Sinuigasul.Moartea dupa plutire (9)

Pe masura ce striga forta crestea in el mai puternica tot mai puternica dar nu era de ajuns.Sunetele erau prea slabe pentru a traversa intreaga distanta pana in strada. Ii lua mult timp pana cand realiza printre lacrimi ca nimeni nu il aude acolo jos.Ca impins de un arc se intoarse si sari inapoi pe bitumul terasei apoi o lua la fuga spre usita care dadea in camera liftuluisi de acolo in casa sarii. Gonea sarind cate doua trei trepte si in mai putin de un minut ajunse in strada.

Se repezi ca scos din minti in mijlocul traficului.Masinile stationau si se puneau in miscare la rastimpuri rare in perfecta contradictie cu agitatia de care era cuprins sinucigasul. Ca si cum ar fi descoperit ceva epocal fara de care umanitatea nu si-ar mai fi putut continua existenta se invartea ca un titirez printre masini incercand cu disperare sa capteze atentia intregului trafic o data.

Din masinile lor cu radiourile date la maxim pe diverse frecvente oamenii priveau degajati, nepasatori, scarbiti sau curiosi agitatia muta a unui baiat cu alura de ratat si ochi de nebun. Fiecare incerca sa-i evite privirea ca si cum contactul vizual direct i-ar fi conectat la o grozavie de care vietile lor nu aveau nevoie. Asa ca oamenii se fereau de privirea nebunului.Dar el nu se lasa. Alerga haotic printe masini strigand din ce in ce mai vlaguit, cu corzile obosite fara sa se mai poata uni in a forma un sunet care sa se transforme in cuvinte. Gatul lui emitea din ce in ce mai slab asemenea unei lanterne care isi pierde bateria. Dum...zeu e bi ii ee ngetei..maa tt oul eedpre iu iiree..lacrimi de neputinta tisneau din ochii obositi dar nu vroia sa abandoneze ideea de a convinge lumea ceea ce transforma totul intr-un spectacol grotesc...