Sinucigasul. Moartea dupa plutire(7)

Sa fie oare posibil ca undeva in lumea asta cineva sa tanjeasca dupa mine? Cineva sa fie potrivit pe masura tenebrelor si frustrarilor mele? Sa fie oare cineva destinat mie si numai mie? Cati dintre noi nu ne intalnim niciodata? Toate intrebarile astea il tintuiau inca pe marginea blocului. Intrebarile si imaginea Ei din ce in ce mai vie, din ce in ce mai puternica.

Gandul ca o Ea in tenisi si tricou, avea nevoie de el gandul ca oamenii sunt facuti unii pentru altii si o forta necunoscuta le rataceste drumurile si ii amesteca gresit ca intr-un puzzle distrus de un copil rau, ei bine gandul asta il facea sa se sufoce de nedreptate.
Nu se gandea nici o clipa ca fata din mintea lui e rodul imaginatiei in plina criza, nu se gandea ca adrenalina ultimelor momente ii scurtcircuitase benefic creierul care fabrica povesti din dragoste de viata, nu se gandea la nimic din ceea ce ar fi putut-o face pe Ea ireala.

Traia o revelatie incredibila, aceea ca fiecare om de pe pamint are pregatita o jumatate pe care insa cei mai multi nu o intalnesc niciodata.Nu era ceva nou sub soare, stia bine asta dar vedea fizic si dureros mii de oameni care mergeau pe strazi sau intrau in gurile de metrou, trecand unii pe langa altii fara sa stie ca de fapt isi apartin si ca se indreapta spre case in care sunt asteptati de alte jumatati nepotrivite cu ganduri destinate altor jumatati si tot asa intr-un cerc care nu se inchide niciodata.

Vedea o fata eleganta cu aerul italiei anilor cincizeci care iesea plangand dintr-o cafenea
si arunca un buchet de flori si in acelasi timp privea o cladire imensa de birouri in care un avocat ambitios specializat in drept comercial impacheta cadouri de Craciun pentru mama si sora lui.
Stia ca cei doi sunt facuti unul pentru altul dar ziua in care ar fi trebuit sa se intalneasca ceva se intamplase si ea nimerise in bratele unui fotograf frustrat de arta neimpartasita iar el se casatorise cu o fata dintr-o clinica aflata doua etaje mai jos.

Mii de asemenea povesti incepura sa i se deruleze prin fata ochilor incurajate de claxoanele care se inmulteau nefiresc cateva zeci de metri mai jos. Ai fi zi ca gandurile si proiectiile ii erau conduse de traficul infernal, ca si cum cineva l-ar fi conectat brutal la toate masinile cu destinele aferente. Gandul ca orasul de sub el musteste de povesti gresite, ideea ca sute si mii de oameni in masinile lor sufera inconstienti, abrutizati, resemnati cu necunoscutul starni in el un sentiment absolut nou de ceva amestecat cu mila.Traia ce nu mai traise vreodata.