[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

joi, 8 aprilie 2010

With love, Ioanna

E peste drum de Notre Dame. De fapt peste Sena. Ai putea s-o treci cu vederea pentru ca de afara nu e altceva decat o casuta mica, inghesuita, care parca a dat din coate s-ajunga si ea la strada. Doua banci in fata vitrinei si deasupra scris cu litere de-o schioapa Shakespeare and Co. Antiquarian Books.
De fapt, nu sunt numai carti vechi, dar ele predomina, ingramadite in rafturile de pe peretii care nu par sa reuseasca sa formeze vreun unghi drept in toata aceasta casa. Da, este o casuta umpluta pana la refuz cu carti. Oriunde te-ai uita privirea intalneste caractere, caractere pe cotoare de carti.
Te invaluie - imediat ce ai inchis dupa tine usa librariei anticariat - o liniste care vine dinspre miile de titluri care asteapta in tacere. Sau, este senzatia ca un lucru nemaipomenit se poate intampla dintr-o clipa in alta. Totul e ingust, miniatural si te gandesti cum oare incap atatea carti intr-un spatiu atat de mic. Shakespeare e la loc de cinste.
Mii de titluri ii confirma statutul. Un fluid neintrerupt pare sa vina din toate cartile astea atinse de mii si mii de maini, imbibate cu atatea rasuflari, ingalbenite de timpi diferiti.
Se aduna toate influentele posibile intr-un fel de abur care pluteste gales prin casuta desprinsa parca dintr-o poveste a lui Kenneth Grahame.

Ma dezmeticesc greu si Parisul aluneca incet de pe mine. Ma plimb, stingher la inceput, nestiind incotro sa-mi arunc privirile. E atat de multa informatie amestecata cu un soi de magie a literelor incat nu stiu ce sa fac mai intai. Sa ma las in vartejul povestii pe care casuta incearca sa mi-o impuna sau sa caut vreun titlu interesant. Aleg sa ma preling pe langa rafturile cu carti. Imi dau seama ca e de stat si, agale, pulsul mi se acordeaza cu inima acestui loc. Urc cea mai ingusta scarita din Paris, la etaj. Senzatia de basm se accentueaza caci sus totul e mai mic, mai ingust, mai dulce-apasator. Aleg carti la intamplare: O istorie a cuceririlor imperiului britanic, Elliot - scrisori, Edgar Alan Poe - poezii si tot asa. Nimic in ordine sau nu intr-o ordine pe care s-o sesizez acum. Aleg inca o carte de pe un raft de la capatul scarii. O deschid si dau peste o vedere. La inceput ma gandesc sa inchid cartea pentru ca scrisul de mana pare sa ma faca partas la o poveste care nu mi-e destinata. N-am rezistat si am citit ceea ce veti citi si voi acum:

"My dearest Adrian, the relationship I have with you is the most extraordinary I've ever had. I wish we had one day a chance in our lifes to fall in love with each other without this constant necessity of saying goodbye...I love the ideea of hiding letters like this in these old books.
If you find it, it means there is (quand meme) some fate in our relationship.
With love, Your Ioanna."

Un soi de durere. Asta am simtit. Nu stiu de ce mi s-a parut cel mai autentic si sincer lucru pe care il auzisem in ultima vreme. Imi parea ca toata scrisoarea aia geme de iubire si ca in ciuda insiruirii simple a cuvintelor era mult mai mult de atat: parea un strigat de durere ca pentru ceva incomplet. Stateam cu cartea in mana si ma simtaem vinovat, oarecum, ca nu eu eram cel vizat.
Simteam ca intervenisem fara voie in povestea superba si trista a iubirii dintre Adrian si Ioanna. M-am uitat la data: 7 iulie 2000. Zece ani. Zece ani pana cand marturisirea unei dorinte aprinse sa rezoneze in sufletul unui om perfect strain de resorturile interne care au facut-o pe Ioanna sa astearna acele randuri. Sau poate eram predispus la dramatism. Poate nevoia mea de poveste mi-a scos in cale acea scrisorica facuta in joaca de o frantuzoaica rasfatata, neimpacata cu ideea dragostei la distanta. Am inchis cartea si am pus scrisoarea la loc ca sa-i mai dau lui Adrian o sansa.

M-am mutat apoi intr-o alta incapere unde urmatoarea imagine a topit din mine toate bucatile de prezent: pe o bancheta ingusta, in stanga mea, o fata sta intinsa si citeste dintr-o carte pe care o sprijina in poala iubitului ei. El sta rezemat pe spate si asculta privind fix si senin in tavan. Fata citeste in engleza, rar, raspicat. In dreapta, doua femei rasfoiesc apatic carti. Pe fereasta ingusta din fata mea se vede Sena, o parte din Notre Dame si sutele de turisti care se misca dezordonat. Dincolo de geam pare insa foarte departe. Aici, inauntru, este atata dragoste ca raman tintuit pe loc in mijlocul incaperii. Stiu ca nu trebuie sa fac niciun pas ca sa nu rup vraja tesuta de cuvintele care se rastoarna ritmic din gura fetei. E plin de cuvinte al caror sens nu ma chinui sa-l descifrez pentru ca asta m-ar duce intr-o alta lume si eu vreau sa raman aici cu oamenii astia care se iubesc, amortit de linistea ploii si verdele Senei, cu gandul la Ioanna si Adrian.

Cand am iesit, o jumatate de ora mai tarziu, din Shakespeare and Co...




47 de comentarii:

  1. da... asta e viata.

    ce faci la Paris?

    RăspundețiȘtergere
  2. Tudor, de ce pierzi vremea scriind blog ? De ce iti consumi energia cu chestii ieftine ? Chiar crezi ca astea o sa ramana peste ani si ani ? De ce nu compui o noua melodie mai buna decat cele pe care le-ai compus in trecut ? Cantecele tale vor dainui mii de ani, dar blogul nu ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Trebuie să recunosc că mi-au trebuit câteva minute să încep să scriu.....după ce am terminat de citit.. O grămadă de sentimente ale căror culoare nu o cunosc...
    Afară…bogăţie de lumină
    Totul înăuntru adâncit
    În întuneric
    Afară….vuiet, viaţă
    Aici, o linişte împletită
    Cu calm
    Cu aşteptare
    De ieri
    De trecut drag
    De tine
    De trup
    De cald
    De sărut
    O linişte infinită
    Într-o speranţă deşartă
    De zilele trecute
    De fapte împlinite
    În zadar e totul
    Şi liniştea
    Şi calmul
    În van e aşteptarea
    Ecou e chemarea
    Singur.

    RăspundețiȘtergere
  4. Parisul are o magie aparte si parca tot ce e legat de el e dintr-o alta lume, o lume a intamplarilor invaluite in mister, o lume care te fura din aceasta dimensiune, oprind timpul in loc. Si poate nu numai Parisul, ci si Franta in general are (pentru mine cel putin)o aura de poveste, parca intri pe un alt taram. E greu sa te aduni si sa-ti pui gandurile in ordine si parca mai mult esti martor la povestea altora decat sa-ti traiesti tu intamplarile si sa ai putere sa judeci ceea ce faci. Viata mea in Franta a mers in ritmul unei rasfoiri de carti parca, asteptand impreuna cu un cititor imaginar sa vad ce se intampla mai departe si unde anume o sa ma duca povestea.Anul trecut cand am revenit, intr-o alta zona decat cea unde am locuit initial, mi s-a parut ca am intrat intr-o alta lume si totusi in aceeasi poveste, dar cu alte decoruri si cu un cer de o alta culoare. Da, Franta e tara povestilor in care orice lucru ciudat si misterios, inexplicabil si provocator este posibil. Tot ce trebuie sa faci este sa te lasi purtat de aceste povesti si sa nu te opui...sa nu gandesti, numai sa simti si sa aduni aceste experiente ca pe niste indicii care te vor duce in final acolo unde trebuie sa ajung.
    P.S. Franta m-a ajutat sa-i iubesc pe altii iubindu-ma pe mine!

    RăspundețiȘtergere
  5. Asta m-a trimis pe loc cu gandul la filmul Serendipity, cu John Cusack si Kate Beckinsale. Ciudat, filmul a fost turnat un an mai tarziu decat e datata vederea Joannei.
    Aceasta este scena in care soarta isi ia datoria in brate: http://www.youtube.com/watch?v=tEt6qbQCFos&NR=1

    Ma intrebam acum doar daca noi simtim romatismul datorita soartei sau soarta ne aduce in cale momentele romantice. Oricum ar fi, nu exista decat un singur lucru care sa simti ca te misca din toate celulele si anume faptul ca simti ca se intampla ceea ce trebuie sa fie, simti soarta. Mai aproape de viata nu te afli niciodata, decat atunci cand simti ca esti in bratele sortii.
    Cred ca dupa asta alergam cu totii: sa ni se intample inevitabilul. Si-l cautam peste tot, alergam dupa viata, pana cand, intr-o zi, vine viata la noi.
    Insa acum ma intreb: chiar toti traim cu acest dor de iubire, de viata in noi? Sau doar cei romantici? Insa ce searbada poate fi viata celor ce nu cred in iubire, in cale, in destin!

    RăspundețiȘtergere
  6. Si`a riscat dragostea. Niciodata nu mi`au placut gesturile de genul asta. Daca Adrian nu gaseste randurile scrise de ea? La asta nu s`a gandit?Nu cred ca Adrian a avut norocul de le gasi asa cum ti s`a intamplat tie..

    RăspundețiȘtergere
  7. citind ce ai scris tu, mi-a revenit in minte iubirea dintre Ioana Craciunescu si Adrian Pintea....li s-ar fi potrivit...

    RăspundețiȘtergere
  8. Am avut dreptate ca merita sa astept...Tudor, scrii atat de bine, incat am reusit sa vizualizez tot in fata mea...iti auzeam pana si pasii...auzeam cum pagini ingalbenite de vreme sunt rasfoite...auzeam respiratia baiatului in timp ce vocea iubitei lui il imbata...si te vedeam pe tine...Imi place tabloul asta...
    Ma faci sa iubesc Parisul, desi nu am avut inca sansa de a-l cunoaste...acolo orice iubire e posibila...acolo as vrea sa fiu...

    RăspundețiȘtergere
  9. Poate că Ioana doar îşi căuta un Adrian. Poate îşi regizase puţin povestea, poate forţa un pic destinul...
    Nu-i aşa că în librăria aceea-anticariat te-ai simţit ca Alice în ţara minunilor? Nu-i aşa că ţi-era teamă să respiri, pentru a nu strica rânduiala, oricât de bizară ar fi părut ea?

    RăspundețiȘtergere
  10. textul tau m-a lasat emotionat-perplexa; dintr-un motiv foarte simplu, care la mine se chema pe vremuri "voyeurism existentialo-livresc", care insemna, in traducere subiectiva, obiceiul de a petrece ore in sir prin anticariate si de a cauta carti care fusesera daruite si aveau citeva rinduri scrise, mereu, pe prima fila... carti-marturii, carti-palimpsest pe care le duceam cu mine acasa...

    p.s am petrecut si eu o dupa-masa in acel locsor frumos din paris. si te invidiez, senin, ca poti adulmeca asta, acum :)

    RăspundețiȘtergere
  11. e cea mai draguta stare pe care am avut-o zilele acestea.foarte dragut.multumim pentru tot ce ne impartasesti!

    RăspundețiȘtergere
  12. superb.. multumesc Tudor pentru tot.. muzica povesti.. tot :)

    RăspundețiȘtergere
  13. daca vrei sa faci schimb de linkuri cu www.frectii.com intra pe id de messenger e_prody , sau un mail la e_prody@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  14. multumesc ca mi-ai permis sa "trec" azi pe acolo!...

    RăspundețiȘtergere
  15. nimic nu cred ca e intamplator.
    frumos mesaj..frumoase stari in care ne porti si pe noi cu cuvintele tale..

    RăspundețiȘtergere
  16. stii, uneori cautarile noastre inconstiente ne conduc la un moment dat spre acele co-incindente care ne ramin apoi sub forma de amintiri bizar de frumoase; nevoia ta de poveste te-a facut sa descoperi acea scrisoare care probabil n-a facut decit sa-ti acutizeze si mai tare lipsa aceea inexprimabila dar constientizata de "ceva", nevoia de a ti se intimpla ceva minunat, in ce sens minunat, nu stiu, poate in sensul de poveste traita, nu adulmecata, nu imaginata, o poveste totala, dincolo de senzatii si mistificari...din tot textul scrisorii de amor mi-a placut cel mai mult partea cu "I wish we had one day a chance in our lifes to fall in love with each other without this constant necessity of saying goodbye"...

    RăspundețiȘtergere
  17. ... ce s-a intamplat o jumatate de ora mai tarziu?

    RăspundețiȘtergere
  18. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  19. fara sa vreau sa fiu carcotasa, am analizat. pt ca textul mi-a luat ochii si gandurile pe sus :)
    asa cum zicea cineva in comentarii mi se pare ca pana la urma este ceva fortat in povestea asta, avand in vedere ca inceputul scrisorii se refera la prezent, deci relatia exista, se intampla si se consuma acum(respectiv atunci -2000). si daca e asa atunci nu mi se pare foarte inspirat sa puna vederile in carti vechi...
    si inca ceva. ai gresit sau nu vad eu bine? e 6 sau 17 julie, asta din pura curiozitate
    atat am avut de zis
    multumesc

    RăspundețiȘtergere
  20. @Onix,uite ce mi am imaginat eu
    -ca iubirea e in ea, o traieste desi inca nu s-au intalnit.( ea si cu Adrian)si daca s-ar intalni ar vrea sa fie fara good bye.
    Prin scrisoarea pusa in carte veche si a activat un potential de iubire..
    a trimis - o universului spre implinire,
    si cuiva din viitor i-a transmis gandurile ei de iubire.

    RăspundețiȘtergere
  21. UNUI ALCHIMIST CARE PREFACE MUZICA IN AUR..........

    RăspundețiȘtergere
  22. Poate stiti de pagina PostSecret, unde oamenii trimit carti postale anonime, impartasind secretele lor..uneori ajuta.

    RăspundețiȘtergere
  23. Razvan: faina faza cu post secret:)

    RăspundețiȘtergere
  24. Si cum ramane cu cei care iubesc pe cineva, dar nu-i pot impartasi asta? Nu exista o carte postala si pentru asta?

    RăspundețiȘtergere
  25. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  26. ...pe de alta parte, poate ca nu si l-a dorit niciodata, alegand a se alinta caligrafiind cateva randuri.

    daca intamplarea este adevarata nici nu mai conteaza.
    intr-un fel, s-a nascut o poveste!

    RăspundețiȘtergere
  27. say hellooo! this is my new song and I want to be listened to and liked! not too much right? thx very much!KATALINA-Romania http://www.youtube.com/watch?v=CG

    RăspundețiȘtergere
  28. Defapt e povestea mea. Mie îmi scria. Aham da da cum auzi. Mie îmi scria Ioana

    Semnează ... Adrian

    RăspundețiȘtergere
  29. Si totusi, de ce romanizeaza toti numele? Pe vedere scria Joanna, si nu Ioanna.

    RăspundețiȘtergere
  30. Eu cred ca daca ar fi existat "some fate", Adrian ar fi recunoscut-o. Nu ar fi fost nevoie de nicio scrisoare care sa-i mai dea o sansa. Naiva...

    RăspundețiȘtergere
  31. Sunt foarte noua aici asa ca va rog sa fiti ingaduitori cu mine.Am vazut ca se discuta lucruri foarte profunde aici ,asa ca ma alatur voua deoarece si eu sunt un suflet in cautarea adevarului absolut.

    RăspundețiȘtergere
  32. aici e sacosa cu adevaruri..cauta bine.

    RăspundețiȘtergere