Vama munceste, nu gluma

Doamnelor si domnilor, am onoarea sa va anunt ca am finalizat a noua piesa de pe cel de-al doilea disc Vama. In conditiile in care ne gandim la paisprezece cantece putem spune ca am trecut de jumatatea discului. Dar sa lasam statisticile.

Suntem bine sanatosi, ne certam constructiv, consumam apa plata, banane, cirese si multa informatie nefolositoare. Radem mai mult decat repetam si, bineinteles, pauzele sunt dese.

Cu toate astea, avem senzatia ca inaintam. Realizam ca este o inchipuire, caci timpul este relativ si nu avem la ce ne raporta.

Desi afara este vara, in sala de repetitii este ingrozitor de cald, spre uimirea parlamentarilor care au votat impotriva motiunii de cenzura. Pisica Salii Palatului (daca ar exista una, ar fi de-a dreptul amuzant) ne viziteaza zilnic fascinata de apetitul nostru pentru disonanta. Miauna si pleaca la Springtime ca sa cerseasca bucatele de shawrma.

Revenind la disc, el este rotund ca o luna plina privita de undeva de pe terasa unui bloc din Colentina, musai din Colentina, de ce, pentru ca asa simt eu cand scriu aceste randuri, ca luna trebuie privita de pe terasa unui bloc din Colentina.

Sa revenim insa la disc, el este rotund si se invarte in capul fiecaruia dintre noi ca un caleidoscop cu imagini banale, aproape kitch: fecioare stigmatizate cu banane si mure, coji de portocala pe un covor mov cu intarsii aurii, un polizor la intrarea in Hilton, cravate uriase, argintii, atarnate la gatul blocurilor turn, ma rog, fel de fel de chestii care ma impiedica sa sun la telefonul care ma apeleaza in trecut. O dispecera isterica tine cu tot dinadinsul sa ma invete cum sa repar greselile din viitor. Refuz sa-i raspund pentru ca este de-a dreptul nesimtita si suna cu taxa inversa.