[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

joi, 3 aprilie 2008

Pozele pe care nu le-am facut

O strada tacuta in noapte. Singura marturie a zgomotuluide peste zi suntcafenelele delicate aliniate pe ambele parti si intrerupte de boutique-uri care reflecta speranta unei afceri prospere candva. Botutique-urile cu de toate, personalizand nevoile locuitorilor din orasele mici de provincie. Strada tace. Tacem si noi si ne indreptam spre centrul oraselului cu boutique-uri si cafenele. Predomina lemnul masiv in constructii.

Case cu doua caturi, caramida sau tencuieli consistente in culori pastelate. Traversam un pod arcuit pseste un rau devenit parau. In partea dreapta, la distanta printre alte blocuri si case intuim strada principala si Dunarea. E un amsestec de Sighisoara si Galati in aceste imprejurimi. Nimerim intr-o piateta mica.Pavelele ne trimit inapoi un secol. In mijlocul pietii o cruce care se desprinde dintr-un monument romano-catolic se prefigureaza pe cerul instelat. Casele inconjoara piateta ca intr-o rugaciune muta. Printre ele, culoare misterioase de latimea a doi oameni se pierd in intuneric sicurti interioare.

Sunt patru directii de urmat din piateta cu aer de loc pentru rafuielile familiilor bogate. Apucam pe una din stradute. In dreapta se deschid scari abrupte, napadite pe alocuri de muschi.Se prefigureaza o biserica. Scarile ne conduc catre ea. Lasam in urma case si acoperisuri. Ajungem sus. Este ireal. E ca un decor dintr-o piesa de Strehler. Curtea bisericii e strajuita de copaci batrani care n-au inflorit inca. Crengile lor contorsionate de vreme ma trimit cu gandul la Poarta Infernului lui Rodin. Ciudata asociatie in curtea bisericii . Constructia e simpla si are ceva din rigiditatea bonelor unguroaice trecute de a doua tinerete. Tot spatiul este strajuit de un gard de
piatra martor la atata dragoste si suferinta. Ne intoarcem. Orasul asta mic este parca din turta dulce alcatuit. Asa credca arata uitarea. Acea uitare de sine pe care oamenii incearca s-o gaseasca prin capete de lume fugind de sinele lor. Uitare insa nu exista. Exista doar anestezie...si straturi de viata asezate unele peste altele...

8 comentarii:

  1. descrii frumos dar de ce nu ai facut poze?
    tztzt

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos. Parca sunt secvente de film :)

    RăspundețiȘtergere
  3. marturisesc k mie imi place mai ult genu asta de "poze"...pot sa imi imaginez eu mai mult...

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi pare rau ca trebuie sa te contrazic,dragul meu,dar exista uitare.Uitam de noi din dorinta de a multumi o mama,o bunica,iubitul,din frica de a nu fi parasiti,uitam sa fim oameni cu ceilalti de langa noi pentru ca traim intr-o jungla in care numai ei puternici supravietuiesc,uitam chiar si sa luptam pentru viata si atunci ne abandonam uitarii in asteptarea sfasitului.

    RăspundețiȘtergere
  6. si locurile in care nu am ajuns, ma vor striga oriunde voi fi.

    RăspundețiȘtergere