Leul in iarna (1)

Inchise usa, se lipi cu spatele de ea si se prelinse usor pe gresie.Respira usurat si indurerat.
Simtea ca se sufoca.Muscasera din el toata ziua. Bufnita ii spusese ca asa o sa fie. “ E sacrificiul pe care trebuie sa-l faci pentru ca ai incercat sa te desprinzi. Pentru tine apusul soarelui n-o sa fie niciodata linistit. Pentru ca vei fi mereu cu gandul in zori. Sa nu dormi niciodata pe partea stanga ii mai spuse bufnita rotindu-si capul in jurul gatului. Iti apesi inima cu propria greutate".

Ii curgea inca sange din rana pe care o avea pe bratul drept. Se sfarsise o zi grea. Mult prea multe hiene si numai spatii libere. Fusese obligat sa alerge.Aveau grija sa-l tina departe de orice zid care ar fi putut sa-i protejeze spatele. Totusi de cateva ori luase avans mult in fata lor. Asta l-a facut sa se poata intoarce si sa intre in ei. Atunci s-au speriat. A sfartecat o hiena cu o precizie demna de stramosi. Elegant si rapid, mult prea rapid. N-a fost destul pentru a-i descumpani.

Raspandisera in oras zvonul slabiciunii lui si incepusera sa-l vaneze. Lumina lunii mangaia un samovar de argint ramas de la bunici. Era asezat pe o masa rotunda de lemn cu trei picioare. Nu se putea ridica de pe jos. Era bine acum. Era liniste. Cand era mic iubea sa-si priveasca fata deformata in samovar. Taica-sau nu apucase sa-l invete sa muste. Murise fara sa deranjeze pe nimeni intr-o seara de primavara anemica. Nu fusese un vanator destoinic. Era renumit insa pentru eschive si felul inteligent in care-si obosea adversarii. Aproape ca nu mai era nevoie de lovitura finala. Toti spuneau ca taica-sau trecuse prin viata dansand nu muscand. Vanatoarea era pentru el o datorie nu o pasiune. Si leoaicele il iubeau. Nu observa ecranul telefonului, clipind.

Nu erau atat de multe hiene pe vremea tatei, isi spuse. Oare cand s-au inmultit asa? Si cu ce se hranesc? Luna se muta de pe samovar si aluneca usor pe masa apoi pe parchetul alb. Se ridica greu cu un oftat prelung. Inca ii curgea sange. Sufletul mai ramase putin acolo jos. Se indrepta spre frigiderul din bucatarie. Mai avea un rest de vin de la un ospat cu o leoaica tanara. Isi turna un pahar. Apoi puse muzica. Avea un living simplu. Parchet alb. Pereti de un gri deschis. Geamuri mari ca niste vitrine. Obloane grej. O masa lunga din aluminiu si sticla mata undeva in dreapta. In fata ei o canapea gri inchis pe care se intinse cat era de lung. Rafturi rosii si albe ieseau din peretele care desemna fundul incaperii. Carti dv-uri cd-uri pliante, in deordine. Pe acelasi perete se afla televizorul si sculele de muzica. Inchise ochii.

De afara razbateau urletele petrecaretilor. Era vineri. Lumea iesea. El nu vroia sa iasa. Nu avea cu cine. Nu se apropiau de el. Intr-o vreme lupii din vest ii tinusera tovarasie. Dar proiectul acela se terminase. Ar fi vrut sa paraseasa orasul. “ N-o sa poti sa pleci pana cand nu vei termina piramida ii spusese bufnita.Apoi cand soarele se va rasfrange asupra ei orasul va afla adevaruri pe care nici macar
algoritmul tau nu le banuieste. De-abia apoi vor darama piramida. Prea multa lumina” si bufnita isi lua zborul falfaind in noapte.

va urma