din impas nu la dezbaterile legate de ciordeli cu iz de eveniment perpetuu. Va doresc sa vindeti ziarele cu Udrea pana cand n-o sa mai aveti ce pune in loc. Injurati-l pe Basescu pana cand n-o sa mai aveti ce pune in loc. Radeti de Geoana pana cand n-o sa mai aveti ce pune in loc. Faceti bani si tiraje cu hotii astia pana cand n-o sa aveti ce sa mai puneti in loc. De fapt, stati foarte linistiti pentru ca se vor gasi alti hoti care sa va vanda ziarele. Intre timp, Pogea se va imprumuta la banci pana cand n-o sa ne mai vedem capul de datorii, Isarescu va tine tare leul, dar oamenii o sa cumpere din ce in ce mai putin, iar statul se va ocupa de reducerea cheltuielilor bugetare bagand mana in buzunarele noastre. Voi, insa, ocupati-va de rapandulele noastre politice. Suntem vinovati cu totii. Voi, ca scrieti si noi, ca va citim.

Ce pacat ca pentru un singur moment poporul asta nu e cuprins de un fior de solidaritate asemanator cu cel care l-a electrizat impotriva lui Ceausescu. Ce pacat ca nu exista constiinta colectiva a unui unic gest de refuz. Daca pentru o saptamana Romania n-ar mai citi la unison presa asta infecta, ati sucomba cu totii si poate ati incepe sa realizati ca aveti o responsabilitate. A patra putere in stat? Intr-un stat de hoti, fara justitie si repere morale, a patra putere e cel mai fidel advertiser al clasei politice. Olimpicii Romaniei nu merita emisiuni. Nu-i nimic, ii cumpara Canada.

P.S. In alta ordine de idei, mi s-a parut abjecta atitudinea tabloidului Libertatea care a reflectat cu malitiozitate si umor grotesc accidentul de motor al lui Dani Otil de la Sibiu. Nu era important accidentul in sine si posibilitatea ca acesta sa fi cazut, cat mai degraba ideea ca l-a parasit norocul, diva si nu se regaseste. Probabil ca Libertatea considera ca publicul sau e format din oameni care se hranesc cu nenorocirile altora. Misto, nu?

Vama pe Twitter si Facebook

De o saptamana ma cert cu echipa agentiei care incearca sa ma convinga ca Twitter si Facebook vor face diferenta in promotia Vama la Cerbul de aur.

Personal, cred ca mySpace e destul, dar opozitia pe care o intampin e considerabila. Raman la parerea ca Twitter si Facebook anuleaza comunicarea reala intre oameni. Nu am de gand sa-mi fac cont pe niciuna din cele doua retele sociale. Nu, Tudor Chirila. Cum insa, atat Paula, cat si Carina insista legat de Vama, ma declar invins si va prezint linkurile: Twitter si Facebook.

luni, 17 august 2009

Vama la Cerbul de Aur

E oficial. Vama la Cerbul de Aur. 5 septembrie. Orele 22 00. Revin.

vineri, 14 august 2009

Robert de Niro si Mihai Gligor

Mihai Gligor este de ani buni intre organizatorii festivalului de film TIFF din Romania facand parte din nucleul echipei de inceput.

Vestea buna este ca timp de patru luni va fi detasat in Qatar unde va lucra la Doha Tribeca Film Festival ca Guest Service Manager. Adica se va ocupa de cei trei sute de invitati importanti ai festivalului: actori, regizori, producatori. Doha Tribeca este varianta din Qatar a Tribeca Film Festival fondat de Robert De Niro dupa 11 septembrie 2001 in cartierul de langa WTC. Este unuldin cele mai importante festivaluri de film din SUA al cerui director, de anul asta, este cel care a fondat Sundance Film Festival.

Am vrut sa va impartasesc si voua succesul unui roman care munceste serios si dedicat. Stiu ca sunt destui, dar foarte putin mediatizati. Deocamdata nu e loc de hoti, curve si pesti. Prezenta lui Mihai acolo este o mandrie, zic eu, pentru industria de film romaneasca.

Ma indoiesc ca vreo parte a presei romanesti va prelua aceasta stire.

Alte info despre festival gasiti aici: http://www.flickr.com/photos/dtff/, http://vimeo.com/dohatribecafilm, http://twitter.com/dohatff, http://www.youtube.com/dohatff, http://www.facebook.com/pages/Doha-Tribeca-Film-Festival/130759776060?ref=search

joi, 13 august 2009

Mekanica Oralia

Atentie, continut sexual explicit.

Ce inaltime ai? – 1,66... – Pe tocuri sau fara? – Auzi, mai, nene, ce pui atatea intrebari, m-ai vazut cum arat, vrei sau nu? – De unde stiu ca poza e reala? – E reala, iti zic eu… Ceva ii spunea ca n-ar trebui sa aiba incredere in vocea aia ragusita, neslefuita, oarecum rautacioasa. – Nu se vede fata… e blurata – Pai n-ai vrea sa stie tot cartieru cu ce ma ocup? – Daca nu esti cea din poza ce facem? – Imi dai banii de taxi si ma duc in treaba mea! – Cat e taxiu? – 500 de mii. – Iti dau trei sute de mii de taxi, in caz ca nu-mi place de tine – Ce calic esti frate, bine… da-mi adresa… Ii dicta adresa si inchise. Incepu sa astepte. Era prima data cand facea asta. Nu stia nici el de ce. Nu stia daca simtea nevoia de sex sau mai degraba era tentatia de a-si demonstra barbatia. Crescuse cu ideea ca e un act de barbatie sa mergi la curve. Nu, asta nu i se parea in regula. Nu se vedea in situatia de a cauta o scara de bloc in penumbra, soneria, vestibulul, momentele penibile ale primul schimb de replici, pe undeva printr-o garsoniera cu pat vechi si saltea scobita de aceleasi pozitii repetate la infinit. Nu-si imagina decat murdar un asemenea loc. Asa ca isi luase inima-n dinti si o chemase acasa. Incepu sa regrete ca nu se masturbase la unul din filmuletele noi de pe internet. Primele miscari l-ar fi facut sa se simta neputincios, dar odata eliberat ar fi putut sa-si mute gandul in alta parte sau poate chiar sa adoarma. Se masturba mereu cu un simtamant de vinovatie. Pe de alta parte, se simtea mai echilibrat dupa ce o facea. Altminteri, ideea ca ar fi trebuit sa depuna mai mult efort in vanatoarea dupa femei nu i-ar mai fi dat pace. Nevoia de sex te tulbura, isi spunea. Si incepea sa se masturbeze usor, mecanic, fara sa se gandeasca la altceva decat la momentul in care pulsul ii va reveni la normal.

Nu-si mai imagina nimic. Inainte desfasura un caleidoscop de imagini pe tot parcursul actului. Ciorapi negri de dama transparenti, usor rupti, imbracand genunchi in forma de mar, pantofi rosu aprins cu toc inalt, undeva intr-o baie insalubra, slab luminata, sani de fecioara cu sfarcuri mari vestejite itindu-se de sub vreun halat de baie cu modele florale, chipuri de femei frumoase gemand cu ochii intredeschisi sau rotiti a lesin, degete cu oja zgariata supte lasciv, saliva prelingandu-se de pe buze care parasesc muschiul barbatului, ochi verzi aposi, cu gene false, femei cracite pe vase de wc cautandu-si orbeste placerea, buze groase muscate de dinti imperfecti, barbati haituind vanatul, buci perfecte tremurand de placere si violenta, tot soiul de patrunderi, unghiuri si lumini, gambe intinse lucitoare, impecabil epilate, coapse framantate, sani zdrobiti, pozitii, picioare desfacute in asteptare, trupuri perfecte, ciocolatii, stropite cu acuarele si lapte si floarea femeii, umeda, respirand, ravasita, incordata, plansa si parasita, agresata, cantata, prelinsa de placerea viitoare, extatica, franta, neputincioasa, zambitoare, bolnava, amenintaoare sau cruda, tanara si zemoasa, metaforele lui Marquez, femeile lui Touluse Lautrec si Modigliani. Putea sa-si joace prin fata ochilor imaginile astea si multe altele, apoi, in functie de viteza cu care le derula termina treaba si ejacula cu stropi mari, albi care sfidau uleios gravitatia. De ceva timp insa, nu-si mai imagina nimic. Masturbarea nu mai era decat un medicament, ca si cum si-ar fi lasat sange pe undeva ca sa-si induca o dulce ameteala care sa-i pacaleasca simturile contradictorii. Vru sa puna mana pe telefon si s-o contramandeze, caci nu simtea nimic si nu astepta nimic. Era cuprins de o usoara lehamite amestecata cu jena. Fac asta pentru ca trebuie sa fac asta, parea sa-si repete in timp ce strangea hainele de prin diverse colturi ale casei, marturii ale demersului vestimentar din saptamana care tocmai trecea. Avea multe tricouri albe. Purta mereu aceleasi tricouri albe si schimba blugii. Tricoul alb era semnul lui distinctiv. Toata vara numai tricouri albe, pe care acum le strangea de prin casa. Sunetul din doua note al soneriei il surprinse cu ele in mana. Se indrepta spre usa constatand ca are emotii. Deschise. In fata lui se desfasura o fata impersonala cu o privire vulgara si iscoditoare. Purta pantaloni scurti, negri, pantofi cu toc galben si un tricou maro, intesat cu strasuri argintii. Par negru si rar prins in coada din care se raspandea un parfum indoielnic cu fiecare miscare a capului. De fapt, dupa ce intra realiza ca era toata imbibata in parfumul ieftin. – Am venit. Raman? Ca sa stiu daca dau drumu la taxiu! – Pai nu esti fata din poza! – Nu, sunt colega ei, ca s-a simtit rau si n-a mai putut sa vina si m-am gandit sa vin eu. Ii placeau cracii ei si raguseala obraznica. Se surprinse infiorat de vreo doua vanatai pe care le avea pe coapsa stanga. Nu pareau lovituri, ci mai degraba urme de stransoare. Era ferm convins ca nu exista nicio colega, dar renunta sa-si mai demonstreze superioritatea. Poate daca ma las pacalit, s-o simiti mai bine, isi spuse, si se mira in acelasi timp de consideratia pentru o curva mincinoasa. – Intra inauntru. E ok. – Imi dai si mie banii, te rog? intreba fata mestecandu-si guma dispretuitor. – Ah, da, sigur. Poftim. Inhata banii, ii numara fara sa-i despatureasca, cu o dexteritate uimitoare, apoi reveni sec: - Mi-arati si mie unde-i baia? O indruma la baie si se gandi cat de fericit era in trecut cand vreuna din cuceririle sale nocturne alegea sa se duca la baie pentru a doua oara. Era un mister pentru el, ce se intampla acolo si astepta mereu cu urechea ciulita sa prinda cel mai mic zgomot care ar fi insemnat vreun indiciu. De fiecare data, nimic. Odata iesita insa, stia ca fata alesese sa-si petreaca restul noptii cu el. Era un moment de satisfactie aproape echivalent cu sexul in sine. Nu simti nimic acum. Castelul fanteziilor lui era dinamitat de fasneata asta negricioasa si insipida care inhatase niste bani si fugise la baie. Isi dezbraca pantalonii si ramase in tricoul alb. Isi aprinse ultima tigara dintr-un pachet mai vechi si se sprijini de birou. Fasneata isi facu aparitia intr-un costum de baie rosu. Il pufni rasul. – De ce nu-i dai jos si pe astia? Incepu dezbracarea. Preludiul s-a terminat, isi zise el. Gata, goala. Se gandi ca n-avea un corp tocmai urat. Ii facu semn sa se apropie. Voia sa inceapa asa, sprijinit de birou. – Nu vrei sa stai in fotoliu, sa te fac acolo, e mai comod asa. – Nu, vreau sa ma faci aici, prelua el mimetic incercand sa-i reproduca si dialectul. Nu paru impresionata. – Bine. Scoase un prezervativ si-l lipi de gura si ii apuca muschiul cu buzele. Derula prezervativul aproape inghitindu-i bucata de placere si incepu sa i-o suga cu putere si viteza. Aproape cu abnegatie. Era uimit. Se gandi ca ar trebui sa inventeze un termen nou pentru tipul asta de miscare. Femeia dadea din cap inainte si inapoi cu viteza constanta si o gura larg deschisa ca de stiuca, facand loc muschiului intarit. Din pozitia in care statea, sprijinit de birou, privind in jos, parea o papusa stricata blocata intr-una din viteze. La radacina parului vopseaua isi pierdea din putere lasand loc culorii naturale si bejului din crestet. Doar capul in care se pierdea muschiul pentru ca apoi o fractiune de secunda sa apara din nou la lumina, doar capul parea viu in toata aceasta papusa amorfa. O mana era infasurata pe muschi in timp ce a doua sprijinea un picior cu palma rasfirata ca o lipitoare. Mekanica Oralia se gandi. Neaparat cu k. Realiza cu un zambet firav ca fata era contraproductiva. In ritmul asta el n-avea sa termine niciodata. Se gandi la muzica house. Sexul oral ca muzica house. Nicio traire, nimic, doar un extaz mediocru controlat de aceeasi viteza. Daca si-ar fi incetinit pentru o clipa miscarile poate ca l-ar fi facut sa simta un fior cat de mic, ceva care sa-l ajute sa inceapa drumul catre orgasm. Ii incolti ideea rautacioasa ca ar fi putut s-o lase asa vreme indelungata, dar se sperie la gandul ca o sa-i inroseasca muschiul care de fapt era sculat doar de stransoarea gurii de stiuca. Privi camera jur imprejur si realiza ridicolul situatiei. – Ai putea sa incerci si mai incet, ii spuse, pe un ton dragastos de care i se facu pe loc greata. Papusa dadu din cap fara sa-l priveasca si incetini. Pastra insa constant noul ritm si ochii inchisi de parca s-ar fi ferit sa-si recunoasca ipostaza. Ii venira in minte buzele femeilor iubite aducand un omagiu muschiului sau infierbantat in noptile de vara stropite cu tequilla si transpiratia sexului. Cum ii dadeau tarcoale, involburandu-i simturile si cum se apropiau de el fara sa-l atinga, dar atat de aproape incat fie si numai caldura emanata de buzele vii imbibate cu saliva era de ajuns sa-l faca sa creasca. Apoi, hulpave, napustindu-se pe calota lui, o fractiune de secunda, facandu-i loc in cupola gurii fierbinti, un foc mistuitor cu mii de ace si stelute si iarasi afara in aerul incarcat electric de jocul buzelor pe marginile vanoase ale muschiului. Apoi alte cateva secunde il priveau in ochi, lasciv, intrebator, esti bine iubitule, iti place, mai vrei, vrei sa ma joc cu muschiul tau, sa-i soptesc, sa-l laud, sa-l ascund in palatul fierbinte al gurii mele, vrei sa-l batjocoresc putin, spune-mi iubitule ce vrei sa-i mai fac, femeile iubite care ofera totul barbatului lor si simbolului barbatiei lui, muschiul vanos, invartosat gata sa le explodeze in fata si ele care adora sa vada ca el e in extaz, al lor, numai al lor, al lor, al lor, al lo, al o, aaa..oo, aa…oo. Papusa mecanica isi facea treaba nestingherita lasand loc reveriei. Se gandi s-o patrunda. - Ajunge, nu prea stii s-o sugi..- Da si tu, mai nene, greu mai termini… pe bune, ce ai? Faceam trei pana acum… - Da, bine, hai ca vreau sa intru in tine! O conduse catre unul din dormitoare, apoi se razgandi si se intoarse cu ea in sufragerie. Se duse singur in dormitor de unde lua o plapuma pe care o asternu in mijlocul sufrageriei. – Aici? – Da, aici! – De ce nu in dormitor? – Aici! Hai, intinde-te! Fata se conforma si se intinse pe spate cu picoarele larg desfacute, in asteptare. Brusc se simti ca un chirurg. Isi invartosa muschiul sleit cu cateva zeci de miscari rapide ale incheieturii. Apoi o patrunse. Fata intoarse capul intr-o parte refuzand sa-l priveasca. El nu simti absolut nimic decat o enorma dorinta de a o face fericita pe bucata asta mica de om care nu putea nici macar sa mimeze prostitutia. Intinsa pe spate, indolenta si nepasatoare, asteptandu-si “clientul” sa termine. Clientul insa nu avea de gand sa termine prea repede. Nu inainte de a smulge un dram de umanitate din sufletul trupului de sub el. O patrunse incet la inceput, cu rabdare fara sa se grabeasca. Miscari largi, profunde care s-o faca sa-si relizeze propriile adancuri. Stia ca e doar o chestiune de timp ca ea sa inceapa sa vibreze. Aschia insa se tinea tare de parca placerea intr-o asemenea situatie ar fi fost un pacat de neiertat. Se gandi ca are de-a face cu o tarfa cucernica, constienta de faptul ca placerea, ca o consecinta a poftelor carnale, e interzisa. Asa ca ea alege sa-si ofere trupul, dar se chinuie sa nu simta nimic. Apoi se gandi ca e o nesimtita, pur si simplu, careia incearca sa-i atribuie valori morale. Nu abandona si incepu sa-i sarute banutii sfarcurilor cu miscari lasciv circulare ale limbii lui experimentate. Fata ofta a paguba. Incepu sa-i framante bratele si sa-si traseze poteci de saliva cu limba fierbinte. Cobora pe Cararile Gatului, traversa Valea Sanilor si zabovi mult in Mlastina Burtii, invecinata cu Smarcurile Placerii din care muschiul tocmai iesise. O patrunse apoi din lateral, de data asta mai repede si simti cum fata incepe sa vibreze si lupta cu dorinta de a se abandona in bratele lui de parca asta ar fi facut-o sa piarda toti banii incasati la inceputul serii. – Iti place? o intreba. - Spune-mi, iti place? dar ea nu zise nimic, respirand sacadat. Asta il inversuna si mai tare. Schimba din nou pozitia. De data asta stateau cu picioarele incolacite, unul in jurul celuilalt. O obliga sa-si arunce bratele pe dupa gatul sau si o patrunse adanc, privind-o in ochi. Ea refuza sa-l priveasca si de data asta. O apuca de barbie si-i intoarse fata catre el. O tragea puternic inauntrul lui, punand toata pasiunea de care era in stare ca sa fericeasca o femeie al carei numar de telefon n-avea sa-l mai foloseasca niciodata. Realiza ridicolul situatiei, el in mijlocul casei oferind tot ce avea de oferit, cautand sa-si gaseasca fericirea de-o clipa intr-o bucatica din extazul unei femei care lupta sa nu simta nimic. Tinea in brate o femeie platita sa-si refuze un moment de placere. Situatia era cu adevarat ridicola. Se desprinse dureros de brusc din stransoare si se indrepta catre baie unde-si elibera muschiul de prezervativ. Se intoarse in dormitor. – Ok, am terminat, poti sa pleci…- Pot sa ma duc si io la baie si dupa aia sa fumez o tigara? – Da, poti. Se intoarse in sufragerie, stranse plapuma de pe jos si se aseza pe un fotoliu privind in gol. Se simtea pustiit. Nu erau nici amintirile, nici prezentul, nici esecul sexual, nici macar dorul acela inexplicabil dupa ceva de neexplicat. Era doar durerea crancena si uscata ca NU ERA NIMIC din toate astea. – Fata se intoarse in sufragerie. Isi aprinse tigara si incepu sa fumeze asezata pe scaun, cu picioarele stranse si mana stanga pe genunchi. Ca o scolarita ascultatoare. – Da-mi si mie o tigara… - Uite! Fumau in liniste acum. – Stii sa faci rotocoale? o intreba. – Nu… - Uite. Fata zambi, timid. Tacura pret de alte cateva fumuri. I se paru ciudat ca-i veneau atatea intrebari in cap. Liniste. – Vrei sa-ti chem un taxi? – Da. – Buna seara, as dori o masina pe strada Mihail Drumes nr 9… Da. La casa, da. Cum ai spus ca te cheama?

miercuri, 12 august 2009

Suede. Saturday night.

Iubesc formatia asta. Iubesc piesa asta. I-am descoperit in facultate si mi-au colorat zilele grele de dragoste neimpartasita stinsa cu vodca si reaprinsa cu tigari la bucata. Este atat de "british" formatia asta. Mi se pare esentiala pentru brit pop ul englez.

Lupta cu fantezia

Iata un poem al lui Fernando Pessoa scris sub heteronimul Ricardo Reis. Ma fascineaza de cateva zile pentru ca ma viziteaza ideea ca trebuie sa ducem o lupta acerba cu fantezia si mai ales cu ceea ce ne face sa proiectam. Ideea ca suntem dispusi sa traim mai degraba ca umbre decat ca entitatea care le proiecteaza cu ajutorul luminii.

Fructe dau numai arborii vii,
Nu iluzoriul spirit, ce se impodobeste
Doar cu flori livide
Din abisul intim.
Ce de imparatii inchipuite si cate lucruri Ti-ai mai creat si tu in imaginatie! Cate Cetati visate, Pierdute, dar neavute!
Abdica si fii
Rege tie insuti.

duminică, 9 august 2009

Mozart si piept de porumbel

Gazpacho cu sorbet si carne de homar. Piept de porumbel. Piure de piersici cu foie gras. Suc de ananas cu castraveti. crema rece de piersici cu sos de vin. Camambert marinat cu otet balsamic, piure de ceapa si paprika.

Inainte de asta am fost la concert. Requiemul de Mozart. O interpretare mediocra. Cred ca Mozart trebuie sa sufere enorm cand asculta atat de putine interpretari pe masura compozitiilor lui. Clarinetul avea un sunet balonat, ingalat, lipsit de claritate si catifelare. La Tuba Mirum cornul a intrat sovaielnic. Per total orchestra se grabea ingrozitor. Confutatis Maledictis era cantat cu viteza de speed metal. E mai usor sa acoperi viciile de interpretare in viteza. Nu degeaba se spune ca e cel mai greu sa canti optimi. Mi-aduc aminte de un interviu al lui Celibidache in care spunea ca prefera sa dea un tempo mai rar tuturor interpetarilor pentru ca muzica trebuie desfacuta, ca sa patrunda mai bine in om. In seara asta am inteles mai bine decat oricand ca avea dreptate. Mozart interpretat anapoda poate fi o experienta traumatizanta. Cu toate astea la primele masuri ale requiemului mi-au dat lacrimile pentru ce a putut sa scrie acest OM.

sâmbătă, 8 august 2009

Dinamo si trabucul

Nu sunt in tara. Ma uit aseara pe internet si vad: Dinamo-Curtea de Arges 0-1. Apoi o afirmatie a lui Cristian Borcea cum ca am fost decimati de arbitru. Iar eu ii spun domnului Borcea ca trabucul ar trebui sa aduca dupa sine fair play, eleganta si demnitate, cel putin in afirmatii. Trabucul nu s-a inventat in Dorobanti, in cafenele unde cocalarii isi cauta cu infrigurare numele prin ziare. Trabucul si-a castigat celebritatea in cluburile dandiste ale sfarsitului de secol 19 intr-o Londra care se pregatea sa inventeze sportul pe care Dinamo nu stie sa-l mai joace. Putina demnitate intr-o infrangere ar trebui sa ne puna macar problema unei reconstructii cinstite. Cinstite? Ma pufneste rasul in momentul in care scriu. Noi mimam orice, pana si Fotbalul. Pana si copiii cred mai mult in Fotbal in Romania. Asta pentru ca visul lor e sa ajunga pe San Siro, nu sa-si parcheze masina in Dorobanti. Primesti ce visezi, iar Dinamo are vise mici, mici de tot. Nu ma luati in seama, nu stiu ce spun. Sunt doar putin suparat.

vineri, 7 august 2009

Surubul

Ma fascineaza surubul. Surubul nu e mitocan. Nu intra cu de-a sila. Se insinueaza si, mai mult decat atat, chiar si pentru asta are nevoie de o piulita pe masura ca sa-si infasoare excrescentele sinuoase in santurile special create pentru marimea lui. La fel cum se insinueaza, el nu poate parasi aceasta relatie in mod abrupt. Lemnul permite cuiului sa-l paraseasca abrupt, sa se smulga din viata lui lasand acolo o gaura, o amintire, un gol care se reface greu. Surubul nu se poate smulge. Ar fi un dezastru ireparabil soldat cu dezintegrarea piulitei de care este atat de strans atasat o data insurubat. Ca sa paraseasca relatia, surubul trebuie sa-si deruleze insinuarea. Aceasta casatorie etansa nu e niciodata in sine. In incercarea de a ajunge la capatul iubirii lor, cei doi vor strange o terta parte careia ii vor da siguranta, certitudine, stabilitate.

Beneficiarul aspiratiilor sentimentale dintre surub si piulita va fi mereu o masa, un fuselaj, un storcator, o nava spatiala, un scaun sau o bicicleta. Surubul se dedica binelui superior iubind. Surubul e matematica si ameteala, molecula in vertij. Insa aceasta legatura trainica si tainica nu-si are rostul fara un scop mai presus de copulatia in sine. Poate ca ar trebui sa ne gandim mai des la casnicia surubului cu piulita.

joi, 6 august 2009

Fericirea are cont pe twitter

In zilele noastre problema rezida in faptul ca fericirea se redefineste cu viteza cu care twitter creste. Astfel, vom fi mereu cu un pas in urma propriei noastre proiectii. Neputinta omului modern sta in desprinderea de propria-i umbra.

marți, 4 august 2009

Muzica mare

Cred ca muzica mare e cea care-ti anesteziaza sufletul la durerea pricinuita de iubirea neimpartasita.

Sigur, noi toti iubim la diferite ore si noptile noastre se astern in diverse emisfere...

luni, 3 august 2009

Anti marketing

Scriu mult. Scriu la un proiect intim. Mi-e frica sa scriu. Mi-am inaltat o stacheta la care ma uit si ma gandesc cum sa o sar. De multe ori gandirea paralizeaza. De cele mai multe ori lucrurile sunt puse in miscare de impulsuri ale momentului. N-am nevoie de incurajarile voastre. Cineva spunea: Hollywood is the only place where you can die from encouragement.

Pe de alta parte, daca e sa scrii prost, incurajarile sunt personificarea groparului. Ceea ce scriu, insa, tine de o nevoie ascunsa pe care o resimt mai mult ca oricand. Mi-e dor sa scap de o obsesie. Scrisul acum e un medicament pentru un soi de ulcer al sufletului care nu-mi da pace in perioada asta. E o explicatie a faptului ca nu am mai postat atat de des pe blog. As prefera sa nu comentati. Ma infricoseaza posibilele voastre lectii de viata. Stiu ca nu par prietenos, dar hai sa fim seriosi. Cine si-ar insusi lectii de viata ale unor personaje fictive, preocupate doar de magia reprezentarii pe un blog...

Stiu ca procedez impotriva regulilor de internet marketing. In loc sa va invit sa comentati sau sa va fac vreun concurs va sugerez delicat ca n-am nevoie de comentariile voastre. Da, cam asa e. N-a murit nimeni, dimpotriva, se naste ceva, dar departe de ochii lumii, acolo unde se involbura apele si vartejurile curata mizeriile. Acolo unde raspunsul la ecourile nascute in cavitatea goala a sufletului tau esti tot tu. Nimic nu se intampla in cutia unui violoncel pana cand cineva nu freaca arcusul cu o intensitate doar de el stiuta. Altminteri, violoncelul ramane o cutie frumos sculptata in ale carei maruntaie nu intra decat soarele care cauta muzica.

Pozele de azi

Drum view, Pastel