Avatar

Am vazut Avatar. Stiu ca parerile sunt impartite. Probabil ca mai ales intre taberele radicale ale cinefililor. Eu desprind insa cateva idei dincolo de o cronica de film caci, slava Domnului, nu sunt critic.

Basmul nu va muri niciodata. Forta epica a simplitatii basmului nu va putea fi anihilata vreodata. Facuta de cei de la Hollywood probabil ca povestea lui Harap Alb ar candida fara probleme la Oscar.

Noutatea lui Cameron insa, este atuul principal: OMUL a devenit EXTRATERESTRU. E prima superproductie care propune asa ceva. Si cred ca domnul Spielberg e usor invidios. In toate productiile de pana acum, mai mult sau mai putin, oamenii luptau contra unei forme extraterestre. Mesajul lui Cameron vizeaza o atitudine pe care de multe ori tindem s-o ignoram. Noi suntem atacatorii si suntem gata sa cucerim si sa consumam. Am inceput cu propriile resurse, am atacat cu succes, din pacate, natura.

A doua idee, ca o consecinta a celei de mai sus, e aceasta comuniune cu natura. Ideea unei legaturi care te conecteaza la suflul primordial mi se pare foarte frumoasa.

De aici incolo filmul e comentabil, in varii directii, dar eu aleg sa raman la ce a miscat in mine. Si este important ca m-a facut sa reflectez la conditia mintii si trupului meu intr-o lume din ce in ce mai tehnologizata. Se ridica intrebarea: stim cu adevarat sa ne conducem propriile Avataruri? Va rog mult, nu-mi raspundeti ca filmul s-a folosit de tehnologie ca sa comunice acest mesaj al izvoarelor. Nu e relevant pentru un adevar mai profund.