De la Republica Romana la PSD. Unde e Gloria?

Cetatenii Republicii luptau pentru Glorie. Gloria era dezideratul final. Pentru ea se lupta prin orice mijloace, de la bani la tradare, santaj sau crima. De fapt, erau singurele mijloace eficiente pe vremea romanilor. Crassus a fost cel mai bogat roman si inca se afla si in ziua de azi in top douazeci (of all times), dar drama lui cea mare a fost mereu figura impunatoare a lui Pompei care, ca nimeni altul pana atunci, a cucerit cea mai mare parte din Asia eclipsandu-si rivalul si savurand Triumf dupa Triumf.

Ascensiunea printre ierarhiile Republicii insemna totul, iar Gloria eterna era capatul de linie. Setea de Glorie si teama de esec au infiintat imposibilul triumvirat. Cezar cucerea Galia, Pompei isi lasa amprentele in arhitectura Romei, in timp ce Crassus isi netezea drumul catre Gloria desarta din nisipurile Siriei. Insetati de Glorie cei trei si-au strans mainile peste Roma, o alianta menita sa inece orasul in sange doar ca sa le satisfaca visele de marire. Toate astea sub privirile neputincioase ale lui Cato si Cicero, la fel de ahtiati dupa Glorie, dar dotati cu mijloacele mai putin eficiente ale lobby-ului si retoricii.

Cicero, un "self-made man" extrem de talentat, iar Cato, special prin integritate si moralitate, refuzand cu obstinatie petrecerile din vilele de vacanta de pe tarmurile golfului Napoli. Gloria le-a facut loc si lor caci au ajuns consuli sau cenzori si au influentat Senatul ani buni. La Roma lucrurile se schimbau repede si tenacitatea era catalizatorul. Se intampla acum doua mii de ani.

Republica isi educa cetatenii sa parvina pe scara politica si sa se mandreasca cu asta. Libertatea era cuvantul de ordine. Libertatea insa n-avea niciun rost daca nu tinteai Gloria. Cat mai sus, pe scara sociala. Pentru oricine. Chiar si pentru plebei ale caror revolte le-au adus dreptul de vot si Tribuni ca reprezentanti ai poporului. Votul si Poporul cantareau mult acum doua mii de ani. Poporul trebuie infometat, dar trebuie sa voteze. Romanii au stiut sa mentina intotdeauna balanta intre nevoia de a exploata poporul si nevoia de a-i smulge voturile. Infometat si important in acelasi timp, constientizand paradoxul, poporul visa la drumul catre Glorie.

Au trecut de atunci doua mii de ani. Undeva la marginea Europei, in Romania, un partid, asa zis de stanga, se minte ca se restructureaza si se descotoroseste de viciile si mentalitatile sumbre care l-au fondat (da, da, nostalgia comunismului si speranta de a-l reformula mai bland e un VICIU) si afiseaza transparenta alegerilor interne in fata unui popor infometat si plictisit de luptele politice dintre cei pe care ii voteaza in sila de douazeci de ani.

O sa spuneti ca am innebunit, dar pastrand proportiile si fortand un pic comparatia ce avem? Avem un Nastase si un Mitrea a caror avere ii poate transforma in mici Crassus sau Pompei. Avem un Cato, in persoana lui Ion Iliescu sau chiar un Cicero (daca aprofundati o sa vedeti ca Cicero a chemat de cateva ori minerii, ba mai mult, a instigat relaxat la crima) cu o retorica la sanul careia s-au alaptat monstrii de neinlaturat din PSD. Avem un Publius Claudius, parintele plebei, instigatorul popular, razboinicul raspantiilor, in persoana lui Radu Mazare. Poate cu singura diferenta ca Publius Claudius a fost nobil inainte de a deveni plebeu, un alt paradox care spune ca drumul catre glorie poate fi si in sens invers. In sfarsit, cu un usor exercitiu de imaginatie istorica am reusi sa repartizam diversele figuri romane restului de psdisti "titrati".

Lui Vanghelie ar fi mai greu sa-i gasim locul pentru ca orice s-ar spune despre gradul de coruptie in care se scaldau romanii, erau totusi oameni educati. Macar pentru faptul ca principala lor ocupatie era jaful si conservarea pe drumul catre Roma a artelor si culturilor lumii. Sa revenim. Coruptie, jocuri de culise, aliante care se fac si se desfac intre apus si rasarit, discursuri si gura-casca sensibili la discursuri, jaf la drumul mare (caci daca PSD n-a jefuit cine a mai jefuit atunci), amenintari, demisii si candidaturi retrase, santaje, intr-un cuvant tot arsenalul tehnico-tactic menit sa justifice comparatia cu un trecut maret, dar la fel de bogat in vicii politice.

Unde este diferenta? Ce ne face mici in fata Republicii? Raspunsul este simplu. Gloria. Sau mai degraba absenta ei. Caci psdistii romani si ei pot fi luati usor drept esantion reprezentativ pentru intreaga noastra clasa politica, nu sunt insetati de glorie. Ei nu gandesc precum Crassus sau Pompei la scara larga a istoriei. Nu vad filmul cel mare care s-ar derula si dupa iesirea lor de pe scena politica. Numele lor nu inseamna nimic pe frontispiciul niciunei fantezii. Nu vor sa-si vada numele inscris nicaieri. Ei merg pe "blat". Sunt mult mai importante conturile. Banii sunt unicul scop. Propasirea. Functia este vanata nu pentru gloria ce vine odata cu ea, ci pentru ca ea, functia, este trambulina catre "plajele" cu bani. Nimic la vedere. Totul sub tacere.

Comunismul a distrus orice farama de demnitate. Nobilimea si nobletea au fost si ele eradicate, sumbru. In douazeci de ani Romania nu a reusit sa-si redescopere nobilii. Mai mult decat atat, "imbogatitii de razboi" cuibariti in parlament sau prin filialele judetene de conducere ale partidelor uita ca au plecat din sanul poporului si incearca in mod grosolasn si jenant sa mimeze un soi de neo-aristocratie. Nimic mai jalnic. Nici macar mandria de a parveni nu-i mai incearca pe acesti asa-zisi lideri. Faima, gloria si arhitectura unui nume erau pe vremea Republicii valori de necontestat. Crassus, cel mai bogat roman, a murit pe campul de lupta incercand sa-si converteasca averea imensa intr-o moneda atat de putin concreta precum Gloria. Si totusi...

In Romania zilelor noastre valorile de mai sus nu inseamna Nimic. Este trist. Pentru ca ne lasa fara speranta asa cum viscolul care-ti bate in fata te lasa fara suflare. Pentru ca daca setea de Glorie il responsabilizeaza intr-un fel pe om fata de comunitate, setea exclusiva de bani il dezumanizeaza.
Intr-o Republica a carui suprem tel a fost setea de Glorie s-au nascut eroii. Intr-o republica a carei unic scop risca sa devina setea de bani se vor naste doar hotii.