Astazi filmam un spot si stau sa ma gandesc, cu toate miscarile astea de camera pe care le incercam, stau sa ma gandesc ca perspectiva asupra adevarului este mai importanta decat adevarul in sine.
Citesc un eseu al lui John Berger, se numeste Ways of Seeing si vorbeste despre modificarea perceptiei oamenilor asupra operelor de arta din diverse timpuri si cum un soi de mistificare sta la baza felului in care ne raportam la arta acum: faptul ca odata cu aparitia camerei de filmat o noua era in raportarea fata de o imagine statica a inceput, iar factorii care ne determina sa etichetam arta acum sunt contextuali si nu pot exclude raportarea la trecutul socio-politic al artei.
A privi un tablou intr-o biserica medievala, asa cum a fost gandit pentru peretii si spatiul respectiv, e cu totul altceva decat a privi aceleasi picturi pe ecranul unui televizor marginit de peretii unei bucatarii, iar aceasta imagine unica se transmite simultan in mii de alte contexte.
Mergand pe firul acestei relativizari gandul te duce le Eclesiast: "totul e desertaciune..."
si goana dupa vant...
RăspundețiȘtergeresi totusi mai exista arta relizata de alta generatie care sa rezoneze cu ceva din tine. Poate ca nu se intampla la aceeasi intensitate, si nu o simtim si nu o intelegem ca cel care a trait in epoca si societatea respectiva; dar macar ne aminteste de frumos; si ne obliga sa il cautam acum.
RăspundețiȘtergerefoarte corect spus!
RăspundețiȘtergeretocmai din aceste motive am tinut sa-mi duc copilul la biserica Silvestru, sa vada icoanele lui Sorin Dumitrescu si cealalta icoana, a parintelui Galeriu.
totul este desertaciune, dar nu trebuie sa ne abandonam!
totul e desertaciune, mai putin clipa prezenta..:)
RăspundețiȘtergereConteaza intotdeauna imaginea pe care si-o face colectivitatea, nu imaginea pe care o avem sau pe care vrem sa o transmitem noi.
RăspundețiȘtergere