Ce pacat ca nu putem sa ne silim constiinta sa sune zilnic precum desteptatorul.
Zi de zi construim amintiri. Poti s-o faci sa planga in sughituri. Sunteti in bucatarie si spui vorbe grele. Te scalzi in voluptatea usurarii. Arunci povara peste ea si-o faci sa planga in hohote. Soarele ii lumineaza fata in ziua asta de primavara pe care tocmai ai transformat-o intr-o amintire urata. Superlativ al cinismului, gandul ca e frumoasa cand plange te scarbeste de propria-ti (ne)fiinta. In rest, doua cutite manjite de gem, ea nu si-a terminat oul ochi si salata de rosii. Doua pahare de vin rosu stau marturie ca aseara ai reusit sa fie bine. Firimituri, cateva folii de medicamente, albastrul transparent al unei sticle de apa plata care se confrunta cu mobila maro inchis de bucatarie. Servetele rosii, o sticla de sampanie nedesfacuta la care nu indraznesti sa speri. Toate iti sar in ochi si se fixeaza pe retina, condimentele din jurul imaginii cu ea suferind. Dar nu te gandesti ca va fi o amintire grea, candva.
Te gandesti sa scapi din bucatarie, sa aprinzi o tigara sau sa gasesti o solutie ca sa impingi la mama naibii tacerea asta care te preseaza precum apropierea unui tavan japonez. Mila si ura, vene si artere. Nu mai e oxigen, iar constiinta lucreaza in defavoarea ta. Si plansul asta care nu se mai opreste. Vrei sa tipe, ai vrea poate sa te loveasca, pentru ca numai plansul asta inmulteste un sentiment de vinovatie care, culmea, nu te indoaie, te revolta pentru ca nu, tu nu esti vinovat si toate ti se imbulzesc in cap si-ti vine sa urli si sa ceri socoteala. Secundele sunt supraelastice. Tacerea va mai dura tulburata molcom de plansul transformat in scancet si apoi, spre sfarsit, in lungi oftaturi si cateva tigari pe care le va fuma cu sete in timp ce ochii rosii si umflati te vor privi indiferent, sentinta muta a unei amintiri urate pe care tocmai ai dat-o in folosinta, la cheie, cu toate finisajele.
Nu, din pacate constiinta nu e reglabila precum un ceas desteptator.
Ar fi atat de simplu sa ne amintim zilnic ca trebuie sa construim amintiri frumoase.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergerefaza cu constiinta depinde de fiecare! pentru unii acest desteptator suna in fiecare zi, pentru altii mai rar, iar pentru marea majoritate nu prea suna cam deloc...
RăspundețiȘtergereConstiinta vine pe parcursul ontogenezei, daca exista cineva langa tine care sa te invete!
De ce n-o imbratisezi?...
RăspundețiȘtergereToate astea s-ar risipi!
Ia incearca!...
"Romanii o dau “din fanta-n cola”…ca de obicei"
RăspundețiȘtergere- http://aprozarnet.com/?p=596
"Ar fi atat de simplu sa ne amintim zilnic ca trebuie sa construim amintiri frumoase."
RăspundețiȘtergerear fi mult prea bine ssa constientizam la fiece pas acest lucru..
noua oamenilor ne place sa stam, sa asteptam sa se intample ceva. intotdeauna ne uitam la cel de langa noi si parca tanjim sa fac un gest, sa spuna ceva. suntem lasi, si nu vrem sa luptam pt nimic. renuntam cu usurinta la ceea ce avem pt ca apoi sa asteptam compatimire la suferinta noastra. suntem egoisti si mandri. uitam sa fim tandri , uitam sa fim calzi, uitam sa iubim asa cum ar trebui. orgoliile si placerile proprii ne stapanesc. MA INTREB OARE CE NE MAI RAMANE SA OFERIM CELOR DE LANGA NOI ? uitam sa ne placa lucrurile frumoase...uitam pur si simplu...lacrimile ? dor si ard...
RăspundețiȘtergereEu
RăspundețiȘtergereE prima data cand dau un raspuns...intr-un astfel de format.Vroiam sa iti multumesc pentru ca mi-ai dat o idee. De azi, imi voi alege o zi din saptamana in care sa fiu mai buna,sa nu mint,sa nu barfesc,sa nu enervez si sa nu ma enervez,sa nu plang,sa nu fiu trista,sa nu ma intristez,sa ii fac pe oameni sa zambeasca,sa fiu sincera cu mine si cu lumea si daca toate astea-mi vor fi reusit imi voi mai alege o zi in care sa...construiesc amintiri frumoase.Si,cand voi fi mare,poate voi initia si o astfel de campanie,spunand,evident,ca tu m-ai inspirat;)
Ma regasesc in fata care plangea...si tot incerc, cand ceva ma duce cu gandul la acea poveste, sa-mi amintesc doar momentele frumoase...nu reusesc...desi am iertat...credeam ca am si uitat...insa citind acum mi se mai strange o data in plus inima si mi se incetoseaza ochii. Le credeam de mult apuse toate sentimentele acestea. As fi vrut macar sa inteleg de multe ori si inca si acum crezand totusi ca exista o explicatie rationala...il iubeam...el nu putea fi astfel... dar el fugea cu capul in pamant asteptand o alta zi cu soare.
RăspundețiȘtergereChiar asa e doar fiindca " I just love to see you cry"? Si a avut succes piesa aceasta. :(
Am crezut intotdeauna ca experientele ajuta insa sufletul devine tot mai greu cu fiecare rana in plus. Si atunci cum mai poate el zbura vreodata ca la inceput cand lumea toata era roz?
Nu mai am rabdare acum, fug la primul gest incoerent, nu mai caut explicatii. Dar o poveste probabil trebuie construita ca sa se poate contura.
"greseala"oamenilor este ca atunci cand iubesc , iubesc cu asteptari, si asteptarile sunt inselate, si atfel ne provocam singuri rani.
RăspundețiȘtergerecand alegem sa traim constient..constiinta este cu noi..cand traim pe pilot automat constientizam nu pasii spre durere facuti inconstient ci doar durerea care apare si apoi dam vina pe univers,,sau unii pe alti..
am inchis ochii...
RăspundețiȘtergerenormal ca nu te simti vinovat penru plansetele fetei, egoistii nu se gandesc la altii !
RăspundețiȘtergereArtista basarabeanca Alexandrina Hristov lanseaza primul sau album – « Om de lut » - joi, 9 aprilie, incepand cu ora 21.00, in clubul Silver Church din Bucuresti....se anunta a fi un eveniment interesant ...ce spuneti?
RăspundețiȘtergereAr trebui sa publici o carte cu textele astea.
RăspundețiȘtergereDe ce oare iubim ? Sau de ce nu mai iubim ?
RăspundețiȘtergeremi-e teamă că tot ce voi atinge,uneori, va plânge...
RăspundețiȘtergereZi de zi construim de asemenea neamintiri. Facem, desfacem, vrem, nu vrem. Mai apoi, ca niste copii fugarnici, ne ascundem in sughituri. Mintim si ne mintim ca n-am fost noi, ca a fost intamplarea, sansa sau nesansa. Ai dat, ai zis, ai desfiintat. La ce bun sa mai continui ? Nici vinul rosu nu spala cutitul manjit cu gem. Raman firimituri si colturi dureroase. Asa ca hai sa bem apa plata, sa stam la masa prieteniei si sa nu ne mai confundam cu niste salbatici. Avem casa, avem si cheia de la ea, trebuie doar sa facem ca finisajele sa atrag priviri. Asa, un lux in ochii altora si o destindere intima pentru un trecut personal.
RăspundețiȘtergereEa se uita prin blogu asta?
RăspundețiȘtergereNu de alta, dar trebuie sa fi al naibii de bun pentru ca ceea ce ai scris mai sus sa fie pura fictiune :)