[ascunde postari]
arhiva

rss | facebook | twitter | vama | contact

miercuri, 29 aprilie 2009

Granita

Niciodata n-o sa mai am pielea intinsa, neteda. Asa isi spunea in timp ce se indrepta spre granita. Ii venira in cap toate clipele frumoase. Atat de pregnante, viu colorate. Amintiri cu miros intepator. Firele de nisip cu sclipiri jucause imprastiate pe degetele ei de la picioare. Ultimii pe plaja, aproape de algele puturoase. Mereu paraseau plaja ultimii cand lumina incepea sa se murdareasca de intuneric. Atunci pielea ardea mai mult decat oricand. Musca usor din sfarcurile ei intarite de freamatul noptii. Parea ca vor sa sparga invelisul ciocolatiu al sanilor. Povestea aceea durase doar o vara. Isi tarsaia usor picioarele catre granita. Respira greu, frica amestecata cu oboseala. Intr-un fel, se bucura ca va scapa repede. Isi aminti mana puternica a tatalui saltandu-l ca pe-un fulg in aer. Paroasa si aspra, mirosind a colonie de busuioc. Lumea ii parea imensa de-acolo din bratele care-l tineau strans la piept. Tata.

Nu-l alintase prea mult, dar stransoarea aia nu avea cum s-o uite. Ii lipsise toata viata dupa ce barbatul plecase. Noaptea in care fusese inselat prima data. Mii de stele pe cer. Motorul torcand imbufnat pe marginea soselei. Plangea cu fata in sus, lacrimile ii gadilau urechile. In noaptea aia de august tarziu luptase cu sine pana cand zorii ii secasera lacrimile si lumina il impinsese din nou la drum. O iertase spunandu-si ca o iubeste. Era atat de puternica amintirea durerii de sub cerul noptii incat o considera frumoasa. Sau poate puzderia de stele. Un tanar il depasi in alergare. Aparu ca o fantoma. Doamne, oare ce-o fi facut? Tineretea intrerupta. Cat de nedrept si trist pare... Dar el? El oare fusese fericit? Si? Pana la urma ce mai conta? Te lasa sa treci oricum.

La treizeci de ani totul conta. Camasile albe scrobite si colectia de ceasuri. Mii de oameni in subordine. Mii de oameni care il detestau. Isi amintea perfect mirosul de mosc si lavanda care se imprastia cand deschidea dulapul ca sa-si aleaga una din cele peste patruzeci de camasi in culori moarte. Un sentiment de putere il invaluia cand privea randurile de pantofi perfect lustruiti. Isi aminti seara in care privise orasul de acolo de sus, din blocul turn. Fusese pentru prima data cand gandul ca totul se va termina intr-o zi ii incoltise in minte. Avea treizeci de ani si conducea mii de oameni. In toti anii aceia in care escaladase viata puterea avusese pentru el un miros intepator de sange si menta. De fiecare data cand se clatinase narile i se umplusera cu aroma de menta amestecata cu aburi de sange. Ca o rana deschisa, iarna.

Memoria mirosului il facu sa zambeasca amar. Isi privi hainele ponosite si se gandi ca tanarul care il depasise ajunsese deja pe partea cealalta. O sa-mi lipseasca soarele si muzica, se gandi. Si imbratisarea ei o sa imi lipseasca si privirea intrebatoare. Ochii i se umezira si asta il mira oarecum. Isi adorase fiica. Pierduse totul ca sa ramana cu ea. Ziua in care se nascuse fusese ziua in care sotia sa murise. Ii placea sa isi aduca aminte de ea ca sotie, nu ca nevasta. Ziua in care a inteles nebunia.

Inmormantarea sotiei la nasterea fiicei. Cand durerea si fericirea starneau in el aceeasi senzatie. Marginile maronii ale cosciugului si geamul ingalbenit si zgariat al incubatorului. Garoafele in exces. Mirosul mortii. Din ziua aceea nimic n-a mai fost la fel. Doar imbratisarile. Toata viata si-a imbratisat fiica. Si mereu s-a gandit ca-si imbratiseaza si sotia. Toata viata a simtit mirosul de lapte al fiicei sale. Mainile i-au tremurat la fiecare incercare a ei. A imbratisat-o strans in ultima zi de liceu. Atunci a stiut ca a ramas singur. Parfumul laptelui de pe gatul timpuriu n-o parasise nici macar in seara aceea. Muzica era prea puternica si era intuneric acolo, in sala de bal.

Plecase cu gandul la parul ei blond sclipind in lumina reflectoarelor care il mangaiau din cand in cand. Si-a privit chipul in oglinda in noaptea aceea. Noaptea balului fiicei sale. Ridurile, pielea ingalbenita, parul cenusiu, tremurul mainilor si harta sangelui desenata de venele groase. A zambit atunci. Abdicase cu mult timp in urma. S-a asezat intr-un fotoliu si si-a asteptat fiica toata noaptea gandindu-se la fericirea zilelor din excursiile de la munte. Fosnetul muschilor si bataia inimii tinere. Variatiunile vantului i-au strabatut mereu viata. Mai era putin pana la granita. Aparatele functionau in ritm normal.

Tubul introdus in gura batranului facea sa-i tresalte toracele in cadenta. Sunetele care vegheau viata se auzeau de peste tot. Fata isi pierduse din expresia cotidiana. Parea un stop cadru deformat. Totul parea ca o ia in jos. Pometii, colturile gurii, sprancenele pleoapele. La capul patului, o fata blonda framanta inlacrimata picioarele ingalbenite de boala si batranete. In dreapta, un tanar se lupta cu viata, horcaind. In salon era teribil de cald. Pe celelalte paturi oamenii se aflau in situatii asemanatoare. Distanta fata de moarte era singura diferenta intre ei. Ce-ati hotarat? intreba medicul de garda. Apoi se simti oarecum obligat sa adauge: - Acum nu mai simte nimic si functiile se denatureaza.

Fata il privi cu ochii mari, intrebatori si revoltati. Rochia alba de in flutura in bataia ventilatorului dintre paturi. Stranse cu putere picioarele tatalui. Apoi ridica usor marginea pijamalei. Pe burta batranului moartea incepea sa-si intre in drepturi invinetind totul in cale. Fata gemu de durere si il privi inca o data pe medic. - Poate ca ar fi bine sa mergeti afara, spuse barbatul. Soseaua parea ca se termina undeva in zare. Simtea o presiune crescanda si nu-si mai putea stapani gandurile. Imagini si senzatii se invalmaseau in spatele ochilor.

Incerca sa prinda din zbor aducerile aminte. Oboseala ii juca feste. Reusi sa fixeze pentru o clipa chipul Ei si o senzatie de bine ii curenta trupul. Lacrimile tasnira in tot corpul. I se paru ca se umple cu lacrimi de dor. Parca lacrimile ii copleseau sangele. Apoi soseaua incepu sa vibreze sub talpile obosite. Simtea cum pierde in greutate cu fiecare pas. Si parca se inalta. Nu, era o iluzie... Sau... - Il detubam, spuse medicul asistentelor. Il detubam. Au ramas doar aparatele acum. Retine apa, blocaj renal, fibrilatii. Nu mai e nimic de facut, dupa parerea mea. Dupa aia se umfla si-o sa le fie mai greu cu el.

Aparatele se oprira. In dreapta, tanarul horcaia. Incepu sa alerge catre panza de ceata care se lasa in departare, ca o cortina gri. Din sens opus strapunse perdeaua aburinda tanarul care il depasise mai devreme. Apuca sa-i zambeasca si se mira ca nu ii raspunse. Tanarul se departa fugind. Asistenta inchise monitoarele si ridica cearsaful peste capul batranului.

34 de comentarii:

  1. ce n`as da sa pot simti si eu cum e la granita....dar sa ma intorc aici,in lumea asta frumoasa si urata,buna si rea,calda si rece,murdara si curata,alba si neagra.aproape ca nici nu pot sa`mi imaginez ce ar putea sa vada sufletul meu in momentul acela.dar trebuie sa fie ceva special,diferit de orice s`ar putea simti cu "simturile".chiar as fi curioasa...

    RăspundețiȘtergere
  2. zambet de pe venus, nu-ti doresc sa stii granita... un link pe http://www.grossomodoblog.blogspot.com
    te poate lamuri...:
    Imi cer scuze Tudor, nu vreau reclama gratuita. Daca consideri, scoate comentariul. Oricum, pentru mine, articolul e un fel de aducere aminte. Frumusete si durere...

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa iubim, sa savuram, sa suferim...pentru ca destinul nostru sa devina destin pentru altii... Sa inscriem in edificiul nostru cuvintele "A suferi sau a muri"...nu pentru a ne aminti de ceea ce vrem sa facem, ci pentru a ne confirma ceea ce suntem... Ori avem un destin, ori nu avem...totul sa fiarba in venele noastre, sa explodam si sa revarsam viata...

    RăspundețiȘtergere
  4. Intr-o confesiune de sinceritate dezarmanta pentru propria-mi persoana, citesc blogul acesta de luni de zile cred. N-am dat niciodata un comment. Nobody really cares about what you write in here.
    Azi nu ma pot abtine. Azi simt ca a murit o parte din mine si ca peretii proprie-mi realitati s-au prabusit in juru-mi. Partea cea mai messed up era ca nu puteam plange. Mie imi vine greu sa fac asta. Acum am putut.
    I guess you could say i'm sending my feelings into a void. Goodnight, dear void.

    RăspundețiȘtergere
  5. Wow, sunt eu obosita si extrem de sensibila sau textul asta mi se pare CUTREMURATOR ? Am inceput sa plang in hohote si am citit doar in diagonala...cate o parte din fiecare paragraf...

    RăspundețiȘtergere
  6. multe dureri ies acum la suprafata dar numai ca sa fie vindecate..
    am fost si eu pe aproape de granita de vreo 2 ori..pacat ca trebuie sa ajungem pe acolo unii ca sa ne bucuram de viata ..de aia as recoamnda sa simtiti viata din viata ..
    frumoasa proza..mi a trezit si mie niste amintiri ..

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  8. @sonia draga, e lumina dupa ce treci granita nu inainte..

    RăspundețiȘtergere
  9. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  10. Impresionant... dur, taios, fara ezitari, doar realitatea sterilizata de orice iuluzie. Asa am vazut si eu granita.

    RăspundețiȘtergere
  11. Bine-ai venit printre moldiveni :) Impresionant concert. Felicitari!!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. daca vrei intra si la mine pe blog

    RăspundețiȘtergere
  13. http://www.youtube.com/watch?v=zaj1a_bu--4&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  14. Cum reusesti sa ai atata energie? Mi-a placut concertul din Hipnotyc si cel mai tare partea cu incetinitorul. Stiu ca esti pe drumuri si ca de alaltaieri ai fost in Iasi de asta intrebarea, vazand acest text scris in timpul sederii tale aici. Ziua scrii cu o asemenea intensitate si seara te zbintui ca si cum abia incepe ziua?! Nu te controlez evident dar esti prea mult pentru un simplu om, aproape esti un geniu. Zic "aproape" pentru ca nu iti doresc asta cat timp genile nu gasesc iubirea si fericirea... Ei, nu-mi fac eu griji pentru tine ca esti si uman totodata dar iti doresc sa stii sa savurezi bucuriile din lucruri marunte in continuare. Odihna placuta si bafta in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  15. e normal sa imbatranim
    e normal sa murim
    anormal e doar cum traim...

    RăspundețiȘtergere
  16. The game of life is hard to play. i'm gonna lose it anyway.
    The losing card I'll someday lay so this is all I have to say.

    RăspundețiȘtergere
  17. @ satya: vai, cat adevar satya in cele spuse de tine:)))))

    RăspundețiȘtergere
  18. @ tudor: de-as avea eu mintea ta/de-ai avea tu varsta mea :))))

    RăspundețiȘtergere
  19. @tudor: crezi ca cuvintele au vreo putere ? cum se manifesta puterea cuvintelor ?

    RăspundețiȘtergere
  20. @sonia, sper sa nu te superi tu sau Tudor ca ti raspund:)
    cuvintele sunt foarte puternice ele ne creaza realitatea.
    dar cea mai mare importanta , cheia ,sunt emotiile din spatele cuvintelor.
    gand-cuvant-actiune= creatie

    RăspundețiȘtergere
  21. "Si el foarte implicat social. Asa cum Nae Caranfil a bagat un Filantropica un personaj numit “Poetul Garii de Nord” asa e Chirila “Poetul Blogosferei romanesti”spune Mihai Bendeac pe blogul lui...!!Mie una mi se pare ca a gasit cuv potrivite ....

    RăspundețiȘtergere
  22. Bravo..Recunosc ca citesc pentru prima oara blogul tau (spre rusinea mea)..esti foarte talentat, priceput! Folosesti diverse stiluri: beletristic, jurnalistic..Ma declar o fana a blogului..si a ta..Poate ai timp sa citesti: http://www.multticolor.wordpress.com. Sa-mi spui ce parere ai. Ms:)

    RăspundețiȘtergere
  23. normalitatea o stabileste societatea
    traim majoritatea la fel,deci traim normal

    RăspundețiȘtergere
  24. @cooh: te ai gandit ca poti sa-ti stabilesti singura normalitatea?
    super fain blogul tau..

    RăspundețiȘtergere
  25. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  26. m-am gandit,dar mereu "ma lovesc"de regulile societatii in care traim

    RăspundețiȘtergere
  27. imi place mult imaginea din cel de-al doilea paragraf.e foarte foarte dragut.si profund.si mi-a placut.<3

    RăspundețiȘtergere
  28. Foarte fain, Tudor...ar fi interesant sa publici chestiile astea, merita! congrats!

    RăspundețiȘtergere
  29. Splendida bucata asta,scrie mai mult,nu risipi talentul de la Dumnezeu.Mai rar un om talentat in atatea domenii.Si e necesar sa nu ti se urce nici la cap,trebuie sa fie f greu.
    Daca iti propune cineva un contract pe domeniul literaturii,sa accepti fara ezitare.
    Multumesc pentru bucuria din seara asta.

    RăspundețiȘtergere
  30. 'lacrimile ii gadilau urechile' - asta imi place foarte mult! imi vin in minte amitiri nu tocmai vesele, dar sunt amintiri in care imi simteam sufletul in viata.

    RăspundețiȘtergere