Un domn batran sta la fereastra si plange. Are fata zbarcita si priveste pierdut catre revolutia de sarbatori. Ochii lui sunt prea obositi ca sa mai fixeze ceva. Nu se pot opri pe niciuna din masinile care inainteaza incet. Nici sutele de afise pe zecile de stalpi de pe bulevardul larg nu-i pot retine privirea. Sau imensele reclame luminoase care te invita la fericire sau actiune. Oameni incruntati, grabiti, zambitori (arareori), copii, afaceristi, pensionari schiopi, boschetari, liceeni imbujorati, femei corporatiste, studenti galagiosi si iscoditori, doamne de lux, vanzatori ambulanti, curieri, politisti in uniforme reflectorizante si tot asa. Spectacolul vietii se deruleaza pe trecerea de pietoni si cu toate ca ochii nu se pot fixa pe nimic - sunt ca focusul unui aparat electronic care nu are destula lumina ca sa poata sa faca scharful - o durere ca un cutit in inima se implanta in sufletul batranului cu chipul zbarcit care priveste strada si plange. Nu aude nici macar strigatul slab si lipsit de vlaga al femeii cu care si-a impartit ultimii cincizeci de ani de viata. Acum douzeci si unu de ani....
Continuarea aici.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere