vineri, 18 iunie 2010
Live blogging
Scriu din cabina mea de la teatru, ud leoarca de transpiratia pierduta dupa o ora de spectacol cu O lume pe dos. Prima parte e gata si realizez ce dar frumos e sa fii pe scena, cu o echipa minunata si cu muzica lui Wagner pierdut intr-o lume in care nimeni nu are acces in afara ta. Viorica (cabiniera) se invarte pe langa mine si ma preseaza sa ma imbrac pentru partea a doua si eu nu vreau, am nevoie sa mai stau putin in personajul asta din care trebuie sa ies ca sa ma pot baga in pielea urmatorului si sa mai traiesc o experienta ferit de lumea din jurul meu. Teatru in exces poate sa-ti induca o forma de autism. Colegii vorbesc in jurul meu dar totul e filtrat, crampeie de vorbe, de stari, de...ma cheama in scena...fug!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Nu cred ca e nevoie sa "intri in pielea personajului" ci sa simti tot ce simte el , sa domini textul , si sa nu joci trairile ci sa actionezi asupra lor , cel putin asa am invat eu :) Si dupa ce patrund tot textul imi este usor sa actionez . Teatrul e minunat.
RăspundețiȘtergereEsti un privilegiat al vietii ca faci ceea ce iti place... sunt putini cei care pot face -daca nu toata viata- macar o parte din viata ceea ce ii face fericiti si multumiti. Mi-ar place sa te vad intr-o buna zi intr-o piesa de teatru.
RăspundețiȘtergeresimpaticule.
RăspundețiȘtergere...relaxarea cu care ai stat in scaun si ai scris,zumzaitul personajelor ce se grabesc sa plece ,sa vina,spectatorii ...sunteti cu totii dintr-o alta lume...frumoasa si buna.
RăspundețiȘtergereE de admirat faptul ca rezisti.Asta e riscul pe care si-l asuma persoanele ca tine(adica multitalentate).
RăspundețiȘtergereP.S.Imi place foarte mult blogul.Bafta in continuare.
mai ramai putin in pielea dirijorului...cu o simpla privire reusestu sa iti formezi propria lume...superb rol...dar deliciul este la final....esti adorabil in rolul ala de ''la naiba'n puii mei '' :X minunat
RăspundețiȘtergereo seara frumoasa.....asteptam o noua stagiune...o noua piesa...orice...pe cand un biloxi blues???
si eu am aceiasi pasiune ca si tine si pe scena ma simt cel mai bine...parca sunt in transa...imi iubesc personajul, desi la inceput nu m'a incantat si acum imi este greu sa ma despart de el, dar astept provocari noi.
RăspundețiȘtergereBlogul este foarte tare
:)
intrebare : cum stii ca iesi complet dintr-un rol si nu pastrezi nimic in comportament din personajul jucat?
RăspundețiȘtergerenu imi place sa ma dezgolesc in fata nimanui, tocmai de aceea evit sa las comentarii...
RăspundețiȘtergeresi cu toate astea o fac acum dintr-un impuls irezistibil (probabil e mai usor decat sa vb cu cineva care poate sa imi si raspunda).
citesc mereu articolele tale si imi citesc in propria mea constiinta..nu e usor sa fii in lumea asta, actor pe scena sau in viata si sa simti ca ceva lipseste, ca lumea traieste in jurul tau agitata si tu simti nevoia sa comunici, nevoia de a primii un raspuns de la oricine in speranta ca esti inteles. uneori am senzatia ca totul e atat de simplu dar eu pierd esenta , secretul care nu mi se dezvaluie decat mie si ma simt exclusa din taina universului. atunci imi dau cu parerea si totul se intoarce impotriva mea, actionez haotic si iar ma pierd ca sa nu ma gaseasca nimeni...nici un ecou nu ma binecuvanteaza si nici o surpriza nu ma desfata...si atunci raman eu cu mine si cu speranta mea pe care o urasc pentru ca e unica de care vreau sa scap si e singura care insista sa stea langa mine. experienta te intareste sau asa am auzit , dar in mine atrofiaza inocenta si am nevoie de ea dureros de mult. si nici macar eu nu am nevoie de mine asa cum am devenit...atunci de ce sa cred ca sensul meu exista cu adevarat...lumea de care apartin eu nu are nimic deosebit si insist sa ma judece alta. imi este frica...
Te invidiez pentru aceste "trairi" chiar daca unele sunt numai clipe...
RăspundețiȘtergereTextul e pretext in teatru pentru a dezvalui niste stari ..
RăspundețiȘtergereTrebuie sa lasi piesa sa ti se intample. Trebuie sa-ti lasi mintea libera , sa raspunda cum vrea ea , sa primeasca impresii ,
sa simta , nu sa cunoasca , sa adune , nu sa inteleaga imediat
( Edward Albee )
Oooof, Doamne... Ce-mi faci, Tudor? Imi doresc teatrul asta mai mult cu fiecare zi ce trece si fiecare privire a celor din jur, ce ma condamna pentru alegerea mea, ma ambitioneaza mai mult.
RăspundețiȘtergereUreaza-mi noroc, in septembire e proba cea mare. Mi-este atat de frica...
Off, Doamne...cata lume adora teatrul. Spuneam intr-un comentariu ca sunt fericita ca poate ar trebui sa fiu fericita ca traiesc in Orsova,fiindca e liniste, dar uite ca e si o liniste culturala insuportabila. vrem si noi teatru, vrem si noi sa imbracam pielea personajelor ca si actori, ca si spectatori, dar unde?Pentru asta merita intr-adevar urati bucurestenii care prefera sa-si hraneasca organismul cu micii de pe gratar, nu cu bunatatile spirituale din lumea culturii. Care nici nu costa mult...doar putina simtire si intelegere. Esti fericit, Tudor! Sa nu crezi niciodata altceva!
RăspundețiȘtergereDEDICARE cred ca e un cuvant potrivit...
RăspundețiȘtergereToti suntem uneori actori, pot spune ca inteleg!
RăspundețiȘtergereMi se pare foarte grea meseria de actor, daca vrei sa o faci bine
RăspundețiȘtergereEsti bun! Traiesti viata la maxim. Probabil de aceea esti artist. Joci rolul principal in filmul vietii tale, si din cate se pare un film in care suspansul este la tot pasul. Iti faci timp si pentru "micile lucruri" in pauzele dintre lucrurile care te consuma interior. Buna modalitate de relaxare postul pe blog nu ? Bravo!
RăspundețiȘtergereun autism...temporal... si benefic:)
RăspundețiȘtergereInsasi viata este o forta de interschimb de roluri, in ceea ce vedem, in ceea imbracam, in ceea ce auzim iar autismul este o clipa de tacere in marea singuratate insulara.
RăspundețiȘtergere