Despre voce in teatru.

- Nu se aude nimic de aici din spate. Vorbeste mai tare!! Vocea ii apartine lui Cornel Vulpe actor exceptional al Teatrului de Comedie plecat dintre noi acum cativa ani. Pe scena sunt eu, Tudor Chirila. Nu, gresesc. Pe scena este un ied, un student obraznic si nestiutor animat de o dorinta nestapanita de a face dar fara mijloace.

Vocea mea e slaba. Am de evoluat pe o tirada importanta care se intinde pret de vreo cinsprezece minute. Alexandru Tocilescu nu pare foarte interesat de mijloacele mele. El e regizor si vede in ansamblu. Pentru el actorul nu e decat parghie. Sunt singur pe scena cu vocea mea care nu patrunde si o gramada de alte probleme legate de interpretare.

Minimalizam in necunostiinta de cauza importanta vocii inca din facultate. Acolo in sali de curs de 80 de metri patrati transformate ad-hoc in spatii de joc, totul suna bine. Si atunci nu dai importanta. Te intereseaza nuantele de tot felul, modalitati de expresie. Orice mai putin vocea, pe care o tratam de multe ori ca pe un apendice. De mii de ori gresit.

Vocea este principalul mijlocitor intre actor si public. Principalul transmitator al nuantelor. Studentii sunt in general preocupati de "firesc" de un soi de naturalete care in opinia lor exclude ideea cultivarii vocii. Ce sens are sa folosesc o voce studiata daca intersul meu e sa fiu natural, firesc, aproape ca in viata de zi cu zi. Nimic mai gresit.

Teatrul nu este mimetism exclusiv. Teatrul este transfigurare, este viata filtrata si retransmisa publicului. Priviti-l pe Russel Crowe in Gladiatoruul. Chiar si atunci cand vorbeste in soapta. Apoi ascultati interviurile sau making-of-ul. Pacino in Scarface sau De Niro in Taxi Driver. Peter O'Toole in orice film sau blandetea libidinoasa a lui Jeremy Irons in Lolita. Toate acest voci au ceva in plus in momentul actului artistic. Stralucire, putere, impostatie.

Esti nimic fara vocea ta.
Rebengiuc, Malaele sunt actori cu voci studiate, impostate. Veti observa la Malaele cand vorbeste in forta un soi de emisie asemanatoare celei de opera.
In facultate dupa un monolog de forta eram ragusit doua zile. Mi se parea firesc sa fie asa. Acolo insa nu exista spectacolul de a doua zi.

La Green Hours poate n-ai nevoie de voce. Cel mai departat spectator e la sapte metri. Dar la Bulandra, National?
Se acredita ideea tot prin facultate ca daca inveti sa-ti "impingi" vocea in fata ca sa parcurga distanta pana in ultimul rand vei fi fals. Gresit din nou. Fals esti cand nu ai nimic pe dinauntru, cand joci Romeo si te gandesti la shot-uri in Bamboo. Vocea nu este altceva decat expresia starii tale interne. Esti fals, asta va transmite. Daca ai o traire credibila, te va crede orice spectator pana la a uita de granitele conventiei teatrale.

Metodele de studiu si antrenament ale vocii sunt diferite. Din pacate in scoala nimeni nu iti explica beneficiile. Cursurile sunt aride, neinteresante si studentii, oricum disperati sa ajunga sa "joace" cat mai repede cu putinta, au tendinta sa le elimine. Am facut si eu asta. Am ajuns apoi pe scena langa Cornel Vulpe. Si nu ma auzeam.

Peste cativa ani am intrat in spital diagnosticat cu noduli pe corzile vocale. Apoi peste alti cativa ani, am recidivat. Terapetul spitalului ( doamnna Gabi Dutescu) a reusit sa-mi spulbere prejudecatile pe care le-am expus mai sus si m-a invatat sa vorbesc si sa cant. Acum am o voce studiata. Pot fi la fel de firesc. Gajaiala lui Malvolio in A duasprezecea noapte nu mi-ar fi iesit mai mult de un spectacol fara antrenament.

Vocea este un muschi. Trebuie antrenat, tonifiat, relaxat, hranit.

De multe ori (cum s-a intamplat la Malvolio) ca sa descoperi un rol poti pleca de la un factor extern. O tipologie de voce, sa zicem extrem de subtiata, iti poate oferi cheia unui personaj. Poti sa-i desoperi adncimea pornind din exterior. Fara abilitatea de a te juca cu vocea ta nu vei reusi asta in veci. Un actor trebuie sa tinda sa obtina o mobilitate a vocii similara cu grimasele obtinute de Jim Carrey in urma studiului muschilor fetei.

O voce generoasa nativ este un avantaj de nepretuit pentru orice actor.

Sa translatam putin discutia in sfera unui alt tip de teatru. Politica. Un teatru ieftin e adevarat dar unteatru unde e nevoie de discurs. Care sunt pesonajele de forta pe scena politica? Cele care beneficiaza de o voce puternica sau speciala. Nu comentam calitatile lor umane. Doar vocea:

Vadim Tudor - o voce puternica pe care o foloseste din plin ca sa-si inalece adversarii. Tariceanu- voce limpede, clara, usor baritonala care sugereaza un soi de noblete si stapanire de sine. Basescu - voce parca amplificata de o palnie cu timbru special.

Apoi voci slabe care sunt un handicap pentru posesorii lor: Stolojan - voce voalata, egala, fara putere. Emil Constantinescu - voce pitigaiata, deranjanta.

In spatele vocilor cei de mai sus traiesc intr-un fel sau altul iar in momentul in care vor sa ne contacteze vocea devine pasaportul fiecaruia dintre ei in drumul catre noi. Ba mai mult. Ii potenteaza sau ii ridiculizeaza. Le ascunde sau dezvaluie calitatile sau defectele in functie de abilitatea de control a fiecaruia dintre ei.

Asa e si in teatru. Daca as fi student n-as astepta sa ajung in teatru ca sa realizez ca am o voce neantrenata. Eu am platit pentru asta.