Sms-urile sau sfarsitul comunicarii.

Paradoxal am ceva impotriva sms-urilor. Paradoxal pentru ca folosesc sistemul. Poate ca si asta m-a adus in fata concluziei ca sms-ul este de multe ori o unealta care slefuieste lipsa de comunicare. Sa ma explic.

Suntem oameni ai nuantelor.Sau poate doar nuante ale Omului. Stapanim nuantele mai mult sau mai putin si suntem cel mai adesea partizani ai ideii ca viata si comunicarea nu sunt doar alb si negru. "N-ai inteles ce am vrut sa zic" sau " Nu asta am vrut sa zic" regasesti de multe ori pe buzele noastre. Ne ajutam in exprimarea nuantelor de voce si de mimica.

Inflexiuni, ajustarea volumului de emisie, onomatopee, oftaturi, strambaturi mai mult sau mai putin evidente, hlizeala, clipiri ale ochilor, toate astea vin sa ne completeze enunturile si sa dea indicii clare care sa scuteasca interlocutorul de echivoc. Exista o intreaga mecanica a gesturilor in spatele unui "da" ambiguu sau a unui "nu" indecis. O intrebare care asteapta un anume raspuns si care o ia pe drumul mai ocolitor catre o alta destinatie decat cea reprezentata de cuvintele care o formeaza are nevoie de arsenalul sus amintit. Iar atunci cand nuantele sunt transcrise pe hartie, mimica, gestica, muzica vocii sunt inlocuite de sute de cuvinte care se asigura ca o exprima intocmai ca in viata vorbita.

Ce se intampla cu sms-urile? 160 de caractere inmultite, in cazul telefoanelor performante cu sase si cateva "smiley-uri" care definesc stari albe sau negre sunt tot ceea ce lumea foloseste in draci ca sa comunice in ziua de azi. Eu cred ca este prea putin pana si pentru cimpanzeul din reclama cu Pepsi.
De multe ori mi s-a intamplat si nu cred ca sunt singurul, sa depasesc stadiul discutiilor informale si sa ma lansez in dizertatii smsistice fara finalitate. Sau a caror finalitate era o convorbire telefonica lamuritoare.

Hotarat lucru un numar limitat de caractere pe display nu va inlocui niciodata angrenajul "industrial" al formelor de expresie umana.
Cu toate astea viteza vietii ne obliga sa perseveram in a schimba prin sms-uri mai mult decat informatii. Ne vrem condescendenti, iubitori, agresivi, apatici, razbunatori, dispretuitori, ironici, plictisiti, perversi, iscoditori, duplicitari, mizerabili, frustrati ba mai mult asteptam ca la capatul firului sa fim interpretati ca atare. Tastam sute de caractere cu viteze demne de recorduri locale pentru ca in final sa ajungem la concluzia exasperanta ca am fost pur si simplu rastalmaciti si sa punem mana pe telefon ca sa rezolvam situatia in dulcele stil clasic. Apoi, daca nici asa nu merge,ambii participanti decid: "cred ca ar trebui sa ne vedem fata in fata".
Din pacate in foarte putine cazuri malcomunicarea este transata astfel. Nu avem timp pentru armistitiile tuturor razboaielor pe care le declansam prin sms.

Sa luam un exemplu simplu. O intalnire. Cate sms-uri ajungem sa ne trimitem pentru o intalnire. Cateva ca sa hotaram locul, ora, alte cateva ca sa anuntam ca intarziemcaci intarziem) si inca vreo doua ca sa tragem concluziile. Daca ineficienta sau pierderea de timp trebuia sa poarte un nume....

Sa fi inceput oare sfarsitul comunicarii?

Ne intrebam unde sunt sentimentele inalte si profunde. Ne dam de ceasul mortii ca dragostea dureaza trei ani. Pai cat sa dureze daca oamenii isi cer id-ul de mess ca forma de tatonare pentru o posibila relatie?

Natura umana isi idealizeaza inventiile. Poate aici este secretul. Daca omul ar putea folosi aceste "instrumente" ca atare fara sa le atribuie valente profund sufletesti poate ca inca am incerca sa invitam fetele la o plimbare in parc si nu pe HI5.