Nimic de noapte buna

A fost frumos in Tribute. Desi, mi-a stat mintea (recunosc) doar la cantecul nou pe care sper sa-l lansam cat de curand si care trece prin tot felul de faze. E ca o poveste pe care incepi s-o scrii fara sa stii finalul, e doar un inceput si o stare care te poarta pe diverse carari pana cand, surprinzator, descoperi o incheiere neasteptata. Deocamdata cantecul asta inca ne poarta pe drumuri, dar cred c-o sa-i dam de cap cat de curand. Strazile ude intotdeauna mi-au dat o stare nostalgica. Niciodata nu mi-au placut strazile ude in filmele americane. Parca abuzeaza de ele. Sau ticaitul semaforului cand schimba intermitent culoarea galbena. Prostii. Un gard, un brad, zapada murdara si un bord rosietic. Doua felinare aplecate unul catre celalalt ca intr-o reverenta japoneza si, peste toate, fardul vechi si imbacsit al orasului care se scurge pe blocurile gri si pe casele candva albe sau crem. Ce putin realizam ca mizeria arhitectonica ne apasa mintile zi de zi. Ma duc sa ma culc. Vorbim.