Nume sau Nickname?

Ma uit la internet si imi dau seama ca este facut in asa fel incat sa creeze o stare de tensiune permanenta. O stare conflictuala. Sa luam exemplul bloggerilor. Pe orice blog gasesti invariabil un profet, un predicator, un apostol, un vizionar. Ceva magic se intampla cu oamenii cand isi fac blog. Dincolo de destinatia initiala, aceea de jurnal si spatiu in care iti expui parerile pe te miri ce subiecte, blogul ajunge foarte repede un loc din care se emit precepte si principii de nezdruncinat.

Proprietarii se simt indreptatiti si indatorati sa atraga atentia publicului asupra unui mod unic de a exista. Al lor. Practic, odata cu publicarea primelor zece, douazeci de articole, proprietarul devine sau se simte dator sa devina lider de opinie. E amuzant pentru ca a fi lider de opinie presupune mai mult decat a fi doar proprietar de blog, dar asupra acestui aspect prefer sa nu zabovim.

De partea cealalta sunt comentatorii care, adesea se iau in serios mult mai mult decat e cazul. Daca sunt de acord cu parerile bloggerului pe care il viziteaza nu pierd ocazia s-o faca redefinind sau sintetizand "altfel" obiectul consensului. Daca sunt impotriva lui, atunci sunt fericiti sa se "exprime" cu adevarat: lux de amanunte, revolta, de foarte multe ori violenta, injurii etc. Un comentariu contra atrage dupa sine mai multe comentarii pro sau altele pro cel contra si daca blogul e traficat se creeaza o babilonie de nedescris. Proprietarul blogului isi freaca palmele si rade in barba, dupa care mai presara si el un comentariu care sa atate spiritele si mai tare.

Dilema proprietarului in acest moment este urmatoarea: sa fie consecvent cu propria parere sau sa o dea naibii luand o pozitie diferita, dar care va genera trafic? Cu alte cuvinte, glorie sau morala? Greu de decis.

Cred ca am picat si eu de cateva ori in capacana "predicatorului", a celui care tine mortis sa-si impuna viziunea. Imi dau seama acum ca a fost o greseala. Nu vreau sa mai incerc sa conving pe nimeni de nimic. Viziunea mea asupra temelor sau problemelor lumii noastre se regaseste in muzica mea, in rolurile pe care aleg sa le fac in teatru, in actiunile mele. Blogul trebuie sa ramana un spatiu care sa ma ajute sa scriu mai bine. Un loc mai frumos in care sa fabric imagini. Prin cuvinte. Imagini si povesti.

Vorbeam cu un amic despre rolul internetului ca spatiu de defulare a frustrarilor acumulate in cotidian. Ce bine, spunea amicul meu, ca oamenii au un loc in care sa-si strige nedreptatea, sa-si urle mania, sa-si verse veninul, dispretul, invidia.
Poate ca e bine, i-am spus, dar in spatele anonimatului? In Hyde Park exista butoaie pe care te urci si poti sa sustii discursuri. Daca se aduna lumea e bine, daca nu, iarasi bine. Tu te-ai exprimat.
Doar ca acolo lumea te poate vedea, esti un chip, o figura, esti usor de combatut si poti combate la vedere. Esti obligat sa-ti asumi discursul.

In spatele anonimatului nu exista asumarea responsabilitatii vorbelor tale. Scuipi si pleci. Improsti si fugi. Si atunci se ridica urmatoarea intrebare: oare anonimatul nu creeaza dependenta si pofta de a defula? Oare pe internet se vindeca frustrarile odata deversate? Sau fac loc altora si mai mari? Se presupune ca, dupa ce au facut uz de internet pentru a se "curata", oamenii ar trebui sa fie mai buni. Traim intr-o lume mai buna? Sau traim intr-o lume in care oamenii se feresc sa-si asume responsabilitati?

Pe mine ma ingrijoreaza un singur fapt. Copiii nostri se vor naste intr-o lume in care adevarata lor personalitate nu va fi data de numele lor, ci de "nickname". Caci de-abia in spatele protectiei nickname-ului vor spune cu adevarat ce gandesc. Neasumat si iresponsabil.
Aleg sa nu comentez.