Popor de tristi

Triste nu sunt traficul, hotia, rautatea si smecheria romanilor. Tristetea vine din inapetenta pentru altruism si dedicare. Refuzul de a trai si pentru cei din jurul tau este cheia existentei noastre. Fundamentarea individului primitiv, incapabil de a se ridica deasupra propriilor nevoi este modelul cetateanului roman. De aici, din neputinta de a trai pentru altcineva decat cu noi si cei foarte apropiati, de aici ni se trag toate.
Cultul vietii ca o jungla in care trebuie sa taiem lianele societatii fara sa ne uitam in dreapta sau in stanga. Solidaritate? Spirit de echipa? Intr-ajutorare? Viitorul ca loc comun? Nu, doamnelor si domnilor, astea sunt valori care l-ar putea face pe individ sa renunte la drumul simplu si drept al egoismului. Cand am ajuns in asemenea hal? Preocupati de un sine hranit exclusiv cu deseurile culturilor de consum de care occidentul nu stie cum sa se mai dezbare?

Raspunsul e simplu, in comunism. Desi comunismul are ca doctrina fundamentala anularea individului ca forma de exprimare si abonarea lui la gandirea colectiva, de turma, paradoxul consta tocmai in faptul ca latent, a reusit sa potenteze acele porniri individuale care interzise ani de-a randul au izbucnit extrem odata cu prabusirea sistemului: setea de proprietate, libertatea iresponsabila, exprimarea necenzurata dar si necontrolata, vanatoarea de castig in afara oricaror precepte morale, conurenta neloiala, furtul din bunurile comunitatii.

Cincizeci de ani am fost obligati sa invatam sa pacalim un sistem in care nu puteam sa ne manifestam ca indivizi. In care personalitatea accentuata, virfurile din orice domeniu erau drastic reduse la tacerea turmei.Convenabil pentru capuse. Cincizeci de ani am pacalit comunismul pe la colturi, soptind si susotind, deturnand in cantitati microscopice bucati din "averea patriei".

Ne-am adaptat si ne-am specializat in smecherii si solutii care mai de care mai ingenioase. Am invatat sa traim o viata paralela cu sistemul care ne voia "solidari" in construirea "societetii multilateral dezvoltate" si a "omului de tip nou". Dezradacinati de pe ogoarele lor taranii erau adusi in blocuri si trebuiau sa se obisnuiasca cu ideea ca nu vor mai privi niciodata linia orizontului in miros de fum si balega de cal.Ei sunt mutantii. De doua ori mai periculosi decat noi ceilalti nascuti la oras.

Ei s-au invatat sa pacaleasca sistemul fara sa respecte orasul. Pentru ca structural, casa lor ramanea ogorul si orasul doar o fortareata impersonala unde ei va fi trebuit sa-si traiasca tot restul zilelor. Asa ne-au pus impreuna, tarani, muncitori si oraseni stratificati pe viata pentru constructia comunismului.Eram un popor ingretosat de atata solidaritate falsa intre clasele sociale obligate sa ridice monstruozitatea. Ne uneau doar umilinta, frica deznadejdea si ura impotriva unui singur om.

Apoi intr-o zi toate astea s-au terminat.Ne-am trezit goi, in fata democratiei. Aveam toate optiunile in fata noastra. Si cum era de asteptat, primul lucru la care am renuntat a fost solidaritatea. Am aruncat-o cat colo si ne-am spus: e timpul sa traim pentru noi insine ca destul am trait la comun. Si atunci a inceput vijelia.

Cei mai abili si mai iuti s-au infruptat din avutia comuna lasata de izbeliste de comunisiti. Multi,idealisti, au ramas intr-o expectativa plina de idealuri si sperante. Cei mai multi, descumpaniti si dezorientati au asteptat un lider. Iar liderii nu au intarziat sa apara speculand nehotarirea.

Nimeni nu se mai gandea la nimeni. Brusc toate directiile aveau drumuri deschise. Si oamenii impinsi de vantul libertatii au inceput sa goneasca manati de ideea izbavirii prin agonisire. Nimeni nu a mai trait pentru nimeni iar liderii nu conduceau pe nimeni decat propriile destine. Rezultatele nu au intarziat sa apara. Ele sunt Romania de azi.