Iubirea si femeile, fenomen social.

Adevarul ca in ciuda faptului ca invocam disparitia iubirii din lumea moderna e mai prezenta mai mult decat oricand in vietile noastre. Aspiratiile sunt de mii de ori mai puternice decat implinirile. Si cum iubirea tinde sa devina un fenomen exclusiv aspirational iat-o mai puternica decat oricand in vietile noastre.

Avem nevoie ca de aer de povestile noastre de iubire. Fiecare dintre noi stie asta mai bine decat orice desi multi o neaga comportamental. Tot ce construim, tot ce ne mana in lupta pentru tot soiul de impliniri glorioaso-financiaro-profesionale are ca ultim scop implinirea prin iubire.

Ne macinam noptile si diminetile, sustinem zeci de examene ca sa urcam in diverse ierarhii si sa obtinem diverse pozitii pe scara sociala suportam si ne subordonam diverselor modele hidoase de sefi, incercam cu disperare sa inmultim banii sau sa ne inscriptionam numele pe varii frontispicii institutionale, visam cu ochii deschisi la independenta si libertatea garantate de varfurile diverselor piramide profesionale pentru ce? Pentru ce travaliul nebun al evolutiei? Ne mintim adesea ca pentru o viata mai buna sau pentru devoltarea individului! Prostii!

Toate astea sunt pentru femeie. Obiectul iubirii noastre. Fiinta care ne subjuga si ne conduce, pentru care suntem in stare sa renuntam la tot ce am construit si s-o luam iar de la inceput doar ca sa-i facem pe plac si sa smulgem zambetul cu cifra octanica maxima care ne arunca in aer cilindrii si ne arde pistoanele.

In afara iubirii suntem niste amarate particule intr-o miscare browniana. In iubire ne ordonam si ne gasim rostul: sclavi asumati ai imparateselor lumilor noastre, sclavi gata sa moara si mai tarziu insetati de razbunarea impotriva tiraniilor pe care cu cata dulceata ni le-am insusit cu ceva vreme in urma.

Iubirea nu e in pericol nici in zile noastre nebune si micsorate de viteza. Tot ce trebuie sa facem este sa nu ne mai mintim ca scopul marii noastre calatorii este altul decat femeia ai carei sani sa ne gazduiasca ciuful intr-o dimineata lenesa de vara. Daca nu sunteti convinsi, hai s-o luam invers. Incercati sa gasiti o ratiune a actiunilor voastre in absenta femeii.

Unde sa duca toata escalada asta? Catre orizonturile neoxigenate ale carei lumi? Mitul Luceafarului nu e pentru noi...Acolo sus e frigul care ingheata orice realizare iar gloria nu e altceva decat un vis de gheata.

Ramanem asadar pe pamant, unde furia, gloria si orgliul pun sangele in miscare iar visul iubirii si femeia il fac sa clocoteasca. Ma intrebati daca am regrete? Da, am si omul fara regrete n-are constiinta de sine.

Ma doare iubirea neimplinita si ma doare tot ce n-am putut sa fiu dar sa mor io daca nu traiesc. Cred ca Piaf nu stia ce spunea cand canta. Sau poate tremurul vocii era mai mult decat interpretare...Da, Edith, tremurul vocii tale te-a dat de gol. Si tu ai avut regrete, normal, pentru ca l-ai iubit pe boxeur-ul ala nebun si pe multi altii ai iubit, Edith...

Iubirea e in siguranta si mi-a venit sa scriu asta intr-o zi cu soare in care am avut senzatia ca ea nu poate fi infranta nici macar in absenta!!!