Pescarusi de pe vremea dinozaurilor

Am baut vreo douazeci de litri de apa sarata din Egee. M-am infipt cu capu-n mare ca-n branza sau, mai degraba, ca o sageata de darts in cercul de pasla. Am busit apa din te miri ce pozitii. Am tarat zmeul pe plaja gafaind de vreo cincizeci de ori. I-am incurcat sforile in apa asa de rau ca a trebuit sa vina barca sa ma scoata de acolo. Mi-am scobit talpile cu acu' ca sa-mi scot cate sapte tepi o data. Sea Urchin.

Trei zile n-am avut in cap decat urletele lui Paul: - Don't pull the bar! Hips forward! Fly the kite! Uuup and dooown! Swim backwards!! Keep the kite at 12 o'clock! Relaunch! Put the board downwind!! Apoi, in ultima zi, ca prin minune, cand abandonasem orice speranta si credeam ca cei douazeci de metri pe care ii reusisem fusesera doar o intamplare, m-am trezit ca ies din mare ca dintr-un garaj cu pereti de gelatina si plutesc vreo trei sute de metri ca si cum toate chinurile si apa inghitita si urletele se impachetasera intr-un cadou frumos poleit pe care eram invitat sa-l desfac, salivand. Timpul se dilata, zmeul zboara deasupra si te trage usor peste intinderea pe care parca de-abia acum o privesti pentru prima oara in toata splendoarea ei. Soarele se revarsa peste ape si parca marea iti face cu ochiul, nu cu ochiul, ci cu mii de ochi sclipitori care se bucura odata cu tine.

Apoi, trosc! Esti din nou cu capu-n Egee pentru ca, deh, ce e mult nu e bun si mai e mult pana sa visezi plutind sau sa plutesti visand. Asa ca pune mana si "relaunch", "fly that kite again", "sharper", "down to the window edge"!! Si uite asa, nesatul de somn si cu un capucino cat jumate de bila de bowling in fata-mi, visez inapoi la intinderea de ape deasupra careia pescarusi enormi, de pe vremea dinozaurilor, pluteau tragand dupa ei niste marionete legate cu patru ate aproape imperceptibile.
Stuttgart venim!