EROARE MEDICALĂ SAU NEPĂSARE?
Simt nevoia să avertizez lumea, mai ales dacă cumva trebuie să ajungă pe la medici in Oradea.
…mulţumită renumitului, “minunatului” ortoped Matiuţă Ioan din Oradea, am avut parte la un moment dat de 12 luni din care nu am putut umbla 3 luni. Motivul? Tratament si diagnostic greşit. De la diagnosticul de tendinită achiliană (diagnosticul greşit) s-a ajuns la boala Haglund (diagnosticul corect), dar doar dupa luni intregi in care am umblat de la un ortoped la altul, după zeci de milioane aruncate pe geam pentru tratamente si diagnostice greşite, doar dupa ce mi s-a administrat un Diprophos in călcâi (ca apoi să fiu avertizată că dacă mi se va mai face vreodată această injecţie există riscul de a paraliza pentru că mi-a fost administrată la vârsta de 16 ani).
În momentul în care am ajuns să nu mai pot călca deloc pe piciorul cu pricina m-am hotărât să merg la Cluj la ortoped. În final a trebuit să mă operez pentru că mi se rosese osul călcâielui. După ce in Oradea mi se spusese să fiu foarte atentă cum umblu pentru că tendonul meu e foarte slăbit si se poate rupe in orice clipă...să aflu în final că defapt am o boală de oase...e o diferenţă.
Această experienţă mi-a lasat un gust mult prea amar in gură ca să mai am incredere in vre-un cadru medical din municipiul unde m-am născut.
...si totusi ii mulţumesc doctorului Rogojan Radu din Cluj-Napoca pentru că m-a pus pe picioare.
vineri, 28 noiembrie 2008
Diagnostic gresit, responsabilitate zero
Acesta este un mail trist pe care l-am primit de la Alexandra din Oradea. Este de admirat curajul ei de a povesti ce i s-a intamplat si totodata de a da nume. Pentru ca despre asemenea doctori trebuie stiut ca sa ne ferim. Mi se pare revoltator.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
si mie mi-au furat 8 ani din viata. cei mai frumosi ani...
RăspundețiȘtergereo doamnee, cate nume as putea sa dau acum...numele celor care mi-au furat atatia ani din viata, dar nu, am sa dau un singur nume: doctorul ciucurel aurel din timisoara.
au trecut 3 ani de cand am intrat in cabinetul lui, si fara sa spun nimic, am izbucnit in plans...atunci am plans pentru ultima oara :)
e o ironie cum doar privind moartea pretuiesti viata - nu e compunere, e fragment din viata mea...
RăspundețiȘtergeredin nefericire sunt multe cazuri de medici care pateaza juramantul lui Hipocrate. ce e trist e ca la momentul actual se intra la medicina mai mult decat usor, faci o carte de teste si intri fara probleme. nu zic ca nu sunt si oameni care sa merite sa fie la UMF, dar zic ca mai bine din jumate de ei sunt acolo ca li se pare "cool".
RăspundețiȘtergeream auzit ieri la televizor ca o fata de liceu care face filme pt adulti momentan vrea ca dupa liceu sa dea la medicina...deci pot zice cu mana pe inima ca ma bucur ca sunt studenta la UMF si voi putea sa imi pun si singura un diagnostic si sa nu apelez pt orice la altii
aiurea :)
RăspundețiȘtergereImi pare rau ca nu pot fi de acord intrutotul cu titlul postarii si nici cu textul in integralitate. Cu scuzele de rigoare, e si mult folclor in acest text(si imi permit s-o spun pentru ca sunt medic).
RăspundețiȘtergereBoala Haglund, intr-un stadiu avansat, poate beneficia si de cura chirurgicala(deci nu e vina medicului ca s-a ajuns aici;unele forme-mai ales cele la care deformitatea calcaneana este congenitala sau, mai rau, apare dupa purtarea unor pantofi stramti, cu toc prea mare, incorect alesi-, nu se pot trata decat asa!). Iar in stadiile premergatoare/incipiente ale bolii, aceasta se asociaza cu tendinita achiliana sau bursita calcaneana(care beneficiaza de diagnostic ecografic iar cand acesta nu e disponibil, e suficient si diagnosticul clinic!).
Nu contest suferinta, plimbatul prin spitale, nevoia de second opinion(uneori third, forth...etc) dar din asta nu reiese ca dg. primului medical ar fi fost gresit!
Nu e solidaritate de breasla, e pur si simplu o privire obiectiva asupra cazului.Cat despre tratamentul cu Diprophos, se practica in bursitele retrocalcaneene recalcitrante(evident, sub ghidaj ecografic pentru a nu introduce substanta in tendon ci in bursa!).
Ma rog, ar mai fi multe de spus pe aceasta tema dar mesajul important ar fi ca in medicina nu e ca in matematica(pozitiv, negativ sau zero!) iar o informare de pe net iti aduce informatii strict legate de suferinta in cauza dar nu te poate face sa privesti lucrurile in contextul medical general.
Pentru asta este nevoie de sase ani de facultate, vreo cinci de rezidentiat si vreo trei(cel putin/minim) de practica...
Va las pe voi sa judecati singuri, acum.
măi ce repede ne grăbim să punem diagnosticul. şi cât de uşor ne vine să condamnăm pe cineva având un minimum de date... chiar nu vede nimeni că într-o lume suferind de superficialitate şi alergând cu limba scoasă după rezultate imediate, lucrurile nici nu pot sta altfel?
RăspundețiȘtergeremedicina de azi nu mai e medicină ci orice altceva - comerţ, contabilitate, statistică, tehnologie pură, etc -, aşa că e logic că nici medicii nu mai pot fi medici aşa cum erau odată. principala grijă a medicului în ziua de azi nu mai e aceea de a nu face greşeli (acel "primum non nocere"), ci de a fi eficient şi de a se apăra în faţa celor care l-ar putea acuza. medicii de azi sunt nişte timoraţi acoperiţi doar de emfaza cu care-şi etalează cunoştinţele pentru a impresiona bolnavul. realmente pacientul devine mai puţin important decât propria piele. relaţia medic-pacient nu mai există de multă vreme, medicul ajungând să-şi dorească mai mult ca orice să-şi vadă pacientul ieşind din cabinet. mulţumit, desigur, dar plecat.
pentru că pacienţii de azi sunt nişte crocodili nesătui - pe de o parte te împing la lucruri nesăbuite, vrând să-i faci bine cât mai repede şi cu cât mai puţin efort (din partea lor), iar pe de alta vin apoi să te acuze de incompetenţă şi superficialitate. ei vor medicamente care să-i facă bine rapid, instantaneu dacă se poate, şi care să le permită să facă în continuare tot ce nu le-a făcut bine. iar dacă te ţii tare pe poziţie şi nu le faci voia, găsesc repede un alt medic, mai fraier, care cedează şantajului lor pentru a câştiga mai repede un ban.
doctorii nu sunt nici dumnezei şi nici maşini, deşi azi sunt din ce în ce mai mult obligaţi să fie. obligaţi de pacienţi, dar şi de autorităţi, ambele categorii având nevoie nu de medici-oameni ci de medici-automate. desigur, toţi visează la medicul-om al unor timpuri revolute, dar în fapt medicilor nu li se cere altceva decât să fie nişte roboţi perfecţi. aşa că degeaba ne lamentăm.
trist dar adevarat...am avut un coleg care avea probleme medicale totusi a fost externat dupa 5 zile a murit abia apoi sa aflat k avuse hepatita b de care nu stiia nimeni pe fisele d la spital figura cu alta boala...deja am ajuns sa ne fie rusine k suntem romani...pacat k nu putem sa facem nimic sa schimbam ceva...:(
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergerepacienţii de azi sunt nişte crocodili nesătui? :)
RăspundețiȘtergerenarkos...
aveam 15 ani cand am intrat in coma 3 zile la reanimare. in urma cu 6 luni ma intorceam de la mare. nu ma simteam bine. am mers la spital, m-au trimis acasa cu simpla raceala. am mers la ecograf m-au trimis acasa. dupa 6 luni am intrat in coma la reanimare, cu dubla pneumonie
aveam 16 ani cand plangeam spasmic in bratele mamei mele pentru ca doctorita Crenguta din Tg. Jiu imi spunea cuvinte grele, jignitoare, pentru ca o intrebasem daca ma pot vindeca...imi spunea sa fac bine sa ma obisnuiesc cu ideea ca o sa am astm bronsic cronic toata viata
aveam 18 ani cand eram atat de drogata de la medicamentele si sprayurile prescrise in nestiinta de diversi doctori incat viata devenise o povara
aveam 20 de ani cand eram atat de dependenta de ventolin, miofilin si ketotifen incat aveam din ce in ce mai des halucinatii
aveam 23 de ani cand am intrat in cabinetul unui medic de familie din timisoara: ciucurel aurel. aveam 41 de kg la 1,70 m. cu o zi inainte imi cumparasem lame. mi-a dat un tratament cu seretide si singulair
aveam 23 de ani cand obosit si neputincios in fata bolii mele tatal meu a murit. a murit el ca sa-mi dea mie viata. pentru a doua oara
am 26 de ani si sunt aproape 3 ani de cand nu am mai luat nici un medicament. 3 ani de cand nu am mai avut nici o criza de astm. 3 ani de cand incerc sa uit cosmarul prin care am trecut
spune-mi narkos...ti se pare ca as fi fost eu un crocodil nesatul? :)
Trist, chair foarte trist. Cunosc prea bine fenomenul "mal praxis". "Datorita" unui minunat doctor pediatru, am ajuns sa simt ca acest corp in care sunt ferecata, nu este al meu. Si simt asta de mai bine de 16 ani. Nu a putut omul sa faca diferenta dintre Giardia (cum spunea doctorul) si Apendicita. Din apendicita am dat-o in peritonita, am intrat in starea de semi-coma, mi s-au dereglat toate gladele din corp si acum... acum simt ca acest corp in care traiesc, nu e al meu. Ma intreb: "De ce doctorii nu iau in calcul TOATE posibilitatile? De ce elimina unele diagnostice doar pt fatul ca 'e prea tanara pentru o astfel de boala'? DE CE?"
RăspundețiȘtergereSatya~
RăspundețiȘtergerenu ştiu - spune-mi tu. nu cred că ar trebui să te supere metafora mea. eu nu am spus că pacienţii sunt crocodili, ci că aşa apar ei în ochii medicilor, care au ajuns să nu-şi mai dorească să stea pe lângă bolnavi. asta nu e numai din vina pacienţilor, ci a unui întreg sistem. în ultimii ani, mijloacele media oferă pacienţlor o informare pe cât de exhaustivă, pe atât de superficială asupra bolilor de care suferă, iar medicii pur şi simplu nu mai reuşesc să mulţumească pacientul supra-informat. medicii din ziua de azi ştiu, instinctiv, că pacientul se poate transforma foarte uşor din bolnav în judecător al actului medical. bolnavul vine la doctor în principal pentru a-i "pasa" acestuia responsabilitatea asupra bolii de care suferă.
astmul bronşic e o boală destul de simplu de diagnosticat, şi mă gândesc că dacă mai mulţi medici au spus că ai avut-o, atunci sigur aşa a fost. pe de altă parte, astmul e legat de anumite condiţii de viaţă şi de o reactivitate particulară individuală la factorii de mediu. o dată dispăruţi aceşti factori (frig, umezeală, alergeni - praf, fum, puf, acarieni, substanţe chimice, medicamente, etc) există şanse bune de vindecare, sau cel puţin de a nu se mai manifesta boala, cu toate că reactivitatea particulară a acelui organism rămâne.
medicina nu poate fi învăţată din cărţi. informaţia din cărţile medicale vine doar să sistematizeze şi să structureze o întreagă panoplie de date fizice, senzoriale şi chiar emoţionale pe care medicul le culege stând aproape de bolnav. însă când ştie că bolnavul se poate transforma oricând în inchizitor, medicul preferă fie să consulte din uşă, fie să simuleze o consultaţie cât mai aprofundată, refuzând a mai lega relaţia directă, nemediată, medic-pacient, care e singura ce are virtuţi terapeutice. preferă să dea cât mai repede bolnavul pe mâna medicamentelor sau a aparatelor.
pentru că nu medicul vindecă bolnavul - nu a făcut-o de altfel niciodată - ci bolnavul se vindecă, ajutat fiind de medic. însă azi pacientul nu mai vine la medic ca la un prieten, căutând ajutor, ci vine ca la un funcţionar al statului pe care-l suspectează tot timpul că ar putea să-i ia pielea. mai ales dacă nu se simte bine imediat, şi cu atât mai mult cu cât medicul nu-i oferă ceea ce pacientul se aşteaptă să-i ofere, bazat pe ce a auzit sau pe ceea ce crede el că i-ar face bine. încrederea în medici tinde spre zero, şi asta pentru că pacienţii au căpătat o încredere mult mai mare în ei înşişi în virtutea informaţiilor pe care le deţin, dar care nu-i ajută. atunci ei vin la medic numai cu scopul de a-i scăpa de boală, or medicul nu face asta - nu are cum s-o facă. e o aşteptare nerealistă. medicul te ajută atâta vreme cât chiar crezi că te poate ajuta. altfel, el nu e decât un idol la care vii să te închini ştiind prea bine că ţi-ai lăsat credinţa (şi încrederea) acasă.
nu vreau ssă spun că medicii ar trebui să se împretenească cu pacienţii. o relaţie prea apropiată e întotdeauna riscantă atunci când e vorba de o poziţie de autoritate de orice fel. e vorba, dimpotrivă, de a păstra o distanţă şi de a accepta - din încredere nemărginită în cel la care te duci - să devii un simplu obiect al interesului său. sau chiar un cobai, pentru că dacă ai într-adevăr încredere, atunci nici chiar asta nu te deranjează.
hai să ne supărăm şi pe dumnezeu că nu ne vindecă, sau chiar că ne îmbolnăveşte. hai să dăm de pământ cu oricine nu ne face să ne simţim bine, chiar atunci când ne învaţă cum să fim bine.
Narkos:
RăspundețiȘtergereCe spui tu e filosofie si atat. Incompetenta unor cadre medicale nu are nimic de-a face cu relatia pacient-medic.Adica cum?!! Daca acea persoana are sanse de vindecare si tu, ca medic, ii spui sa se obisnuiasca cu ideea ca nu exista nicio cale de vindecare. Ce fel de medic mai esti????? E absurd... Iar un medic bun poate vindeca pacientul, cu un diagnostic corect si un tratament adecvat. Am intalnit prea multe cazuri de medici incompetenti, iresponsabili, care asteapta plocoane ca sa te trateze, si nici macar atunci cand le dai nu o fac bine. Retorica ta despre credinta, despre "a te simti bine", despre "datul de pamant" e o aberatie. Tu chiar ai impresia, ca daca ajung la doctor, am pretentia sa mi-l fac prieten??? Sau ca asta ar fi incercat sa spuna Satya?
Exista insa si oameni care si-au asumat in mod responsabil meseria de doctor. Ferice de ei si de pacientii care ajung la ei.
Mai citeste o data si limiteaza-te la opinii pertinente.
experienta mea in domeniul medical nu este asa de intunecata, probabil datorita optimismului meu. aveam 15 ani, dupa 8 ani de balet de performanta medicii hematologi mi-au spus ca trebuie sa intreup cel putin 2 ani, iar apoi trebuie sa vedem daca voi mai putea continua (o anemie hemolitica ereditara negasita in 8 ani de analize si ulterior un icter hemolitic); am avut forta de a spune renunt, lasand in urma visul vietii mele-acela de a fi balerina; totusi, tot ceea ce am realizat pana astazi am facut datorita ambitiei si fortei de a nu renunta si sunt mandra si fericita ca s-a intamplat atunci si nu mai tarziu
RăspundețiȘtergereBecca~
RăspundețiȘtergeretu chiar vrei să-mi demonstrezi că am dreptate...
spui "filosofie si atat" de parcă filozofia n-ar avea nimic de-a face cu realitatea. adevărul nu e însă o prăjitură sefvită pe tavă.
fără îndoială că incompetenţa există, însă ea e doar un subprodus al lucrurilor de care vorbeam eu şi pe care mă îndoiesc că le-ai înţeles. crocodil mic ce eşti! incompetenţa şi iresponsabilitatea sunt, de multe ori, de foarte multe ori, doar proiecţii ale pacientului nemulţumit, neglijat, nesatisfăcut de o anume prestaţie medicală. nu pacientul este cel chemat să proclame incompetenţa medicului său, şi totuşi o face. dacă nu-i merge bine, e numai şi numai vina medicului. dar asta riscă să devină o discuţie fără sfârşit. când eşti aşa pornit pe tagma medicală că începi să te plângi pe unde apuci, raţiunea nu mai ajută la nimic. ai dreptate, nu de raţiune şi nu de filozofie e nevoie. dar curând sper să apară medici de poşetă, ceva gen gadget mic, electronic şi roz, care să suplinească nevoia oamenilor de a fi băgaţi în seamă atunci când un doctor incompetent şi rău nu le bagă în seamă suferinţa.
şi încă ceva. întotdeauna mă revoltă genul de afirmaţii "nu sunt toţi aşa". nu generalizăm, dar generalizăm. cred că nici unui aşa zis "medic bun" nu i-ar surâde ideea de a trata un pacient nemulţumit de prestaţia unui alt confrate. dincolo de orice "invidia medicorum" există totuşi o solidaritate de breaslă care te învaţă că la un moment dat, oricât de bun ai fi, îţi va veni şi ţie rândul să nu împlineşti aşteptările mai ştiu eu cărui nemulţumit.
repet: depinde cu ce aşteptări vii la doctor. dacă vrei bulina minune, atunci nu la doctor trebuie să mergi, ci la vrăjitoare.
încearcă să nu te mai burzuluieşti la mine şi să vezi pertinenţa celor spuse de mine acolo unde nu o vezi. pentru că niciun om, oricât de deplasat ar fi, nu vorbeşte degeaba. există însă urechi care nu sunt dispuse să asculte, plictisite, agasate şi prea deştepte, care îşi proiectează frustrările asupra celor din jur, ca şi cum nu le-ar aparţine.
Iar eu citesc ca nu ai inteles nimic. :) Dincolo de explicatiile perimate, (vezi postarea ta de mai sus) incerc de data aceasta sa fiu scurta si concisa :):
RăspundețiȘtergere1. a-ti apara breasla e demn in masura in care se si justifica pledoariile tale, iar in cazurile mai sus prezentate - argumentele tale nu pot substitui lipsa de pregatire cat si calitatea morala de medic
2. acuzele, asa cum le spui tu, sunt marturii ale unor oameni care raman mutilati fizic, ani de zile de capacitatile "extrasenzoriale" ale unor doctori care nu stiu sa spuna "nu ma pot pronunta / cereti o alta parere"
3. termenul "asteptari" nu e sinonimul "competentei profesionale"
4. orgoliul profesional nu justifica erorile care mutileaza fizic si implicit psihic oameni
5. Cotcadacitul gainilor carate sub brat de catre oameni saraci, batranii care pleaca capul neputinciosi, sub povara plaselor de "protocol" aduse unui vecin doctor ... toate acestea si multe altele... nu fac altceva decat sa anuleze solidaritatea cu care aperi toti medicii.
Credibilitatea ta lasa mult de dorit in conditiile in care generalizezi si in mod gratuit si nejustificat ataci marturiile unor victime ale incapacitatii profesionale ale UNOR doctori.
Premisele tale sunt eronate. Exista unii... printre care si tu... Daca as generaliza, m-as adresa tie ca fiind singurul meu punct de reper din lumea medicala. Si care ar lasa de dorit... numai dupa cum gandesti.
m-au trecut fiori cand am citit :|
RăspundețiȘtergereSi eu am avut o experienta nu tocmai placuta cu doctorii , dar nu se compara cu situatia traita de tine. Cateodata nu e nevoie de cuvinte, pt ca ele nu exprima intotdeauna ceea ce simtim, de multe ori tacerea spune totul,asa ca acum eu o sa tac.
RăspundețiȘtergerenarkos: rezolvarea la problema micilor "crocodili", cum le spui tu, care "devoreaza" medicul din secunda 2 in care intra in cabinet pana peste "n" luni/ani este simpla: medicul respectiv trebuie sa comunice permanent cu pacientul, sa-i explice ce inseamna boala de care sufera sa-i spuna la ce sa se astepte din partea tratamentului etc. Poate astfel si Satya trecea mai usor peste diagnosticul ei, daca dr Crenguta isi gasea 10 minute din viata sa-i explice cum stau lucrulile cu astmul bronsic si cum poate sa evite situatiile alergene.
RăspundețiȘtergereEu asa fac cu pacientii mei, le fac chiar scheme si le explic cum functioneaza tratamentul si in cat timp sa se astepte sa-si faca efectul s.a.m.d. Nu eu am inventat asta. Am vazut la cativa din medicii coordonatori intalniti in rezidentiat.
Satya: Lasand ghinionul de a fi dat peste un medic fara rabdare cred ca ar trebui sa treci peste povestea asta. 8 ani sunt suficienti. Astmul bronsic, dupa cum zicea si narkos, poate usor fi tinut sub control daca eviti locurile in care exista alergeni si daca iei un tratament potrivit tie. Si, in plus, din cate am inteles ai posibilitatea sa mergi la TM la medic, ceea ce e mult mai bine decat la Tg jiu. So, move on!
egorafiti: In medicina nu exista "hormoni pentru reglarea serotoninei". Si, de altfel, in anul 2008 n-o sa gasesti niciunde amfetaminele ca si tratament al depresiei. Analogi ai amfetaminelor se dadeau prin anii '60 ca si tratament pentru durere. Atunci au remarcat ca dadeau dependenta. Prietena ta primea, probabil, niste medicamente ce intervin in circuitul ei de serotonina si nu sunt hormoni, sunt substante obtinute chimic asa cum e si aspirina sau paracetamolul. Si aici poate era mai bine daca doctorul ei explica familei/prietenilor cum sta treaba cu tratamentul.
Asadar, comunicarea este cheia majoritatii problemelor. Cand ea nu exista se intampla evenimentele descrise de voi. Ceea ce a explicat Manuela este adevarat. Dar ar fi mult mai bine primit de Alexandra din Oradea si poate ea nu ar fi avut azi ce povesti. Medicii au un limbaj anume. Nu suntem snobi. Pur si simplu asa ne invata in facultate. Nici nu ne lasa la examene sa folosim alt limbaj, chiar ne depuncteaza. Dupa 6 ani se facultate si 5 de rezidentiat te cam obisnuiesti, zic eu. Problema este numai ca uitam sa mai explicam si oamenilor pe limba lor. Ma gandesc ca nu toata lumea a inteles ce-a zis Manuela, ce inseamna tendinita etc.
Intrucat am vazut ca multi colegi medicinisti citesc acest blog, am un indemn: haideti sa explicam pacientilor ce se intampla cu ei, pe limba lor, fara termeni de specialitate. Pleaca altfel de la noi din cabinet. Evitam astfel inca o plama pe fata sistemului medical din tara asta.
Ok diagnosticul meu este tendinita.. deci.... ahhh poate ajung si eu la acest medic... cat mai curand ca nu e de joaca. Deloc! bine ca si-a revenit!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergerenarcos
RăspundețiȘtergerenu dscutam acum de faptul ca incompetenta doctorilor m-a imbolnavit de astm
explica-mi tu de ce m-au drogat timp de 8 ani?? de ce mi se dadeau calmante cand eu ceream un tratament??
ia tu timp de o saptamana ventolin si miofilin si spune-mi apoi care dintre halucinatii ti se par mai interesante, ca ai de unde alege :)
move on???!!
RăspundețiȘtergereamy, cat esti de...
eu am fost un copil sanatos si care din cauza incompetentei doctorilor de a nu descoperi o simpla raceala plamani la timpul potrivit am ajuns dupa 6 luni in coma si apoi cu astm bronsic.
nu stiu daca poti numi asta ghinion. sau tu poti :)
eu spun ca e incompetenta. si eu pot :)
si daca tot esti doctor, ar trebui sa stii ca ventolinul si miofilinul nu reprezinta un tratament pentru astmul bronsic, sunt calmante chimice care creeaza dependenta, ele nu repara si nu trateaza nimic. sunt doar chimicale pe care timp de 8 ani doctori din toata tara mi le-au prescris IN EXCES. specialisti chiar :)))
si atentie, MEDICUL DE FAMILIE din timisoara a fost singurul care mi-a prescris seretide si singulair si doar asa am reusit sa scap de dependenta de ventolin, iar asta a fost primul pas in vindecarea mea, pentru ca de vointa nu am dus lipsa niciodata. dependenta de acele chimicale ma tinea blocata intr-un punct mort din care nu ma puteam misca. cine a cunoscut dependenta de orice fel stie despre ce vorbesc...
pe parcursul acelor opt ani am citit tot ce se putea citi despre aceasta boala. tratate din engleza, franceza, germana. tot.
educatia nu este un privilegiu, ci un drept.
vezi amy, ce putin ne cunoastem drepturile :)
cat despre sfaturile tale despre astm, nu e nevoie, nu mai e cazul. sunt 3 ani de cand nu mai iau nici medicamente si nici calmante.
si nici n-am mai intrat in nici un spital. doar periodic merg la clinici ca sa-mi fac analizele si cu ele sa dau o palma peste fata celor care imi spuneau ca de astm nu poti scapa niciodata...
nu stiai amy, niciodata sa nu spui niciodata :)
Buna,spune_mi te rog ce analize ai făcut pt astm? Si cum ai depistat ca ai astm?Costel_silviaciobotaru@yahoo.com te rog raspunde_mi,,
ȘtergereBuna,spune_mi te rog ce analize ai făcut pt astm? Si cum ai depistat ca ai astm?Costel_silviaciobotaru@yahoo.com te rog raspunde_mi,,
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergerecata durere... sa va lumineze bunul Dumnezeu cu credinta si nadejde.
RăspundețiȘtergereErrare humanum est.
RăspundețiȘtergereN-as generaliza situatia fetei, oricum cand vine vorba despre medici, suntem extrem de subiectivi.
@elia: copila aia cu filmele porno ar fi olimpica pe tara la chimie...intimitatea n-are legatura cu profesia, pana la urma.
mama mea.. anul trecut.. cu o sapt inainte sa implineasca 50 de ani.. cu un picior in ghips, din cauza diabetului, sangele i se coaguleaza.. face o embolie, diagnosticata de medicii spitalului municipal din constanta, si i se perforeaza aorta, e trimisa de urgenta la fundeni, doar cu diagnosticul de disectie aortica, astia de aici o deschid, o tin in operatie 12 ore, si moare pe masa de operatie, ..vineri, 4 mai... iar luni la autopsie, medicii ne spun ca daca stiau ca facuse si embolie, nici n-o mai deschideau... cei de la cta nu scrisesera asta pe foaie.. trebuiau intai sa ii dea anticoagulante.. oricum poate murea, dar asta nu le scuza greseala... in romania mori cu zile! :(
RăspundețiȘtergereVa rog eu frumos nu mai pomeniti acest cuvant de sistem sanitar!!! El nu exista! in tara noastra nu exista sistem sanitar!!!!! Nu are rost sa va spun si eu povestile mele, ci doar trag concluzia: NU AVEM NICIUN SISTEM SANITAR!!!!
RăspundețiȘtergerefara legatura aparenta cu tot ce s-a scris si discutat aici...a mai vazut cineva in ultima vreme filme ca "Zorba Grecul" sau "Viata e frumoasa" sau...? sau a (re)citit carti ca "Maitreyi" sau...de fapt, cati dintre noi am stat sa vedem daca in ultima vreme si de ce nu, acum, am ras si radem? care este ultima fapta buna pe care am facut-o pentru noi insine? (mergand pe principiul ca daca eu sunt fericit(a), atunci ii pot face si pe cei din jurul meu fericiti); avem momente in care obosim sa radem la comanda (de fapt, zambetul ni l-am transformat in rictus), avem zile (putine pe an) in care renuntam la masca si costumul de parada...si ramanem in pijama sau chiar, in cazurile fericite, goi, lipsiti de orice care ar putea sa ascunda cel mai mic milimetru din noi; si atunci ne vedem asa cum suntem in realitate; si ne spunem ca "de-acum incolo voi fi mai atent(a) cu mine, cu cei din jur, voi fi sincer(a), voi rade mai mult, voi trai ca si cum ar fi ultima zi din viata mea" (nu e un cliseu!)...dar...vanitatea! vanitatea de a parea altfel si altcineva ne face sa revenim la ceea ce-am fost la momentul dinaintea...introspectiei...si revenim cu mai mare ardoare pentru ca, nu?, am trecut la un alt level...ne prefacem din ce in ce mai bine ca traim! si...traim bine! asadar...se mai uita cineva la astfel de filme sau/si citeste astfel de carti? caci de raspunsul e da, atunci...chiar ma bucur sa ma aflu aici cu voi.
RăspundețiȘtergereBecca~
RăspundețiȘtergere1. nu îmi propun să apăr breasla medicală, ci arăt doar că aceasta nu poate fi acuzată pe baza unor izbucniri emoţionale, chiar dacă acestea sunt justificate. pur şi simplu nu a fost formulată nici o acuzaţie concretă la adresa practicii medicale în sine - au fost exprimate doar câteva suspine de nemulţumire fără adresă precisă. şi, chiar dacă o acuzaţie serioasă ar fi fost formulată, pentru a-l putea apăra pe cel acuzat ar fi nevoie să auzim şi părerea medicului în cauză despre pacienta sa. or, simplul fapt că nu mulţi medici vin să se plângă pe bloguri de pacienţii lor îmi sugerează că genul acesta de plângeri contra "anumitor" medici ascund mai mult decât petenţii lasă să se vadă în pledoaria lor. aşa că nu mai comentez.
"Cotcodăcitul găinilor" nu are şanse să mă impresioneze. Nu sunt de acord cu "atenţiile" de nici un fel, pentru că ştiu că nimeni nu dă fără să aştepte ceva în schimb. Pacienţii care dau ceva la consultaţie, o fac nu ca să nu piardă un drept, ci ca să câştige ceva - în speţă atenţia doctorului, o scutire de la plata consultaţiei (în mediul rural), o scutire nemeritată, o prescripţie nejustificată sau mai ştiu eu ce. lacrimile nu sunt niciodată inocente - sunt interesate. lacrimile vin să acopere întotdeauna ceva. cum ar fi faptul că cineva solicită consultaţia unui medic în care nu are de la bun început încredere.
Amy~
RăspundețiȘtergereda, eternul şi tiranicul imperativ al comunicării...
e totuşi o problemă şi cu comunicarea asta, pentru că de multe ori avem de-a face cu oameni care nu oricum nu au de gând să asculte, singurul lor scop fiind să-şi valideze opiniile deja formate. trăim într-o eră a manipulării şi, atât dintr-o parte cât şi din alta, medic şi pacient deopotrivă, fiecare urmăreşte să-l convingă pe celălalt. din păcate, pacientul de azi nu mai vine la medic ca la o autoritate - unei autorităţi trebuie să i te supui fără comentarii, atâta vreme cât autoritatea în speţă este reală. pacienţii au acces astăzi la un noian de informaţii şi fac apel la ele pentru a confrunta în mod direct autoritatea medicului, adică autoritatea celui la care fac apel. de aici o formă subtilă de duplicitate, un adevărat "limbaj dublu" (doublespeak în gen orwellian) se strecoară în relaţia medic-pacient. medicul e pus în poziţia ingrată de a fi o autoritate fără autoritate, de vreme ce asupra sa planează de la bun început spectrul neîncrederii. o comunicare autentică nu poate avea loc atâta vreme cât există permanent presiunea împlinirii unor aşteptări. un pacient va fi întotdeauna revoltat dacă el vrea antibiotic şi tu nu-i dai, sau dacă în loc de pastile îi prescrii schimbarea modului de viaţă (sau chiar a profesiei). tratamentele de azi (mai mult ca în trecut) sunt cu atât mai periculoase cu cât sunt mai eficiente. ceea ce are efect imediat are şi şansele cele mai mari să aibă efecte negative pe termen lung. ca să se poată apăra în mod eficient de acuze ulterioare, medicul ar trebui să solicite în permanenţă acordul scris al pacientului pentru eventualele reacţii adverse sau efecte secundare ale tratamentului propus. or, cei mai mulţi dintre pacienţi ar dori ca nu ei ci medicul să-şi asume această responsabilitate. o consultaţie după toate regulile artei (şi birocraţiei) ar trebui să dureze ore în şir, ori realmente nu e timp pentru a răspunde tuturor întrebărilor şi pentru a satisface toate nemulţumirile.
Satya~
RăspundețiȘtergerenu am spus că sunt medic. chiar dacă aş fi, nu aş scrie aici în calitate de medic.
în plus, îmi pare rău că trebuie să te dezamăgesc, dar ventolinul şi miofilinul nu sunt în nici un caz "calmante chimice" ci chiar fac parte din tratamentul astmului bronşic. sigur, ele nu se adreseză "cauzei" astmului, care nu e cunoscută (decât, după cum am spus, ca fiind o reactivitate particulară a individului şi o sensibilitate crescută a căilor aeriene din plămânii săi la diverse noxe). nici seretide-ul şi nici singulair-ul nu acţionează asupra "cauzei" reale a astmului bronşic, deşi e drept că ele întrerup mecanismul crizelor de astm cu o verigă sau două mai devreme decât o fac ventolinul şi miofilinul, şi anume întrerup mecanismele alergice ale astmului, nu consecinţele acestei alergii (obstrucţia căilor aeriene din plămâni).
însă trei lucruri trebuie neapărat ştiute:
1.) tratamentul cu singulair şi seretide sunt mai noi - probabil că atunci când ţi-a debutat ţie boala practic nu exista experienţă în folosirea lor. Nu mai vorbesc de faptul că, în general, atunci când o boală e la început, primele tratamente folosite sunt cele simptomatice, adică cele care uşurează gravitatea simptomelor. Nu se dă un tratament cauzal (etiologic) decât atunci cînd diagnosticul este absolut sigur, şi trebuie să treacă un anumit interval de timp până când medicul se edifică. După cum am mai spus, medicul nu este vraci şi trebuie să te vadă de mai multe ori până să-şi formeze o opinie. Deşi, e drept, astmul (mai ales în criză) e o boală destul de tipică, care adesea poate fi diagnosticată "din uşă", după felul în care respiră pacientul, nu cunosc felul în care a debutat boala ta sau dacă mai a(vea)i sau nu şi alte afecţiuni asociate astmului, dar chiar şi aşa pot să spun că miofilinul şi ventolinul sunt medicamente de primă intenţie în astmul bronşic. E adevărat că ambele pot da o stare de agitaţie, mai ales în doze mari (personal, de halucinaţii n-am auzit, dar dacă spui tu... se poate - depinde şi de alte lucruri).
2.) Singulair-ul nu are nici un efect în criză, aşa că oricum nu ţi-ar fi putut fi prescris de la început (chiar presupunând că ar fi fost deja disponibil pe piaţă la data debutului bolii tale). Singulair-ul reduce doar şansele ca alergia (ce e adesea implicată în astm) să apară şi să producă efecte/simptome.
3.) Seretide-ul conţine un preparat cortizonic, deci un hormon, al cărui potenţial de dependenţă este cu mult mai mare decât dependenţa de miofilin sau ventolin pe care o acuzi tu.
un lucru ştiu sigur însă, chiar fără să te vad sau să fi vorbit cu tine - nu medicii te-au îmbolnăvit de astm. dar ei fiind cei care, într-un fel, ţi-au pus boala în braţe, ca să spun aşa, dat fiind că ei au diagnosticat-o, aşa că înţeleg de ce crezi că ai au şi produs-o.
şi, ca o ultimă remarcă, cu care sper să şi închei şirul comentariilor pe această temă, e un lucru ştiut faptul că pacienţii de care medicul se ataşează cel mai mult ajung să-i fie cei mai aspri critici. de fapt, sindromul acesta nu e specific doar medicinei. şerpii nu trebuie strânşi la piept. şi nu sunt rău când spun asta - pentru un medic, pacientul reprezintă boala, iar acesta trebuie învinsă. orice compromisuri făcute vin să se întoarcă împotriva medicului. un pacient care revine iar şi iar e un blestem, şi e bine ca în astfel de cazuri medciul însuşi să fie cel care să recomande pacientului un alt doctor. desigur, dacă pacientul are unde se duce. un medic-tată nu e un medic bun. medic bun este acela la care pacientul nu mai revine. însă, după cum am mai spus, în ziua de azi nu mai poţi fi medic bun, după cum nici pacient bun nu mai poţi fi. tehnologia a schimbat în mod ireversibil natura relaţiei medic-pacient. prin tehnologie (medicamente, aparatură de diagnostic şi tratament, etc) medicul e în permanenţă legat de pacient, iar asta e dureros pentru ambele părţi. e ca o boală care se perpetuează. medicina însăşi e bolnavă, iar pacienţii înşişi sunt cei chemaţi să o vindece. însă asta nu se face aruncând medicilor vorbe grele în faţă. dacănu pentru alceva, atunci măcar pentru că nu ei sunt cei care au adus pe lume boala, chiar dacă nu au reuşit să o vindece.
Sa vedeti medicina din Pitesti, mie mi-au pus un diagnosticul gresit si am ajuns la Bucuresti la spital aproape moarta!
RăspundețiȘtergereAsa ca acum pentru orice eu merg la Bucuresti!
la oradea, satu-mare si brasov sunt cele mai praf universitati de medicina...asa k ganditi-va de doua ori knd vine vorba de un control la medici care au terminat acolo...
RăspundețiȘtergeretimp de 10 ani, indiferent de problema cu care ajungeam la medic, am fost diagnosticata cu apendicita. ultima data, prin 2000, am fost trimisa direct in sala de operatii, spunandu-mi-se ca am deja peritonita si daca mai intarziam o ora, muream. am avut tupeul sa nu ma duc, traiesc cu apendice cu tot si azi, in schimb toate afectiunile mele ginecologice sau urinare din acesti ani au ramas netratate, fiindca, de, eu aveam apendicita.
RăspundețiȘtergerecea mai buna prietena a mea a fost operata de apendicita acum cativa ani. la numai cateva luni dupa operatie, a ajuns din nou la spital cu aceleasi simptome si...ghiciti ce avea? evident, apendicita. cand i-a spus medicului ca a facut operatia asta acum cateva luni, indignarea a fost fara margini. "de ce mai veniti la medic daca dvs. stiti mai bine?" pus in fata evidentei, adica a semnului de la operatie, medicul a trimis-o la altcineva. avea enterocolita si inca ceva; ce mare lucru...
RăspundețiȘtergere