Sinucigasul.Moartea dupa plutire(6)

Jumatate din tenisii lui erau in aer.Calcaiele erau singura legatura cu un prezent incert apasand betonul terasei.Corpul ii era putin aplecat pe spate ca sa compenseze dezechilibrul astfel incat fara voie privea spre cer.Norii alergau nepasatori la drama de pe bloc.Si-ar fi dorit o discutie cu norii. Se gandea ca norii ar putea vorbi inainte sa se transforme in ploaie..."ce poezie ranceda ma cuprinde acum"...nu stia de ce ii venea sa urle...dar urletul ar fi grabit zborul pe Pamant...

Ii placea senzatia asta de echilibru precar..."As putea sa las vantul sa ma omoare"..."daca vantul ar sufla mai tare acum ar putea decide in favoarea mortii mele".Vantul insa nu sufla si nu prelua responsabilitatea sinucigasului...vantul preda lectia moralitatii, isi spunea zambind...va trebui sa sar din proprie initiativa...asuma-ti, ii soptea curgerea norilor...oare cate sinucideri privesc norii acum? cati oameni pe cate blocuri, schele sau poduri asteapta sa sara si privesc cerul? cati oamenii pe pamant fac acelesi lucruri deodata? ideeea simultaneitatii il facea sa se simta mai putin singur.. oare jumatea mea, femeia pe care nu am cunoscut-o niciodata se pregateste sa sara odata cu mine? ne vom regreta unul pe altul in cadere?

Ochii incepura sa i se umezeasca si povestea iubirii pierdute, cea la care jinduiesc toti oamenii rasfoind reviste stralucitoare fabricate de artisti neadaptati se derula inlocuindu-i gandurile..era convins acum in timp ce lacrimile ii gadilau obrajii facandu-l sa zambeasca nevoit ca jumatatea lui va sari odata cu el...ii vedea blugii rupti, tenisii albastrii cu imprimeuri de trifoi, tricoul negru cu inscriptia 'Love is in the air' si parul roscat precum rasaritul soarelui in Atlantic..cicatricea lunguiata de pe obrazul drept , o crapatura alba pe fata ei mereu bronzata si nasucul perfect desenat parca de japonezii manga..>

plangea la gandul ca n-o s-o vada niciodata ca n-o sa-i imbratiseze sanii si n-o s-o poata privi in ochii verzi care i-ar fi mangaiat pielea cu lumina lor nefireasca...lumina aceea alba care strapunge aerul inainte ca furtuna de vara sa intunece totul...plangea pentru tot ce ar fi putut avea impreuna cu fata visurilor lui si-si vindea siesi iluzia fericirii..in singuratatea teribila dinaintea saltului gasise solutia dedublarii ca forma de lupta...

Se impartise adhoc in doi indivizi, unul constient si pragmatic care se pregatea sa sara cu un zambet inghetat pe buze si stia ca trebuie sa mai ia cu el un idiot indragostit de viata in ultimul moment...primul ii vindea celui de-al doilea iluzia implinirii in ultimul zbor alaturi de o EA fabricata in ultimul moment...celalalt nu voia inca sa abandoneze imaginea femeii care l-ar fi putut salva desi stia ca ea era in aceeasi situatie pe un bloc din Paris...norii isi incetinisera mersul interesati parca de povestea simultana a doi oameni care vor zbura in moarte tinandu-se de mainile care nu se vor fi atins niciodata...