Sala Ateneului este goala. Privesc in sus, catre cupola aurita. E cerul gurii zeului muzicii. Sunt in randul patru. Eu si inca vreo sase persoane. Sunt singur, de fapt. Nici macar nu sunt in sala. Mi-am parasit corpul si mi-am rasucit incheieturile. Sunt o plastilina si ma pot modela dupa propria-mi placere. Sunetul solitar al viorii spinteca linistea lasand in urma dare de secunde stralucitoare. Trupul mi-e brazdat de un fel de hieroglife ale muzicii.
Sarah Chang repeta pe scena sonata de Franck. Este de nedescris calatoria pe care mi-o ofera aceasta fiinta miniona care se napusteste asupra viorii ca o trestie batuta de vantul aprig de dupa furtuna. Nu mai stiu pe unde am calatorit. Stiu doar ca a fost cu o viteza incredibila. Si foarte departe de pamant. Deasupra lumii, deasupra oraselor, calare pe fantezii care-si schimbau formele si culorile cu viteza curcubeului. Cu fiecare moment in care arcusul parasea corzile pentru mai mult de o secunda aveam senzatia ca ma voi scurge printre scaune, ca o sa ma fac apa ca Amelie, napastuit de linistea care isi aseza greutatea deasupra mea. Apoi, din nou sunetul acela cald, matasos si zimtat in acelasi timp, sunetul care intra in tine si rezoneaza cu plamanii si inima si gandurile.
Sarah Chang repeta si eu am privilegiul sa fiu in sala asta goala care peste cateva ore se va umple de oamenii ale caror respiratii si fosnete n-or sa mai fie liniste pura sculptata si biciuita de o vioara. Imi dau lacrimile, asa, simplu si dintr-odata. Sunt lacrimi de placere, e o nevoie inexplicabila de a plange, un planset care scurtcircuiteaza tot raul din tine, te spala de pacate, ca un fel de spovedanie smulsa de muzica, nu te poti opune, ingerii fac dragoste cu tine, o dragoste eterna, de-a pururi senina, nu pangaresti si nu esti pangarit, simturile tale se amesteca intr-un singur gand care-ti modeleaza creierul si sufletul, le amesteca si se naste ceva nou. Toate astea si inca vreo doua mii de senzatii m-au strabatut ieri dupa-amiaza si mi-am pus intrebari peste intrebari si inca ma mai intreb.
...................
Sarah si Andrew au cantat perfect. Detalii si o cronica specializata pe cruciadaculturii.ro Sunt oameni minunati. Au fost impresionati de public si, mai ales, de cladirea Ateneului. Andrew a spus ca pianul Steinway pe care a cantat e usor "soft", dar ca pentru dimensiunile salii si structura recitalului (vioara, pian) e ok. Apoi am ramas uimiti sa vedem cate stia despre Romania, situatia politica, caderea lui Ceausescu. Casa Poporului i s-a parut apogeul monstruozitatii arhitectonice. L-am dus apoi sa vada Biserica Stavreopoleos. Una calda, una rece. Am vorbit mult cu ei. Am vorbit si despre viitor. Doi artisti extrem de umani si de calzi. Atenti si condescendenti.
Revin la o teorie mai veche. Oamenii astia nu cunosc Romania care ne ucide pe noi. Prezenta lor cat mai frecventa in mijlocul nostru are darul magic sa ne schimbe. Daca in Bucuresti sunt afisate doua spectacole cu Toamna Manelelor si Regii Manelelor e rau. Daca apare si un afis cu Sarah Chang e mai putin rau. Daca peste cateva luni vor fi doua spectacole afisate cu Primavara Manelelor si Imparatii de la Valcea, dar vor fi si opt afise cu Sarah Chang, Berezovski, Repin, Jaroussky, Berliner Filarmonik, Evgeni Kissin sau Maris Jansons atunci va fi 8 la 2 pentru Cruciada Culturii. Important nu e sa darami raul, ci sa construiesti binele pana cand, la umbra binelui, raul se va evapora. Ieri seara Frumosul a luat cina la Bucuresti. Si se va intoarce curand.
Pe twitter Sarah Chang a scris asa:
I've played in some beautiful halls but wow...the Atheneum in Romania,exceptional!
Its a true jewel box of a hall....so gorgeous I couldn't stop staring at the artwork while playing!
Inca ceva. Au stat la autografe pentru toata lumea.
Credite foto: Tomoaki Minoda
Wow, asta da dovada de profesionalism. Din povestirile tale par oameni care se bucura de ceea ce fac , nu vedete cu impresii ieftine...
RăspundețiȘtergereSucces cu cruciada :)
Imi place imi place imi place. Imi place despre tine si nu de tine, imi place de Sarah, imi plac oamenii "noi", imi place sunetul, imi place scrisul asta luminat de atata finete, imi place imi place imi place.
RăspundețiȘtergereDragoste voua, tuturor celor care va ocupati, care va zbateti, care mai sunteti, care mai vreti sa fiti, care mai vreti sa plangeti.
Mii de buzee in obraji pt voi.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergeresi mie mi-au dat lacrimile citindu-te
RăspundețiȘtergereE cum ai simtit cand sunetul te-a transformat. asa e si cu binele si raul, se alchimizeza se transforma cand ingredientele sunt cele potrivite.
RăspundețiȘtergerenoi facem totul prin cum ne atingem sufletul.si cand faci pentru tine si in acelasi timp pentru ceilalti e si mai maret nu i asa?
daca ai fost out of body la propriu ma bucur pt tine, e fantastic ;)
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereConcertul a fost superb, cea mai frumoasa experienta muzicala pe care am trait-o, ce sunet, ce muzica, ce loc (pacat ca nu am avut lacrimi ca sa imi fi exteriorizat trairea). Minunat. Multumesc Tudor pentru ca, prin acest blog, am aflat de acest concert pentru care am venit din Viena sa il vad, si sa ma simt atat de bine ca acest eveniment se intampla aici, in Bucuresti ci nu acolo, in capitala muzicii clasice...si mai ales sa va sustin, prin simpla cumparare a biletului, Cruciada. Va doresc sa faceti scor de maidan in confruntarea aceasta (referitor la ceea ce ai scris).
RăspundețiȘtergererepin..vadim, nu?
RăspundețiȘtergerenu are fi bine daca ar veni si yiruma?
RăspundețiȘtergereNu am putut ajunge(lipsa financiara)cu toate ca imi doream extrem de mult,dar citind ce ai scris m-a facut sa ma simt ca si cum te-as vedea in sala si as vedea-o si pe sarah chang,dar lipsea ce era mai important,sunetul..
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereImi scot basca in fata celor doi artisti care au onorat lunga coada de oameni doritori de autograf.
RăspundețiȘtergerePe de alta parte sunt inca impresionat de gandul ca am ascultat live o vioara din 1717 (Guarneri del Gesu).
Tudor, ce costum era cel de pe tine?
RăspundețiȘtergere