- Mami, imi dai putina apa?
- Da, iubita mea, uite aici paharul, bea usor (femeia ii intinde paharul cu ochii in lacrimi)
- Mami, cine tipa?
- E un domn batran alaturi...
- Il doare?
- Il doare...
- Mingea, mami, mingea... (copilul rasufla greu)
- Sa-l chem pe doctor?? Ana?? (femeia este terifiata)
- Mingea-mi vine in gat... cheama...
Femeia iese in goana pe usa salonului. Fetita ramane singura si isi da duhul cu ochii ingroziti de teama si spasme. Singura cu aparatele care-si urmeaza miscarile verticale sau orizontale si dupa moartea ei.
Cand femeia se intoarce impreuna cu doctorul nu mai este nimic in afara unui urlet inuman. Nu corzile vocale emit acest zgomot. Este un raget care infioara tot ce intalneste in cale, amestecul tuturor animalelor din univers ranite de moarte, transformat intr-un fluid electric de milioane de watti si apoi un sunet nascut din amintirea uterului care a dat nastere copilului ce tocmai s-a stins. La ceasul de taina al plecarii, uterul a urlat ranit de moarte.
Ultimele propozitii ale unui copil care paraseste aceasta lume: 1.Mami, imi dai putina apa? 2.Mami, cine tipa? 3.Mingea, mami, mingea-mi vine in gat... cheama...
Femeii pravalite pe podea ii curg balele odata cu ultimele valuri de aer care parasesc toracele. Urmeaza o inhalatie si din nou ragetul de pe alta lume. Medicul, stingher, lasa timpul sa-si faca treaba. O asistenta inchide aparatele si se pregateste sa acopere trupul cald al fetei plecate.
--------------------------------------------------------------------------------
E un scenariu care se intampla zilnic in mii de locuri. De multe ori banii munciti de noi pot rescrie finalul. Banii munciti de noi, cei sanatosi.
E foarte greu sa fii prezent in suferinta altora. Viata fuge de moarte. E foarte greu sa-ti amintesti tot timpul de cei mai in nevoie decat tine. Mirosul mortii alunga oamenii. E foarte greu.
Sa-ti dedici viata celor in suferinta, e probabil unul din primii pasi spre mantuire.
Nu sunt atat de puternic, nu sunt atat de pur. Incerc din cand in cand sa scriu despre asta sau sa cant. E umila mea contributie. Exercitiul amintirii poate fi salvarea celor care sufera. De aceea mailurile umanitare trebuie deschise, trebuie sa circule.
Nu mereu reusim...
Simt si acum "ospitalierul miros " de trupuri ce asteapta sa fie`nbalsamate , care mai de care mai crem sau maronii . Lumina de la capu` patului , rasuflarea ingatuita , starea aceea de transfigurare ..
RăspundețiȘtergereDincolo de toate acestea , moartea - moartea nu este decat o necesitate , un somn adanc din care nu te mai trezesti , odihna sufletului..- sufletul are nevoie de odihna asa cum trupul asta de tina are .. Teama ..?! - teama nu`mi este decat de golul - golul celor care raman aici . . e foarte greu sa accepti ca nu mai existi ..e foarte greu.
Privind la nivel uman, e foarte trist. Puternici sau puri nu suntem ca nu e in natura noastra..
RăspundețiȘtergereE greu de acceptat moartea la nivel uman.
Eu o accept cu compasiune de la nivel divin, pentru ca stiu ca Sufletele aleg cand sa vina si sa plece , si din moarte se naste din nou viata..
ceva din noi si din afara noastra moare si invie in fiecare clipa..caci asta e Universul si legea lui..
@ camelia: Spune-i textul asta al tau unei Mame care si-a pierdut copilul depinzand de mila lumii
RăspundețiȘtergereTudor am spus ca e f greu de acceptat la nivel uman, si e normal..
RăspundețiȘtergerecrezi ca e rau ca vorbesc oamenilor cum vad eu din ambele aspecte?
uite cand a murit fratele unei vecine in accident si i-am explicat ca nu murim niciodata , si Sufletul lui ales sa plece dar va fi cu ei mereu , s-a simtit altfel..
parintii mei care sunt crestini si nu credeau in viata dupa moarte, cand le-am explicat cum simt eu tatal meu a avut o licarire de speranta si de bucurie in ochi..si chiar daca nu ma crede total, sta mult mai linistit acum..
Ingrozitot si totush real...Cand ne nastem o singura certitudine avem....ca o sa murim!Nu conteaza cum,cand....e dureros oricum...
RăspundețiȘtergereCINE ne poate face puternici şi CINE ne poate face puri, Tudor ?
RăspundețiȘtergereE foarte greu, e adevărat. Şi ţine de o alegere proprie.
Cu moartea la masa sta fiecare descult si singur...Mie imi vine sa urlu de durere de dor de tata, imi vine sa urlu cand ma gandesc la Aur, cand ma gandesc la toti cei care s-au stins in bratele mele...incepand cu mama mea. Uterul meu nu urlet ar avea, s-ar duce odata cu ce-ar mai ramane din mine in infern pentru trufia de a alege daca mai stau sau nu pe pamant.
RăspundețiȘtergereSunt foarte revoltata pe sistemul de sanatate de stat, mai nou au scos gaselnita ca toate serviciile prestate de dumnealor sa fie platite, cu alte cuvinte nimic nu mai este gratis, este oare normal? Mie, ca un cetatean roman platitor de taxe pentru sanatate mi se pare complet anormal,atunci ce pretentii sa mai avem de la alti oameni, umanitatea din noi? ha, ma faci sa rad!
RăspundețiȘtergereDA, putem incerca, in definitiv incercarea moarte nu are dar sa ai si cu cine ca daca nu ai, degeaba...
Si uite asa pleaca poporul roman spre alte tari, pentru un trai mai bun, pentru a nu mai cersi mila altor semeni, e dureros!
Tot la fel de scandalos este si ce se intampla in Ministerul Tineretului şi Sportului, cu circul demiterii doamnei Monica Iacob-Ridzi, cu zecile de mii de euro cheltuiti pe nu stiu ce fel de scene, si care a fost explicatia dumneai? Banii trebuia cheltuiti astfel se intorceau in visteria statului,zau? asta este explicatia de criza? O explicatie mai aberanta nu am auzit, voi?
Si ca o concluzie, traim bine in tara noastra, cu conducatorii pe care ni i-am ales, felicitari dragi contribuabili!
Mama mea a murit intr-o ambulanta, in a doua ambulanta. Prima a fost reintoarsa la spital din cauza unor defectiuni si nu avea nici incalzire in gerul serii de 15 ianuarie. Poate daca prima ajungea la timp acasa, reusea macar sa fie alaturi de cei dragi in ultimele clipe ale vietii. Din acea seara, ambulanta este pntru mine masina care transporta morti, nu care ii salveaza.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereTragic. Am simtit un fior rece dupa ce am citit postarea asta.
RăspundețiȘtergereCred ca cea mai dureroasa situatie prin care poate trece cineva este moartea propriului copil. Caci regulile nescrise ale vietii spun ca ar trebui sa fie invers. Cunosc pe cineva care a experimentat de curand acest sentiment si pot spune ca n-am vazut pe nimeni mai distrus ca acea femeie. Niciodata.
Cred ca meseria de medic e cea mai grea si, in acelasi timp, cea care innobileaza cel mai mult. Doctorii ar trebui respectati si platiti cum nu se poate mai bine. Cand alegi meseria asta, e ca si cum ar renunta la o parte din tine pentru ceilalti.
Frate ai fost genial cu post-ul asta chiar genial te astept si pe la mine daca vrei,eu sunt mai carcotas un pic si mai vesel
RăspundețiȘtergeresuferinta nu poate fi simtita prin cuvinte..dar poate fi transmisa..
RăspundețiȘtergeremai, omule, scrii foarte bine!
RăspundețiȘtergereDar nu e frumos ce faci. E speculatia sentimentului uman, e santaj sentimental. Pt ca aceste randuri m-au facut sa sufar intr-un hal fara de hal, de asta nu pot avea pornirea de a face ceva. Pt ca ma simt speculata, ATACATA in locurile cele mai sfinte. Si nu cred ca asa se face. Sau ca asa iti poti lua libertatea s-o faci.
Imi placi mult in tot ce scrii, dar, vai, stiu de ce...si, totusi...Ai inteligenta sentimentala si cuvintele la tine pt a sensibiliza. Sfatul meu, fa-o fara a incerca sa indatorezi.
Ceea ce uram, cei mai multi dintre noi, este ceea ce ne face sa ne simtim obligati. De ex. incredere, santaj sentimental, etc.
Pe scurt, cele mai simple cai prin care altii n-au sa obtina efectul scontat.
O mama l-a pierdut si pe al doilea copil, pe care eu l-am tinut de mana in ultima sa clipire. A fost ingrozitor de dureros, sa-i simt manuta calda ce ma strangea. :(
RăspundețiȘtergerese mai intampla
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereProbabil se intampla des, dar si tu esti destul de sadic sa te gandesti la amanuntele alea tragice.
RăspundețiȘtergereFi mai optimist. Era o vorba din batrani:
Mortii cu mortii si vii cu vii!
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereN-am avut niciodata rabdare cu cei in suferinta, pt ca nu am vazut in jurul meu persoane suferinde. Trec anii si regret ca nu am fost alaturi, trup si suflet de bunica sotului meu, care ne-a ajutat cu copilul mic. Asa cum nu am fost nici alaturi de socrul meu in lunile de dinaintea mortii, cand de trei ori i-au taiat cate o parte din picior , pana a murit saracul. Am fost superficiala si acum regret. Insa au murit verii mei cei mai dragi, ea in accident, el suferind inca doua luni in spital, tineri, frumosi, realizati la 36 de ani. Si nu trece o zi sa nu plang tineretea lor , prea devreme truncata. Dar e o vorba "D-zeu nu bate cu bota". De patru ani sunt plecata din tara, ingrijind persoane bolnave, batrani. Poate ca nu am devenit o persoana mai buna, dar cu siguranta sunt mai receptiva la durerea celor bolnavi. Si, mai mult de atat, am invatat sa ascult, sa am rabdare, citind in ochii lor spaima pe care o au de moarte. Noi, mai tineri luam in deradere moartea, pentru ca ni se pare ca noua nu poate sa ni se intample, deocamdata nimic. dar moartea este omniprezenta in viata tuturor. Si mor zilnic, in lume atatia copii de foame sau din cauza razboiul, sau altii, tineri innecandu-se in incercarea de a ajunge cu paterele in Spania, in cautarea unui viitor mai bun.
RăspundețiȘtergere... Astea fiind spuse imi place aproape tot ce scrii... invidiez usurinta cu care te exprimi.
"De aceea mailurile umanitare trebuie deschise, trebuie sa circule..."
RăspundețiȘtergereTi-am trimis recent un mail despre o colega care are nevoie de ajutor si nu ceream decat un link catre povestea ei...Se pare ca ...mailurile umanitare nu au fost deskise...
Mi-au dat lacrimile. M-a impresionat postul tau. Keep up the good work!!
RăspundețiȘtergerebarbie d'oll: asa e poate ca nu l-am deschis. gresesc si eu ca noi toti. imi pare rau si sper ca lipsa mea de implicare sa nu fi contat atat de mult. sper ca asociatia caritabila sa rezolve aceste probleme.
RăspundețiȘtergereTudor, episodul descris de tine este crunt si din pacate prezent atat de aproape de noi; e adevarat ca multe s-ar putea imbunatati in sistemul nostru de sanatate si poate in multe cazuri finalul ar fi altul; e nevoie de bani si de oameni cu suflet.
RăspundețiȘtergereDar mai este un aspect pe care putini il iau in calcul si care nu are legatura deloc cu banii - reactia copilului in fata chinului devastator pe care-l traiesc parintii la capul lui. De cele mai multe ori parintii nu sunt capabili sa-si invinga durerea, nimeni nu-i indruma in acest sens, nimeni nu-i ajuta si pe ei. Este groaznic sa fii un copil bolnav si pe langa suferintele fizice sa se adauge si fetele chinuite, disperate, planse si obosite ale parintilor. Eu am trecut personal prin asta, ani de-a randul, dar din fericire am trait. Cand ma gandesc in urma imi amintesc ca-mi doream sa se termine pentru ca nu mai puteam sa-i vad asa; ma obisnuisem cu boala dar imaginea lor ma devasta. Mi-ar fi fost realmente de un mai mare ajutor daca ar fi putut fi puternici si cu speranta! Iar astea nu vin de la sine, se cultiva cu mult efort si uneori cu ajutor. Conteaza enorm starea psihica a unui om, mai ales in suferinta; gandurile noastre actioneaza ca niste comenzi date creierului si pot face ravagii sau minuni, depinde de caz. Din pacate, mai ales in Romania, se insista doar pe metode rigide si abuzive, de cele mai multe ori strict medicale. Mi-as dori sa pot face ceva pentru familiile celor bolnavi grav pt ca chiar cred ca niste fete zambitoare si optimiste ajuta enorm! Am trait reversul si cred ca stiu ce spun; stiu si ca se poate si nu e usor!
e cumplit sa asisti la asa ceva. e atat de cumplit sa vezi cum un om isi da ultima suflare, in mainile tale. si ca esti atat de neputincios, in ciuda manevrelor de resuscitare pe care le intreprinzi. am trecut prin astfel de momente. primul a fost un soc. o stare si un simtamant atat de ciudat pe care-l experimentezi.si care e atat de greu de tradus in cuvinte. in urmatoarele, nu mai traiesti aceeasi senzatie. paradoxal, te obisnuiesti sa vezi oameni murind.
RăspundețiȘtergerecumplit de dureros e cand iti moare un inger de copil. simti ca odata cu el, ti s-a rupt sufletul. si ca in plecarea lui a luat cu el si particica ta de suflet mort.
suntem atat de neputinciosi in privinta mortii... si ea isi cerseste drepturile din ce in ce mai des parca... :(
O realitate care cu greu poate fi digerata de cineva care inca mai copilareste. De ce o tristete trebuie sa ne trezeasca la realitate? Visam viata uitand ca dupa ea urmeaza un somn profund din care nimic nu ne mai poate aduce la realitate.
RăspundețiȘtergereTrist,si totusi WOW...! Stiai ca sunt femei care se nasc fara uter? Ele nici macar nu pot simti durerea descrisa de tine.Si in tara noastra e "ceva tare" sa te lauzi ca ai facut avort...scarbos de'a dreptul!
RăspundețiȘtergereE asa de supraevaluat conceptul acesta al vietii,nu va dati seama ca de fapt noi acum pierdem momente importante,momente frumoase din viata noastra?Eu de exemplu,acum ,la ceas de seara(22:01) in loc sa ies afara pe veranda si sa privesc cerul instelat sa fredonez "Epilog" din nou si din nou privind cu ochii mintii in marea din acei ochi acum albastri....stau aici,tintuita pe un scaun vechi,cu ochii incercanati,tristi si obositi si scriu!Nu stiu de ce nu ma revolt?Teama,lipsa de curaj,inhibare?De fapt stiu dar ma ascund de ceea ce stiu!
RăspundețiȘtergereAscultam ieri sunetul chitarei atinse lin de trei degete...si vocea ce fredona cu dragoste si fericire un vechi refren,asa ca imi las privirea in podea ,inchid ochii si messengerul si incerc sa uit!;)